Omu’, tătă viaţa adună ş-agoniseşchie numa’ chie mniri ce. Dî la năînsămnatu’ ac cu gămălie, pînă la tăt felu’ dă proprietăţ’, dîn zîsa unora fără număr, fără număr... Şi dă fapt păntru ce-i tătă lupta asta? (că dîn zîsa lu’ unu’ viaţa-i o luptă) Răspunsu-i simplu – păntru confort. Binie, binie, da’ ce-i confortu’? Ce şi fie? O sumeghenie dă condiţîi materiale care-ţ’ pun la dispozîţîie on trai civilizat, în curăţănie şi linişchie, în aşe fel ca şi trăieşchi o viaţă plăcută şi sînătoasă. Numa’ că pînă la staria dă confort îi drumu’ lung. Unii ajung mai iuchie. Alţîî înt-on tîrzîu. Cii mai puţîni trec mai dăparchie, nici nu să mai uită-năpoi. Cii mulţ’ rămîn în urmă, părăsîţ’ dă tăţ’, visînd tătă viaţa la ce nu vor dobînghi niciodată – confortu’. Şi iac–aşe, lumia-i împărţîtă-n tri: oaminii foarchie avuţ’, oaminii foarchie năavuţ’ şi-ntră cele doauă cechie, clasa dă mijloc, care pă zî ce trece să împuţîniază. Dacă însă s-ar ţînie cont dă prinţipiu’ care zîce că dacă înt-on loc avem PLUS, bistoş în alchie nănumărachie locuri îs mulchie MINUSURI şi dacă, păstă tăchie aşchia, am înţăleje că Dumniezo îi îngăduie-n lume pă bogaţ’ păntru a fi ajutoare săracilor, n-ar mai fi atîchia năajunsuri ş-am fi mai buni. Ce nie rămînie dă făcut? Fapchie nu voarbe!
Focu’ şi căldura
Amu, dacă tăt vini voarba dă confort, musai triabă preţizat că iexistă şi minimu’ confort. Dîn categoria asta face parchie căldura, da’ nu ceia d-afară, ci ceia dînlontru, aghică dîn casa omului. Dă cînd îi lumia, omu’ o fost preocupat dă cum şi-ş’ încălzască locu’ dă scuchială, fie iel bordei, colibă, băracă, căsuţă, casă sau căsoi. Şi păntru că d-inghie nu-i foc nu ieşe fum, însamnă că aculu nu-i nici căldură. Aşedară tătu’ să-nvîrchie în juru’ focului, una dîn marile dăscoperiri dîn viaţa omului. Dacă la-nceputuri omu’ s-o bucurat c-o dat dă foc, apoi s-o luptat dîn răspuchieri ca şi nu-l pchiardă, la scurt timp o-nceput si-l controleză, întreţînîndu-l păntru a topi şi a modela feru’. A controla focu’ însamnă a duce o aghivărată luptă, păntru că iel, focu’, face tăt ce-i stă-n puchinţă ca şi schepe dă su’ control. Şi iac-aşe, păstă ani, am ajuns şi nie-ntrebăm: oare cinie pă cinie controliază? Ar mai fi on aşpect important. Dî la momentu’ crucial, în care omu’ vechi o scăpat tarchie dărab dă carnie-n foc şi pînă-n zîlile noaşchie cînd omu’ nou părgăleşchie mîncaria, pă numa’ chie mniri ce maşini dă găchit şpeţiale, să-nchinghie-n timp, istoria şpohertului. Cichitorule! Hai şi nie-ntorcem cîtă ci-o fost, nu dă altă da’ şi ni-aducem aminchie pîn ci-am trecut!
On fel dă istorie a şpohertului
Pă vremuri, în casîle dî la ţară, bistoş găsai în camera dî cîtă uliţă on cuptor, cu gura dă alimentare în chindă. Mai apoi, oaminii or spart cuptoarile şi ş-or cumpărat şpoherturi în care arghiau lemnie. În cîţva ani or apărut lămpile dă găchit, cu petroleu, apoi reşiauăle c-on ochi, o’ cu doauă şi-n cele dîn urmă aragazîle cu plichie ielectrice, ori cele cu butelie dă gaz. Tăt aşe or ievoluat şi şpoherturile dă-ncălzît, dîpă cum urmiază: şpohertu’ tradiţîonal cu frigătoare; şpohertu’ “Vesta” păntru lemnie şi cărbuni (obişnuiţ’ sau brichechie oauă); şpohert alimentat cu motorină; caloriferile ielectrice cu doauă rezistenţe şi cu ceva ielice zbirlonţată d-asupra la on bec ce dăghia pă păreţ’ on iefect plăcut; caloriferă ielectrice cu oloi în iele; aieroterme; încălzîtoare cu butelie dă gaz; teracochie; instalaţîi dă încălzît pă bază dă combustibil solid, o’ dă gaz, fie cu caloriferă, fie cu ţăvi pă su’ poghiele. Cu puţînă atenţîie observăm că şi şpoherturile or mărs brîncă-n brîncă cu ieconomia năţională. Iera combustibil lichid dîn belşug şi leznă? – apăriau şpoherturi ce funcţîonau cu aşe ceva. O-nceput a să strînje şoroflu’ la benzînuri şi motorinie? – or apărut încălzîtoarile pă corent, că iera mai leznă. S-o scumpit corentu’? – s-or ivit încălzîtoare pă cărbuni. S-or scumpit cărbunii? – s-or inventat căzanie dă-ncălzît pă gaz. Cum astîz’ tăchie-s scumpe, multă lume o revenit la-ncălzîtu’ cu lemnie. Oricum îi mai sînătos. Ar mai fi o noutachie – or apărut brichechie făcuchie dîn rumeguş, paie şi tulei presaţ’. Aşe că drajii mniei, dacă staţ’ la ţară, nu mai daţ’ foc pailor, pă cîmpuri, c-or fi la mare cotare. Dă reţînut: orice fel dă şpohert îi avia, nu uita şi curăţ’ hornu’ la timp! Şi ţînie sama: nu curăţa niciodată hornu’ cînd ai pă chinie hanie albe!
Maistoru’ şi şpohertu’
Ieram înt-o bună zî dă iarnă. La bace Toghiere-n casă, mare sărbătoare – să inaugura şpohertu’ cial nou, făcut dîn teracotă, tip cizmă. Nu arîta rău! Cahlile dă teracotă ierau fixachie artistic, plita şi frigătoaria ierau feşchichie cu voaşpor. Dughile, uşia şi uşiţa ierau feşchichie cu lunari. Înt-on cuvînt – tătu iera ca dîn lăcruţă. Pă masă să hoghinia o iagă cu răchie, golită şi umplută a nu-şchiu-cîta-oară. Tăţ’ vecinii ierau prezenţ’, să-nchiolbau cîtă şpohert, da’ mai mult cîtă şpeţialistu’ cu făcutu’, on om dînt-on sat vecin. Lucraria iera gata, uşia şpohertului dăşchisă, în iel aşchicuţîle şighiau linişchichie pă ceva şomoiog dă hîrchie în care fusăsără pusă doauă brînci dă cenuşe, stropită cu motorină. Mai lipsa flacăra. Cinie apringhie focu’? Aiasta iera întrebaria! Răspunsu’ o vinit dî la maistoru’ şpeţialist constructor dă teracochie, care cu vocia răguşită o zîs hotărît: -“Hat, noi barbaţi, nu trebuie umblat la noi cu focu’, che beut la noi rachie şi se poate iexplodam, sa dam foc la muieria tău”. Mă, oamini buni, n-o apucat nană Floriţă ş-aprindă binie focu’, c-o-nceput şi ias-on fumoc în casă dă tătă minunia. Mitru, nu şi steie linişchit, o mai băgat dă tri ori ciocieni în şpohert, c-o zîs c-aşe s-astupă fumu’. No, atunci şi vez’ fumoi, gros dă puchiai împropchi biţoagla dă iel. Gînghieşchi că iera casa o locomotivă cu abure, cu hornu-nfundat. Cîci ai zîce şpohert, nu ni-am mai văzut om cu persoană. La on moment dat, numa’ l-am auzît pă Ilie că jghiară: -“Afaaară, fuga maaarş!”. Dîn doauă mişcări, tăţ’ am fost în ocol! Noi ca noi, da’ bghietu’ maistor cînd o auzît jghierătura, o-nţăles că urmiază şi-l clopăcim, păntru că afuma şpohertu’. Dabghia l-am făcut şi s-apropie dîn fundu’ ogrezîî. Numa’ binie pă cînd o vinit, fumu’ s-o cam mai dus, pă horn în sus, casa iera aierisîtă şi iaga plină cu răchie. Dă urjenţă s-o-ncălzît şpohertu’ ş-apoi, mereuaş, tătă casa. No, aşe da! Dîn zîsa lu’ ciala: asta-i altă mîncare dă peşchie.
Învitaţîia
Bace Toghiere, aşezat în capu’ mesîî, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cînd ai şi meri cale dăpărtată, şi-ţ’ iei tătdauna cu chinie mîncare dă drum. Eh, hehei, drajii mniei, păţît-am io odată că n-am făcut aşe, batăr n-am purces la drum lung. Ie auzîţ’ ce s-o-ntîmplat! Înt-o vară, m-o trimăs voarbă on prechin dîn satu’ vecin şi mărg la iel cu muieria mia. Duminica diminiaţa, ni-am înşchimbat în hanile cel’ noi, am băgat o iagă cu răchie şi una cu vin în coşara cu astupuş, alăturia dă doauă corz’ dă plăcintă cu mac, on tăşiboc cu bomboanie şi o pungă cu pere şi, duşi am fost. Cum muieria mia nu şchi şi margă cu biţoagla, am luat-o pă jos, pă duleu, pîntră holghie. Vremia iera bună, nu iera nici pria cald, nici pria răcoare, numa’ binie. Numa’ noi şi paserile cerului ieram în zonă. Amu, drumu’ n-o fost chiară lung, c-am luat-o pă scurtătură. Ce-s acia şepchie chilometări la doi oamini sînătoşi. Dî la o vreme am ajuns! Tătă familia prechinului nie aşchiepta. Pruncii s-or bucurat dă bomboanie şi dă pere, prechinu’ dă răchie şi vin iar muieria lui dă plăcintă.
Olachile şi frigătoaria
La-nceput m-o prezentat priechinu’ olachile: iştălău’ cu vacile; cochieţu’ cu scroafile şi porcii; stupina; cătreţu’ cu iepurii; găbănaşu’; hoarîle şi tăt ce mai avia. Apoi ni-am băgat în casă ş-am început, uşurel şi bem răchie d-a lui şi şi nie uităm la “Viaţa satului”, la televizor. Apoi am băut răchie d-a mia, povestind verz’ şi uscachie. Şi cum s-apropia ‘mniaza, ni-am aşezat la masă. Eh, da’ ce masă! La-nceput ni-or servit cu sălam dă vară tăiet rochicuţă, brînză dă oaie, ciapă şi părădăici. No, ca la restorant! Mă, oamini buni! Doară nu creghieţ’ c-am avut haznă dă mîncare. Dî ce? Iaca dî ce! N-am apucat şi-nghiţăsc dă doauă ori, că num-am sîmţît că mă traje cinieva dă vizlic. Iera cial’ mic, a lu’ prechinu’ prunc. M-o tras cu ochiu’, apoi mereuaş, ca ş-aud numa’ io, m-o zîs: -“’Mnieta nu şchii ci-avem noi în frigătoare?” M-am uitat cîtă frigătoaria lor, dî la şpohert, am înghiţît în săc şi i-am făcut sămn muierii mele, da’ aşe, p-ascuns şi nu mai mînce. O vinit apoi zama, dă făţan. N-am apucat şi-m’ bag o căucă şi iar-am sîmţît că mă traje ciala dă vizlic zîcînd: -“’Mnieta nu şchii ci-avem noi în frigătoare?” Io cu gîndu’ la friptania dă mniel, o’ dă purcel, ori chie mniri dă ce, care şighia aşchieptîndu-nie în frigătoare, iar-am făcut sămn muierii şi nu mînce mult. Şi iac-aşe, la fiecare fel dă mîncare, pruncu’ cial mic m-o atenţionat p-ascuns, iar io cu muieria am sărit uşurel păstă tăchie felurile dă mîncare, aşchieptînd surpriza dîn frigătoaria şpohertului. C-o şi zîs prechinu’, cîtă muieria lui, la on moment dat, arîtînd cîtă muieria mia: -“Vez’ muiere ce minuni fac curile dă sclăbire, dî la televizor?” apoi s-o-ntors cîtă minie zîcînd: - “Toghiere! Nu chie lua dîpă ciia dî la televizie, mă, că chie bagă-n pămînt cu atîta nămîncare!” Dîn voarbă-n voarbă s-apropia plecaria şi gazdîle n-aviau dă gînd ş-aducă pă masă ci-aviau în frigătoare. Apropiindu-să sara, ni-am pregăchit dă plecare, ni-am luat rămas bun dî la gazde şi duşi am fost, dîn zîsa lu’ ciala, tăt bătînd pă bîtă. Numa’ că nu m-am răbdat şi nu-l întreb pă cial’ mic, a lu’ priechinu’, înenchie d-a porni la drum, ci-au ei în frigătoare. Răspunsu’ o fost iextraordinar, oamini buni! Auzîţ’ ci-o zîs! –“O puiet mîţa tri mîţ’, atîta dă faini, dă numa’!” No, asta li-o-ntrecut pă tăchie! La ce m-am gînghit io şi ce să afla dă fapt în frigătoaria şpohertului. Iac-aşe mărsărăm acasă flămînz’. Dîrt asta vă zîc: niciodată nu mereţ’ d-acasă nămîncaţ’, că puchieţ’ da dă bai. Şi-n încheiere, nu uitaţ’: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: scuchială – loc ferit; dărab – bucată; părgăleşchie - drege; şpohertului – sobei de gătit; frigătoare – dubă; leznă – ieftin; brichechie – cuburi presate; cahlile – bucăţile; voaşpor – vopsea specială pentru şpoherturi; lunari – vopsea argintie; coşară cu astupuş – coş cu capac; corz’ – rulade; tăşiboc – pachet; duleu – drum printre holde; găbănaşu’ – magazia pentru grâne; haznă – tihnă; făţan – fazan; căucă – polonic.
| < Anterior | Următor > |
|---|
