Oaminii îs în fel şi chip. Unii-s la locu’ lor, aşezaţ’ şi molcomi, mulţămindu-să cu ce şchiu c-or şchiut niam dă niamu’ lor. Alţîî nu să mulţămăsc cu cele dă bună căghiere, ci scociorăsc tăt timpu’, doară, doară ‘or da păstă ceva, nămaivăzut şi nămaiauzît. Ş-atunci coată năîncetat minunia. Amu, drept îi că mulchie dîntră cele bunie, s-or născut dîn curioazîtachie. Numa’ că-n mulchie cazuri, curiozîtachia înghireptată cîtă cele rele, o adus strîcăciunie şi pustiire. Şi iac-aşe, dă mulchie ori şighiem, nie holbăm, numa’ chie mniri la ce nu ni-or mai văzut obloacile şi nu ni-or auzît tolcerile şi nie-ntrebăm ce-i? minunie ori falşă minunie, aghică minciună. Dîrt asta vă zîc: Mare atenţîie, că şi minciuna-i voarbă!
Săniuţa dîn lemn
Zî dă iarnă. Afară iera frig şi niauă mare. În şanţurile dî la uliţă, apa să hoghinia încremenită, înghieţată ca toaca. Tăţ’ pruncii, dî pă uliţa noastă îeram în colţ, lîngă Moraru’. Ce dacă şighiam la ţară şi nu la oraş? Şi noi aviam distracţîile noaşchie. Una dîntră iele iera datu’ cu sania. Binie binie, tăţ’ şchim cumu-i o sanie aghivărată, numa’ că-i voarba aci dă on fel şpeţial dă sanie. Fiţ’ atenţ’! Nuş’ care dîntră noi pruncii, înt-o zî, o vinit c-o ideie noauă dă sanie. L-am ascultat, ni-am consultat, am aprobat ş-am meşchierit-o. Ci-o ieşit? Ie auzîţ’. Pă doauă dăraburi dă liaţ, scurchie, cam dă trizăci dă ţenti, aşezachie-n dungă cam la doauăşcinci dă ţenti unu’ dă altu’, am bătut în cuie doauă scîndurele. Apoi, am răchiezat şreig liaţurile, la on rînd dă capechie ş-am fixat su’ iele, cu cuie “u”, cîchi-on drod dă balot. Şi iac-aşe, o ieşit o sanie micuchiauă, pă care şighiam cu picioarile. Amu, drept îi că alunieca pă ghiaţă, da’ ca şi pringhiem vitezîie, am luat o bîtă lungă la care-am ficsat on piron, înt-on capăt. Eh, gata iera şi motoru’, pregăchit. Amu, şi vă zîc şi cum funcţîona chişcomeghia. Iac-aşe!
Faza 1 – Aşezai săniuţa pă ghiaţă;
Faza 2 – Chie suiai cu boconcii pă ia şi şighiai în picioare;
Faza 3 – Băgai bîta pîntră picioare, cu cuiu’ cîtă ‘năpoi;
Faza 4 – Îţ’ luai avînt împlîntînd cuiu’ dî la bîtă-n ghiaţă şi împingînd bîta cîtă ‘năpoi, dă mai mulchie ori.
Faza 5 – La capătu’ şanţului frînai pîn întoarceria săniuţî la noauăzăci dă graghie.
Eh, ce părere aveţ’? Faină rînduială, nu? Aghivărată minunie. Drept îi că nu iera uşor pînă chie învăţai cu săniuţa şi ia cu chinie. Mai picai, mai dăghiai cu debla dă ghiaţă, mai chie loviai în bîtă, dă vorbiai subţîre... No, cînd cum! Da’ pîn’ la urmă tăt chie şpeţializai. Ş-atunci puchiai da lecţîi pruncilor dî la oraş, ce să-ncăruţau pă lacu’ dî la Pădurice, cu patinile. Amu, dîpă ci-am ajuns iexperţ’, nu ni-or mai ajuns şanţurile dîn uliţă, aşe c-am mutat distracţîia în marjinia satului, la gropoaile, pă nume Şiriag. Aculu, puchiai face şi piruiechie şi pringhiai şi vitezîie mare. Da’ şi nu deviem dî la rînduială, că-nşchimbarăm voarba! Aşedară, tăţ’ pruncii dî pă uliţa noastă ieram în colţ, lîngă Moraru’, nie dăghiam cu săniuţîle. Dî la o vreme ni-am băgat în casă la bace Toghiere ca şi nie mai încălzîm. Oricum iera aproape sară şi nie înghieţasără mănuşile, căciulile, şalurile ... Iera musai şi le uscăm la şpohert.
Io şi ocţidentalu’
În casă, bace Toghiere, aşezat în capu’ mesîî, cum ni-o văzut c-am intrat, ni-o pofchit şi ni-aşezăm, apoi o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă: ochii înţăleptului, tătdauna văd mai dăparchie. Dî ce vă zîc asta? Păntru că dîn zîsa lu’ unu’, cînd ai d-a face c-o minunie şi nu crez’ întătdauna tăt ce vez’ şi tăt ci-auz’. Nu dă altă da’ poachie fi falşă minunie. Că iac-aşe, io cu vecinii mnei, înt-on an, iera gata şi creghiem tăt ce vighiam şi auzam. Fiţ’ atenţ’ ci-am păţît! Nopţîle dă iarnă întătdauna-s lunji şi dacă chie culci odată cu ghinile, dai dă bai. Dî ce? Iaca dî ce! Nu trece binie mniezu’ dă noapchie şi chie trezăşchi, ş-apoi somnu’ să cam mai duce. Dîrt asta, la noi, la ţară, oaminii s-adună sara-n şezătoare. Bărbaţîî joacă ce joacă cărţ’, apoi mai povestăsc dî pîn război. Nu uită nici unu’ şi ţuce, la intervale scurchie, o mai lunji dă vreme, ţoiu’ cu răchie, aşezat pă masă la-ndămînă, ori păharu’ cu vin roş’, ca sînjile. Eh, aşe da! Altfel povesteşchi, ori asculţ’, numa’ chie mniri ce. Muierile torc lîna şi povestăsc numa’ chie mniri ce răpţăchie, dă plăcintă, prea minunată. Aşia petreciam şi noi, vecinii dî pă uliţa noastă, sările lunji dă iarnă. Dă mulchie ori, muierile trăbuiau şi tacă, păntru că noi, bărbaţîî, ascultam la radiou, postu’ Ieuropa Liberă. Înt-on fel iera binie că-l ascultam, că mai aflam tăt felu’ dă noutăţ’. Da-n alt fel, nu iera binie, că numa’ nie-nturvinau ciia, cu emisîile lor şi nu nie iera haznă dă somn, tătă noapchia. Iac-aşe, n-am avut nici io haznă dă somn înt-o noapchie. Vecinii nu vinisără-n sara aceia la minie. A mniei durmiau, tăţ’. Io ascltasăm ce ascultasăm Ieuropa Liberă, da’ dî la o vreme, am zîs că mă culc. Dajaba m-o sălutat preferatu’ mnieu, unu’, dî la radiou, cu formula dă-ncheiere, binie şchiută: “-Tăchie cele bunie. Al dumnievoastă Constăntin Miculaie Munchianu”. Dajaba i-am răspuns io, cu: “-Noapchie bună, ocţidentalule!”, că n-o fost şi fie noapchia bună. Iaca, dî ce!
Calu’ bolund
M-am suit în pat, am băgat cornu-n pernă ş-am aşchieptat şi vie somnu’. Numa’ că iel nu vreia şi vie nicicum. Numărat-am cam cinci mii dă oi, vo doauă suchie dă berbeci, şapchiezăci şi tri dă cai, doauă ciurghie dă porci, a cîtă o sută paispece dăraburi fiecare, rezultat – nimic. Nu tu somn, nu tu toropială dă cap, nu tu nimica, numa’ planuri şi stratejii mi să-nvîrchiau pîn cap. Eh, da’ dîpă ci-am înghiţît on păhar dă vin, ş-apoi am început şi cînt, aşe uşurel, în somn, cîchieva cîntări dîn cătănie, s-o-nşchimbat triaba. M-o luat somnu’ şi dus-or fost grijile, cîci ai zîce, strîgoaie. Sămn că-i aghivărată voarba lu’ ciala – cu vinu’ şi cu somnu’, uită grijile omu’. Cît oi fi durmită, nu şchiu. Atîta şchiu că la on moment dat, am auzît on zgomot suşpect. S-auza on cal ce trecia înculu, tropochind, pîn ‘nenchia obloacilor căşii mele, pă punchie. N-am zîs nimic, am tăcut ş-am ascultat. N-am apucat ş-aţîpăsc binie, că num-am auzît iară calu’. Vinia ‘năpoi, dînculu încoaci. Iară n-am zîs nimic. Mă, oamini buni, da’ cînd l-am auzît mărgînd cînd înculu, cînd încoaci, tăt pîn ‘nenchia obloacilor mele, am zîs aşe în minie: –“ceva n-amniroasă a binie, calu’ aista are şi-m’ rupă prunii dî la uliţă”. N-am avut ce face, am dăşchis on obloc ş-am strîgat, aşe uşurel, -“diii gloabă, diii!” cu gîndu’ că doară aşe, oi păfuga calu’. Afară, aşe o niegură ş-on întunieric iera, că dă chie lovia careva c-o sucitoare-n cap, nu şchiai cui şi-i multămeşchi, că nu veghiai nimic. Ce şi văd calu’! Numa-l auzam. N-avia astîmpăr, să tăt preumbla. No, m-am gînghit, îi musai şi ies la uliţă. Aşe că am luat on zbici dîn iştălău ş-am ieşit, cu corajie, în uliţă. Mă, oamini buni şi drajii mniei! N-am apucat şi fac doi paşi, aşe pă pipăichie, în direcţîia cam inghie bănuiam că-i calu’, c-am şi-nlemnit. Îmi păria că vinie calu’ cîtă minie. Mă, da’ nuş’ ce calu’ sărăcii iera, că-mi păria c-are clop, întră urechi. N-am mai stat pă gînduri, i-am ars scurt doauă zbice. În clipa aceia, o-nceput calu’ şi vorbască, cam aşe: -“..tuţ’ zbiciu’, calu’ cu stavă cu tăt, potcoavile, hărmigu’, cocia cu mînzu’...” No, aşe ceva n-am păţît dă cînd port gaci! Cal care şi vorbască, n-am mai întălnit. Da’, numa’ că avia voce cunoscută. Cînd l-am auzît că zîce: -“Stai, numa’, că-ţ’ smulg io potcoavile, bolundule!”, m-am dat sama cinie-i. Iera unu’ ce şchia punie potcoave la cai. Aşedară, iera vecinu’ Mitru, că doară iel potcovia caii, la tătă uliţa. Vinisă d-acasă, c-on ştriang înt-o brîncă. Iera hotărît şi prindă calu’ bolund şi şi-l leje dă tarchie prun, că–l trezîsă şi pă iel cloncăniturile copichilor. Ce iera dă făcut? Binienţăles că i-am cerut Mitrului iertare, dîrt ce i-am aplicat cele doauă lovituri dă zbici, ş-apoi am continuat şi cotăm calu’, amîndoi.
Noi şi vecinu’ Părosu’
Am bolhărit, cam on cias, pîn ‘nenchia căşii mele, pîntră pruni. Rezultat – nula! Tropochitu’ calului s-auza trecînd pîntră noi, tăt dîncoaci înculu, da’ calu’ nu iera nicărie. Vinit-o, dî la o vreme şi muierile noaşchie, cu lămpaşuri, doară doară om găsî calu’, rezultat – zero. Noapchia iera niagră rău, niegura nie cuptuşia dă dabghia răsuflam. Cum şi aflăm calu’? Dî la o vreme, numa’ l-am auzît pă Mitru că zîce: -“Mă, oamini buni! Muieria mia pchieri d-aci, mă!” No, asta da triabă! Ce-i dă făcut? Misîunie dă luptă - recuperaria muierii Mitrului! O tolăială ci-o ieşit d-acoalia, dă vai ş-amar. Noi strîgam dînt-on loc, muieria lu’ Mitru răspunghia dîn altu’ şi calu’ tropochia în continuare. Ni-o trăbuit cam on cias şi jumătachie pîn-am găsît-o pă muieria Mitrului. Nimerisă, bghiata, în afumătoare, la vecina dă păstă drum. D-aculu am recuperat-o. Uliţa, am trecut-o ‘năpoi ţînîndu-nie, tăţ’ patru, dă ştriangu’ lu’ Mitru, ca şerpaşii-n munţ’, ca şi nu nie pchierghiem iară, că niegura iera tăt mai ghiasă şi noapchia dă năpătruns. Calu’ iera tăt inghie l-am lăsat, tropochia-ntruna. Să preumbla pîn ‘nenchia căşii mele. Asta ca asta, da-n vreme ce noi cotam iară calu’, numa’ s-o ivit unu’, lîngă noi, ca dîn pămînt, ţînîndu-să dă cap şi jghierînd cît îl ţînia gura: -“Minunieee! Minunieee, măăă! M-am culcat chel, măăă şi m-am trezît cu păru’ ondulat, măăă!” Cinie creghieţ’ că iera? On vecin dî pă ceilaltă uliţă, pă ciufală Părosu’, că s-o prezentat, dî la o vreme cinie-i. Corioşi, i-am pipăit tăţ’ capu’, pă rînd, că dă văzut n-aviam cum. Drept îi că şchiam că-i chel, da’ amu avia păru’ scurt şi ondulat, da’ cumva aşe acsuţît în vîrfu’ capului, ca o căpiţă. Băsamă dî la cum s-o zvîrcolit pîn somn, în pat, ni-am gînghit noi. N-am zăbăvit mult cu păru’ lu’ ciala păntru că trăbuia prins calu’ bolund. Aşe că dîmpreună cu Părosu’ am cotat calu’. Pînă la on moment dat. Cînd, numa’ ce l-am auzît pă Părosu’ că zîce: -“Mă! Aista nu-i cal. Îi strîgoaie, mă!” No, atunci şi-i vez’ pă tăţ’, cum cotau uşia dî la ocolu’ mnio. Io, avînd corajie mai mare, că doară făcusăm războiu, nu?, am mai stat ci-am mai stat în uliţă ş-apoi, văzînd că nu-i chip şi dau dă calu’ bolund, m-am băgat în casă. Calu’ bolund, s-auza tăt aculu, inghie l-am lăsat. Aghică-n ‘nenchia obloacilor căşii mele, pîn care ni-am uitat, pă rînd, pînă tîrzîu. Abghia cîtă-n zîuă nu l-am mai auzît. Băsamă o fi marsă-n culu, cîtă marjinia satului. N-ar fi marsă, numa’ că l-o luat cu ia o arîtare-nfricoşetoare, tăt ceva strîgoaie băsamă, ci-o vinit în fugă, dî cîtă tolchiş, durgălind pă punchie zăci dă băghice dă conzerve. Corios! Cum o ajuns arîtaria înenchia căşii mele, o şi-nceput calu’ şi mniaunie vrînd şi zboare-n ocol, păstă căput. No, m-am gînghit, gata-i căputu’, l-o hăbucit strîgoaia. Numa’ că n-o fost aşe, că s-or cam mai dus strîgoile-n fugă, cîtă grajdurile Ciapeului. Băsamă şi nu le prindă zîua. Noi am rămăs la minie-n casă pînă diminiaţa, bînd vin şi ţîpînd, dîn cînd în cînd, pă rînd, ochii pîn obloace. A doaua zî, am aflat iexplicaţîia la tăt ce să-ntîmplasă şi anume:
1. la brîncă -calu’ bolund, n-o fost cal, da’ nici strîgoaie, ci on mîţoc la care prăpăghiţîî dă prunci dî pă uliţa noastă, i-or băgat, zîua, picioarile-n jumătăţ’ dă coji dă nuci;
2. la brîncă -arîtaria ci-o fujit cu larmă, pîn ‘nenchia obloacilor mele, cîtă Ciapeu, n-o fost nici ia strîgoaie, ci on bghiet dă cînie, la care i-o legat cinieva dă coadă, cu drod, băghice dă conzervă. Băsamă, să-nvăţasă şi mînce oauă dă pîn cuibare, ori pui;
3. la brîncă -minunia cu crescutu’ părului iera falşă minunie. Drept îi că vecinu Părosu’ iera chel, da’ să culcasă bat binie, cu căciula dă astrăhan, pă cap. Şi cînd s-o trezît, în toiu’ nopţîî, o dus brîncile la cap, o pipăit tremurînd dă bucurie căciula ş-o crezut că i-o crescut ‘năpoi, păru’. Amu, la capătu’ poveşchii, ce şi vă mai zîc? Mare atenţîie că noapchia, tătă mîţa-i niagră. Şi nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: bună căghiere – bunăcuviinţă; scociorăsc – cotrobăie; răchiezat – tăiat; şreig – oblic; nie-nturvinam – ne enervam; haznă – tihnă; niegură – ceaţă; stavă – herghelie; hărmigu’ – armăsarul; tolăială – gălăgie; zăbăvit – întârzâiat; durgălind – rostogolind; băghice – cutii din tablă.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
'Tachie bună!
RSS pentru acest articol.