Episodul LXIV: Bace Toghiere şi birtu’

În lumia asta îs rînduieli păstă care nu poţ’ sări. Bunăoară, şcoala. Musai ş-o faci o’ ţi’ dragă, o’ nu. Că tria’ şi fii în rînd cu lumia, nu? Şi la urma urmii, la şcoală-nveţ’ tăt felu’. Numa’ că părerile-s împărţîchie: pă d-o parchie materiile-s necesare; pă dă alta-s pria mulchie; îi fain’ că-nveţ’ mulchie şi mărunchie; îi urît că nu chie poţ’ profila pă ce-ţ’ place; ... Eh, da’ ar mai fi ceva. Săcrechile ţînuchie binie la scuchială, dă majoritachia celor ce nie ieducă şi păstă care dăm sînguri, mai tîrzîu, în viaţă. Numa’ că dă mulchie ori, răspunsu’ la-ntrebările făr’ dă răspuns, vinie pria tîrzîu, cînd nu-i mai dă făcut nimic. Cichitorule! Dacă în şcoală ai dat, ori îi da, păstă profesori care-ţ’ dăzvăluie săcrechile vieţîî, mulţămeşchile cu reşpectu’ cuvenit şi poartă-i înt-on colţişor şpeţial al sufletului. Nu dă altă, da-s tăt mai puţîni la număr, pă zî ce trece. Păcat!

Măgnetu’

Întă cele-nvăţachie în anii dă şcoală, am aflat că iexistă uniele corpuri solighie, cu o anume compoziţîie chimică, pă nume minerale, care s-adună-n timp laolaltă şi formiază minereuri. Şi ca şi-nţălejem, ni să dăghia iexemplu minereu’ dîn care omu’ smulje feru’. Da’, cei mai mare curiozîtachie ni-o stîrnia on anume minereu dă fer, care are proprietachia d-a atraje, o’ d-a respinje, alchie feră, pă nume măgnetu’- grozăvie cu care-i distram pă pruncii mai mici, preumblîndu-l su’ masă păntru a mişca, pă masă, ban dă leu, o’ tăt felu’ dă cişcomeghii dîn fer. Cu magnetu’ adunam acile cu gămălie sau cuiţîle-mprăşchiachie. Tăt cu iel cotam pîn iarbă piesîle metalice pchierduchie, ori recuperam tăt felu’ dă cestii picachie-n fîntînă, ‘nafară dă chenţî ori lăboşi mari, pă care le scochiam cu mîţa (ancoră mică, dîn fer, pă cari-o slobozam cu ştriangu-n fîntînă). Apoi, or apărut şurubelniţe măgnetice ori telescopice, păntru a recupera piesă mici, dîn locuri inghie nu-nchepe brînca. Industria foloseşchie feluriţ’ măgneţî. Mediţîna, la fel. Şi iac-aşe, dî la bănalu’ măgnet dîn olachile oaminilor, pînă la motoarile şi ielectromăgneţîî jiganţî, tăt d-a roata dîpă noi să mişcă o groază dă nimaşuri ielectromăgnetice. Numa’ că pă d-o parchie măgnetu-i dă ajutor omului, pă d-alta ba. Cît rău face, cinie poachie şchi? Voarba aceia nu ieste avăntaj fără dăzavantaj.

Marile săcret

Întă săcrechile păstrachie cu străşnicie-n şcoli îs şi săcrechile măgnetului, pă care pria puţîni ni le iexplică şi nie-nvaţă cum şi nie ferim dă ce-i rău. Eh, da’ amu o vinit momentu’ dăconspirării! Omu’, are on măgnet propriu şi cum începe a precepe, atraje şi îi atras dă fel şi fel dă fiinţe şi lucruri. La-nceput dă jucării, apoi lopchie, biţoagle, scule, aparachie, hanie, mîncăruri, bani, case, maşini, beuturi, muieri, distracţîi, păsări, duhan, animale, jocuri dă noroc, şporturi, ... Şi iac-aşe, măgneţîî năvăzuţ’ şi năsîmţîţ’ şed în aier şi-l atrag pă om, ori îl răsping în fel şi fel dă direcţîi. Da’ unile-s bunie, alchile-s greşichie. Amu, noi şchim că tăchie păntru om îs lăsachie. Numa’ că pîn’ la o limită. Cînd limita-i depăşită, musai ş-anclănşăm în noi măgnetu’ propriu, care are rolu’ d-a răspinje tăchie cele năfolosîtoare. Pînă inghie-i limita? Pînă aculu inghie, dîn zîsa unuia mult mai intelighent ca noi, mere driapta măsură a lucrurilor. Şi dacă apelăm la Ajutoru’ dă Sus, puchierile măgnetului dîn noi cresc năbănuit ş-aşe puchiem atraje tăchie cele dă bunăcuviinţă şi răspinje tăchie atracţîile năpotrivichie. Aşe că nu lăsaţ’ măgnetu’ dîn voi în stare dă năfuncţîonare! Dacă numa’ oliacă sînchiem atenţ’, veghiem tăt d-a roata dîpă noi fel şi fel dă măgneţ’, care atrag oaminii întruna. Întă măgneţîî care-l atrag straşnic pă om, îi unu’, tăt timpu’ la-ndămînă şi arîtă aşe - o casă: mică, o’ mai mare; dasupra o’ su’ pămînt; pă ape ori în aier; cu obloace cît mai mari cu puchinţă; farba, cît mai atrăgătore; dînlontru, musai şi răzbată în afară muzîci plăcuchie tolcerilor, sau amnirosuri dă beuturi; dăşchisă, dacă să poachie, una-ntruna; ... Cum să chiamă măgnetu’ aista? Iaca aşe: făgădău, căfană, birt, crîşmă, bufet, cîrciumă, bar, restaurant ...

Potcovitu’

Înt-o duminică dîpamniază, cu mic cu mare, ieram la uliţă, pă lăviţ’. Dî cîtă tolchiş, s-apropia dă noi vecinu’ Maţu, afumat ca pipa, aghică bat. Vinia cîntînd subţiet: dî la birt acuma vin, măăăi / mîndra-i plină dă venin, măăăi / dă venin şi dă năcaz, măăăi / că n-am fost asară triaz, măi, măăăi”. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, dîn zîsa lu’ unu’ mîncaria îi fudulie, beutura-i temelie. Numa’ că cial ce bia, tria şi beie cu sămuială, nu ca vecinu’ Maţu. Iacîtă-l! În loc şi poarchie iel beutura, îl poartă beutura pă iel”. Vecinu’ Maţu, luasă beutură multă la bord şi terhechiu’ iera mare şi-ncărcat p-o parchie, că vinia cîtă noi dă gînghieşchi că iera puşcat înt-o aripă. Cum o ajuns pă dîr’ noi, ni-o zîs, pîntră rîgîituri: -“Io, ggîîîr, unaaa vă zîîîc, gîr, gîîîr! Nuuu-i luucrrru ca gîîîr, gîîl gîl, hoghinaaa, da’ nici, gîîlg, gîr gîr, scaoon ca-n birrt. Tachie bună Arghiaaal”. Şi dus o fost, numa’ cîtă baracă. Bace Toghiere uitîndu-să lung dîpă iel, o zîs: -“Iaca ce păţeşchie omu’ care bia pria mult la birt! Şi birtu-i făcut tăt dă oamini şi păntru oamini. În iel să pun la cale afaţerile, să-ntîlniesc priechinii, să cinstesc niamurile. Da’ tăchie tria’ şi să facă cu bună cuviinţă. Amu, tăt în birt să-ntîmplă şi lucruri dăşoaghie. Bunăoară ş-auzîţ’ ci-am văzut io, odată! Înt-o duminică dă iarnă, dîp-amniază, iacîtă-l c-o topochit la mini-acasă Mitru. Dîn doauă voarbe, m-o lămurit şi mărg cu iel la birt, că să dă beutură pă gratis. Dajaba i-am zîs că pă lumia asta nimica nu-i pă gratis, că iel nu şi nu, musai şi merem la birt şi veghiem care-i şopîrla aculu. Aşe că ni-am dus. În birt iera on fumoc gros, dă mai că trăbuia şi-l tai cu brişca şi vez’ ceva. Birtaşu’ dăşchighia uşia dîn cînd în cînd, da’ nu pria mult, că strîgau oaminii că li-i frig şi că inghie-i fum îi şi căldură. M-am aşezat cu Mitru la o masă ş-am beut doauă cafe tari, dă mai că şighiau linguruţîle-n finjeluţă-n picioare. N-am apucat şi comăndăm ceva dă băut, că s-o băgat în birt Potcovitu, care dîn zîsa lu’ unu’, iera aşchieptat dă tăţ’ conzumatorii. Da’ şi vă povestăsc dîrt ce!

Cinstia

Dîn zîsa lu’ ciala, cu doauă sări înenchie o apărut în birt Potcovitu. Cum s-o băgat, o şi zîs: -“Bună sara şi bun lucru! Birtaş! O sută dă monopol cu frînă păntru minie, una păntru chinie şi cît-o sută păntru fiecare conzumator! Fac cinste!” Tătă lumia s-o bucurat, ‘nafară dă birtaş, car-o fost musăit ş-o ieie, apoi, la fugă dîpă Potcovitu, cari-o părăsît perimetru-n viteză, fără şi plăchiască beutura. Greu o scăpat dîn brîncile birtaşului, care l-o scărmănat binie. A doaua sară, Potcovitu o apărut dîn nou la birt ş-o zîs tare: -“Bună sara şi bun lucru, dîn nou! Birtaş! O sută dă monopol cu frînă păntru minie, una păntru chinie şi cît-o sută păntru fiecare conzumator!” Iară s-o bucurat tătă lumia, ‘nafară dă birtaş, cari-o fost nievoit ş-o ieie, iară, la picior dîpă Potcovitu. O pus brînca pă iel şi l-o potcovit binie. Amu, iera a tria sară! Conzumatorii tolăiau întră ei la lumina unei lămpi cu cocotoare, fixată p-on părechie, că să luasă corentu’. La o masă cînta Ianţu la highieghie, o cîntare tînguită. La scurt timp, Potcovitu o aparut. Cum s-o băgat în birt o şi zîs: -“Bună sara şi dîn nou, bun lucru, mă!” Tăţ’ or început ş-aplaughie. Apoi o continuat: -“Birtaş! O sută dă monopol cu frînă păntru minie şi cît-o sută păntru fiecare conzumator!” Birtaşu’ s-o conformat, da-n vreme ce tăţ’ beiau, nu s-o răbdat şi nu-l întrebe pă Potcovitu: -“Cu minie cum rămînie?” Potcovitu s-o uitat lung la iel, o dat păharu’ cu beutură păstă cap ş-apoi i-o zîs scurt: -“Ţie nu-ţ’ fac cinste, mă, că ieşchi rău la beţîie”. No, atunci şi veghieţ’ tămbălău. Birtaşu’ o ivit o sucitoare dă su’ tejghiauă şi s-o luat dîpă Potcovitu. Ca dîn pămînt s-o ivit nievasta birtaşului în brînci c-on măturoi dîn nuiele ş-o blocat ieşiria. Birtaşu’ fujia dîpă Potcovitu pîntră mesă, dă zîci că să jucau mîţa prinsa. Conzumatorii beiau şi rîghiau. Ianţu schimbasă cîntaria tînguită cu una dă luptă. Cînd gata gata şi-l prindă pă Potcovitu, nuş’ care, i-o pus birtaşului peghică. Numa’ l-am văzut pă bghietu’ birtaş că să ţîpă cu tătă puchieria cîtă uşia dî la măgăzîie şi trece pîn ia ca pîn hîrchie. No, d-acoalia s-o-mpuţît rău triaba.Conzumatorii or zburat în picioare şi s-or luat tăţ’ dă grumazuri, păntru că-ntră ei ierau ceva niamuri d-a birtaşului. Atunci şi vez’ luptă! Combătanţîî, dîn doauă mişcări or hăbucit mesîle şi scaunile. Potcovitu iera p-inghieva pîntră picioarile lor. Ianţu cînta la highieghie în picioare, pă tejghiauă. Muieria birtaşului jghiera şi lovia cu măturoiu’ pă cari-apuca. Io cu Mitru şighiam lîngă şpohert şi anălizam situaţîia. Eh, da’ cînd o apărut birtaşu’, dîn măgăzîie, c-on butoi dă bere d-asupra capului am ‘lemnit tăţ’. Numa’ că n-o apucat şi-l ţîpe păstă luptători şi şi chilăviască pă careva, că numa’ l-am văzut pă Mitru că smulje lampa dî pă părechie ş-o bagă-n şpohert. Cîci ai clipi s-o făcut întunieric, s-o auzît apoi o sfîrîitură scurtă ş-o iexplozîie ni-o asurzît tolcerile. La flacăra ei, atîta am mai putut veghia: şpohertu’ crăcănat răghicîndu-să cîtă tăvan şi butoiu’ cu bere , scăpat dîn brîncile birtaşului, izbindu-să cu puchiere dă ţiment. Apoi, s-o auzît o fîsîitură grozavă dîpă care on jet dă bere ni-o udat pă tăţ’ dîn cap pînă-n picioare. Dîn doauă mişcări, tăţ’ conzumatorii or ieşit dîn birt. Am rămăs io, Mitru şi cu birtaşu’ ş-am stîns c-on stîngător şpohertu-n flacări, apoi am ieşit dîn birt punînd lăcata pă uşe. În tolchiş nu mai iera nici ţîpenie dă conzumatori. Acasă, am ajuns cu hanile-nghieţachie toacă pă noi, şi cu ţurţuri dă bere la cuşme. No, aşe da distracţîie! Pă bghietu’ birtaş nu l-am lăsat în pagubă. Tîmplaru’ satului o făcut alchie mesă, scaunie şi uşe noauă la măgăzîie. Tăchie le-am plăchit noi conzumatorii, făcînd o chetă. Potcovitu’, cum iera preceput la pictorit, o spălat păreţîî dă bere şi i-o fărbălit. La-ncheiere, v-aş întreba io, ce creghieţ’, în urma scăndalului o fi dispărut măgnetu’ dîn birtu’ satului? Răspunsu-l dau tăt io: da d-inghie! Mai tare ş-o-ntărit puchieria dă atracţîie. D-asta zîc, mare atenţîie, păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: nimaşuri – cîmpuri; terhechiu’ – greutatea; topochit – picat; monopol cu frînă - băutură alcoolică cu sirop; chilăviască – nenorocească.

Gheorghe Hodrea

Cichitorule!

Ieşchi bărbat?

Hai la noi şi-ţ’ fă cumpărăturile!

Ieşchi muiere?

Hai tăt la noi şi cumpără-i bărbatului, c-avem dă tăt felu’:

băşchi şi ochieri dă soare, sfetăre şi zoboanie, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ştrimfi şi curele, bughielarăşe şi bucse, părăzoare şi purtătoare dă chei, şepci şi şepcuţe, cloape şi bughi păntru băi dă soare.

Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’.

“Artizana”

Da! Aşe-i zîciam, artizana, pă vremuri şi dîn ce în ce mai rar în zîlile d-amu, fîntînii care ţîpa dîn pămînt apa-n sus, cu presîunie. Ia, artizana, făcia parchia dîn viaţa noastă, a ceilor ce trăiam la ţară. Pă d-o parchie, nie sătura pă noi oaminii cu apa ei rece şi limpeghie. Pă dă alta, dîn bodoanca-n care cura una-ntruna apa dî la artizană, beiau tăchie animalile care ierau în trecere pîn perimetru’ ei. Vara, artizana puşchica năconchienit dîn pămînt apa răcoritoare iar iarna, în susur vioi şi năîntrărupt, alina sechia cu apa ei călduţă.

Artizana dîn Aghia, judeţul Arad.

Întrebare-ntrebătoare: -“Inghie-s chenţîle dă altă dată?”

Sara, dîpă o zî dă lucru, tătă suflaria aşchiepta acasă cu nărăbdarie şi să-ntoarcă dî la artizană ciala ce avia misîunie ş-aducă apă proaspătă-n chenţ’. Puse cu grije la loc răcoros, chenţîle purtau în foalile lor apa cei dă mare preţ. Aghică apa dăvietă dîn chie mniri ce vînă dîn străfunduri ş-ajunsă dîp-on drum lung, făcut pîntră fel şi fel dă straturi ale pămîntului, filtrată şi răfiltrată pîn atîchia feluri dă hămoacă şi pchietriş, la noi în gospodării.

Şi păntru că apa dî la artizana avia valoare mare şi chenţîle-n care iera trănsportată şi pusă la şezut, ierau mînuichie cu mare atenţîie. Aghică ierau purtachie cu grije, ca nu cumva şi zboare jumalţu’ dî pă iele, iar fegiauăle ierau aşezachie cu sămuială.

Dă călitachia apii, ce şi mai zîc? Cred că-i suficent dacă aminchiesc cum că nimia nu făcia pchietri la rărunţ’, dî la ia, pchielia nu făcia jubre iar foalile nu ierau derenjachie în nici on fel.

Astîz’, dîn cinie mai şchi ce motive, artizanile-s pă cale dă dispariţîie. Lumia modernă vorbeşchie dă artizanie cu ciocolată sau şămpanie, artizanie cîntătoare şi băunătoare, care zîce că încolăcesc jeturile dă apă cu razîle dă lumini dă fel şi fel dă colori sau dă artizanile dăcorative.

Cichitorule! Dacă dîn întîmplare dai păstă o artizană vechie, nu trece p-îngă ia cu năbăgare dă samă! Opreşchie-chie pă loc, barem cît anumeri pîn’ la şaizăci dă cinci ori, apliacăchie-n sămn dă reşpect, bia doi, tri, pumni dă apă, clătăreşchi-chie cu alţ’ tri pumni dă apă pă obraz ş-apoi, aşază-chie pă marjinia ei ş-ascultă-n tăcere maxîmă cum cură apa pă dughie. La plecare, bistoş ai şi fii mai hoghinit şi la minchie, da’ şi la trup. Îţ’ zîc io!

Gheorghe Hodrea

Altă întîmplare petrecută, tăt,dăunăz’!

Oamini buni!

Cînd şez’ mai linişchit şi făr’ dă nici o grije, apare, iară, năprevăzutu’. Ca dîn pămînt! Făr’ dă veste şi dînt-odată! Şi dacă pîn-acoalia n-ai avut probleme, no, iaca ai! Că dî ce şi chie leşe iel, năprevăzutu’, ca şi şez’ la hoghină, cu minchia o’ cu trupu’. Şi iac-aşe, îţ’ dă dă lucru!

Ce s-o-ntîmplat dă fapt? Iaca ce! Numa’ m-am trezît c-o zuruit lăcruţa pă nume telefon, prelung şi însistent. Cinie creghieţ’ că m-o cotat? Iaca cinie! Soacrî-mia! No, m-am gînghit io, bistoş îi ceva bai! C-aşe o şi fost. Că dîn zîsa ei o ţedat televizoraşu’ ce-l are acasă, în vîrfu’ munchielui.

Şi cum ia-i sîngură, că tăţ’ cei dîn fămilie, d-aculu, s-or dus pă calia cei făr’ dă-ntoarcere, să mai ie cu iemisîunile dî la televizoraş.. Eh, da’ cum televizoraşu’ ei s-o pus pă somn nimic zîcînd, baiu’ o fost cît casa.

Eh, da’ pîn’ la urmă am rezolvat triaba acţîonînd ca-n cătănie – întocmai şi la timp. Deci, i-am zîs lu’ soacrî-mia şi-l trimtă pă careva care are şi vie la Arad cu afinie dă vînzare, l-am preluat dî la aducător, m-am ţîpat cu iel tăt la prechinu’ mnio care răpăleşchie televizoare şi-n cîchieva ciasuri am preluat televizoraşu’ răpălit. Ce mai? O-nceput şi margă mai binie ca nou nouţ.

Şi păntru c-am fost iară mulţămit dă sărviciu răpălitoriului, iaca vi-l recomand dîn nou pă şpeţialist şi dumnievoastă, celor ce cichiţ’ aceste rînduri.

Deci, iară dă reţinut!

Numile – PF. TRIBEX ELECTRONIC

Adresa – Str. V.Goldiş, nr. 6 (înt-on ocol înghie-i măgăzîna Finanţîlor)

Ocupaţîia – REPARAŢII ŞI VÎNZĂRI: telivizoare, monitoare, telecomenz’ şi surse călculatoare. (Atenţîie! Vinghie şi componenchie ielectronice)

Telefon – 0257–282287; 0357–409589; 0722–899317.

E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

PS. Iera, iară, gata-gata şi uit! Pă şpeţialist îl chiamă Adi şi-i om fain’. Aşe că dac-aveţ’ probleme cu apărachile, cotaţî-l dîn parchia mia.

Gheorghe Hodrea

Episodul LXIII: Bace Toghiere şi căldaria

Dă cînd să şchi’, omu’ o cotat în fel şi chip şi să căimăciască. Că dîn zîsa lu’ unu’: dî ce şi fii limpeghie, cînd poţ’ fi buntuzît dă cap? Nu dă altă, da’ numa’ oliacă dacă ieşchi turchit, altfel zîce că vez’ lucrurile: treci mai uşor păstă năîmpliniri; suporţ’ mai uşor dureria; accepţ’ mai linişchit năcazurile; chie bucuri dîn fiece ... Şi iac-aşe, dîn cele mai vechi vremuri, s-or conzumat fel şi fel dă buruieni şi măcinături dă scoarţe dă pomi şi planchie miraculoase, droguri, zîc şpeţialişchii cîtă iele, cari-or aburit creierii oaminilor, făcîndu-i şi să criadă mai puchiernici, mai sînătoşi, o’ mai fericiţ’. Da’, dac-am fi sinceri cu noi înşinie, da’ şi cu ciilalţ’, am recunoaşchie că tăt omu’ să droghiază, înt-on fel, o’ în altu’, numa’ că cinie recunoaşchie? Că numa’ dacă pominim dă cafă, duhan, ori alcohol, am cam zîs tăt ce-i dă zîs. Norocu-i că, dîn zîsa şpeţialişchilor, nu să-ncadriază în categoria drogurilor dă risc maxim, cu tăchie că-i musai şi recunoşchiem că dacă le conzumăm păstă năcăghiere, provoacă dependenţă şi gata-i baiu’, cît casa! Nu dă altă da’ ajunji rob aşe zîsîlor plăceri dă moment, care uşurel chie duc, făr dă vreme, cîtă uşia morminţîlor. Atenţîie! Nu le duci tu, chie duc iele pă chinie!

Alcoholu’

Dacă tăt vini voarba dă alcohol, şpeţialişchii zîc c-ar trăbui şi nie gînghim la ceva dărivat, dă care făcem rost pîn şchimbaria unui atom dîn moliecula uniei hidrocarburi, cu on oxidril. Dacă n-am înţăles pria mulchie dîn voarbile-ncîrlonţachie ale lor, vin alţîî, care zîc că alcoholu-i ceva lichid făr’ dă farbă, ce ie foc tare uşor, cu amniros şi gust şpeţial, pă care-l căpătăm pîn fermentaria zăharurilor dîn bucachie, frucchie, etţetera şi că poachie fi folosît la prepararia băuturilor spirtoase, ca dăzinfectant, combustibil ... Dînculu dă tăchie aşchia, noi oaminii dă rînd, şchim una şi bună – alcoholu-i o beutură ieficace pă care niam dă niamu’ nost o slobozît-o pă gîrchienie, păntru: clătăritu’ gurii ş-a măndulilor; dăzinfectatu’ organizmului, pă dîn lontru ori pă dînafară; poftă dă mîncare; reglaria tenziunii; încălzîria trupului şi vesăliria inimii; încorajaria la tăchie ievenimenchile importanchie dîn viaţă (bochiez, cununie, divorţ, ‘mormîntare, părăstasuri...). Şi iac-aşe, alcoholu-i în tăţ’ şi-n tăchie, tăt d-a roată dîpă noi, stînd la pîndă, doară doară a punie stăpînire pă noi. Numa’ oliacă dacă sînchiem cu atenţîie mărită, bistoş îl dăscuperim. Iel s-ascunghie în plevasuri, pîn părfumuri, în lăcruţîle dă ciocolată, în cîntări şi-n poezîi, pîn bomboanie mîndru-npachetachie, în lichighile dă spălat barbrizîle, pîn şerveţele părfumachie, în beuturi şi mîncăruri, înt-on cuvînt – păstă tăt. Aghică, în căşile noaşchie, a altora, în măgăzînie, căfanie, la munchie şi la mare, pîn submarinie, avioanie şi vapoare, deci - pă ape, pă uscat şi pîn aier. Ş-atunci, ce-i dă făcut? N-avem dîcît şi-l bem. Da’, mare atenţîie, nu cumva şi nie beie iel pă noi! Că dîn zîsa lu’ unu’: poţ’ şi bei şi la botu’ calului, dacă-ţ’ plac animalile, da’ ţîni-chie drept în şauă!

Vecinu’ Maţu

Dacă vorbirăm mai înenchie că alcoholu’ să scoachie dîn bucachie, frucchie şi “etţetera”, musai tria’ şi zîcem răspicat – Oamini buni! Feriţî-vă dă alcoolu’ scos dîn “etţetera”. Păntru că noi şchim una şi bună, beuturile sînătoase să fac dîn frucchie, ieventual dîn ceriale. Înenchie dă Marea Înşchimbare s-auza că unii fac răchie dîn marmelada cumpărată în cutii dă lemn, dî pîn alimentări. Asta ar mere cum ar mere. Eh, da’ mai ierau unii care făciau răchie dînt-on fel dă mniere artificială ori dîn ţucuri. Alţîî dîn găinaţ dă ghini, iar alţîî scochiau răchie dîn bufoici slobozîchie-n closechie, ori dîn ielectroz’ ţînuţ’ la soare. Aghivărată crimă şi chie joci cu sînătachia omului! Mulţ’ or păţît c-or beut tăt felu’ dă otrăviciuni ş-apoi i-or dorut debla dă mai că li-o vinit ş-o leje-n cercuri dă cadă, ca şi nu plesnască. Că dîn zîsa lu’ ciala: dacă dureria dă cap ni-ar apuca înenchie d-a bia tăchie feşchiturile, ni-am feri dă iele. Astîz’, găsîm otrăviciuni mîndru ambalachie în ieji, în tăchie măgăzînile, care mai dă care mai cu nume cît mai încîlcichie. Cît îs dă sînătoasă? Pă cinie mai importă? Banu’ şi iasă! Numa’ că iară zîc, noi cei ce sînchiem dădaţ’ cu mîncările şi beuturile sînătoasă, şchim că acăr să chiamă băutura răchie, acăr ţuică, acăr pălincă, acăr vinars, musai şi fie curată. Ş-ar mai fi ceiva – conzumaţîia cu sămuială, c-altfel, dîn zîsa lu’ ciala, ajunji dă fluieri în cadă şi suji cep. Aista iera subiectu-n dăzbachiere, înt-o sară dă vară, la uliţă – băutu’ păstă năcăghiere. Că s-apropia dă noi, dî cîtă tolchiş, on vecin dîpă ceilaltă uliţă, pă ciufală Maţu, bat binie, o’ bat rău, nici nu şchiu şi zîc. Vinia cîntînd, pîţîgăiet, cam aşe: bei – mori / nu bei – mori / dacă bei şi bei dăstul / dacă mori şi mori sătuuul. Gurile rele zîce c-ar fi zîsă că vecinu’ Maţu, iera cial mai mare şpeîialist dă scos răchia dîn dimijenie, cu maţu’. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, una gînghieşchie birtaşu’ ş-alta beţîvu’. Iacîtă-l, pă vecinu’ Maţu, n-are nici on gînd”. Apoi l-o-ntrebat pă ciala: -“Ci-a fi d-aci amu vecinie, cînd are şi chie vadă muieria că ieşchi ca o păpuşe?” Răspunsu’ o vinit pîntră sughiţuri: -“Apăi, bace Toghiere hîc şi drajii mniei cei dă buuuni, hîîc. Iooo nn-am triabăăă cu hîîîc, muieriiia miaaa. Noooi nu nieee hîc, sfăăăghim ca alţî veciiini, nu hîc, tolăimm, nu făcemmm hîîîc, scăndaluri şi găăălăjii hăc. Iooo cîîînd ajunggg trommfălit accasăă, mă-nţăleggg cu hîîc, muieriaa miaa, pîn semnie. Iacaa, hîîc ş-amuuu maii amm on sămn hîîîc, în caap hîîc, d-alaltăieri, cîîînd hîîîc iar-aaam fost baaat. Că nuuu m-ooo looovit hîc, în caaap c-ooo laaaboşe, numaaa-ntră hîîîc, ureeechi hîîîc. Tachiie buuunăăă hîîîc!” Şi dus o fost, tăt cîntînd: iac-aşe nie prăpăghim / cînd cu ţuică, cînd cu vin, măăăi, hîîîc”.

La căldare

Iac-aşe şighiam şi nie uitam tăţ, dîpă vecinu’ Maţu. La care, bace Toghiere ni-o povestit dîpă cum urmiază. –“Mă, oamini buni! Iaca ci-am păţît cu vecinu’ Maţu înt-on an! S-apropia toamna. Căzîle ierau plinie cu prunie. Programările păntru fert răchia ierau făcuchie. Aşchieptam şi nie vie rîndu’ la căldare. Înt-o diminiaţă, numa-am văzut c-apare vecinu’ Maţu, la mini-acasă. M-o anunţat că-s dă rînd la căldare, aşe, mai cîtă-n sară, dîpă iel. Dîpă minie urmau: Mitru, Ilie, Petre şi Ghiorghie, vecinii mniei. Aşe că ni-am aliet, tăţ’, ş-am dus căzîle cu prunie, cu cocia, la căldare. Cînd ni-am dus sara, ca şi nie ferbem prunile, la căldare iera mare chermeză. Vecinu’ Maţu’, că d-atuncia i-o rămăs ciufala aşe, adusăsă o coşară dă paie cu croampe ş-on pătrar dă clisă, păntru fript. Numa’ sfîrîiau clisîle în frigările cu ciapă-n vîrfuri. P-o masă ieşiau aburi dîn croampile fripchie-n jar şi dăsfăcachie dîn coji. Vecinu’ Maţu nu biruia şi scoată, c-on maţ dîn gumă, răchie dînt-o dimijană, pă cum să beia. Focu’ numa’ duduchia su’ căldare. Noroc că s-o aşezat Mitru la manivela dă-vîrchit în căldare, că ciia ce ierau cu vecinu’ Maţu la ajutat, uitasără. Mă, oamini buni! Nu-i lucru mai urît pă lumia asta dîcît şi şez’ lîngă oamini băuţ’ şi tu şi fii triaz. Aşe că ni-am apucat şi noi vecinii dî pă uliţa mia şi bem, cu ciia. Amu, răchie proaspătă aviam. Mîncare iera. Ce mai lipsia? Muzîca. Aşe că numa’ binie o adus Petre d-acasă clăniată. No, atunci şi veghieţ’ rînduială! Curau cîntările, una dîpă alta. Vecinu’ Maţu, umbla pîntră noi cu maţu-n gură. Răchia să scobora-n fugă pă gîrchienile noaşchie. Căldaria, numa’ pufăia. Tăţ’ nie bucuram că “dă vaca lapchie binie”, aghică dau prunile răndament şi la cantitachie, da’ şi la calitachie. Numa’ că nu s-or gătat tăchie cu binie. Iaca dî ce!

Iexplozîia

Ieram la ultima tură dă prunie, a lu’ vecinu’ Maţu. Gălăjia iera mare. Părerile ierau împărţîchie, că-i binie, o’ nu-i binie şi baji sîmburi dă căisînie zdrobiţ’ cu clopaciu’, în căldare, cînd ferbi răchia a doaua oară. Eh, în clipa aceia o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng! Cînd am ţîpat ochii cîtă căldare, ce şi vez? Vecinu’ Maţu băgasă lemnie pria mulchie-n foc. Dajaba am strîgat cîtă tăţ’ că-i baiu’ cît casa. Nu m-o auzît nimia! La on moment dat, s-o auzît o bulbucătură-n căldare. Eh, s-o făcut linişchie! Da’ tăt nu m-or crezut, că-i bai. C-o şi zîs, nuş’ care, că poachie o rîgîit careva mai cu puchiere şi nu că s-o auzît ceva dîn căldare. Apoi o-nceput ceva să zîrăie pă ţava ce ieşe dîn căpaciu’ căldării şi mere-n butoiu’ răcitor. Tăt n-o băgat nimia-n samă fienomenu’. Eh, da’ cînd o-nceput şi jamă căldaria dîn tăchie închieturile, tăţ’ or ‘ţepenit, ‘nafară dă minie şi Mitru. Dîn doauă mişcări, Mitru, o sărit dî la manivelă, o luat dă torţ’ doauă dimijenie cu răchie ş-o fujit pîn uşe afară. Vo tri, crezînd că Mitru fuje cu răchia, s-or luat dîpă iel. Aista li-o fost norocu’! Io, cînd am văzut că s-ămfoaie căldaria şi jeme, ca şi cînd ar vria şi nască, am ordonat: -Boambă nucleiară în centru’ plutonului, măăă! Părăsîţ’ perimetru!” Mă, oamini buni! Cînd s-o bălonat o dată căldaria şi s-o auzît o sfîrchicătură ca dînt-on foale umflat cu păsulă groasă, jumeră şi ciapă bătută cu sare, am ‘lemnit tăţ’. Num-am văzut că s-arăghică căpaciu’ dî la căldare, o ie cu viteză cîtă tăvan, trece pîn iel ca pîn hîrchie şi dus o fost, în întuniecimia nopţîî. Noi, ca norocu’ c-am zburat afară, care pă uşe, care pîn obloace. No, aşe da spărietură, pă ciia! Abghia i-am recuperat dî pîn ogrezîle vecinilor. Binie că nu ni-o opărit fertura dă prunie. Amu, celelalchie tăchie li-am rezolvat pîn’ la urmă. Pînă-n zîuă ni-am dus şi-am refăcut tăvanu’ şi acuperişu’ dî la căldare. Apoi am răpălit obloacile ş-am repus uşia-n ţîţîni. Păreţî i-am lăsat aşe, c-o şi zîs nuş’ care, că nu mai triabă pictoriţ’, c-aşe cu sîmburi dă prunie lipiţ’ pă ei, arîtă mai binie. Cei mai mare problemă am avut-o cu căpaciu’ dî la căldare. Tri zîle l-am cotat. Pîn’ la urmă l-am găsît în nişchie bălării, înt-o ogriadă. Şi-n iel – surpriză, surpriză! Ierau patru zăci şi şepchie dă oauă dă ghină. No, m-am gînghit io, în tăt rău-i ş-on binie. Li-am dus la mini-acasă ş-o făcut nanî-ta Floriţă, muieria mia, o rătutoacă cu jumeră, dă ni-am săturat tăţ’ ciia cu păţania dî la căldare. N-am uitat şi puniem dimijană dî la dimijană, ca şi-l ajutăm pă vecinu’ Maţu şi-ş’ scoată pchierghieria. La tăchie aşchia ci-ar mai fi dă zîs dîcît că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar:căldare –cazan; căimăciască – ameţească; farbă – culoare; plevasuri – creioane; ţucuri – sfeclă de zahăr; acăr – ori.

Gheorghe Hodrea