Atîta i-i dă drag omului dă viaţă, c-ar da oricît ca ş-o lunjască. Dîrt asta îi plină lumia dă tăt felu’ dă răpţăchie, care dă mîncare, care dă băutură. Unii, vînd ciaiuri miraculoasă care să zîce că menţîn sînătachia. Alţîî, fac mediţînuri care-ntăresc omu’ şi nu-l mai pot năpăghi bolile. Şpeţialişchii nie zăbuniesc dă cap cu rejimurile alimentare. Păntru muieri, îs fel şi fel dă unsori, care zîce că le fac ş-arîchie mai tînăre. Da’ mă gînghiesc io, nu-i rău şi ai grije dă chinie, numa’ că dacă chie uiţ’ binie roată, tăt cei ce să chiem dă bătrîniaţă, să bîrlojesc mai iuchie. Important îi, dîn zîsa lu’ ciala, şi lucri ca şi cum n-ai muri în veci, da’ şi chie pregăchieşchi dă moarchie, ca şi cum ai muri mînie. Zîce c-ar fi zîsă unu’, că o mare vedetă dă televizîie arîta tare binie la enşpe zăci dă ani cîţ’ avia şi cînd o fost întrebată care-i săcretu’ ei, dă-ş’ ascunghie binie anii, o zîs următoarile: niciodată sara, înenchie dă a închighie ochii, nu-ţ’ fă planuri păntru a doaua zî. Somnu’ linişchit, îi săcretu’! Numa’ că dacă vrei şi dormi linişchit noapchia, nu tria’ şi chie macinie nimica zîua. Şi, ca şi nu chie macinie nimica, musai tria’ şi fii om la locu’ to’! Amu, mulchie s-ar puchia zîce dăspră omu’ care-i la locu’ lui. Da’ io m-aş opri la on aşpect - ajutoraria aproapilui!
Ajutoraria aproapilui
Aşe cum am mai zîs şi cu altă ocazîie, orişicît ai agonisî, tăt nu le poţ’ avia pă tăchie. Ş-atunci, ce-ţ’ rămînie dă făcut? Îi musai şi-mprumuţ’! Dî la ac, pîn’ la cocie. Dî la aţă dă legat cărdăboşii, pîn la ciripa dî pă casă. Dî la on cui, pîn la măşina dă sfărmat tenchi. Dî la cinci lei, la sume cu mulchie roachie-n coadă. În alchie rînduri, vin alţîî, la chinie, dîp-ajutori. Îi ajuţ’ cu drag şi tătă viaţa ieşchi reşpectat! Apoi, îs unile treburi pă care nu le poţ’ face sîngur. Voarba unui înţălept: tăţ’, nu pot face tăchie. Aşe s-o născut claca. Altfel aduni, cînd ieşchi cu mai mulţ’, fînu’, merile, prunile. Că dîn zîsa lu’ ciala: cu rîsu’ şi cu glumile / să culeg toamna prunile. Mai uşor culeji tenchiu’, acuperi cu ciripă casa, baji grău-n găbănaş, în iechipă. Nu poci trece, mai dăparchie, fără ş-aminchiesc dăspră situaţîile în care nu-l mai întălneşchi pă cial’ ce chi-o ajutat, nici barem şi-i zîci mulţam, în viac, ori ciala pă care l-ai ajutat, nu mai dă faţă cu chinie, niciodată. Şi iac-aşe, pă chinie chie ajută numa’ chie mniri cinie, tu la rîndu’ tău sprijini pă chie mniri care, ciala, pă altu’ şi tăt aşe, nie făcem daruri, ajutîndu-nie unii pă alţîî. Aşe, c-am puchia vorbi d-on ţîrcuit al darurilor. Cichitoriule! Cînd ai dă gînd şi chie baji şi tu-n ţîrcuitu’ aista? Dacă chi-ai băgat, cinste ţîie! Dacă nu, amu-i momentu’! Vin sărbătorile şi-s mulţ’ cei ce au nievoie dă ajutoriu’ tău. Cum îi afli? Uşor. Întoarce capu’ tăt d-a roata ş-ai şi vez’ oamini părăsîţ’, bechieji, plini dă năajunsuri. Îndrăzneşchie! Cinieva, aşchiaptă şi faci fapchie bunie. Altfel, nu poţ’ ajunje la El. Aşe că, dîn voarba unui fost coleg dă jenerală, aşe mai bărnace - avelto grijenţîia!
Flacări şi umbre
Ieram iară, tăţ’, în casă la bace Toghiere. Să luasă corentu’, da’ nu iera bai mare, că înt-o olcuţă arghia o lumină şi nie veghiam oareşcît. Dîn şpohert, ca dînt-on vulcan, ţîşniau luminile flacărilor galbîn-roşietice, drept pă păreţîî căşii. Pîntră umbre încîrnichie, dă oamini, muieri şi prunci, amestecachie cu luminile jucăuşe ale flacărilor, să strecurau, uşor, cîntările tînguichie ce ieşiau dîn clăniata lu’ bace Petre, vecinu’ nost. Mîţîle, înfoiechie cu lapchie, torciau pă lada cei dă lemnie, cu gîndu’ la şoaricii dîn coşară, sătui dă tenchi. Marhăle, rugumau în iştălău. Porcii horoieu în cochieţ visîndu-să în ţara porcilor, inghie nu să şchia dă cuţîchie, pîrjolitoare şi cîrnăcieră. Cînii, dăzlegaţ’, să-ncălzau fujind pîntră jirezîle dă paie. Afară – frig. Înlontru – cald. Bace Toghiere, în capu’ mesîî, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o aşezat apoi pă patu’ nădăşchiernut, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, în zîlile noaşchie, tria’ şi fii sînătos cînd ieşchi bechiag! Şi cînd zîc asta, mă gînghiesc la bghieţîî oamini care să bechiejesc şi-i mînă doftorii tăt dî la on işpitar la altu’, păntru tăt felu’ dă analiză. No, umblă tu atîta spurc dă drum, tăt pă jos! Nu ieşchi în puchiere? Nu-ţ’ găseşchi bechieşugu’! Feriască-chie Dumniezo şi pici la pat, apu şi fii şi bătrîn! Vai ş-amar cînd chinzuieşchie omu’! Mai bini-ar trece dînt-o-dată. Amu, dacă vini voarba dă treceria dînt-o-dată, îi musai şi vă povestăsc ceva. Fiţ’ atenţ’, că-i lată rău!
Scrisoaria
Aşe cum v-am povestit, cumva-cumva am ajuns la Arad, cu maşînuţa dă lux a lu’ Vasile, vecinu’ pruncilor mniei. Fusăsăm la Peşca cu dunie, pernie şi c-o vecină pogană rău. Nu ni-am scoborît binie dîn măşinuţă, că num-am auzît că nie strîgă o muiere, ce să scobora dî la ietaju’ doi, pă balcoanie. No, aşe ceva nu mai văzusăm! Gata-gata am fost şi fug ca ş-o prind. N-am apucat. M-o oprit vecinu’ Vasile, zîcînd: -“Baciu Toader las-o, ăi, că-i vecina noastă poştăriţa, ăi, sî scoboară tăt timpu’, ăi, pi balcoanie cu copchii cu tăt, ăi, că n-au numa’ o cheie la uşî şî-i la barbatu-so, ăi”. -“Vasile, ai primit o telegramă!”, o zîs poştăriţa, smulgînd-o dîn janta dă pchiele galbănă, pă vremuri, prinsă înt-o curauă lungă, pă dîpă grumaz. Dîpă care o închiotorat capacu’ jenţîî, băsamă şi nu-i zboare penziile dîn ia, pă drum, i-o dat avînt, pă dîpă umăru’ drept, cîtă spachie, o zîs -“La revedere!” şi dusă o fost! Dîn doauă răsuflări, Vasile o cichit telegrama, apoi, s-o-ntors cîtă minie şi m-o zîs: -“Baciu Toader, mîni vini matuşa Varvara, ăi. Haidi ăi la mini numaidecît, sî-ţ’ poviestăsc ăi ci scrisoari li-am trimas ăi, la ai miei, ăi”. Am iexecutat ordinu’ lu’ Vasile. Cum intarăm în apartament la Vasile, muieria lui şi pusă o iagă dă vin şi tri păhare pă masă. –“Ăi, Marişică, spuni ăi lu’ baciu Toader, ci diepeşă li-am trimăs ăi, lu’ ai noşti pin poştă!”, o zîs Vasile, dî la o vreme, cîtă muieria lui. Bghiata muiere, aşe mai ruşinoasă, tătă-nfocată la obraz (că băusă cu noi în rînd vo patru păhare dă vin, întră noi rămînă voarba) s-o dăzlegat dî la o vreme la limbă ş-o-nceput şi povestască pîntră sughiţături: -“Apăi, uiti cum li-am scris ăi, hîîîc!
Drajii noşti, hîîc!
Am ajuns ghini la Arad hî, îîc! Am tabarît ăi, piste văru’ Fanică, îîc, da’ n-am stat mult ăi, la iel, hîîc, că pisti doauă zîli, ni-am angajat ăi, hî, îîc, la Combinatu’ chimic ăi, hîhîc! Ăia, oamini mniloşi ăi, ni-au şî riepartizat ăi, apartamient în Micalacea, hîîîc! Cu doauă reciproaci ăi, ni-am cumparat ăi, în, hîîc, doauă luni, arăgaz, mobili şî picap ăi, hîîc! Vî aştieptăm ăi, sî hîîc, vieniţ’ ăi, pi hîîîc, la noi, ăi! Cam atîta ăi, hîîîhîîîc!”
Tielegrama
-“Ş-acum, sî-ţ’ şitiesc ăi, baciu Toader, tielegrama di la matuşa Varvara, ăi”, o zîs vecinu’ Vasile, cîtă minie, la a tria iagă dă vin.
Tielegramî!
“Băi, nastruşnicilor! Io mi-s matuşa Varvara, ăi şi va scriu tielegramî. Am şitit scrisoaria di la voi, ăi. Ni bucurăm di toati cîti v-aţ’ cumparat, ăi, da’ şiel mai tari, ăi, ni bucurăm că v-aţ’ cumparat picap, dioarişi cînd aţ’ miers sprie Arad, n-aţ’ avut nici pi cur. Băi, vrednişilor gospodari! Mîni diminiaţî sosăsc ăi la voi! Siemniazî – matuşa Varvara ăi”!
N-am mai stat la Vasile. No, trăbuia şi să culce omu’, c-avia şi-i vină mătuşa Varvara, a doaua zî, pînă-n zîuă, cu “trenu’ foamii”, dî cîtă Ieşi. Tăt m-am gînghit dî ce-i zîce „trenu’ foamii”, băsamă chie controlează cînd chie sui, în iel. N-o fi voaie cu mîncare. Cinie şchi? Mă, oamini buni! Amu, c-o vinit matuşa Varvara, n-o fost bai, nici c-or mîncat, băut, jucat ş-or cîntat tăţ’, tătă zîua, pînă noapchia tîrzîu, dă n-o durmit nimia-n bloc. Baiu’ o fost altu’. Staţ’ şi vighieţ’! N-am apucat ş-aţîpăsc binie, aşe, cîtă-n zîuă, că pî la al cincilia cias, cînd începusăm şi mă visăz acasă, la minie-n iştălău, dînd şi mînce la marhă, o-nceput cinieva şi ţîngăliască şi şi bată-n aceieşi vreme la uşia apartamentului. No, m-am gînghit, gata-i baiu’ d-aci! Aşe o şi fost. Iera Vasile cu Marişica, amîndoi albi la faţă. N-or putut zîce nimica, numa’ m-or făcut sămn şi-i urmez. Ce iera şi fac? I-am urmat! La ei, în camera mare, p-on fotoliu, şighia mătuşa Varvara (muiere, cam la optzăci dă ani) cu ochii-nchişi, c-o jumătachie dă culcuşe-n gură şi ceilaltă jumătachie afară şi c-on păhar cu vin în brînca stîngă. La prima vighiere, am crezut că s-o-niecat cu culcuşi, numa’ că m-o zîs Vasile: -“Uiti, baciu Toader, sa dusă ăi matuşa Varvara, cred că-i cedasî motoru’ ăi. Şie sî-i faşi, i-o fost boala sînatoasî, ăi!
Mobilizaria
Bghiata matuşă făcusă infract. Amu, ce iera dă făcut? Că trăbuia dusă matuşa păntru-ngropare la Moldova. Grozavă problemă! Asta păntru că-ţ’ trăbuiau, pă vremia aceia, tăt felu’ dă aprobări, care nu pria să dăghiau. Şi-nchiriez’ măşină speţială, chie costa o avere. Nu mai vorbăsc dă aprobările păntru trecutu’ dînt-on jughieţ’ înt-altu’. Dă-ngropat în Arad, nici voarbă, că lăsasă bătrîna cu limbă dă moarchie şi fie-ngropată la ia-n sat. Grozavă problemă, ăi! Oai, că mă luai şi io cu voarbile, dîpă Vasile. Bghietu’ om, şighia p-on recameu şi cînta plîngînd, o plînjia cîntînd, cinie mai şchi, cam aşe: dă ştiam că-n lumi n-am noroc / m-aruncam di mititel în foooc... Amu, io una şi bună şchiu - omu’ triabă ajutat cînd are nievoie, aşe că m-am sămălit în fel şi chip, apoi am ordonat scurt: –“Atenţîie! Comanda la minie! Mobilizaria!” Apoi, am mutat masa dîn camera mare în bucătărie, am scos mătuşii culcuşia dîn gură, am scoborît-o dîn fotoliu pă covor ş-am învălit-o în iel. Vasile o adus, dă urjenţă, drod dă balot ş-on patent, dîn maşînuţă, ş-apoi am legat covoru’ făcut sul, pîn patru locuri. Păharu’ o rămăs la mătuşa-n brîncă, nu i-am putut dăscleşta jejichile. Nu ni-o mai rămăs dă făcut dîcît şi suim covoru’ pă porbagaju’ măşinuţîî şi, la drum, cîtă Moldova. Da, numa’ că n-am scăpat, că atîta m-o rugat Vasile şi-i însoţăsc, că nu l-am putut refuza. Ş-apoi, misîunia triabă dusă pîn’ la capăt, nu? La drum am pornit pî la zece diminiaţa, c-o trăbuit şi nie mai hoghinim vo tri ciasuri. Pă măşinuţă - mătuşa-n covor. În măşinuţă - Vasile cu mnie-n ‘nenchie, pă bancheta dîn spachie Marişica cu Vasilică-n braţă şi văru Fănică cu muieria lui, care vinisără-ntră timp. Am ieşit cu măşînuţa dîntră blocuri, am cochit-o la stînga pă prinţipală ş-am luat-o cîtă podu’ Micălăcii. Da’ doară nu creghieţ’ c-o vrut măşinuţa şi să suie pă pod? Nici voarbă. Am păţît ca data trecută. Dat-am pă curnăpoi, dă vo cinci ori, ca şi nie luăm avînt. Rezultat - nula. Nu vreia şi nu vreia. Aşe c-am împins-o cîtă vîrfu’ podului. În vremia asta, dă su’ pod vinia o gălăjie. Ce iera? Doi oamini ieşisără-n fugă dîn găraju’ locomotivilor şi cu ceva dimijenie dîn gumă-n brînci, fujiau dă mîncau pămîntu’, numa’ cîtă blocuri. Dîpă ei, să luasă on miliţan, ce băchia binie păstă suta dă chile, c-o bîtă dă gumă-n brînca ghireaptă. Tăt iera ud, bghietu’. Ciia, fujau şi strîgau; -“D-inghie muncim, d-aculu tria’ şi trăim, mă tablăjiule”. Dî ce i-or zîs tablăjiu, nu şchiu, băsamă şchiau ciia c-avia niamuri la fabrica dă tablă dîn Tîrgu’ Jiu. Ori nu? Oricum, noi ni-am văzut dă drum. Voarba americanului, parpale poteca. La Gara Ielectrică, am oprit la Peco ş-am umplut foalile măşinuţîî cu zamă (c-avia Vasile on conţăran, ce lucra la poampă). Eh, da’ d-acoalia o-nceput motoru’ maşinuţîî şi margă brici meseleu. Cinie iera ca noi, cu măşinuţă dă lux? Iac-aşe meriam, uşurel, numa’ cîtă Moldova. Ce păţanie am avut pă drum, da’ şi ‘năpoi, am şi vă spun data viitoare. Pîn’ atunci - Dă reţînut – viaţa-i ca o conzervă, niciodată nu şchii ce-i în lontru. Şi mai ales, nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: ciripa – ţigla; clacă – muncă gratuită, în grup; găbănaş – magazie pentru păioase; coşară – cotarcă; işpitar – spital; spurc – mult; culcuşi – sarmale; sămălit – plănuit; drod – sârmă.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
Dîn zîsa lu' bace Toghiere - "prechinii ţi-i poţ' aleje, da' niamurile ţi le dă Dumniezo".
Dîn zîsa lu' unu'- zîce că-n morminţ' îs îngropachie cabluri subteranie.
Dîn zîsa mia - mulţam dă urări şi vă transmit şi io sînătachie şi tăchie cele bunie.
RSS pentru acest articol.