Ca şi trăieşchi, tria’ şi mînci şi şi bei. Altfel, îi bai! Că dîn zîsa lu’ ciala, motoru’ făr’ dă benzînă, o’ motorină, nu me’. Amu, oaminii îs dă doauă feluri: unii mai făr’ dă pretenţîi, mîncă şi beu “tăt ce scrie pă tablă”; alţîî-s mai jingaşi, aleg dă ici, dă coalia, numa’ ce-i mai bun. Dac-ai întreba pă unu’ cu minchia hoghinită, cam care ciată-i mai dă recomandat, bistoş, ţ-ar recomanda-o pă cei d-a doaua. Numa’ că la o privire mai atentă, nu puchiem da o definîţîie iexactă celor doauă categorii, Dî ce? Simple! Cii făr dă pretenţîi, unii să umflă cu dă tăchie, că dîn voarba lu’ ciala dîcît şi rămîie brînza, mai binie şi crepe rînza, alţîî nu strîmbă dîn nas la nimica, la ce-i sînătos. Ciilalţ’, jingaşii, unii sucesc pă nas la fiece, alţîî scociorăsc pîn măgăzînie şi aleg (cred ei) ce-i mai bun păntru organism. Dacă m-aţ’ întreba pă minie, ce creghieţ’ că v-aş recomanda? Nici una, nici alta. Ci v-aş înghiemna aşe: Oamini buni! Lăsaţ’ mîncările şi beuturile înfoiachie cu tăt felu’ dă chimicale. Încă mai avem pieţe inghie ţăranii mai aduc, bghieţîî, d-ale gurii, d-acelia naturale. Deci, numa’ cîtă piaţ’!
Sară dă toamnă
C-o sară-n ‘nenchie, bace Toghiere ni-o povestit cum o călătorit cu rata, cîtă Arad. N-aibă nimia parchie d-aşe călătorie! Pîn’ la urmă, cu chiu, cu vai, o ajuns în Arad. Eh, da’ şi veghieţ’ ci-o urmat! Da’, staţ’ pă loc, că doară nu voi spunie io! Mai binie şi-l lăsăm şi povestească pă bace Toghiere. Da’ înenchie, haidaţ’ dîmpreună cu minie şi intrăm, aşe uşurel, în farmecul poveşchilor ascultachie la uliţă. Închigieţ’ ochii şi lăsaţî-vă purtaţ’ dă aminchiri! Imajinaţî-vă o sară dă toamnă, cu aier, încă, cald. Pă lăviţ’, la uliţă, oamini, muieri şi noi pruncii. Întuniericu’ să lasă mereuaş păstă sat. Dîn cînd în cînd, raje cîchi-o vacă. Cînii baună-n lanţuri, încă năslobozîţ’. Larma să stînje tăt cîchi-oleacă. Dî pă stîlpu’ dă păstă drum, să năpusteşchie păstă noi lumina zgîrcită dî la on bec, cumpărat pă oauă. Cu vocia molcoamă, bace Toghiere, înnoadă şiru’ poveşchii începută c-o sară înenchie. Înteresant! Niciodată nu-ncepe cu: o fost odată ca niciodată, ci cu... : -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă…” Sămn că cele povestichie îs aghivărachie! Aşe că, mare atenţîie! Începe! Ţînieţî-vă binie, că dîn zîsa lu’ ciala e pericoloso sporgersi! Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, apoi l-o tras înenchie (că-i băchia becu’ dî pă stîlp în ochi) ş-o zîs: -“Apăi drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, ie auzîţ!’ Dă poţ’ cuiva şi faci binie / Fă-i cînd să roagă dă chinie / Nu-l purta dă az’ pă mînie / Cu voarba ca pă on cînie! Oai, mă oamini buni, că iară m-o ieşit în versuri. Da’ dî ce v-am spus asta? Iaca, am şi vă povestăsc dî ce!
Autogară – Gară - Gara Ielectrică
La Autogară-n Arad, lumia s-o dat jos dîn rată. Tăţ’ ieram galbini la faţă, dî la aieru’ dînlontru. Eh, da’ cum ni-am scoborît, ni-o mai înviorat aieru’ d-afară. Pă bghietu’ şofer, l-or dus doi, pă dîpă cap, păstă drum dă Autogară, drept la Uzîna dă vagoanie, la dispenzar. Noi, călătorii, direcţîia cîtă staţîia dă trămvai! Aculu, lumia şi ţara. O năloagă, o-mbulzală, ca la noi la coparativă cînd vinie oloiu’ şi mnieria. Unu’, bărnace şi mai “vechi dă zîle”, cu ochii pă dimijana ci-o aviam în dotare şi cu voarba la minie, zîcia-n continuu: -“Hau, domnule dragă, dai şî mie o gură dîn dîmijană, c-am mîncat o scoardă şî mi tare secie?” Ce şi fac cu bghietu’ om? I-am dat. N-o apucat ciala şi-nghiţască dă doauă ori, că num-am văzut că-ntoarce ochii pă dos şi nu mai are aier. Ca dîn pămînt or apărut cîchieva muieri bărnace, cu prunci în braţă bongoind întruna: -“O! Devla, Devla!”. Apoi m-or întrebat:-“Mo, phralo, hau, şe i-ai dat şi beie, mo ?” Dajaba li-am zîs c-o beut răchie tare, dîn dimijană, că iele-o ţîniau p-a lor, că poachie-o fi fost ceva prună-n răchie şi s-o fi oprit la ciala-n grumaz. N-am avut încătrău, l-am luat dă picioare şi l-am scuturat, cu capu-n jos, pînă o zburat dîn iel ceva, drept în mijlocu’ drumului. Numa’ că nu iera pruna, ci proteza, pă care, cîci ai clipi, o făcut-o unu’ fleci, cu gumile dî la măşină. Ce şi-i faci, binie că l-am sălvat şi nu s-o ‘niecat. În trămvai, o năloagă dă vai ş-amar. Muierile horjiau, că şi nu să mai împingă lumia, că ies maţîle dîn iele. Unu’ ţînia dasupra capului on plăsoi, zîcia că are-n iel on sărvici dă păhare dîn porţolan. On prunc mic jghiera ca dîn gură dă şerpe. Unu’ c-on acordion cu burdufu’ crepat, cînta Mărie poale ciurachie, da’ nu pria-i reuşia, că iera chiscuit întră doauă muieri poganie. Cumva, cumva, s-o mişcat, uşurel, trămvaiu’ cîtă gară. Aculu, alchie-ncurcături! O doamnă s-o scoborît făr-on păntof. On sfîrtai dă cias o zăbăvit trămvaiu’ pînă, nuş’ care, o găsît păntofu’ în jeb la unu-mbrăcat înt-on bălon alb. Cum o ajuns aculu, cinie poachie şchi? Oricum, faină muiere, calci-o nievoia pă ceia cu păntofu’ lipsă. Întră timp, cîţva călători s-or scoborît, da’ mai mulţ’ s-or suit în trămvai. Întră ei, unu-mbrăcat cheferist, cu doauă coşeri mari cu gogoşeri. Băsamă meria omu’ la piaţ’. Tăchi-or fost bunie, pînă-n momentu-n care on bărnaci o zîs cîtă altu’, ce şighia lîngă cheferist, cam aşe: -“Ando kaşt dilabal cirikli”. Io, cum l-am auzît ce zîce i-am zîs: -“Mo, romale, me janav romanes, jan kare”. Dă fapt ce s-o-ntîmplat? Cheferistu’ avia-n jebu’ miţîlii, dîn-afară, dî la pchiept, on bughielarăş înfoiet binie. Cînd l-o văzut, primu’ bărnaci, o zîs: -“Paseria cîntă-n copac”. Cialalalt dîngă cheferist, cu tri jejichie dî la brînca ghireaptă, la care avia nişchie unghioace cam dă doi ţenti, să pregăchia şi-i şparliască bughilarăşu’. Noroc că l-am înţăles pă ciala ce zîce. Aşe că li-am zîs că le-nţăleg limba (am şi vă spun altă dată cum am învăţat-o) şi i-am trimăs acasă. S-or şi scoborît la Gara Ielectrică, da’ cred că nu cu “brînca goală”. Că o doamnă rămăsăsă, dîn îmbulzala aceia, numa’ cu frimbiile dî la poşetă, pă umăr. Asta ca asta! Da, şi veghieţ’ ce s-ontîmplat mai dăparchie!
Împieghicatu’ şi cocoşu’
La Gara Ielectrică, tri sfîrtaiuri dîn călători s-or scoborît. Nu dă altă da’ trăcăliciu’ ciala meria-n Mocirlaca, dîn zîsa lu unu’. M-am scoborît şi io, cu cii mulţ’, c-aviam chef şi vizităz Piaţu Mic. Păntru asta trăbuia şi-nşchimb trămvaiu’ cu altu’. Da-n staţîie ce creghieţ’ că s-o-ntîmplat? Doauă cestii, dîpă cum urmiază:
Întîia – la scoborîre, unu’ s-o-mpieghiecat (c-aşe o zîs iel) şi dîn greşală s-o-mpropchit cu brîncile drept inghie nu trăbuia, la o doamnă. Şi cum ceia iera cu bărbatu’, gata o fost baiu’ d-acoalia! Num-am văzut că bărbatu’ lu’ ceia smulje liveru’, dă-nşchimbat măcazu’, dînt-o strungă, dînenchie, dî la trămvai, şi fuji a mnio dîpă împeghicat! Ciala, o rupt-o la fugă pîntră măşinile dîn sensu’ jiratori, şi dus o fost. Cu tăt cu urmăritor. Amu, baiu’ o fost că nu mai avia vătmanu’ cu ce-nşchimba măcazu’. Noroc c-o trecut p-acoalia unu’ cu biţoagla ş-o luat dî la iel pompa dî la biţoaglă. Greu o-nşchimbat măcazu’! Pîn’ la urmă o reuşit, numa’ că o-ngînjit pompa lu’ ciala. C-o şi zîs ciala încălecînd biţoagla, cu pompa încîrnită-n brînci: -“Aşe-i cînd n-are omu’ dă lucru, îş’ dăscupără casa înenchie dă ploi”. Apoi s-o dus, dînd tăt mînînţăl dîn buze.
A doaua – În vreme ce să chinuieu ciia şi-nşchimbe măcazu’, o muiere dî la ţară, aşe mai pogană, s-o lăsat mai la urmă, c-avia mai mulchie băgaje. Aşe că s-o scoborît întîieşdată cu o coşară mare dă brîncă, acuperită c-o cîrpă, dă cap, legată dă baiere, cu aţă. O aşezat-o pă peron şi s-o suit ‘năpoi în trămvai dîpă nişchie plăsoace. Întră timp, ceva, mînios rău, vreia şi iasă dîn coşară. La-nceput, am crezut că-i ceva poţoc. Da’ cînd o forţat înt-o marjinie, num-am văzut că ieşe la ivială on cap dă cocoş. Iac-aşe îş’ întorcia capu’, tăt roată, ca ochianu’ dî la submărin. Cîci ai zîce ghină, o bătut dîn aripoace dă doauă ori, cîrpa ce ţînia loc dă astupuş la coşară o ţedat, ş-o luat avînt în sus apoi o aterizat cocoşocu’ pă peron. Eh, d-aci o-nceput chişcomeghia!
Chişcomeghia
Dîn doauă mişcări cocoşu’ s-o băgat drept su’ trămvai. Muieria, bghiata, cînd o văzut ce să-ntîmplă, o scăpat plăşile dîn brînci pă peron. Fleci i s-or făcut oauăle şi doauă ieji cu lapchie ce li-avia-n plăşi. Apoi, o-nceput şi scuture dă uşile trămvaiului, care iera gata dă plecare, strîgînd cîtă vătman ca dîn gură dă şerpe: -“Măăă! Nu porniii trămvaiuuu’, că-i su’ iel şi-l tai!” Cîci ai clipi, vătmanu’ o dăşchis uşia dînenchie, a trămvaiului şi s-o scoborît alb ca varu’ la faţă, întrebînd: -“Doamnă dragă, cine a căzut sub tramvai?” La care muieria o răspuns: -“Cocoşu’ mnio, domnule dragă!” Eh, dacă la-nceput s-or drăgălit, cînd o auzît că-i voarba dă cocoş, vătmanu’ s-o suit în trămvai, suduind-o pă muiere dă mamă, cu cocoş cu tăt! Da’ nici ia nu s-o lăsat, i-o zîs ceva, dă dulce. Binienţăles că tăt peronu’ urmăria scena. Trămvaiu’ o plecat în viteză şi noi tăţ’, cu muieria-n cauză, ieram corioşi dacă cocoşu-i topşit, o’ ba. Mă, oamini buni! Dă topşit nu l-o topşit ciala cu trămvaiu’, da’ iera spăriat rău cocoşu’. Trecusă pîn garduţu’ dă fer dî la staţîie şi meria cîtă clăghiria Chefereului. Muieria bghiata, dă-i şi fuji dîpă cocoş, roată dîpă garduţu’ dă fer! Cococşu’ văzînd că fuje muieria dîpă iel, dîn doauă mişcări s-o-ntors ş-o luat-o ‘năpoi, cîtă sensu’ jiratori. Numa’ că dacă o ajuns cam pî la jumachia gardului, vup, o trecut pîn garduţ, pă peron. Noi, privitorii, ieram tăţ’ pă istalalt peron, aşchieptam trămvaiu’ ce meria cîtă ţentru, aşe că cocoşu’ iera pă peronu’ aciala, sîngur. Bghiata muiere, ce şi facă, o luat-o la picior, iară, roată, pă dîpă gărduţu’ dă fer, pî la capăt. Şi iaca, tăt aşe! Muieria lua pîn înconjurare cocoşu’, tăt pî la capătu’ garduţului iar cocoşu’ fuja ce fujia şi trecia pîn garduţ. Întră timp, tătă lumia rîghia, ţînîndu-să dă foale! La on moment dat, muieria, năduşită rău, o-nceput şi triacă, dînt-o parchie în alta, agică dîp-on peron pă altu’, păstă garduţu’ dă fer. Atunci şi veghieţ’ cum rîghiau tăţ’ cii prezenţ’, că să veghiau bughii pă ceia, cînd să amărăca păstă gard. No, asta n-am mai suportat-o! Cum m-o fost mnilă dă bghiata muiere, că m-am gînghit că şi muieria mia ar fi putută fi-n cauză, m-am dus ş-o ajut ca şi prindă cocoşu’. Aşe că l-am luat pîn încercuire.
Lovitura dă vizlic
Şi iac-aşe, muieria-l dăghia pă cocoş cîtă minie, dă cîtă Chefereu, io-l aşchieptam, cu brîncile răşchirachie ca şi-l prind. Da’ doară nu creghieţ’ că l-am prins dîn prima? Că fiţ’ atenţ’ cu s-o dăsfăşurat acţîunia! Ghişchiept cocoşu’! Cum s-o apropiet la doi paşi dă minie, o făcut o mişcare scurtă-n stînga şi io dîpă iel! Apoi, o făcut o fentă-n ghireapta. Io dîpă iel! Dîpă care, cîci ai zîce dibling, o trecut drept pî la minie pîntră picioare, ca la fotbol, că stăchiam crăcit. Amu, că nu l-am prins n-o fost bai, baiu’ o fost că “s-o dus aţă” drept în sensu’ jiratori, pîntră măşini. Atunci şi veghieţ’ ţircus! Măşinile clansonau, io cu muieria ceia scocioram pă su’ măşini, dîpă cocoş, miliţenii fluierau dîpă noi. Ce mai, blocaj aghivărat! Dî la o vreme s-or scoborît şoferii dîn măşini şi dîmpreună cu noi şi cu miliţenii, am mînat cocoşu’ iară cîtă Chefereu. Ciia dî pă peron, rîghiau dă să prăpăghiau. Eh, da’ pîn-aci i-o fost cocoşului! Cum iera obosît, muieria l-o mînat, uşurel, cîtă minie. Nici una, nici doauă, am dat jos vizlicu’ dîpă minie şi l-am aşchieptat, cum am văzut c-aşchiaptă unii, în nuş’ ce ţară, bicii, pă stădion. Dajaba o-ncercat şi mă păcăliască, cu mişcări stînga – ghireapta, că nu i-o reuşit. Cînd i-am aplicat o lovitură dă vizlic, l-am ameţît dă cap. O mai făcut tri paşi ş-atîta o mai apucat şi cînchie: - Oaoaoaoo, oaaaoai! Gat-o fost, l-o apucat somnu’. O vinit muieria, bghiata, o luat cocoşu’, l-o pus în coşară, m-o mulţămit în aplauzîle celor dî pă peron şi dusă o fost! Io m-am închinat, cîtă ciia dî pă peron, în sămn dă mulţumire, păntru c-or bătut dîn brînci şi dus am fost, cîtă Piaţu Mic. Da’ dăspă ci-am mai păţît şi ci-am văzut în piaţ’, data viitoare! Pîn’ atunci, nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: jingaşi – pretenţioşi; năloagă – aglomeraţie; scoardă – clătită; horjiau – urlau; chiscuit – presat; miţîlii – hainei, vestonului; frimbiile – cozile; amărăca – căţăra; răşchirate – răsfirate; vizlic – veston.
| < Anterior | Următor > |
|---|
