Fieşchiecare dîntră noi, d-alungu’ vieţîî, cotăm on model, păntru că vrem şi progresăm, si nie răghicăm dîntră ciilalţ’. Tăt şpilu-i ca modelu’ ales şi fie bun. Că dacă-i rău ... La urma urmii cum ar fi dac-am fi tăţ’ la fel?: graşi, ori sclabi; mici, ori mari; dăşchiepţ’, ori mai puţîn dăşchiepţ’; buni, ori răi; calmi, ori firechici; păroşi ori năpăroşi; mîncăcioşi, ori jingaşi la mîncare; curaţi, ori năspălaţ’; tînări pînă-i lumia, ori bătrîni pă vecie... Oricum, n-ar fi binie. Nu dă altă da aista-i farmecu’ vieţîi, diversitachia. Numa’ că şi-n diversitachie tria’ ş-avem unitachie, că altfel n-am mai puchia vorbi dă popoare, naţîi, limbi, relijii, obiceiuri şi tradiţîi. Astîz’, cînd să năpusteşchie păstă noi cia mai organizată dăzorganizare, on mare pericul nie paşchie – uitaria tradiţîilor şi a obiceiurilor strămoşeşchi. Aşe că noi, cei mulţ’, zîcem celor puţîni, care nie conduc: Mare atenţîie!
Tradiţîi şi obiceiuri
Dîpamniază dă primăvară. Tăţ’ ieram în uliţă. Şi bătrînii, da’ şi noi pruncii. Dădusăm o brîncă d-ajutor la văruitu’ rujilor. Amu, şanţurile ierau săpachie, căşile şi pomii văruiţ’, cînii vaccinaţ’, hanie noi, nie cumpărasără a’ noşchi, aşe că puchiam aşchiepta linişchiţ’ Sfinchile Paşchi. Aşe cîtă-n sară, ni-am adunat tăţ’ pă lăviţ’. Dî la o vreme, numa’ l-am auzît pă bace Toghiere, că zîce: -“Iaca-s aci Paşchile, cu tradiţîile şi obiceiurile obijnuichie!” Unu’ dîntră noi pruncii, mai curios, l-o şi-ntrebat: -“Ce-s acelia tradiţîi şi obiceiuri, bace Toghiere?” Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tradiţîile şi obiceiurile bunie, triabă păstrachie! Cînd zîc asta, mă gînghiesc la datinile, concepţîile şi practicile bunie, care s-or stătornicit d-alungu’ istoriei, aci, la noi şi care or fost dachie mai dăparchie, pîn viu grai, dîn jeneraţîie în jeneraţîie, ajungînd pînă-n zîlile noaşchie. Dă altfel, on aghivărat tezaur! Dacă nie gînghim binie, întriaga viaţă a omului, munca lui d-alungu’ anului, îi presărată cu fel şi fel dă tradiţîi şi obiceiuri. Dacă nie uităm cu atenţîie pîntră iele, bistoş ‘om observa şi tradiţîile şi obiceiurile culinare, aghică cele ce ţîn dă preparatu’ mîncărurilor. Şi cum nie aflăm în pragu’ Sărbătorii Paşchilor, şi tradiţîile şi obiceiurile culinare îs specifice momentului. Iac-aşe, bistoş avem şi veghiem pă masa creşchinilor - pîntră coşeruţîle cu oauă roşichie, alăturia dă şoanca fiartă, borcănielu’ cu herean, plăcinturi şi beuturi, care mai dă care mai draji ochilor şi gurii – drobu’ şi friptania dîn carnie dă mniel. Amu, dacă tăt vini voarba dă mniel, nu poci şi nu vă povestăsc ceva-n legătură cu iel. Fiţ’ atenţ’!
Măşina militară
Înt-on an, aşe înenchie dă Paşchi, num-am văzut că să bagă la noi pă uliţă o măşină militară. Cînd o ajuns înenchia căşii mele, io, am luat poziţîie dă drepţ’ ş-am sălutat. Ce şi vez? Dînt-odată s-o oprit măşina şi s-o scoborît on dom’ colonel dîn ia şi m-o sălutat, la rîndu’ lui. Io, am bătut tri paşi dă defilare şi m-am prezentat. Dîpă iel, s-o scoborît dîn măşină şoferu’, on soldat tînărel ş-o doamnă galbînă la păr şi cu ochii mnierîi. Mă, oamini buni! Cinie creghieţ’ că ierau? Pruncu’ lu’ Micu păcuraru’ ce făcia armata în Cetachie la Arad, comandantu’ Cetăţîi şi cu doamna lui. Vinisără şi ieie tri mniei, dî la stîna lu’ tatî-su, Micu păcuraru’, păntru necesîtăţ stratejico-militare. Ca om primitor dă goşchi, ce mis, i-am pofchit în ocol la masa dă su’ nuc, la umbră, ca şi să mai răcoriască. Nanî-ta Floriţă muieria mia, i-o servit cu colăcei şi apă rece. Io li-am dat vin rece dîn podrum. Cum afară iera tare cald, trecia vinu’ ca-n foc. Cam dîpă al cincilia canceu cu vin, am început dicuţîile dăspră tactici dă luptă. Muierile discutau dăspră răpţăchie dă plăcinturi, iar pruncu‘ lu’ Micu răpălia ceva la măşină. Dî la o vreme o apărut, ca dîn pămînt, vecinu’ Petre clănietistu’. Atunci ş-auz cîntări dîn cătănie. Greu ni-am dăsprins dî la masă. La plecare, dom’ comandant m-o rugat şi mărg şi io şi Petre clănietistu’ cu iei, pînă la stînă, nu dă altă da rămăsăsără nişchie cînchiece dă luptă năcîntachie. Io, am răspuns scurt, dacă-i ordin, cu plăcere! Şi iac-aşe, nie-nghireptam cu măşina militară, tăt cîntînd, cîtă stîna lu’ Micu păcuraru’. Da’ doară nu creghieţ’ că ni-am putut apropia dă stînă. Dî ce? Păntru că n-am apucat ş-ajunjem cam la doi chilometări dă ia, c-aşe on amniros dă brînză s-o băgat în măşină, dă num-am văzut că doamna comandantului întoarce ochii pă dos şi pică lată. Noroc că io, prevăzător, pusăsăm d-acasă o iagă cu răchie, aşe că am frecat-o cu răchie pă vînile dî la grumaz şi ş-o revenit. Năavînd ce face, m-am săcrificat io ş-am mărs pîn’ la Micu la stînă.
Bumerangu’, inielu’ şi cînile
Mă, oamini buni! Cum creghieţ’ că l-am aflat pă Micu? Nu binie. Şighia lîngă turmă înt-on amniros ucigător dă brînză, tăt vînăt la ochi, c-o falcă umflată şi cu ceva bîtă cîrnă-n brînca ghireaptă. I-am dat biniaţă şi l-am întrebat: -“Ce faci, Micule?” Iel: -“Şed”. Io: -“Ci-ai în brîncă?” –“Nu şchiu”. Io: -“Apu, nu mai ţînie bîta-n brîncă, ţîp-o!” Iel: –“Bace Toghiere, dragu’ mnio, da’ haida ţîp-o ‘mnieta, că io tăt dau cu ia cam dă vo doauă ciasuri şi ia vinie cu viteză, ‘năpoi. Aci, nu-i lucru curat!” Mă, oamini buni! Găsîsă bghietu’ Micu on bumerang cinie şchi p-inghie şi nu să puchia scăpa dă iel. Cînd i-am zîs că i-o vinit pruncu’ dîn armată cu comandantu’ şi cu muieria lui, dîpă mniei, s-o bucurat dă numa’. Bîta ceia cîrnă am luat-o io. Iel, o adunat cu cînii oile ş-am înghireptat turma cîtă goşchi. Mai greu o fost şi pringhiem mnieii. Io am fujit şi prind unu’, Mitru altu’ şi doamna p-al triilia. Întră timp, dom’ comandant beia răchie dîn iaga ce i-o lăsasăm şi-i dădusă lu’ Micu tri lăcruţă dîn tablă, cu bere. Pă cînd am ajuns noi tăţ’ asudaţ’ cu mnieii prinşi, Micu scosăsă brişca dîn jeb, crepasă o lăcruţă dă tablă şi beia bere dîn ia. Cu a doaua tăt aşe o făcut. Eh, da’ pă cînd ş-o cioplască p-a tria, doamna ceia cu păru’ galbîn, c-on mnieloc urieş în brînci, i-o zîs lu’ Micu: -“Baciule, cutia de bere are inel. Trage de iel şi se va deschide, că doar pentru asta-i făcut!” Micu, amabil, i-o zîs: -“Apăi, domnucă dragă, inielu-i păntru aciia ce n-au brişcă. Da’ pînă una altă, rogu-chie, aleje-ţ’ care mniel vrei dîn turmă, numa’ nu-m’ lua cînile!” Pîn’ la urmă tăchie s-or încheiet cu binie. Goşchii s-or dus cu misîunia îndeplinită, Micu o rămăs bucuros c-o scăpat dă bumerang şi avia şi-i vie pruncu’ mai ghies în permisîie, iar io cu Mitru, păntru ajutoru dat, ni-am ales cu cît-on mniel. Şi păntru că s-apropie Sfinchile Paşchi vă doresc tuturor sărbători fericichie şi nu uitaţ’ înghiemnu’ mnio: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar:firechici – nervoşi; mnierîi – albaştri; şirinci – felii.
| < Anterior | Următor > |
|---|
