Omu-ş arîtă-n fel şi chip bucuria, ori năcazu’. În cele mai mulchie rînduri povesteşchie. Alchieori îş’ dăscarcă sufletu’ cîntînd. Şi cum în viaţă treci pîn bucurii, da’ şi pîn năcazuri şi cînchiecile-s pă măsură, aghică dă bucurie ori dă năcaz. Dă iexemplu: la bochiez, la uspăţ, la zîle dă naşchiere, ori dă nume, bistoş ai ş-auz’ numa’ cînchiece dă bucurie şi dă veselie. Alt iexemplu: la ‘mormîntări, părăstasă şi ievenimenchie nădorichie dă om, ai ş-auz’ numa’ văitături, boceli şi cînchiece dă dăspărţanie. Amu, fiecare cîntare îi cu locu’ dăstinat ei. Sînguru’ loc inghie să cîntă ş-on fel dă cîntări, da’ şi altu’, îi birtu’. În birt s-aud şi cîntări dă bucurie, da’ şi d-acelia, dă dăspărţanie, funcţîie dă staria mesenilor şi dă secieta dîn gîrchienie. Tăchie cîntările, fie vesăle, fie triste, le cîntă omu’ ori dîn gură, ori dîn chie mniri ce inştrument. Şi iac-aşe, nie năşchiem ca şi cîntăm, dă veselie la bucurie şi d-amărăciunie la năcaz. Numa’ că nu tăţ’ făcem aşe. Zîce că la oaminii ciia, aşe mai bărnaci, la naşchiere, tătă lumia plînje şi să vaită, dă mnila nou născutului şi-ngrijoraţ’ dă ce-l aşchiaptă-n viaţă, iar la ‘mormîntare, tătă lumia cîntă, dă bucurie că răposatu’ o scăpat dă griji. No, cumu-i dară binie? Aşe, ori aşe? La noi, ori la ei? Cinie mai şchi? Că dîn zîsa lu’ ciala: nu să şchie ca pămîntu’, dîn ce parchie bachie vîntu’.
Misiunia - măndolina
Înt-o zî dă iarnă ieram tăţ pruncii la uliţă, nie dăghiam cu săniuţîle, pă ghiaţă. Dî la o vreme, ni-am băgat, tăţ’, la bace Toghiere-n casă, ca şi nie mai dăzmorţîm, că-nţepenisăm dă frig şi trăbuia şi nie uscăm mănuşile şi căciulile, la şpohert. În casă iera cald şi binie. Am dat biniaţă şi ni-am aşezat pă scăuniele, pă lîngă şpohert. Vecinii povestiau întîmplări dă pîn război. Vecinu’ Petre clănietistu’ cînta uşor, dîn clăniată, o cîntare trăgănată. Bace Toghiere, aşezat în capu’ mesîî, o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă: cîntatu’ împuţîniază gîndurile niegre dîn om, dîn zîsa unuia, mai înţălept ca noi. Voi, prunci, dîn gură şchiu că şchiţ’ cînta, da la ceva inştrument, nu vă precepeţ’?” Unu’ mai curajos, dîntră noi, o răspuns: -“Ni-am cumpărat tăţ’ fluiere, că vria on domn profesor, dî la noi, dî la şcoală şi facă cu noi o formaţie dă fluieraşi”. -“Foarchie frumooos, binie c-aţ’ găsît fluiere, că io dabghia am găsît înt-on an, cînd mi-era pruncu’ mic, ţitură. Tumnă-n Arad m-am dus ş-o cumpăr. Da’ haidaţ’ c-am şi vă povestăsc cum o fost! Cu mulţ’ ani în urmă, înt-o iarnă, cam cînd iera pruncu’ mnio în clasa a cincia, numa’ l-am văzut, pîn obloc la casă, că vinie-n fugă dî la şcoală. Şi fi tăt foastă ciasu’ zece, diminiaţa. La-nceput, m-am gînghit că ş-o fi uitată acasă tăşibocu’ cu mîncaria. Numa’ că n-o fost aşe. Baiu’ iera altu’! Cam d-o săptămînă, primisă temă dă casă ca şi-ş’ facă rost dă ţitură, păntru oara dă muzică. Iel, bghietu’, ocupat cu-nvăţatu’ şi cu jocurile dă iarnă-n uliţă, o uitat şi-m’ zîcă ş-amu trăbuia scoasă dîn fundu’ pămîntului, c-altfel iera baiu’ cît casa, la şcoală, a doaua zî. Dajaba i-am zîs c-am şi-i fac una dîn scîndură şi drod, iel nu şi nu. Îi triabă una aghivărată. Pă nume, măndolină. Ce-i dă făcut? Cum ce-i dă făcut? Misiunie dă luptă - măndolina. Aşe că – numa’ cîtă Arad!
Năftălină şi ai
M-am îmbrăcat dă urjenţă cu hanie mai groasă, am luat bughielarăşu’ cu acchile şi cu banii, am zîs –‘tachie bună - cîtă muiere şi dus am fost. N-am ieşit binie-n tolchiş, c-o şi vinit o Buciagă militară, dî cîtă Şupreuş. O oprit. Io, am salutat ş-am dat raportu’, m-am suit în căbină şi numa’ cîtă Arad. În căbină la buciagă iera năloagă mare, dîpă cum urmiază: şoferu’- soldat plin (c-on cofraj cu oauă-n braţă şi c-o dimijană dă zece litre, cu răchie, jos, întră boconci), on domn căpitan c-o muiere-n braţă şi io, cu bărbatu’ muierii în braţă. Amu, că-l ţîniam pă ciala-n braţă nu iera bai, cu tăchie că iera cam pogan, băchia binie păstă o maje şi cinspece chile. Baiu’ iera c-avia pă iel o haină dîn pchiele dă oaie, pă nume alendelon ş-aşe amnirosa a năftălină, că-ţ’ pica păru’ dîn nas. C-o şi zîs muieria lu’ ciala, că şi pă ei i-o derenjat amnirosu’ şi ca şi-l înşchimbe, or mîncat şi ia şi bărbatu’, înenchie d-a ieşi pă uşia ocolului, cîchi-o căciulie dă ai. Şi cum ş-or băgat şi pîn jeburi, ni-or îmbiat şi pă noi şi mestecăm doi, tri căţăi dă ai, dă căciulă. Şoferu’ n-o vrut şi ieie, c-o zîs că-l taie jig la stomac, dî la ai. Dom’ căpitan s-o făcut că n-aughie, cînta ceva cîntare patriotică, aşe uşurel. Io, dîn reşpect, am luat tri căţăi, da’ numa’ m-am făcut că-i amestec. Uşurel, am băgat căţăii dă ai în coburile uşii dî la Buciagă. No, m-am gînghit, fain’o-nceput preumblaria cîtă Arad. Noroc că omu’ cu muieria s-or dat jos în Chişineu. Ca şi să poată scoborî muieria, o trăbuit şi nie scoborîm tăţ’, ’n-afară dă şofer. Amu, că ni-am scoborît n-o fost nici on bai. Baiu’ o fost cînd ni-am suit ‘năpoi. Staţ’ şi veghieţ’ ce s-o-ntîmplat!
Porcu’ şi păpuşia
Cînd ni-am suit în buciagă, dom’ căpitan m-o ţedat întîietachie, băsamă ş-o fi dat sama că-s veteran dă război, dîpă cum l-am sălutat şi i-am dat raportu’. Apoi, s-o suit iel ş-o luat dimijana dîntră picioarile şoferului ş-o înfipt-o la iel, întră boconci. Cestia-i că nu şchiu cum dă s-o ţînut, dom’ căpitan, cu brînca ghireaptă dă şoşu’ uşii, în vreme ce cu brînca stîngă-şi arenja dimijana-ntră picioare. Mă, oamini buni! Cînd o dat omu’ ciala ce s-o scoborît, cu uşia dî la Buciagă, ca ş-o-nchidă, numa’ l-am văzut pă dom’ căpitan că să albeşchie, să-nroşeşchie ş-apoi jghiară lung, ca dîn gură dă şierpe. Io, crezînd că aciala-i sămnalu’ dă plecare, am ordonat şoferului, scurt, -“Tăt înenchie!”. Bghietu’ şofer, o pornit Buciaga. Abghia cînd o-nceput dom’ căpitan şi bolborosască, mînînţăl dîn buze, ceva-n felu aista: -“...tuţ’ naftalina, cantonamentu’, usturoiu’, pămătufu’, uşa, bibănia, liberaria...”, ni-am dat sama că i-o prins ciala, domnului căpitan, ghioambile la uşe. Mă, da’ n-o fost dă glumă, că numa’ l-am văzut pă dom’ căpitan că-ntoarce ochii pă dos, ca puii dă ghină bechieji. Noroc c-aviam dimijana dă răchie la noi. Cum l-am frecat pă dîpă grumaz cu răchie şi i-am băgat pă gîrchian cam doi deţ’, o şi-nviet dom’ căpitan. Apoi, i-am legat jejichile ciumpăvichie, c-o cîrpă, ci-o aviam întătdauna în jeb, dă gînghieşchi că-i iera brînca o păpuşe. D-acoalia am gînghit c-om mere linişchiţ’. Creghieţ’ c-aşe o fost? Da d-inghie! N-am ieşit binie dîn Chişinieu, c-o-nceput ceva ghighigonie şi tolăiască, sus în benă, la Buciagă, dă acuperia zumzăitu’ motorului. O fost musai şi oprim pă ghireapta. Ce iera, dă fapt? On grăsun, sus în benă la Buciagă, iera legat cu ştrianguri dă obloanie. Da’ curios lucru! Cînd guiţa subţîre, cînd grohăia gros. M-am dat sama care-i buba, cînd l-am auzît pă dom’ căpitan zîcînd, cîtă soldat: -“Hai să-i mai administrăm o porţie!”. Binienţăles că i-am ajutat şi io. Ci-aviam dă făcut? Şi băgăm ceva răchie-n grăsun, ca ş-adoarmă iară, pîn’ la Arad. Iac-aşe, io cu soldatu’ am ţînut dă porc iar dom’ căpitan i-o băgat răchie pă gîrchian. Simplu, nu? Ce simplu! Băsamă aşe l-o fript răchia pă limbă, pă porc, că numa’ l-am văzut că să-nfoaie, d-am crezut că criapă. Amu, dă crepat, n-o crepat, da’ şchiţ’ ci-o făcut? S-o ţîpat cu flitu’ drept cîtă păpuşia lu’ dom’ căpitan ş-aşe l-o apucat dă ia, cu ghinţîî, c-o-nceput şi dom’ căpitan şi guiţe, aşe subţîre. Noroc c-am fost io vijilent ş-am strîns porcu’ dă coadă, c-altfel nu dăşchighia gura. Binie c-am trecut şi păstă grozăvia asta! Am mai şezut cam cît numeri la şaizăci, dă zece, cinspece ori ş-apoi ni-am cam mai dus. Porcu’ o adurmit ‘năpoi, pîn’ la Arad. Io, cu cofraju’ dă oauă-n braţă şi dom’ căpitan cu dimijana dă răchie întră boconci, dî la o vreme-am aţîpit şi noi. Cînd ni-o trezît o frînă, d-am dat cu capurile-n barbriz, ieram la intraria-n Cetachia militară dîn Arad. Ajunsăsăm cu binie. Io, m-am scoborît, am sălutat şi am luat-o cîtă ţentru’ Aradului.
Misîunie îndeplinită
Orice misîunie, are greutăţîle ei. Şi-a mia, la fel! Dî ce? Păntru că dajaba am luat la picior, ţentru’ Aradului, dî la Tiatru cîtă Gară ş-am ţerţetat magazîn dîpă magazîn, că n-am rezolvat nimica. Nici urmă dă ţituri! Dă avut, avusăsără, numa’ că tăchie trecusără, ca-n foc. Am avut noroc cu unu’ ce cînta înenchia Gării, c-on acordion cu burdufu’ crepat. Iel m-o zîs şi-ncerc la on măgăzîn dîn colţu’ uliţîî, pă nume Meţianu’. Eh, aculu am avut noroc. Cum m-am băgat în măgăzîn, am şi văzut ţitura cum şighia înt-on colţ, pă raftu’ dă sus, dîn stînga. Cum am întrebat dă măndolină, vînzătoaria, tătă numa’ zîmbet, m-o şi scoborît-o pă ceia ci-am pus ochii, m-o băgat-o înt-on plăsoi şi dus am fost. În urma mia, tăchie vînzătoarile-mi făciau cu brîncile şi rîghiau în hohochie. No, m-am gînghit, aşe da magazînă! Aşchia da vînzătoare, cu ominie, amabile şi făr’ dă nervi! D-acoalia, m-am dus drept la Gara Ielectrică, la ocazîie. Ce şi chie ieie cinieva cu măşina! Să făcusă dîn ce în ce mai frig şi s-apropia sara. Ce-i dă făcut? N-aviam dîcît şi aplic stratejia cu rocu’. Aşe că m-am dăzbrăcat dă roc şi aşe, cu iel în brînca stîngă, făciam sămn măşinilor, cu brînca ghireaptă şi opriască. Cum o vinit prima măşină o şi oprit, şoferu’ o dăşchis oblocu’ dîn ghireapta şi m-o-ntrebat care-i baiu’. Io, l-am rugat şi ducă rocu’ pînă-n Chişinieu şi şi-l leşe la birtu’ pă nume Nailon. Omu’ s-o uitat la minie ş-o zîs că iel îl duce, numa’ că nu şchi ingi-ar puchia fi Nailonu’. La care io, i-am zîs că dacă mă ie şi pă minie-n roc, îi arît io. Şi iac-aşe, m-o luat ş-ajunsăi în Chişinieu! Dîn Chişinieu, c-o cocie dă ocazîie, pă cînd s-or pus blighile pă masă, dă cină, am ajuns şi io cu ţitura acasă. Misîunia iera îndeplinită. Amu, dacă mă-ntrebaţ’ ce s-o ales dă ţitura cumpărată, am şi vă spun că pîn’ la urmă or făcut la şcoală, cu pruncii, o formaţîie dă ţituri. Ni-am dus tăţ’ dî pă uliţa noastă şi-i veghiem pă prunci cum cîntă, la şpectacul, pă bina căminului. Drept îi c-or învăţat numa’ Tricoloru’, da’ fain’ or cîntat. Pruncu’ mnio iera înenchie la tăţ’. Ţitura lui s-auza cel mai tare. M-o părut mie că a lui îi mai altfel ca a ceilorlalţ’ şi cumva aşe, mai fălcoasă, dă ajunjia greu cu brîncile la droaghile-ncordachie, da’ nu m-am luminat pîn-am ajuns acasă, inghie m-o zîs vecinu’ Petre clănietistu’: -“Mă, Toghiere! Nu m-aş fi gînghit c-aşe tare-ţ’ plac cîntările lu’ Todor Ghiorghie, mă! Amu-m’ dau io sama dî ci-ai cumpărat pruncului cobză, mă!” Eh, drajii mniei cei dă buni, aşe păţîi io cu măndolina, ce pîn’ la urmă o fost cobză. Atunci m-am dat sama dî ce rîghiau vînzătoarile cînd m-or vîndut ţitura. Dîn păcachie, profesoru’ ci-o făcut formaţîia dă ţituraşi, s-o penzionat iar bghiata cobză, cu timpu’, o ajuns cuibar dă ghini. Dîn zîsa lu’ ciala ce şi faci? N-ai ce-i face! Oricum, nu poci încheia povestia, pînă nu v-aduc aminchie că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: gîrchienie – gâturi; ţituri – instrumente cu corzi; tăşibocu’ – pungă din hârtie; bughielarăşu’ – portofelul; tolchiş – drum pietruit; năloagă – aglomeraţie; pogan – bine făcut; ai – usturoi; taie jig – acid la stomac; coburile – buzunarele; şoşu’ – tocul; ghioambile – degetele; ciumpăvichie – zdrobite; cîrpă – batistă; ghighigonie – animal nedefinit; tolăiască – să facă gălăgie; grăsun – porc potrivit de gras; rocu’ – palton ţărănesc; bină – scenă.
| < Anterior | Următor > |
|---|
