Poveşchile lu’ bace Toghiere

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Sările călduţe dă toamnă ierau numărachie. Cam gata iera cu şezutu’ afară, pă lăviţ’. Nu-i bai, că dacă are şi să năpustiască frigu’ păstă noi, ‘om asculta poveşchile-n casă, la bace Toghiere. Pîn-atunci, haidaţ’ şi mai auzîm una. Nu dă altă, da’ n-am aflat cum o ajuns bace Toghiere la prunci, în Arad. Că doară într-aculu o pornit. Mare atenţîie! În vreme ce tăţ’ aşchieptam şi-nciapă povestia, bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, s-o-mbumbat la vizlic ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, dîn zîsa lu unu’ pă cei jingaşi, lăsaţî-i şi umble pîntră penie, că noi, bărbaţîî, ‘om umbla pă drumuri spinoasă. Aşe-i şi cînd meri d-acasă, la drum. Nu şchii ce cale-nspinată îţ’ poachie ieşi-n cale. Şpilu-i şi fii vijilent! Numa’ aşe schepi dîn încercări. C-aşe am scăpat şi io. Da’, ca şi nu fiu lung la voarbă, iaca, încep şi continui, d-inghie am lăsat povestia asară. Fiţ’ atenţ’! Cu dimijana cu răchie în brînca ghireaptă şi cu ţecăru-n stînga, meriam pîn Arad, dî la Burza (Metalu’), cîtă Gara Ielectrică, holbîndu-mă în obloacile măgăzînilor. Pă uliţă, oamini şi muieri. Unii meriau, alţîî viniau. Cum meriam aşe, făr’ dă gînduri, iera gata - gata şi-i dau biniaţă la unu’ ce meria-n direcţîie cu minie alăturia, pă stînga şi iera-mbrăcat ca pî la noi. Răghicam io brînca cu dimijana, o răghica şi iel cu dimijana lui. Io cu ţecăr, iel cu ţecăr, io cu boconci bocsăliţ’, iel, tăt cu boconci bocsăliţ’. Eh, da’ cînd ni-o tras doi’ dă cloape, strîgînd: - “Haide UTA, dă doauăşcinci dă bani” şi mai şi sămănau binie înt-olaltă, am zîs: -“Epa, asta-i musai ceva cocotoare, dă nie veghiem tăt dublu”. Aşe o şi fost. Da’ nu orice cocotoare, ci una mare, cît căputu’ mnio, d-acasă.

La-ntuneric şi în frig

D-acoalia, am mărs aşe, uşurel, trecînd p-îngă Casa poştaşilor, cu ochii-n ghireapta sus, cît-o magazînă ‘naltă, pă nume Zîridavă. Cum meriam cu capu-n sus, cît p-aci ş-aluniec înt-on gropoi, păstă nişchie oamini ce ‘nodau ceva dughie. Noroc c-o strîgat unu’: -“Ardeee!” Io, li-am dat biniaţă ş-apoi m-am văzut dă drum. N-am apucat ş-ajung la Gara Ielectrică, că pă dîr căfana cu nume Macu’ Roş’, m-am oprit şi văd ce formaţîie dă benz’ vinie dîn spachie. Nu cîntau rău, numa’ că s-asămănau cîntările cu cele dî la Zîua ieroilor, cînd depunie armata cununi. Lumia să oprisă-n loc. Cei mai mulţ’ îş’ dăşchisăsără părăzoarile, că-ncepusă o ploaie rece, dă toamnă. Pă obloace şi-n bălcoanie, plin dă lume. Măşinile meriau p-on sîngur fir, cu lămpaşurile aprinsă. Eh, da’ cînd s-or apropiet ciia cu cîntările ş-am văzut că-s tăţ’ în niegru, m-am data sama că-i ‘mormîntare. Păstă tăţ’, s-auzau văităturile unei muieri. Băsamă iera muieria mortului, că să ceuna cam aşe: -“Scoooală, Ioane, dragul meu, / nu mai zăcia-n cooopîrşeu / că te duc cioclii rapid / la-ntuneric şi în friiig”. Mă, oamini buni! Ce i-o putut spăria pă cii dî pă obloace şi dîn balcoanie, io nu şchiu. Da’, cum or auzît ce zîce muieria mortului, or şi-nchis tăţ’ obloacile ş-or fujit dî pă balcoanie, înlontru. Atîta poci şi vă spun, că stăchiam şi mă apăr dă ploaie su’ on bălcon şi l-am auzît pă unu’, d-asupra mia, zîcînd cîtă muieria lui: -“Nevastă, hai să intrăm repede. Să ne baricadăm, că ăştia aduc sicriu’ la noi!” Dî ce-o fi zîs asta? Triaba lor. Io am luat-o, mereuaş, în urma convoiului, cîtă Gara Ielectrică. D-acoalia, fiecare cu drumu’ lui!

Baiu-i cît casa

Apoi, m-am suit înt-on trămvai, nu înenchie dă a-mi cumpăra ţîdulă şi numa’ cîtă Micălaca. În trămvai nu iera multă lume, că nu ieşisă şchimbu’ unu. Pîntră oamini umbla una mai bărnace, c-on prunc, în braţă, înfoşolit în tăt felu’ dă cîrpe, cîntînd cumva aşe subţîiet: -“Oamiiini buuuni şî drajiii mnieeei / daiii şî la pruncuuuţ doi leeei / oaaai, ş-aaam şî mooor, măi, măăăi!” Fiecare o ajutat-o cu cît o putut. On domn, mai şmecher, o-ntrebat-o: -“Cîţi bani să-ţi dau?”, la care ceia bărnace, cum iera mai năşcolită, i-o zîs: -“Hapăi, domnule dragă, şî nu-ţ’ pară că-mi dai mult, da’ nici mie şî nu-mi pară că-mi dai puţîn”. La Fabrica dă corent, în staţîie, s-o suit unu-nt-o cîrje. Cum s-o suit, o şi ivit o clăniată, dă su’ fîşu’ cu care iera-mbrăcat. Atunci ş-auz’ cîntare: “O bătrînă înt-o gară...”. Cînta ce cînta, cu gura, apoi băga refrenu’, la clăniată. Tăţ’ l-am cinstit, care cu cît s-o-ndurat. Cu gura cînta, cu ochii iera la dimijana mia. Numa’ că n-o apucat şi-m’ ciară dă băut, că dînt-o dată ş-o-ncetinat trămvaiu’ viteza, tăt mai mereu, mai mereuaş, pînă s-o oprit. Uşile s-or dăşchis, vătmanu’ o ieşit dîn căbină, alb la faţă ca varu’, ş-o-nceput şi strîje: -“Săriiiţ’! S-a luat curentuuul! Nu mai am frîneee!” Cînd m-am uitat, ieram pă vîrfu’ podului. N-apucasăm şi trecem cîtă Micălaca. În doauă clipe trămvaiu’ o-nceput ş-o ieie la vale. Atunci şi vez’ sărituri dîn trămvai, care cum apucau! Bghieţîî oamini să-mbutuşau la uşi. Ceia, bărnace, scăpasă-n săritură pruncu’ pă tolchiş. Acoalia l-o lăsat, nici nu s-o mai uitat ‘năpoi. Nici n-avia dî ce! C-apoi o văzut o doamnă că-n cîrpe iera-nfoşolită o păpuşe, dă gumă. Io, avînd corajie, am sărit mai pă urmă. Vătmanu’ fuja, p-îngă trămvai, strîgînd ca dîn gură dă şerpe: -“Puneţi pietre la roooţi! Opriţiii-l!” Ciala cu clăniata scăpasă cîrja su’ roţ’, da’ fujia cîtă Micălaca în doauă picioare, dă mînca pămîntu’, numa’ flutura fîşu’ pă iel. Dînt-o uitătură, am inşpectat zona. Baiu’ iera cît casa! Dî ce? Păntru că trămvaiu’ începia, uşurel, şi ieie viteză năpoi, cîtă Fabrica dă corent, ş-aculu, în staţîie, iera on văgon dă trămvai, oprit. Ce iera dă făcut? I-am dat în primire vătmanului dimijana şi ţecăru’, cu ordin clar şi le păzască, ca pă ochii dîn cap ş-am luat-o la fugă, cîtă Fabrica dă corent. Cîci ai zîce “triaj”, am ajuns în staţîie ş-am ordonat, scurt, călătorilor dî pă peron: -“Tătă lumia şi pună brînca! La comanda mia, împinjem văgonu’ cîtă Gara Ielectrică! Amuuu!” No fost uşor, d-am reuşit! Cam cînd am ajuns cu văgonu’ aproape dă fosta şcoală Roaită, s-o apropiet dă noi trămvaiu’ scăpat dî pă pod, da’ aşe, uşurel, că pchierdusă viteză. Ci-o urmat? Mare bucurie! Vătmanu’, cu băgajile mele-n brînci, m-o luat pă dîpă cap mulţămindu-mi dă ajutor, cu rugăminchia şi-l cot c-are şi-mi facă on abonament pă tăchie liniile dă trămvai (întră noi rămînă voarba, m-o zîs că-i niepotu’ şefului mare, dî la Ijeteleu). Lumia băchia dîn pălmi. Io m-am închinat, în sămn dă mulţam, apoi m-am luat băgajile şi am luat-o pă jos, cîtă Micălaca. Cinie şchi cînd avia şi vină corentu’?!...

Vecinu’ Vasile

Altfel îi cînd sîmţ’ pămîntu’ su’ boconci. N-ai triabă cu nimia, dacă vrei meri înculu, dacă nu, încoaci. Mai iuchie, mai mereuaş. Cînd vrei chie opreşchi, cînd nu, nu. Înt-on cuvînt, dîn zîsa lu’ ciala, faci ‘mnieta, cum vrei tu. Iac-aşe meriam io, cu bagajile-n brînci, pă pod cîtă Micălaca. Măşinile să scoborau, o’ să suieu. Ploaia, nici nu şchiu cînd să oprisă. Dî pă pod veghiam tătă Micălaca, cu blocurile ei cu tăt. Mai că-mi vinia şi cînt: Doamnie cît îi dă frumos / şi chie uiţ’ dă sus în jos... La a doaua staţîie dă trămvai, am luat-o la ghireapta. D-acoalia, pîntră golumbării, aghică blocuri, uşurel, m-am înghireptat cîtă blocu’ pruncilor. Întră timp vinisă corentu’. Trămvai dîpă trămvai aduciau oaminii muncii cîtă căşi. Înt-on tîrzîu am ajuns la blocu’ pruncilor mniei. În ocol la bloc, tăţ’ vecinii s-adunasără şi stăchiau gură cască, uitîndu-să la o măşină. Vasile, vecinu’ dî la parter, îş’ luasă măşină. Da’ fiţ’ atenţ’ci-o făcut Vasile? O dăşchis oblocu’ dî la camera mare şi-o zbîrlonţat pă obloc ceva lăcruţă, dîn care ieşiau cîntări. Apoi o aşezat, stratejic, o dimijană dă cinci lităre cu vin pă măşină ş-o jucat, pă dîpă cap cu vecinii, roată dî pă ia. Cum o pus ochii pă minie, o şi zîs: -“Uiti ăăăi, şinie vini ăăăi! Baciu’ Toader di la cîmpii, ăăăi! Dă-ti aproapi, sî sarbatorim, ăăăi! Că m-am luat maşînuţî di lux, ăăăi!”

Măşinuţa dă lux

Mă, oamini buni! Io, tăt am mai văzut măşinuţe dă lux. Da’ asta drept îi că iera proaspăt fărbălită, da’ iera ceva model atîta dă vechi, dă n-am mai văzut aşe ceva, dî pă vremia războiului. Ce maşinuţă dă lux, poachie măşinoi dă luptă, că iera cam cît cochieţu’ lu’ vecina mia dă păstă drum. –“Ia şî matali o gură di vin, ăi, ca sî prinz’ putierie, ăi, pen’ că, om porni maşînuţa, ăi, sî ni plimbăm oliacă, ăi, cu dînsa”, o zîs cîtă minie Vasile, închinghîndu-mi dimijana. No, d-acoalia, n-am mai scăpat. Am trimăs pă Vasilică, pruncu’ lu’ Vasile, cu băgajile mele sus, la prunci şi n-am avut încătrău, m-am prins cu vecinii în joc. Tăt roată dîpă măşină! Dimijana, dîn doauă învîrchituri, tăt roată şi ia, dîn om în om, s-o golit. Amu, urma ş-o pornim. Ce ş-o puchiem porni dîn căbină, la cheie, nici voarbă, că uitasă Vasile contactu’ pus şi s-o dăscărcat băteria. Dat-am apoi la mănivelă, cu rîndu’, pînă ni s-or umflat brîncile. Nimica! Io, dî la o vreme, li-am zîs: -“Mă, oamini buni! Îi musai ş-o-mpinjem!” Binie, binie, da’ cinie să suie la volan, că tăţ’ băusăm. Nici o problemă! Minchienaş, o trimăs on vecin dîpă muieria lui, care avia cărnet. Da’, numa’ că ceia trecia binie păstă o maje. Amu, nu iera baiu’ chiară mare, că şi noi ieram mulţ’. Aşe c-am început mănevra. Am împins măşinoiu’ dă tri ori roată, pîn ocol la bloc. N-o luat-o! O fost musai apoi şi ieşim cu ia, în uliţă. Împinjam, cam doauăzăci dă metări, apoi strîgam tăţ’: -“Laaasă ambriaju’ măă!”. Dajaba! Scochia măşina pă nas on fum ‘niecăcios, pomnia dă vo tri ori, dîn tăchie încheieturile şi rezultatu’ iera zero. Şi iac-aşe, împinsărăm măşinuţa dă lux pîn tăt cartieru’. Ceia grasă, dîn căbină, tăt mai rar lăsa ambriaju’. Băsamă-i plăcia şi conducă. Ia, dîn căbină, făcia cu brînca la tătă lumia, noi împinjam, dă tăţ’ ieram uz’.

Trăctoristu’

Pîn’ la urmă tăt am pornit-o, c-am acăţat-o d-on trăctor. No, aşe da! Numa’ că nu s-o gătat cu binie rînduiala. Dî ce? Mie m-o părut că trăctoristu’ iera cam drojghit, că dă doauă ori o picat, cînd o vrut şi să suie-n trăctor, dîpă ci-am acăţat noi măşinuţa, c-on cablu. Dă altfel s-o şi agheverit presîmţîria mia, că ciala cu trăctoru’ cum o luat-o dîn loc, nu s-o mai uitat ‘năpoi. O tras măşinuţa dîpă trăctor şi dîpă ce i-o pornit motoru’. Cînd ni-am dat sama c-o uitat dă măşinuţă, am luat-o la fugă, tăţ’, dîpă măşinuţă. Iac-aşe, trăctoristu’ mîna înenchie, fără nici on gînd, vecina-n măşinuţă jghiera şi clansona, iar io cu vecinii fujam dîpă măşinuţă. Înt-on tîrzîu o oprit trăctoristu’, la ieşiria dîn Micălaca. Nu s-o mai scoborît, dîn trăctor, numa’ ni-o zîs, pîntră sughiţături: -“Măăă! Vreţ’ ş-aluniecaţ’ su’ roţ’ şi şi mă băgaţ’ la puşcărie? Ce mă tăt urmăriţ’, care cu măşinoiu’, care în fugă?”. Noi, n-am mai zîs nimica. Binie c-o oprit ş-am putut dăzlega măşinuţa! ‘Năpoi, tăt împinsă am adus-o, că să gătasă benzîna. Aşe c-am ajuns la blocu’ nost ostăniţ’, ca dîp-o zî dă coasă. Noapchia aceia, am durmit nă-ntors. Cred că nici n-am visat. A doaua zî, alchie întîmplări năstruşnice s-or ivit, da’ dăspră iele, am şi vă zîc data viitoare. Pîn-atunci, nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Gheorghe Hodrea

Dicţionar:penie – flori; şpilu’ – şmecheria; cocotoare – oglindă; căputu’ – poarta; dughie – ţevi; ceuna – văita; fărbălită – vopsită; maje – 100 kg.

ShareTweet