Poveşchile lu’ bace Toghiere
Pă vremuri, nu tătă lumia dî la ţară meria la oraş. Numa’ cini-avia triabă mare. Mai apoi, cînd or ajuns pruncii ţăranilor pî la şcoli, meriau părinţîî pî la ei în inşpecţîie. Păstă ani, cînd ş-o făcut fiecare cileghi şi s-or stăbilit la oraş, părinţîî meriau la ei mai ghies. Eh, da’ cum auzau, unii-alţîî, că meri la Arad, cum şi apăria-n sara dîn ‘nenchia plecării, numa’ chie mniri care, cu fel şi fel dă misîuni. La unu-i trăbuia doauă ieji dă Monopol, la altu’ feşchilă la lampă, alta avia nievoie dă boabe dă cap, ciala dă o chilă dă cuie... Nu mai vorbăsc dă tăt felu’ dă pachechie ce trăbuiau dusă numa’ chie mniri la ce destînaţîi. Numa’ că dă mulchie ori făciai binie ş-aşchieptai rău. Da’ dacă nu iexistă faptă fără răsplată, cinie nie opreşchie şi făciem fapchie bunie?
Micu păcuraru’
Dîpamniază friguroasă dă iarnă. Noi pruncii nie jucam în uliţă. La on moment dat, num-am văzut că să dăschighi-on obloc dî cîtă uliţă, la bace Toghiere ş-o voce glăsuieşchie: -“Hai la ciai, că-l dau la cai”. Nie chiema bace Toghiere în casă! Asta iera parola! Dîn doauă mişcări ni-am prezentat în casă, inghie iera cald ş-amnirosa a izmă. Ni-am aşezat pă scăuniele, roată dîpă bace Toghiere, care, dîpă ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o aranjat păru pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, o zîs: -“Apăi, drajii ‘mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, omu’ cînd n-are dă lucru, îş’ dăscuperă casa înenchie dă ploi. În mulchie rînduri, vrînd şi faci tarchie binie, numa’ chie complici. Aşe am păţît şi io odată. Fiţ’ atenţ’! Înt-o bună zî dă vară, num-am văzut că să bagă pă uşia ocolului la minie on păcurar ştăbilit la noi în sat, pă nume Micu. C-o auzît c-a doaua zî oi mere la Arad şi că mă roagă şi-i duc on ţecăr, pruncului lui la căzarma dî la Cetachie, inghie iera-ncorporat. Am acţeptat pă loc! Drept urmare, ciala m-o făgădit c-are şi mă ducă la tren la Chişinieu, cu cocia. A doaua zî, pînă-n zîuă, o oprit Micu păcuraru’ cocia înenchia căşii mele. Nu iera zîuă nicărie, la ciasu’ aciala. Dîn doauă mişcări m-am luat rămas bun dî la muiere, am zburat în cocie la Micu păcuraru’, cu ţecăru’ mnio, şi duşi am fost. Numa’ cîtă gară! Afară iera plăcut. Cocoşii cîntau, care p-inghie. Caii meriau înenchie făr dă nici on gînd. On vîntuţ’ căldicel nie flutura chimeşile. Ce mai! O aghivărată diminiaţă dă vară. Bistoş avia şi fie o zî călduroasă! Nici n-am sîmţît cum am ajuns la Chişinieu, c-avia Micu păcuraru’ daru’ d-a povesti dăspră oile lui, că mai că mă băchia gîndu’ şi-m’ cumpăr şi io o turmă, aşe mai micuchiauă.
Ţecăru’ cu brînză
Amu, o mai fost una şi musai tria’ ş-o zîc. Cum m-am suit în cocie la ciala, aşe on amniros dă brînză m-o lovit păstă nări, d-am crezut că-m’ pică păru’ dîn nas. Cum mai cichisăm io încoaci şi-nculu, m-am gînghit că ş-o fi-nmoiat hanile-n zăr, c-aşe zîce că să feresc ei, păcurarii, dă ţînţari, muşchie şi tăt felu’ dă gonji, cînd şed cu oile. Eh, da’ cînd m-am scoborît dîn cocia lui şi m-o înmînat ţecăru’ păntru prunc, m-am dat sama că amnirosu’ să ie dîpă minie. N-am zîs nimic, da’ am străjuit pînă s-o dus Micu păcuraru’ şi pînă nu m-am băgat în gară, am dăspachetat ca şi văd ci-o pus în ţecăr. Mă, oamini buni! Ca norocu’ că ieram obijnuit cu amnirosurile tari dîn război, c-altfel dăghiam dă bai! Pusăsă ciala-n ţecăr o brînză grasă dă oaie ş-aşe on amniros puchernic şi sînătos avia, dă n-apucai şi chie apropii dă ţecăr mai mult dă cincizăci dă metări că ori picai lat, ori o luai la fugă inghie veghiai cu doi ochi. Dajaba iera-nfoşolită în nuş’ cîchie nailonie, dăghia on amniros ucigător. Amu, ce iera şi fac? Misîunia-i misîunie şi gata! Deci, la drum! În gară la Chişinieu, nu m-am bagat binie-n sala dă aşchieptare că tri sferturi dîn ciia ce şighiau la rînd la bilechie, or părăsît perimetru-n fugă. Ciilalţ’, s-or dat d-o parchie şi m-or făcut cărare pîn’ la ghişeu. No, m-am gînghit, aişchia da oamini reşpectoşi! Nu m-am apropiet binie dă oblocuţu’ pîn care să dau bilechile, că ceia dîn lontru o şi-nchis cu vitezîie oblocuţu’. C-o brîncă să ţînia dă gură şi nas şi cu ceilaltă-mi făcia semnie: că inghie mărg? Că ce tren aşchiept? Bghiata muiere, băsamă o duria tarchie măsauă! Nici nu m-o luat banii pîn oblocuţ, ci o trimăs pă şefu’ dă gară roată pă peron, cu biletu’. Băsamă să feria dă corent. I-am dat banii pă bilet şefului dă gară ş-am ieşit pă peron. Să făcusă binie zîuă. M-am aşezat p-o laviţă ş-am aşchieptat perzonalu’ ce vinia dî cîtă Oraghia. N-am apucat şi m-aşez binie, că p-o rază dă cam tri lăviţ’, în stînga şi-n ghireapta mia, tătă lumia părăsîsă zona. Pînă şi paserile dîn teii stufoşi să mutasără cu cîntatu’ mult mai înculu.
Compartimentu’
Dî la o vreme o vinit trenu’. O năloagă pă scări, pă coloar, pîn compartimenchie, dă vai ş-amar. Cum m-am apropiet dă o scară a trenului, cum s-o făcut loc! Tăţ’ or fujit la alchie scări. No, ş-aişchia băsamă ierau cu reşpect. Pă coloar, minchienaş s-o făcut lărgămînt. Vo cinci oamini s-or băgat în closetă, vo trispece s-or chiscuit întră vagoanie, unii s-or băgat dă urjenţă pîn compartimenchie, păstă ciia d-aculu, iar alţîî or luat-o-n cei mai mare vitezîie cîtă cialalalt capăt dă vagon. Am mai rămăs numa io cu ţecările-n brînci. Ce iera dă făcut? Am bătut reşpectos la uşia unui compartiment ş-am intrat înlontru. N-am apucat şi dau biniaţă, că unu’ d-îngă uşe o părăsît compartimentu-n viteză. Am suit ţecările pă poliţă şi m-am aşezat pă laviţa dîn pchiele. N-o ieşit trenu’ binie dîn gară că altu’, alb la faţă, o dăşchis oblocu’ la maxim, cum că păntru c-ar fi aieru’ tare greu. No, d-acoalia ş-auz’ discuţîi! Una zîcia că ştrimfii să-nşchimbă în fiecare zî şi să uita urît în direcţîia mia. Altu’ că bistoş am trecut p-îngă ceva puielniţă, o ceva complex dă creşchiere a porcilor. On om mai bătrîn o ţînia p-a lui, c-ar fi voarba dă ceva poţoc mort, în compartiment. Şi iac-aşe, care mai dă care! Oricum, uşurel, p-arînduţu’ s-or cam mai dus aproape tăţ’ călătorii dîn compartiment. O sîngură muiere o rămăs. Ia, bghiata, să tăt mnira dă ciilalţ’ dî ce-s aşe dă subţîri la amnirosuri că dîn zîsa ei amnirosa-n compartiment a căisînie răscoapchie. Iac-aşe, meriam cu trenu’ cîtă Arad! Numa’ io cu muieria groasă la nas ieram în compartiment. Dajaba s-or înghiesuit oaminii în celelalchie gări, ca ş-ajungă în compartimentu’ mnio. Cum dăşchighiau uşia cum aluniecau pă spachie ş-o şchierjau d-acoalia mărgînd spră alchie compartimenchie, dînd mînînţăl dîn buze. Abghia cînd m-am scoborît în gară, la Arad am văzut cît iera dă aglumerat trenu’. Or şezut oaminii şi pă scări, zbîrlonţaţ’, da’ n-or cuchiezat şi să baje-n compartimentu’ mnio.
Spră Cetachie
Dîn ‘nenchia gării m-am suit înt-on trămvai. Să făcusă întră timp o căldură dă asudai şi su’ limbă. Nu m-am suit binie-n în trămvai, cu ţecările-n brînci, că jumătat’ dă văgon s-o liberat pîn scoborîria călătorilor, cîci ai zîce oaie. Ciilalţ’ ci-or rămăs, s-or scoborît la prima staţîie, în cei mai mare vitezîie. Băsamă-i dîgîla amnirosu’ dă brînză la nări. Ei ca ei, da’ băsamă nu-i pica binie nici vătmanului, că numa’ l-am auzît strîgînd d-aculu, dîn căbina lui: -“Mă, omule bun, coboară din tramvai cu tot cu blănurile tale de dihor, netăbăcite. Nu-mi speria călătorii!” M-am scoborît la primărie. D-acoalia am tăiet-o cîtă malu’ Murăşului ca şi ievit alchie năînţălejeri. Da’ doară nu creghieţ’ c-am scăpat dă probleme? Cum m-am suit pă malu’ Murăşului cum or şi-nceput şi să zburlească păru’ pă cînii scoşi la plimbare dă stăpînii lor. Strînjiau dîn ochi-nlăcrămaţ, băunau şi să smuciau în curelile cu care-i plimbau stăpînii dă vai ş-amar! Unu’ mai dăşchiept, dîntră ciia cu cînii, o zîs că băsamă s-apropie ceva cutremur, că sîmţăsc cînii. Atunci şi vez’ spaimă! Tătă lumia fujia care-ncătrău. Pruncii jghierau în parcu’ copiilor. Bătrînii dî pă faleză fujiau ca-n vremia tînăreţîlor, frecîndu-să la ochi. On birtaş ieşisă în grăghina dă vară suduind Combinatu’ chimic, cu tăt cu chemicalile lui. Înt-on cuvînt, tătă lumia sîmţa că ceva nu-i în regulă cu aieru’. Cînd am trecut podu’ cîtă Cetachia militară, alt bai – băsamă corentu’ dă aier o luat cu iel amnirosu’ dă brînză şi l-o scoborît cîtă apă. Cum apăria cîchi-o barcă, d-aceia cu şportivi, cum să-mburda în apă. Dajaba m-am prezentat milităreşchie la ofiţeru’ dă sevici, dîn Cetachie, cu rugăminchia şi-l chieme la poartă, pă pruncu lu’ Micu păcuraru’, că ciala, cum o sîmţît amnirosu’ dă brînză m-o ordonat scurt: -“Sînga-mprejur! Înainchie fugaaa, maaarş!” Dîn doauă mişcări am trecut ‘năpoi pod, cîtă oraş. No, m-am gînghit, amu-i amu, ce fac cu brînza?
Încheieria
M-am dus pă malu’ Murăşului cîtă Micălaca, la prunci. Sara am aşezat ţecăru’ cu brînza lîngă bidoanile cele mari cu gunoi, dîn curchia blocului. Cînd creghiam că-i rezolvată triaba, noapchia, or făcut gunoierii on scăndal cu ameninţări că chiamă Miliţîa, dă vai ş-amar. Ţecăru’ acoalia l-or lăsat, inghie l-or găsît, aghică lîngă bidoanile dă gunoi. Ce şi fac? M-am tupilat p-antuniericu’, am luat ţecăru’ ş-am mărs cu iel tumna-n morminţ, inghi-am vorbit cu mormîntaru’ şi-ngroape brînza. A doaua zî, pî la amniază, iacîtă-l pă mormîntar, la blocu’ pruncilor mniei, cu ţecăru’. Îl îngropasă noapchia, da’ l-or reclămat vecinii la şefii lui, că nu sapă gropile dăstul dă afund şi că d-aculu ieşe-on amniros năplăcut! Ca şi nu-l ţîpe dîn sărvici, mormîntaru’ o dăzgropat brînza şi m-o adus-o ‘năpoi. Pîn la urmă am rezolvat triaba cumva. O luat-o Vasîle, vecinu’ pruncilor mniei dî la bloc şi cum avia on drum cu măşinuţa dă lux în jughieţu-nvecinat, s-o oprit înt-on loc inghie ieşe apă caldă dîn pămînt ş-o ţîpat ţecăru’ legat c-on pchietroi, în baltă. Amu, băsamă ţecăru’ cu brînza s-o fi dus drept în vîna apii, că-n scurt timp, aşe o puchiere o prins apa aceia caldă, dă mulţ’ or început şi margă aculu păntru vinghiecări dă reumă. Iac-aşe scăpai io dă ţecăru’ cu brînza. Numa’ că dă mulchie ori m-am întrebat: -“Nu puchiam şi-l ţîp drept în gropoaile dîn satu’ nost, ş-avem şi noi apă dă tămădială?” Ce rămînie dă făcut? Dă făcut – nimica, da’ dă zîs, da! – Dă-i Doamnie omului minchia cia dă pă urmă. Nu poci încheia însă fără a vă zîce că viaţa-i frumoasă, da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: cileghi – familie; izmă – mentă; înfoşolită – învelită; reumă – reumatism.
| < Anterior | Următor > |
|---|
