Pă vremuri, în Arad, iera o sîngură şcoală dă şoferi. Şi nu orice fel dă şcoală, ci una bună, aghică cu profesori şi cu inştructori clasa întîia. Nu poci face şi nu vă povestăsc o păţanie auzîtă la orile dă teorie, chiară dî la directoru’ şcolii (Dumniezo şi-l ierchie că fain’ om o fost). Înt-o noapchie, vinia dom’ director cu măşina dî cîtă Vîrfuri. Drumu’ iera dăstul dă liber. Eh, da’ cîtă Inieu, o-nceput şi să aglumereză. Baiu’ iera că la on moment dat, nu puchia depăşi on convoi cam dîn şepchie cocii cu moţ’. Cocie dîpă cocie, meria agale cîtă Bănat. Asta n-ar fi fost bai, numa’ că tăţ’ moţîî durmiau şi înenchie aviau pusă, stratejic, o cocie a’ cărei cai şchiau mere fără probleme numa-n nenchie. Celelalchie, în şir indian, meriau năcondiţîonat dîpă prima. O clansonat ci-o clansonat dom’ director, doară s-o trezî moţu’ dîn capu’ coloaniei, numa’ că ciala durmia pria afund. Dă depăşit, cum şi depăşeşchi? Viniau dîn nenchie măşinile una-ntruna. La on moment dat, drumu’ o fost mai liber, aşe că i-o putut depăşi. Fiţ’ atenţ’ ci-o urmat! Dîpă ce i-o depăşit, o oprit dom’ director măşina pă ghireapta, la loc larg. S-o scoborît apoi uşurel, o luat caii dî la prima cocie şi i-o întors, cu convoi cu tăt, ‘năpoi cîtă Vîrfuri. Ci-or fi zîs ciia cînd s-or trezît ghiminiaţa-n Vîrfuri, îi triaba lor. Noi, şcolerii, una-m reţînut ş-anume: mare atenţîie noapchia, la convoaie! Tăt la şcoala aceia, iera on profesor dă teorie, atîta dă fain’, iera o plăcere şi-l asculţ’, tăt înţălejai (Dumniezo şi-l ţînă, că-i în viaţă). Tătdauna nie zîcia: -“Cînd vă suiţ’ în măşină, înenchie dă tăchie, făceţî-vă traseu’ în minchie, aghică p-inghie mereţ’, ca ş-ajunjeţ’ inghie vreţ’. Întrebaria-i: cîţ’ fac aşe?
Traseu’…
Aşe-i da şi-n viaţă! Fiecare om are on traseu, a’ lui. Cinie-l stabileşchie? Haidaţ’ şi veghiem! Dacă dă mic, pruncu’ jghiară-ntruna, ciia dîn jur stăbilăsc clar – aista are şi şchie cînta. Mamile, acasă, pînă vinie convoiu’ dî la biserică, cu pruncu’ bochiezat, cichiesc, numără banii, deseniază, o’ chie mniri ce fac, doară, doară a ajunje micuţu’ cinieva. Mai apoi părinţîî îi dau pă prunci la numa’ chie mniri ce şcoli dă şpeţialitachie, ca şi iasă ceva dîn ei. Ieforturi mari, bani cheltuiţ’, şperanţîle-s pă măsură. Numa’ că dînculu dă tăchie, mai lipseşchie ceva, Ajutoru’ dă Sus. Fără Iel , nu reuşim nimic. Nu dă altă, da’ pă trăseu, să ivăsc tăt felu’ dă peghici şi greutăţ’ care în mulchie cazuri strîcă buna rînduială şi sînguri, nu biruim. Şi cum omu-i sclab şi ţediază, dă mulchie ori nu să mai poachie răghica şi-i pchierdut. Aşe că-n tăchie tria’ şi fie o bună sămuială, altfel dăm dă bai. Deviem dî la traseu şi poachie nu-l mai aflăm în viac. Iac-aşe îşi făcusă şi bace Toghiere on traseu, spră prunci, la Arad. Numa’ că ajungînd la Arad, să ivisă la Gara Ielectrică on motiv dă-ntîrzîiere – o fost musai ş-ajuchie o muiere şi-ş’ prindă cocoşu’, scăpat pîntră trămvaie şi măşini - şi nu mai avia cum şi-i afle pă prunci acasă, înenchie d-a mere la sărvici. D-aceia s-o dus cîtă Piaţu’ Mic. Ci-o mai văzut pă traseu şi-n piaţ’, ni-o povestit şi noauă. Io şchiu că dabghia aşchieptaţ’ şi aflaţ’. Dîrt-asta n-o mai lunjesc şi zîc, ca dă obicei: atenţîie mărită! Începe povestia. Ochi şi urechi!
... Gara Ielectrică – Piaţu’ Mic
Următoaria sară dă toamnă ni-o aflat pă tăţ, iară, pă lăviţ’ la uliţă. Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o tras vo tri, patru zdrăvieturi dă numa-o tunat uliţa ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, ie auzîţ’: nu ţîpa cuvîntu’ tronc / ca cloşca cînd face “clonc”. C-aşe o făcut o muiere-n Piaţu’ Mic şi s-o făcut dă rîs. Dîpă ci-am iercăzît cu prinsu’ cocoşului la Gara Ielectrică, am luat-o perpedes cîtă staţîia dă trămvai dî la Burza (Metalu’). Acoalia am făcut scurt la ghireapta şi m-am înghireptat cîtă piaţ’. N-am uitat şi-l sălut dîn mărs pă ciala cu atelieru’ dă blănărie. No, doară-mi poartă numile. Apoi, nu m-am băgat dîn prima-n piaţ, ci am trecut uliţa oprindu-mă drept în căput, la işpitar. Portariu, îmbrăcat ganzghibir, şighia înt-o cuşcă mică ca o afumătoare şi cichia uişagu’ Flacăra roşie. -“Bună zîua şi bun lucru. Ce-i dă nou, Laie?” am zîs cîtă ciala. –“Îi baiu’ cît casa, bace Toghiere, uită-chie şi ‘mnieta, tăt felu’ dă accidenchie”, m-o răspuns portariu. Amu, io nu m-am spăriet că m-o arîtat în uişag trăctoare cu remorci şi măşini cu roachile-n sus, că-s vijilent dîn fire ş-am văzut, dînt-o ochitură, că ţînia uişagu’ cu curu-n sus. Îi aşe, mai nă-nvăţat bghietu’ Laia, da-i nă-nvăţatu’ nost, nu? Că doară-i dî la noi dîn sat! Am mai şchimbat cu iel doauă voarbe, dîpă care dîn doauă mişcări am plăsat ţecăru’ mnio înt-on frijider, în afumătoaria ceia ş-apoi am tupilat dimijana cu răchie dîpă uşe, la scuchială. Şi iac-aşe, cu brîncile-n jeb, m-am băgat în piaţ.
Lumia şi ţara
În piaţ iera lumia şi ţara şi avia-i ce vighia: croampe, colăcei / salămuri, cercei; gogoşeri şi şclarfe / tărabe cu boarfe; mici, strecurătoare / oale, scovărdare; mîţă, gogonele / lumini, bombonele; bere, prunie, troacă / cununi, penie, scoacă; maţă dă cîrnaţ’ / dîn Nădab, doi fraţ’; cîni, oauă şi vin / niamuri dîn Cuvin; nuci dîn Podgoria / pipărci dîn Şiria; struguri, ţănăbor / curechi dă Socodor; doamnie cu poşechie / nanie cu şosechie... şi păstă tăchia aşchia: zarvă, gălăjie / mniros dă răchie; rîs, văitături / fum, suduituri; sfadă, tîrguială / furt, căpătuială…Oăi, că iară m-o ieşit în versuri! Da’ staţ’ şi veghieţ’ ci-o urmat! Cum m-am băgat în piaţ, o şi sărit una la minie, c-o cunună-n brînci: -“Domnule dragă – o zîs – ce să scriem pe flamuri?, c-o dau ieftin”. M-am uitat la ia, aşe dînt-o parchie şi i-am zîs: -“Apu, dragă doamnă, îs io-mbrăcat în niegru şi-s cu boconcii bocsăliţ’ , da’ n-am vinit la mort, ci la vii”. D-acoalia, n-am apucat şi fac binie ghireapta, c-am dat păst-on scăndal cît casa! O muiere să sfăghia cu domnu’ ce vinghie peşchie. Ceia zîcia că-s pria amorţîţ’ peşchii şi n-au smagă-n ei, că nu fac bulbuci în apă, că-i dă pria scump, că ista-i pria mic, că ciala are pria multă unsoare pă foale. Vînzătoriu numa rîghia, pă su’ musteţ’. Corioşii dîn piaţ, la fel. Pînă şi io şchiam că-n Piaţu’ Mic, la pescărie, îs cii mai faini şi mai ieftini peşchi. (Aşe-i şi-n zîua dă astîz’). Mă, oamini buni! I-o băgat vînzătoriu’, înt-on plasoi dă nailon, în cele dîn urmă, lu’ doamna ceia cu mofturi, on peşchioc dă tătă frumuseţa. Numa’ că n-o apucat şi facă zece paşi, că s-o-ncordat o dată peşchiocu’ dă o crepat plasoiu’ doamnei, apoi o tupuchit pă ţiment ş-o-nceput ş-aluniece, că gînghiai că ‘noată. Cîci ai clipi, o-mburdat umeraşile şi fluierile unuia cu clop mic, ce le-mpropchisă dă o masă. D-acoalia, dîn doauă zvîcnituri s-o ţîpat drept în obloace la o bodegă, inghie să vinghia vin. Praf li-o făcut. Aşe s-o spăriat ciala ce vinghia vin, că dabghia l-or lămurit oaminii şi să scoboare dîp-on butoi, inghie să suisă, dă groază. D-acoalia şi vez’ scăndal. Amu, cini-o plăchi obloacile? A fi ia cumva.
Cinci saci cu găinaţ
M-am uitat ce m-am uitat, la ciia, cum să sfăghiau, da’ nu m-am apropiet tare. M-am adus aminchie că dîn zîsa lu’ ciala nu-i binie şi che baji inghe-i năloagă mare, că numa’ chie mniri ce poţ’ păţî! Aşe că m-am cam mai dus, cîtă cialalalt capăt dă piaţ. Aculu, alt bălămuc! O muiere dî la ţară, să dăghia dă ciasu’ morţîî lîngă cinci saci dă rafie, plini şi legaţ’ binie la gură. Lumia iera adunată roată dîpă ia. Unii rîghiau ţînîndu-să dă foale, alţîî să uitau cîtă saci ca buha-n horn, vo tri să scărpănau în cap, pîn’ cloape că nu-nţălejau nimic şi cii mai mulţ’ băchiau dîn pălmi cîtă unu’ ce şighia-n picioare, sus, pă o masă dă beton şi strîga: -“Măăă, ţăranilor! Domnii nu mîncă orice. Să vă fie clar!” Dă fapt, ce s-o-ntîmplat? Iaca ce, că m-am înteresat. Cu vo doauă săptămîni în urmă, înt-o zî cam cîtă cînd “s-o spart” piaţu’, o muiere dî la ţară, dîpă ce ş-o vîndut marfa, vorbia ba dă una, ba dă alta, cu altă muiere ce vinghia lîngă ia. Întră alchile, zîce c-o zîs: -“Vai do minie, dragă-n chinie, da’ binie mai trece marfa. Iaca, tătă o vîndu-i. Mîncă domnii tăt ce prind. Cred că şi ... triaba ceia dîn closetă, iertat şi-mi fie, dac-o pachetez’ faină, ar cumpăra-o!” Numa’ că-n loc şi să ogoaie cu vocia, vorbia-n gura mare. No, ca omu’ dî la ţară, care n-are vecini su’ casă şi pă casă, o’ program dă linişchie. Aşe că pieţarii dî p-aproape rîghiau în ciuda cîtorva domni şi doamnie, întîrzîiechie pîn piaţ’. Da’, numa’ că iară dîn zîsa lu’ ciala, cinie rîghie la urmă, rîghie mai binie. A doaua zî, muieria vinghia la aceiaş’ masă. Întră cumpărători, s-o ivit unu’ mai dăşod. Dîn doauă voarbe, s-o şi băgat în samă cu muieria ocoşă. Că ar cumpăra iexcremenchie dă găini, că-i musai şi hărăniască o bucată dă pămînt cu aşe ceva, păntru că are şi seminie mazăre păntru pelicani, că poachie şchi dînsa pă cinieva dî la ţară, care vinghie aşe ceva, că plăchieşchie binie, că una, că alta. Mai greu o fost pînă o-nţăles muieria că-i voarba dă găinaţ, că dă făcut rost iera ca arenjată triaba, numa’ şi-i spună preţu’ şi cantitachia. Aşe că pă loc s-or înţăles! Avia şi-i aducă lunia, în doauă săptămîni, cinci saci cu găinaţ. Zîs şi făcut! O adunat, bghiata muiere, tăt găinaţu’ dî la ia dîn cătreţ, o rînit şi-n cătreţîle vecinilor, da’ tăt n-o fost d-ajuns. Apoi s-o dus pî la niamurile apropiechie. Cumva, cumva, o umplut cinci saci. Numa că-n loc şi tacă mîlc, s-o mai şi lăudat la tătă lumia, că vinghie găinaţu’ la oraş, pă bani grei. Cini-o crezut-o? În diminiaţa ştăbilită, s-o prezentat cu sacii la rată. Numa’ că n-o lăsat-o şoferu’ şi-i baje la bagaje, pînă n-o plăchit doauă bilechie-n plus. Nu dă altă, da’ puţeau dă vai ş-amar. În Arad, alţ’ bani, la taxiu. În piaţ, hărminţeru’ i-o tăiet doauă bilechie, că ocupa cu sacii on loc în plus. Şi iac-aşe, strîcasă o groază dă bani. Eh, da’ nu-i bai, s-o fi gînghit, c-are şi vină domnu’ ciala şi ia umple jebu’ cu bani.
Găinaţ dă cocoş
Iac-aşe aşchiepta bghiata muiere, cumpărătoru’ dă găinaţ. S-o făcut oarile opt. N-o vinit. La noauă, nici urmă dă iel. La zece, puţea-n piaţ a găinaţ dă-ţ pica păru’ dîn nas. Ieşîsă soarile şi-ncălzîsă binie piaţu’. Pî la unspece făr-on sfîrtai, zîce c-o apărut cumpărătoru’. Tăchie ar fi fost bunie, omu’ iera gata - gata şi ieie sacii, da’ pînă şi scoată banii dîn bughielarăş, aşe înt-o doară, o-ntrebat-o pă muiere: -“Cocoş ai întră găini?” –“Am unu’ mîndru şi pogan”, o zîs ceia. N-o, d-acoalia s-o strîcat tîrgu’. C-o zîs ciala, că iel o comandat iexcremenchie dă găini şi nu dă cocoş, ce cele dă cocoş îs mai tari şi pîrjolesc pămîntu’, că aşe, că pă dînculu. Ce mai, nu le mai cumpără! Întră timp, lumia să adunasă ca la urs. O zarvă, ca la comeghie! Ciala, că nu mai cumpără, muieria, că lasă mai ieftin, oaminii să ţîniau dă nas, cial’ ce frija micii iera şi iel acoalia, gură casă, uitasă dă mici, care întră timp să arsăsără. Ce mai, încoaci, înculu’, pîn’ la urmă aşe zîsu’ cumpărător, o beşchielit-o pă muiere-n faţa tuturor, zîcîndu-i: -“Ai văzut că nu poţi vinde orice în piaţă, aşa cum ai zis acum două săptămîni?!” Aşe am dat io păstă bălămucu’ cu găinaţu’. Ciala strîga în picioare, sus pă masă, muieria şighia tătă-nfocată lîngă sacii cu găinaţ şi lumia băchia dîn pălmi. Amu, întră noi fie voarba, cam avia ciala ghireptachie, că dacă nu ieşchi călculat la ce vorbeşchi, dîn zîsa lu’ ciala gura bachie ... Nămaiavînd ce vighia-n piaţ, m-am luat băgajile dî la Laia şi numa’ cîtă Gara Ielectrică. Ci-am mai păţît în Arad, am şi vă spun data viitoare. Numa’ aveţ’ grije că voarba ieşită pă gură, n-o mai baji ‘năpoi în viac. Şi nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: iercăzît – încheiat; ţecăru’ – un fel dă plasă; tupilat – ascuns; scovărdare – tigăi; lumini – lumânări; cununi – coroane; scoacă – brânză dulce, de vacă; pipărci – ardei; ţănăbor – nume vechi de medicament; smagă – putere; tupuchit – căzut cu zgomot; rafie – un fel de nylon; ogoaie – liniştească; dăşod – şod; ocoşă – guralivă; hărminţeru’ – încasatorul; beşchelit-o – certat-o.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
Deci nu sta pă gînduri! Taie cocoşu', n-ai frică, nu-i înfectat! Şi nu uita! Înenchie d-a începe şi mînci, obligătoriu ţîpă pă grumaz o ştamplă dă răchie.
Poftă bună!
Chie sălut cu reşpect!
'Tachie bună!
RSS pentru acest articol.