Poveşchile lu’ bace Toghiere

Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

N-apucă omu’ şi dăşchidă binie ochii, că să mişcă-ntruna. Dîn zîsa lu’ ciala viaţa-nsamnă mişcare. Aşe că n-avem dîcît şi nie mişcăm şi şi umblăm, dîncoaci - înculu. Mai ales că-n zîua dă az’, umblatu’ dînt-o parchie în alta să face mult mai uşor ca înenchie. Boierie curată! Pă vremuri, umblau oaminii mai mult pă jos. Mai apoi, călare, o’ cu cociile. Mai tîrzîu, cu biţoaglile şi foarchie puţîni cu măşinile. Eh, da’ numa’ întoarceţî-vă ‘năpoi oliacă cu gîndu’ şi vi-ţ’ aduce aminchie ce s-or bucurat, ciia dî la ţară, cînd o-nceput a ţîrcula rata, cîtă oraş. Avia ‘năpoi scară ca şi sui băgajile d-asupra, pă ia. Apoi, or apărut alchie modele, tăt mai sofisticachie. Or ajuns pîn’ aculu că au în dotare şi closetă. Domnie, nu? Nu mai vorbăsc dă trenuri! Şi iele s-or modernizat. Dî la cele cu şpohert în dotare, pînă la intercitiurile rapighie. Tehnică frachie, nu glumă! Aşe că, n-avem dîcît şi călătorim, că dîn zîsa, tăt a lu’ ciala, apa şi steie, da’ noi, ba!

Avuţîia năţîonală

Înt-o sară dă toamnă, stînd la uliţă, nuş’ care dîntră noi pruncii, l-o-ntrebat pă bace Toghiere: -“Bace Toghiere, faină-i, o nu-i faină şi călătoreşchi?” Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o dat dă doauă ori dîn cap ş-o zîs: -Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, nu cinie trăieşchie mult şchi mulchie, ci cinie umblă mult! Da’ haidaţ’ şi vă povestăsc o călătorie d-a mia, cu rata! Fiţ’ atenţ’, că-i dă bai! Înt-o toamnă, dîpă ci-am făcut răchia, o zîs nanî-ta Floriţă, muieria mia, că n-ar fi rău dacă m-aş ţîpa pînă la Arad, la prunci, c-o dimijană dă răchie, că poachie, no, mai au şi ei dă dat încoaci - înculu. Ce iera dă făcut? Iac-oi mere, ce şi fac? Că dîn zîsa lu’ ciala, dacă-i ordin, cu plăcere! Dă cu sara m-am pregăchit. M-am băgat în podrum, am luat maţu’ dă scos răchie ce şighia zbîrlonţat d-on cui, pă părechie, am scos ciocianu’, ce ţînia loc dă astupuş, la olu’ dă cincizăci dă litre ş-apoi am lăsat maţu’ şi să scoboare uşurel, pă gurgoiu’ olului. Dîpă care, am suflat în maţ şi cînd s-o auzît cum fornoaie bulbucii în ol, sămn că iera cialalalt capăt în răchie, am tras în gură aieru’ dî pă maţ, ca şi vie apoi şi răchia. O dimijană dă zece litre aşchiepta dăstupată, clătărită şi cuminchie, alăturia, ca “şi scot dîn ia aieru’”. Am încercat o dată, dă doauă ori, dă tri ori…dă, nu-mi aduc aminchie dă cîchie ori şi n-am reuşit. Trăjiam aieru’ şi vinia pă maţ cam o ştamplă dă răchie ş-atîta. Io, ca şi nu mă-niec cu ia, o slobozam pă gîrchian, în jos. Pînă o dat muieria păstă minie. D-acoalia or început discuţîile. Că vai ş-amar dă minie, că nu-s în stare şi scot răchie dîn ol, că ce m-aş face dac-aş fi birtaş? ... Pîn’ la urmă l-o chiemat pă Mitru. Bghietu’ om, o-ncercat şi iel cam dă vo şepchie ori, da’ nu i-o reuşit! O vinit apoi şi Petre clănietistu’. Şi iel o păţît tăt la fel. Dî la o vreme, o zîs nuş’ care, că oare dac-am cînta ceva nu s-ar încălzî grumazurile la noi şi ni-ar reuşi rînduiala? Zîs şi făcut! Da’, pînă Petre o fujit acasă dîpă clăniată, noi am înşchimbat maţu’, cu unu’ mai gros. Şi iac-aşe, curau cîntările la minie-n podrum, da’ maţu’ nu vreia şi cure mai mult dă o porţîie, la fiecare trăsătură. Ş-aceia lunieca pă gîrchienie-n jos, nicidăcum în dimijană. Cît p-aci iera şi rămîn cu dimijana năumplută! Noroc c-o vinit Ilie! Cum ş-o înfipt maţu-n gură, ş-o bulbucat cam dă doauă ori ochii, o tras cu puchiere aier şi num-am văzut că puşchică răchia pă gura maţului. Eh, în momentu’ aciala ni-am dat noi sama că-i preceput şi umblă ghies la dimijenie! Înt-on timp zîcia că nu iel umblă, ci iextratereşchii. Tîrzîu am iercăzît cu umplutu’ dimijenii. No, nu-i uşor şi umbli cu răchia! Tria’ şi fii cu sămuială cu ia, că-i avuţîie naţîonală! Nu triabă prădată pă jos! Cel mult cîchieva picături, da’ ş-acelia cînd pominieşchi tarchie mort.

Rata

Pînă-n zîuă o zuruit ciasu’ şi m-am trezît. M-am spălat şi dîn doauă mişcări m-am şi-mbrăcat. No, ca la armată! Banii i-am pus cu buletinu’, în bughielarăş ş-apoi în jebu’ dî la pchiept a vizlicului, în stînga, dîn lontru, închiotorîndu-l apoi c-on ac dă siguranţă. Am luat apoi dă toarchie dimijana dîn cămară, cu brînca ghireaptă, iar cu stînga ţecăru’ în care dă cu sara o pus muieria: doi pui tăieţ’, doauă ieji cu zăcuscă şi cinspece oauă dă ghină, înfoşolichie-n ziare (c-aviam abonament la Flacăra Roşie). N-am ieşit dîn ocol pînă nu m-am ţîpat ochii pîn iştălău şi cochieţ’, la animale, ş-apoi m-am luat rămas bun dî la muiere şi dus am fost. În staţîia dă rată ierau cam vo cinspece oamini. Tăţ’ dî la noi dîn sat, ‘nafară dă unu’ mai pogan şi-mbrăcat ielegant. Ceva domn mare dî pî la Arad. Cinie şchi la cini-o fi fost! Am stat ci-am stat şi dî la o vreme iaca, o vinit şi rata, numa’ gîfîind şi tuşind. Mă, oamini buni! Da’ doară nu creghieţ’ că ni-am putut duce cu ia? Dî ce? Păntru că dabghia o putut bghietu’ şofer ş-o oprască, la vo cincizăci dă metări dă noi, că n-avia frînie. Asta ca asta, da’ n-avia nici obloc, înenchie, numa’ ceva nailonie ce le flendura vîntu’. No, aşe ceva n-am mai văzut! C-o şi zîs domnu’ ciala dî la oraş: -“Autobuzul acesta parcă vine cu spatele!” Am fujit tăţ’ pînă la rată. Da’ cînd l-am văzut pă şofer că să scoboară înfoşolit înt-o poniavă, cu o căciulă vechie dă astrahan pă cap, legat la meclă c-on şal şi cu mănuşi în brînci, ni-am dat sama că-i pericolos şi chie sui în rată, că-i corent mare. Unu’ sîngur ce să grăbia la ghinţarăş s-o suit, Umflatu’ îi zîce (că d-atuncia i-o rămăs ciufala aşe, c-aşe corent zîce c-o primit la ghinţ’, dă doauă săptămîni i-o fost falca umflată cam cît o cloşcă, grasă binie. Eh, asta-i - graba strîcă triaba!) Aşe c-o trăbuit şi aşchieptăm altă rată, ce avia şi vie dîn cialalalt sat vecin. N-am şezut mult în staţîie c-o şi apărut. Eh, da! Asta da rată! Noauă, ielegantă, cu radiu în ia, uşi ce să-nchid şi să dăşchid dî la boton, părfumată şi curată, dă-ţ’ vinia şi nu chie sui în ia încălţat. Iaca ş-amu tăt mă-ntreb: şi fi foastă aşe dă curată păntru că şoferu’ în loc dă bună ghiminiaţa zîcia ioureghel? Poachie ba, ori poachie da! Oricum, locuri năocupachie ierau dăstule, aşe că ni-am aşezat şi, la drum!

Halta

Motoru’ ratei torcia ca on mîţoc ciumurlit la cina porcului. Afară iera încă noapchie. Lămpaşurile dî la rată băchiau lung, pă drumu’ Chişinieului. Dîn cînd în cînd, cît-on iepure curajos stăchia-n mijlocu’ tolchişului, ferindu-să în ultima clipită. Noi, călătorii, numa’ ce nie legănam în scaunie, c-avia rata feidăre molcuţe. Cei mai mulţ’ aţîpisără. La Chişinieu în staţîie am făcut o haltă mai lungă. Iera musai ş-aşchieptăm altă rată, locală, ce aducia oamini dîn alt sat şi vreiau şi margă la Arad cu rata noastă. Cum vreme iera, şoferu’ s-o dat jos cu mai vo tri, ş-or beut cafă la cioşcu’ dîn staţîie. Amu asta n-o fost bai, numa’ că dîpă ce s-or scoborît cia, şoferu’ o-nchis uşile dî la boton şi s-o dat jos pă uşia lui (c-avia rata uşe şi la şofer). Tăchie or fost bunie pînă la on moment dat! Ce s-o-ntîmplat, dă fapt? Iaca ce! Noi cii ci-am rămăs în rată, numa’ ni-am trezît buiguiţ’ dă cap dă somn, dă zgîlţîiturile ce le făcia domnu’ ciala dî la oraş, cu uşile dî la rată. Scutura dă iele şi strîga: -“Să se deschidă uşile, oameni buni!”. Da’ ce şi le poată dăşchighie! Că ierau închisă cu presîunie dă aier. Pî la şofer n-avia cum trece că v-am spus că iera pogan binie şi-l încurca volanu’ mare, cam cît o roată dă cocie. Aşe că o renunţat bghietu’ om şi s-o aşezat ‘năpoi pă scaon zîcînd înt-o doară: -“Asta e!” Ci-o vrut dă fapt şi zîcă, tîrzîu am aflat. În scurt timp o vinit şoferu’ cu ciia tri, dî la cioşc, o sosît şi ceilaltă rată şi oaminii ce aviau dă mărs la Arad s-or suit cu noi şi p-aci ţî drumu’, cîtă Arad!

Călătorie zdrobitoare

Cum drumu’ iera bun, ca pă masa dă cugle, dî la birtu’ lu’ Bumbu’, iac-aşe nie legăna rata: hooopa, hooopa! Aşe că adurmiră tăţ’, ‘nafară dă: minie, cii tri cu cafa şi şoferu’ bghietu’. Dî ce zîc bghietu’? Staţ’ şi veghieţ’! N-am ieşit binie dîn Nădab că num-am sîmţît că ceva nu-i în regulă – amnirosa ceva năplăcut. Ni-am uitat unii cîtă alţîî, da’ nimia nu o zîs nimic, c-o dispărut mnirosu’. N-o trecut cam cît numeri pîn la şaizăci dă doauă ori, c-o apărut mnirosu’ dîn nou. Iară n-o zîs nimia nimic. Mă, oamini buni! Da’ cînd o-nceput a vini mnirosu’ în valuri prelunji, noi cii ce stăchiam în faţă, lîngă şofer, am început şi rîghiem. Dî la o vreme l-o derenjat la nări şi pă şofer mnirosu’. O tăcut ci-o tăcut omu’, da’ dî la o vreme numa’ l-am auzît că zîce: -“Care duce la tine ouele clocit la oraş?”. Ce oauă clocichie mă, oamini buni? Puţîn spus. C-o-nceput la on moment dat şi amniroasă a brînză usturoaie cu ciapă. Apoi a jumeră dă porc pîrlichie, a vin acrit, a lapchie scăpat în foc, a răchie afumată, a cărdăboşi sparţ’, a plăcintă cu nuci rînceghie... Nie uitam unii la alţîî la ţecăre, doară - doară depistăm bagaju’ cu alimenchie strîcachie. Dajaba o mărs unu’ dîn ciia tri, pînă-n capăt la rată, nici urmă dă bagaj suşpect. Tăchie ca tăchie, da’ şoferu’ n-o mai rezistat! Tăt iera alb la faţă şi curau apile pă iel. Gîfîia şi zîcia: -“Asta ghinioană nu mai peţit de cînd nescut la mine!” N-o mai păţît iel, da’ n-am mai păţît nici noi! Eh, da’ cînd o-nceput şi amniroasă a crăstăveţ’ moraţ’ strîcaţ’, unu’, o strîgat: -“Mă! Care nie afumi cu dămfuielile tale?” Numa’ că dajaba o-ntrebat, că ciala în cauză ori durmia, ori să făcia că doarme. Ş-atunci şi vez’! Tăt felu’ dă propunieri! Unu’ o zîs c-ar trăbui aprinsă cît mai mulchie ţîgări. Variantă respinsă dă şofer, că puchia iexploda rata. Altu’ c-ar trăbui dăşchisă tăchie obloacile. Propuniere respinsă tăt dă şofer, c-aşe, nie pringhia corentu’.

Turela

Altu’ o zîs că triabă dăşchisă turela, ceia ci-o şi făcut. O făcut, numa’ că n-o făcut binie. Că ni-o zîs unu’, injinier la combinatu’ chimic: -“Mă! Nu vă jucaţ’ cu corentu’ dă aier, că-i mai rău. Io atîta vă zîc!” Mă, oamini buni! O avut ciala ghireptachie! Cînd s-o băgat aieru’ aspru dă diminiaţă pă turelă, o vîjoit păstă noi cîtă fund, la rată, ş-apoi s-o-ntors, mai zdrobitor, cu mniros cu tăt, cîtă barbriz, ni-o năucit pă tăţ’! Aşe ni-o zăbunit dă cap mnirosu’, dă ni s-o-nfundat urechile şi nie usturau ochii. Nu nie mai auzam unii pă alţîî, nie-nţălejem numa’ pîn semnie. Şoferu’ picasă cu capu’ pă clanson şi dăghia mînînţăl dîn buze. Noroc c-am avut io atenţîia mărită. Dîn doauă mişcări am închis turela ş-am apucat covrigu’, dîn brîncile şoferului, ca şi-nghirept rata pă tolchiş. Ciilalţ’ l-or tras pă şofer d-o parchie Apoi, am oprit rata pă ghireapta, ş-am dăşchis uşile. Mare noroc c-am avut dimijana dă răchie la minie, c-altfel nu şchiu cum nie reveniam. Pă şofer l-am frecat cu răchie dîpă grumaz, pînă l-am auzît că-ncepe şi cînchie cam aşe cava: - ozoseip, ozoseip, tatai tata, ta, ta, ta… Dîpă ce ş-o revenit şoferu’ şi s-o mai aierîsît rata, da’ nu dă tăt, ni-am continuat drumu’. Ciia ce durmiau, în rată, numa’ suciau pă nasuri pîn somn. Greu am ajuns la Arad. Abghia la Gara Ielectrică am scăpat dă mniros. Cred că l-o luat cu iel domnu’ ciala gras binie, cînd s-o scoborît dîn rată. Că umbla, aşe, cam crăcit. Atuncia ni-am dat sama dî ce clătănia dă uşi la rată şi dînt-o dată s-o răzgînghit. I-or cedat, băsamă, baierile. Ce mai poci zîce dăcît c-o fost o călătorie zdrobitoare! Aş puchia zîce, chiară ucigătoare! Dîpă ce m-am întors acasă, am auzît că domnu’ ciala pogan, o fost pă goşchie, la o familie dî la noi dîn sat. Şi cum ciia i-or pus mîncare şi beutură cît cupringhie, omu’ s-o ciumurlit rău, făcînd on amestecat cu-nvăluit. Ci-o ieşit? Cichirăţ’ mai sus. Amu, poţ’ şchi că-i fain’ şi meri în goşchie, numa’ că omu’ la masă cînd şeghie / tria şi mănînce cum să caghie! Ş-ar mai fi una dă zîs, a minca nu îi ruşinie / cînd mînci şi bei cum să cuvinie! Daţî-vă sama, ci-or fi zîs ciia la care-o fost domnu-n goşchie, cînd or auzît păţania dîn rată. Nu fie nimia-n pchielia lor! Eh, drajii mnei cei dă buni, da’ dăspră ci-am păţît dîpă ci-am ajuns la prunci, în Arad, am şi vă spun data viitoare. Pîn-atunci, nu uitaţ’ că locomia, strîcă ominia şi-i păcat. Păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!

Gheorghe Hodrea

Dicţionar: maţu’ - furtunul; ciocianu’ – coceanul; astupuş – dop; gurgoiu’ – gât la sticlă sau damigeană; gîrchian – gît; iercăzît – încheiat; sămuială – atenţie; toarchie – mâner; flendura – bătea; poniavă – un fel de prelată; ciumurlit – suprasaturat; tolchiş – drum (pe vremuri pietruit); feidăre - arcuri; pogan – bine făcut, gras, masiv; cugle – biliard.

ShareTweet