Nu tăţ’ oamini să conzumă dîrt fiece! Unii, dîn nimica tătă să sfarmă dă vai ş-amar, alţîî trec pîn viaţă ca gîsca pîn apă, n-au nici o triabă. Işchia şi cînd dorm fac planuri, mişcă dîn jejichile dî la picioare-ncontinuu, o’ vorbăsc pîn somn. Ciia, aşe dorm dă afund, că poţ’ chiema benzîle şi cînchie lîngă ei, o’ poţ’ ţîpa o grenadă la ei în pat şi bistoş nu să trezăsc! Cîţva pun suflet în tăt ce fac, da’ cii mai mulţ’ trăiesc, dîn zîsa lu’ ciala, cu capu-n nori şi o’ nu fac nimic, o’ praf fac şi ci-or făcut ciia vrenici. Eh, ş-atunci numa’ auz’ tăt felu’ dă voarbe, cum ar fi: Mă! Ce umbli cu capu-n nori?; Mă, da’ aierian mai ieşchi!; Iaca ceia umblă cu capu-n nori şi cu picioarile pă pămănt; Eh, aista-i dîpă altă lume; ... Hai că pîn-aci tăchie li-am înţăleje, dacă-i omu’ tolomac n-ai ce-i face, poachie că aşe-i născut. Da’ cînd auz’ zîcînd, dăspră vriunu’, că aşe să uită dă gînghieşchi că-i iextraterestu’, lucrurile să-nşchimbă cu tătu’. Dî ce? Haidaţ’ şi veghiem!
Iextratereşchii-s pîntră noi
Musai ş-o luăm dî la-nceput! Mă, oamini buni! Numa’ cînd auz’ cuvîntu’ iextraterestu’, dacă ieşchi mai sclab dă înjer, să sperleşchie pchielia pă chinie! Nu dă altă, da’ ni-or băgat cu tolceru-n cap, aşe zîşii oamini dă şchiinţă, tăt felu’ dă veşchi dăspră vietăţ’ iextraterestre care zîci-să c-ar iexista în alchie lumi. Amu, c-or fi că n-or fi, ce triabă ‘om avia noi? Baiu-i că pari-să că dîn cînd în cînd, vietăţîle acelia să năpustesc cu hardughiile lor cîtă pămînt. Vin, să uită, cinie şchi ce mai fac ş-apoi să cam mai duc. Unile-s mici şi verz’, alchile lunji, roşii şi ascuţîchie la cap, ca o căpiţă dă paie. No, care cum! Eh, da’ oaminii dă şchiinţă nu să opresc cu veşchile aci, mărg mai dăparchie şi zîc c-ar iexista o ciată aparchie, dă iextratereşchi, pă nume rătăcitori, aghică suflechie care dînt-o dimensiunie ‘naltă, pîn transfer plănetar, să bagă-n pruncii mici. Ajung apoi mari şi ghieşchiepţ’ şi ocupă foncţîi importanchie, dă conducere, avînd misîunia dă a ajuta planeta şi umanitachia. Numa’ că tăţ’ au on lucru comun: bolborosăsc ceva dă nu-nţăleje nimia şi au ochii bulbucaţ’. Amu, dacă tăt vini voarba dă iextratereşchi, cred c-o vinit marile moment şi vă dăzvălui on secret, ţînut acsuns atîta vreme! Dî la Marea Înşchimbare încoaci, pă cum o trecut timpu’, tăt mai tare m-am convins că pîntră noi să află iextratereşchi! S-adună numa-n anumichie locuri, umblă cu aparachie dîn ce în ce mai sofisticachie, îs pămîntîi la faţă, vorbăsc puţîn, o’ mult, oricum nu-i înţăleje nimia. Dă fapt nu să-nţăleg nici ei întră ei! Bulbucaţ’ la ochi şi-mbătrîniţ’ pria iuchie dă probleme mari cum ar fi: grijia faţă dă om; reduceria poluării; găsîria dă soluţîi păntru produceria dă mîncarie şi hanie iecolojice, răghicaria nivelului dă trai ..., majoritachia mor dă infract, o cinie şchi ce măţăraie ielectronice plesnăsc în ei. Eh, da’ rînduiala nu să opreşchie aci, păntru că suflechile lor să bagă-n alţîî ş-o ieu dî la capăt, ajungînd în alchie posturi dă conducere, cu alchie griji şi probleme. Am puchia zîce, aceieşi Mărie, da’ cu altă pălărie! Nu şchiţ’ cinie-s iextratereşchi dă care vă spusă-i? Vă spun io. OAMINII POLITICI. Uitîndu-chie la ei, n-ai cum şi nu-ţ’ dai sama că-s dîn altă lume, o lume a lor, fără sîmţăminchie, fără coloare şi rece. Mă, oamini buni! Asta nu-i lumia noastă! Noi şchim că omu-i dîn trup şi suflet. Da’ nu orice suflet, ci unic şi nemuritor, aplecat înspră dragostia şi reşpectu’ faţă dă semen. Aşe că, atenţîie mărită! Nu votaţ’ iextratereşchi! Ş-atunci, cum rămînie cu vietăţîle mici, dăşelachie şi colorachie ţîpător? Iexistă, o’ nu? Io zîc şi-l întrebăm pă bace Toghiere, că iel pă tăchie le şchi!
Iextratereşchii în tulei
Inghie creghieţ’ că ieram tăt înt-o duminică, dîp-amniaza? Normal, pă lăviţ’ la uliţă. Vremia iera bună. Dîncoaci înculu treciau p-îngă noi oamini şi muieri, cu prunci. Meriau, o viniau dî la niamuri. C-aşe-i la sat, duminica, o’ meri, o’ vii, dî la niamuri. Dacă nici nu meri nici nu vii, şez’ pă laviţă la uliţă. Amu că şez’ nu-i mare triabă, şpilu-i şi ai ciata ta, cu care şi-ţ’ petreci în glume, în poveşchi şi cînd să cere, în cîntări. Numa’ aşe poţ’ zîce că-i faină viaţa! Ieram aproape tăţ’, zîc aproape tăţ păntru că lipsea bace Ghiorghie. Dă la o vreme s-o ivit. Iel –“Bună hoghină!”. Noi –“Mulţam dumitale!” Iel –“Ce-i dă nou?”. Bace Ilie –“Noi nie luptăm cu şighieria, ca şi nie ţîniem puchieria”. Bace Petre clănietistu’ s-o băgat şi iel în voarbă –“Spuni-nie tu cei dă nou, c-am auzît c-ai păţît ceva bai!” Bace Ghiorghie, parcă cu păru’ răghicat în vîrfu’ capului (c-avia clopu-n brînci), dîpă ce s-o aşezat pă laviţă, cu vocia stînsă d-o băgat frica-n noi pruncii, o zîs: -“Mă! Baiu-i cît casa! Îi voarba că păstă tenchiurile noaşchie, d-aci dîn marjinia satului, s-or scoborît ceva iextratereşchii, în ceva conzerve dîn tablă, aşe mari cam cît on iştălău. Zîce că a lu’ Pchieritu’ i-ar fi văzut astî noapchie, cînd o ieşit afară, dîrt iel. Amu, că s-or scoborît, triacă margă, da’ or tăiet nişchie şirinci lunji dă tulei, în formă dă şerpi. Nu-mi pare rău dîpă tenchi, că şi-aşe iera crud, da’ mă-ntreb ci-or face cu iel?” No, mă oamini buni, d-acoalia or început discuţîile. Nuş’ care o zîs că poachie aşe le funcţîoniază cocioabile dîn tablă, cu tenchi şi că dajaba l-ar fi învinuit p-on vecin dîn marjinia satului c-o tăiet, mai an, tulei dî la nuş’ cinie, cînd dă fapt iaca, iera făr’ dă vină. Muierile, spăriechie binie, o’ rău, ierau bucuroasă că n-or vinit iele dî la Ciapeu pîntră tenchiuri. Că da’ dacă le luau iextratereşchii şi zburau cu iele cu tăt? Bace Ilie, luminat la faţă, dîpă cele auzîchie, numa’ l-am văzut că să-ntoarce cîtă muieria lui şi-i zîce: -“Vez’ inghie dispare zî dă zî răchia dîn dimijana dă doauăzăci dă litre, muiere? Şi tu puniai vina pă minie!” Şi iac-aşe, unu’ că poachie li s-o fi defectat iextraterechilor coşmelia, altu’ că poachie d-aceia s-or scoborît ca şi-şi facă nievoile. Ce mai, păreri şi păreri! Ce şi vă mai spun dă discuţîile referitoare la cam cum arîtă ciia dîn navă. Fel şi fel dă varianchie. Oricum, atuncia ni-am dat noi sama dî ce cial’ bătrîn, a lu’ Pchieritu’, s-o uitat tătă zîua dîn torumbu’ bisericii, pînt-on binoclu’ adus dîn război, cîtă marjinia satului. S-o uitat, da’ n-o spus la nimia nimica. Clopotariului i-o spus c-o pchierdut doi tuluci şi doară - doară-i găseşchie, cu binoclu’. Băsamă vreia şi-i vadă pă iextratereşchi primu’.
Şercanu’
Bace Toghiere şighia, nu zîcia nimic. Dîrt-aceia l-am întrebat, nuş’ care: -“Bace Toghiere, iexistă iextratereşchi, o’ ba?” Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, s-o uitat lung cîtă ceri ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, nu tăt ce zboară să mîncă, mă! Fel şi fel dă cestii să-ntîmplă pă lumia asta! Numa’ că cii bătrîni, zîce c-ar fi zîs: şi nu crez’ tăt ce-auz’; şi nu spui tăt ce şchii; şi nu faci tăt ce poţ’! C-aşe s-o-ntîmplat pă vremuri, înt-on sat vecin, o apărut pă cer o ghighigonie mare, cu coadă şi-n tăchie colorile. Şighia-n aier şi să muta dînt-o parchie-n alta, a satului. No, or zîs bătrînii satului asta o îi ceva, o vinie d-inghieva. Doauă zîle ş-or purtat ochii săchienii pîn aier, dă li-or amorţît grumazurile! Dî la o vreme, or trimăs dîpă minie. Io li-am spus şi steie linişchiţ’, că nu-i voarba dă nici on păsăroi urieş, ci-i on şercan. Pînă la urmă s-or convins cînd s-o oprit vîntoasa ş-o picat arîtaria la unu-n ocol. Iera mare şi ghiduş făcută, cinie şchi dî pîn ce ţară o fi adus-o vîntu’. Aşe s-or spăriet ghinile dîn jumătachia aceia dă sat, că doauă luni nu s-or mai uouat şi n-or mai vrut şi iasă dîn cătreţuri. Asta ca asta, d-am păţît io cu Mitru, una bună-n tînăreţîle noaşchie, nu-i aşe Mitrule”? Mitru numa’ să uita şi rîghia. Bace Toghiere o continuat: -“Înt-o sară dă vară, în tînăreţîle noaşchie, stăchiam pă lăviţ’ la uliţă. La on moment dat, l-o adus cial c-on ştrimf p-on picior, că nu poci altfel şi zîc, pă Pchieritu’. Mă, oamini buni! O-nceput şi nie baje-n cap tăt felu’ dă chişcomeghii. Că o văzut iel la Telejornal pă unu’, înt-on rînd dă hanie niegre, c-o zîs că nie învadiază iextatereşchii! La-nceput cinie l-o crezut? Mă, da’cînd l-o-ngînat pă ciala dî la televizîie, mai că l-am crezut. C-o zîs cam aşe: ”-Cetăţeni ai patriei! În jurul planetei numită Pămînt, roiesc cîrduri de navete iextraterestre. NASA transmite că s-ar putea să aterizeze şi, din studiile făcute, în navete sunt nişte arătări mici, verzi şi cu ochii bulbucaţi. Dacă întîmplător întîlniţi astfel de forme, vorbiţi clar, rar şi apăsat pentru ca iextratereştrii să poată analiza rapid limba şi să răspundă!” Amu, ce şi zîc? Nu l-am pria băgat noi pă Pchieritu-n samă.
Arîtaria verghie
A doaua zî, am mărs cu Mitru la cosît bodoarcă, lîngă pădure. Aviam pămînt p-îngă olaltă. Vremia iera bună, nu iera nici pria cald, nici pria rece. Numa’ ce vîjîia coasa cînd să băga-n bodoarca mare, pînă-n brîu. N-am apucat ş-ajunjem pînă-n pădure, c-am înlemnit! Înenchia mia, cam la opt metări, şighia o mogîlghiaţă, o arîtare mică, verghie şi cu ochii bulbucaţ’. No, m-am gînghit, gata ni-s, amu nie mîncă, p-amîndo! La-nceput, Mitru s-o gînghit c-am dat păst-on cuib dă făţani, o’ păstă tarchie iepuroaică cu pui, dă şed aşe dă nămişcat. Binie iera! Da’ cînd o văzut că mi să arăghică păru’ pă cap, s-o spăriat şi iel. Apoi s-o apropiet mereuaş, ş-amîndoi nie uitam la ietraterestu’. Eh, m-am gînghit, o avut Pchieritu’ ghireptachie. Numa’ că ghighigonia scochia nişchie jemechie dă vai ş-amar, cam aşe:”-Ooooh! Îîîîh! Aaaah! Fuuu!” Ni-am uitat noi ce ni-am uitat la arîtare, crezînd că să oauă, da’ nici voarbă şi să arăghice. Stăchia aşe-nfoietă şi jemia, fără şi nie vadă. Dî la o vreme, o-nceput şi jamă tăt mai răguşit. No, am zîs amu-i momentu’ şi vorbim cu arîtaria, pînă nu-şi ie zboru’! Aşe că io am prins corajie, m-am apropiet mereuaş şi-am zîs tare, rar şi răspicat: B u n ă z î u a. I o m i - s T o g h i e r e ş i i e l î i M i t r u. N o i c o s î m. A c i a s t a î i o c o a s ă. P ă c h i n i e c u m c h i e c h i a m ă? Mă, oamini buni! Num-am văzut că arîtaria răghică capu’ cîtă noi şi cu ochii bulbucaţ’, jemînd, zîce aşe, pă nas: -”Io mi-s Miculaia Lupului, pădurariu’ şi mi-s tare-ncuiet la foale. Daţî-m’ pace, că vă dau cîchie lemnie vreţ’, numa’ daţî-mi pace, că pomniesc!” No, aşe da! Ni-o apucat on rîs cu sughiţuri pă tăţ’ tri, dă vai ş-amar. Glumă – năglumă, da’ bghietu’ om să chinzuia rău! Ce iera dă făcut?
Trătămentu’ şi-ncheieria
Am dus palma streaşină la ochi şi cîci ai zîce verghie, am găsît soluţîia. Şi anume: Mitru, o luat-o la fugă şi pîn-am dăschiotorat io straiţa, o şi apărut c-o oaie, dîpă grumaz. Păşchia unu’ o turmă-n marjinia pădurii. L-am închins pă pădurar pă spachie, io-l ţîniam şi Mitru mulja oaia, drept la iel în gură. Apoi i-am dat şi mînce v-o doi crăstăveţ’ moraţ’ ş-o felie dă pită unsă cu mniere dă albinie şi iară lapchie, crăstăveţ’ şi mniere. L-am păfugat apoi o dată roată dîpă holdă, ca şi să blociorască tăchie-n iel şi duşi am fost, cîtă casă. Cinie o mai avut chef dă coasă? Pă pădurar l-am lăsat aculu, ca şi să linişchiască bghietu’ la foale. Iac-aşe am păţît noi cu iextraterestu’. Numa’ că n-am zîs atuncia la nimia nimic, c-ajunjiam dă rîsu’ lumii! Dîrt-asta vă spun şi voauă, nu vă luaţ’ dîpă voarbe niciodată că nu tătă albina face mniere”. Ghireptachie o avut bace Toghiere, că m-aduc aminchie că a doaua sară s-or dus tăţ’ vecinii şi pînghiască, dînt-on foişor dă pază, iextratereşchii-n marjinia satului, doară i-or vighia cum taie ciia tulei, în tăt felu’ dă forme. Gîciţ’ păstă cinie or dat aculu? Păstă vecinu’ ciala, dîn marjinia satului! Tăia tulei şi cum iera bat, meria-n ‘nenchie, şerpuind. Şi noi care zîciam că-s tăieţ’ cu o aghivărată artă! Eh, viaţa-i plină dă surpriză! Pă dă altă parchie, frumoasă, da’ scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’
Gheorghe Hodrea
Dicţionar:şirinci – porţiuni de teren; tuluci – tăuraşi; şercan – zmeu confecţionat; blociorească – amestece.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
RSS pentru acest articol.