CURRICULUM VITAE
M-am născut în anul 1964, luna octombrie, ziua 1, în oraşul Chişineu Criş, judeţul Arad, din părinţii Gheorghe şi Marta.
Atât ciclul primar, cât şi cel gimnazial le-am urmat la Şcoala Generală din Sintea Mare, judeţul Arad, iar studiile liceale la Liceul Industrial Nr.2 din Arad, pe care l-am absolvit, obţinând “Diploma de Bacalaureat” în sesiunea iunie 1982.
În anul 1986 m-am căsătorit cu Elena Gavrilă, iar în anul 1988 s-a născut fiica noastră Raluca.
După absolvirea liceului, am fost angajat la Intreprinderea Judeţeană de Gospodărire Comunală şi Locativă Arad, până în anul 1992, cu întreruperea activităţii pentru satisfacerea stagiului militar (1993 – 1994).
În anul 1992 în urma examenului de admitere, am început cursurile celor patru ani de studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, absolvind în anul 1996. La începutul anului doi de studiu (1993), am fost hirotonit diacon onorific pentru Catedrala Veche din Arad.
Începând cu anul 1996, după absolvirea Facultăţii de Teologie, am fost angajat secretar la Protopopiatul Ortodox Român Arad şi diacon la Catedrala Veche din Arad, unde funcţionez şi în prezent.
Interviu cu Gheorghe Hodrea, autorul povestirilor cu Bace Toghiere
Flacăra Roşie: “Scris dă un cunoscut”- asta e tot ce ştiau cititorii lui bace Toghiere despre creatorul său. Mulţi îşi imaginau acest “cunoscut” ca fiind o persoana în vârstă cu o mare experienţă de viaţă, îl vedeau în mijlocul satului ducând mai departe înţelepciunile lui bace Toghiere. Cititorii vor să ştie cine este acest “cunoscut”?
Gheorghe Hodrea: Sunt un om obişnuit, născut o singură dată în toamna anului 1964 şi renăscut de fiecare dată cănd reuşesc să fac o faptă bună.
Dacă ar fi să-mi fac o caracterizare atentă mi-ar fi foarte greu, asta pentru că e foarte uşor să creionezi fizic sau chiar moral portretul altcuiva, însă dificil să-ţi dezvălui propria persoană.
Pentru ca cititorii mei să mă cunoască cât de cât, am să vă spun că sunt un visător, un melancolic, poate prea mult ancorat în trecutul cu amintirile bogate pe care mi le-a acordat cu atăta dărnicie copilăria petrecută în localitatea Sintea Mare.
Pe de altă parte sunt un credul. Acord celor din jur încredere maximă fiind devotat până la capăt cauzelor nobile.
Flacăra Roşie: Să înţeleg că visaţi la o societate perfectă, în care valorile morale ar trebui să primeze?
Gheorghe Hodrea: Da, imi place să cred că într-o bună zi totul se va schimba. În multe rânduri am fost dezamăgit de cei în care mi-am pus toată încrederea, dar fiind din fire optimist am mers înainte, cu şi mai mare tenacitate.
Nu duşmănesc pe nimeni, însă am mulţi duşmani dintre care amintesc câţiva: fariseismul, minciuna, obrăznicia, răutatea, invidia, măndria...
Flacăra Roşie: Care ar fi stilul dumneavoastră de viaţă?
Gheorghe Hodrea: Iubesc pacea şi înţelegerea şi urăsc singurătatea. Din acest motiv îmi place să fiu înconjurat de toţi cei cu care pot avea ceva în comun, care să aducă o schimbare în bine pe plan spiritual, spre folosul tuturor. Altfel nu facem decât să pierdem fără rost timpul, care pe zi ce trece se pare că e din ce în ce mai preţios.
Flacăra Roşie: Cum îşi câştigă pâinea „creatorul” lui bace Toghiere?
Gheorghe Hodrea: Profesional, amintesc că sunt absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, şi funcţionez ca secretar la Protopopiatul Ortodox Român din Arad. Duminica şi în sărbători slujesc Domnului şi oamenilor la Catedrala Veche din Arad ca şi diacon.
Dincolo de cele arătate mai sus, sunt un muritor de rând cu multe minusuri şi puţine plusuri, care printr-o concurenţă fericită de împrejurări am intrat cu poveştile scrise în casele şi sper în sufletele cititorilor săptămânalului dumneavoastră.
Flacăra Roşie: Totuşi, de unde au izvorât toate „poveşchile”?
Gheorghe Hodrea: Totul a pornit de la câteva poveşti hazlii pe care le-am spus câtorva apropiaţi. Mai apoi, când s-a conturat săptămânalul „Flacăra Roşie”, am avut şansa să fac parte din colectivul redacţional şi să public în primul număr o poveste cu bace Toghiere.
Am aşteptat apoi cu nerăbdare, dar şi cu teamă reacţia cititorilor, pentru că începând de la modul în care era scris, stilul şi cuvintele vechi folosite, articolul meu era neobişnuit, chiar greu de citit.
Flacăra Roşie: Aveaţi încredere în creaţia dumneavoastră?
Gheorghe Hodrea: Mi-am asumat riscul, bazându-mă pe credinţa că încă mai sunt generaţii care cunosc cuvintele vechi din zona noastră şi deseori se gândesc cu nostalgie la anii copilăriei, la pita cu unsoare împănată cu ciapă şi presărată cu sare, piper şi piparcă rîjnită, la tocana dă croampe cu carnie, la plăcinta coardă cu mac... la care adaug obiceiurile şi tradiţiile de la sat ...
Spre surprinderea mea, reacţiile pozitive au apărut în scurt timp. Aşa că poveşchile lu’ bace Toghiere au început să curgă uşurel, una după alta.
Flacăra Roşie: Bace Toghiere a devenit mai nou o vedetă locală şi nu numai, lumea ia aminte sfaturile, trage concluzii şi se amuză citind păţaniile lui bace Toghiere. Există vreo reacţie a cititorilor, care v-a surprins în mod plăcut?
Gheorghe Hodrea: Desigur, în timp am întâlnit mulţi cititori pe care nu-i cunoşteam înainte şi care m-au încurajat să duc poveştile mai departe. Nu pot să uit însă cum după primele două, trei poveşti publicate, într-o sâmbătă, având drum prin Pâncota, l-am însoţit pe domnul Dubăţ, directorul săptămânalului “Flacăra Roşie”, la o întâlnire pe care a avut-o într-un restaurant din localitate. La una din mese ce credeţi că se întâmpla? Câţiva bărbaţi râdeau în hohote ascultând o poveste a lu’ bace Toghiere, pe care o citea unul, din ziar.
Flacăra Roşie: Ce v-a motivat să scrieţi aceste poveşti?
Gheorghe Hodrea: Întotdeauna, în viaţă, de la vorbă la faptă e un pas. Uneori pasul e mic, alteori e atât de mare încât ne e de-a dreptul groază să-l facem, nu de altă da “din zîsa lu’ bace Toghiere ni-am puchia dăjghina”. Şi cum frica-i mare, multe idei nu ajung în “praftică” niciodată.
Când însă îţi iei inima în dinţi, cu ajutor de Sus dar şi de la oameni, poţi duce ceea ce începi, la bun sfârşit.
Aşa s-a întâmplat şi cu bace Toghiere, care în scurt timp a ajuns un personaj cunoscut, atât de cunoscut încât astăzi este un brend (marcă inregistrată şi model industrial protejat).
Flacăra Roşie: Care este practic rolul acestor povestiri?
Gheorghe Hodrea: Aşa cum am amintit mai sus aceste poveşti nu se vor doar aducătoare de zâmbete, sau chiar hohote de râs, ci ele vin să împrospăteze în minţile şi sufletele nostre amintirile anilor frumoşi petrecuţi la ţară. Presărate cu multe cuvinte vechi, din păcate multe dintre ele pe cale de dispariţie, poveştile mele vor să-i întinerească pe cititori preţ de câteva clipe, „clătănind uşurel baierile inimilor”. Prin aceste poveşti am încercat să-i fac pe cititori să revadă cu ochii minţii casele vechi, uliţele satului, laviţele de la uliţă, chipuri de oameni, obiceiuri ... De altfel, nu am uitat să adaug câteva reţete de “mîncăruri şi plăcinturi” dintre “răpţăchile lu’ nană Floriţă, muieria lu’ bace Toghiere”, în aşa fel încât citindu-le să le simţim parcă mirosul bine plăcut.
Flacăra Roşie: Conţin ele, poveşchile, un anumit mesaj?
Gheorghe Hodrea: Desigur. Poveştile lui bace Toghiere transmit mesajul păcii, al bunei înţelegeri, al omeniei, al stării de linişte, al comuniunii şi normal, al iubirii.
Dacă am reuşit să transmit aceste simţăminte, atunci bucuria mea e mare. În caz contrar probabil că am reuşit, măcar pentru o clipă, să descreţesc frunţile încrâncenate de atâtea probleme şi neajunsuri zilnice.
Flacăra Roşie: Ce aţi putea spune în legătură cu anumite planuri de viitor?
Gheorghe Hodrea: Azi, când parcă e din ce în ce mai dificil să gândeşti la ce va urma, îmi vine greu să fac planuri pe perioade lungi de timp, de aceea prefer să aplic strategia paşilor mărunţi. În acest sens, intenţionez să tipăresc în continuare reviste a câte zece poveşti şi pe această cale ţin să mulţumesc sponsorilor mei, fără de care n-ar fi fost posibilă apariţia primelor trei numere ale revistei “Poveşchile lu’ bace Toghiere”, iar mai încolo să prind toate poveştile intr-o carte. Între timp, dacă va fi posibil, intenţionez să înregistrez pe CD câteva poveşti.
Pe de altă parte, prin colaborarea cu câţiva oameni de afaceri, încerc să fac posibilă apariţia pe piaţă a unor produse cu marca „Bace Toghiere”. Nu de altă, dar viitorul va fi al brendurilor regionale. Şi, la urma urmelor, de ce să nu avem şi noi, cei din zona de Vest a ţării, mărcile noastre la produse. Ca şi exemple: Vin din podrumu’ lu’ bace Toghiere, pită de casă dî la bace Toghiere , Fănină, Oloi ...?
Flacăra Roşie: În încheiere, care ar fi mesajul pe care vreţi să-l adresaţi cititorilor?
Gheorghe Hodrea: Nu pot încheia cele prezentate mai sus fără a mulţumi domnului Romulus Dubăţ, directorul săptămânalului “Flacăra Roşie”, care m-a încurajat să scriu şi mi-a dat şansa să fac cunoscute poveştile lui bace Toghiere. De altfel, reuşita punerii în practică a unei idei trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fii la locul potrivit, în momentul potrivit şi în prezenţa omului potrivit.
În cazul meu, omul potrivit a fost Romulus Dubăţ, căruia mereu i-am spus, îi spun şi îi voi spune, ca de altfel şi dumneavoastră dragilor mei cititori: Mare atenţîie! Viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ!
