Ce binie-i şi fii liber! Libertachia-i unu’ dîn cele mai dă preţ’ daruri. Ia-ţ’ dă posibilitachia şi faci cum vrei sau cum doreşchi. Aghică, dîn zîsa lu’ unu’: faci ‘mnieta cum vrei tu! Ia, libertachia, îi dă omului puchinţa dă a acţîona, da’ nu oricum, ci cunoscînd lejile naturii şi soţietăţîi. Cînd ieşchi liber, chie bucuri dă tăchie drepturile, nu ieşchi supus nici unui stăpîn şi nu ieşchi închis ori întămniţat dă nimia. Cînd ieşchi liber poţ’ avia o părere a ta, oriunghia-i lucra o poţ’ zîce şi altora sau o poţ’ aşchiernie pă hîrchie. Cichitorule! Poţ’ fi şi tu liber, în aghivăratu’ înţăles al cuvîntului! Dîrt asta îţ’ zîc: îndrăzneşchie!
Poştaşu’...
Zî dă sărbătoare. Tătă lumia şighia-n uliţă, pă lăviţ’. Noi, pruncii dî pă uliţa noastă, crescusăm. Da’ dăşi nie aşezasăm, cu familiile, în Arad, sărbătorile le petreciam la ţară. Ce sărbătoare-i aceia dacă nu ieşchi cu tăţ’ ai tăi, la casa părinchiască? Dă fiecare dată cînd nie-ntorciam acasă, nu nie răbdam şi nu-l vizităm pă bace Toghiere. Aşe s-o-ntîmplat şi-n sărbătoaria dă care vă zîc. Bace Toghiere, aşezat pă laviţă, cînd o pus ochii pă noi, s-o răghicat în picioare, ni-o răspuns la biniaţa pă care am dat-o, ni-o îmbrăţişet, apoi o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, am şchiut io c-are şi-m’ vie goşchi, că tătă zîua o cîntat cocoşu’. Ie şighieţ’ cu noi, ca şi mai vorovim dă una, alta!” Ni-am asezat pă ţăviţ’, da’ nu înenchie dă a da brînca cu tăţ’ cei dă faţă. Nuş’ care dîntră noi o-nceput a povesti cum o vinit dî la mare cu avionu’. La care, bace Toghiere o zîs: -“Apăi, drajii mniei, io v-am povestit, pă vremuri, cum am zburat cu Petre, cu avionu’ ce stropeşchie culturile. Ei, da’ nu v-am povestit cum am ajuns cu avionu’ în Şpania. Ie auzîţ’! Înt-o zî, ieram pîn ocol. Num-am auzît că m-o strîgat cinieva dîn uliţă. Unu’ să ţînia cu brîncile dă scîndura dă sus a căputului. Am şchiut că-i poştaşu’, călare pă biţoaglă. Am ieşit în uliţă şi văd care-i baiu’. –“Bună zîua”, o zîs iel. – „Bună zîua”, i-am răspuns. – „Iaca, ai primit on pachet. Semniază!”, o zîs, smulgîndu-l dîpă porbagaju’ biţoaglii. Apoi, m-o dat pachetu’, o zîs tachie bună şi dus o fost.
... şi pachetu’
Ce creghieţ’ că iera-n pachet? On poc dă cafă, o pipă ş-on pachet dă duhan şpeţial, o iagă dă Uischi înt-o lăcruţă dîn tablă, on tăşiboc cu bomboanie, vo cîchieva noroance, ceva prunoace, pă nume măslinie şi doauă cărţ’. Eh, pachetu’ ca pachetu’, da’ înt-o carchie, niepotu’ Carlos dîn Şpania, mă învita la iel, iar alta iera chiemaria ofiţîială, în Şpania. Avia păntru minie o misîunie. Amu, dă mărs aş fi mărs io, da’ nuş’ dacă-m’ ajunja penzîia. Dîrt asta am trimăs pă nanî-ta Floriţă ş-aducă banii ca şi-i anumăr. Da’ doară nu creghieţ’ că i-o aflat. Ia, bghiata, chiară s-o luat dîpă ce i-am zîs io: - “Floriţă! Ai dă grije! Aşe binie şi-i pui, dă nici tu şi nu mai şchii inghie i-ai pus!” Aşe s-o şi-ntîmplat. Cotat-am dîpă ei pîn tăchie şifoanile. Întors-am cu curu-n sus strujiacile. Scociorît-am pîn lada cei cu spinare. Uitatu–ni-am pă su’ procoviţă. Pipăit-am sus, pă grindă. Buntuzît-am dunile şi paturile. Rezultat – nula. Dabghia înt-on tîrzîu ş-o adus aminchie muieria mia, inghie-i penzîia. Inghie creghieţ? În belej la cuşma dă astrahan. Aşe da ascunzîş! No, m-am gînghit: -“Vez’ ce-nsamnă şi dai banii pă brînca muierii!”. Numa’ că şi dacă-i ascunz’, tăt dă muieria păstă ei, dîn greşală, că gînghieşchi că-i on făcut. Bunăoară, Mitru o păţît-o! În mniez dă vară o ascuns banii-n cuptor. Marţa, vinind dî la piaţ’, dî la dăpărtare o văzut cum ieşia fum pă hornu’ dî la cuptoru’ lui. No, d-acoalia o fost gata baiu’. Petre clănietistu’ o ascuns penzîia înt-o iagă, în pod. Numa’ s-o trezît că tăchie iejile dîn pod lipsau la apel. Le dădusă muieria lui pă ciuble, la nişchie oamini bărnaci. Lu’ Ilie i-o mîncat on tuluc tri penzîi ascunsă-n iesle. Ghiorghie ş-o luat adio dî la doauă penzîi ci-or dezertat dî la iel dîn casă, înt-on vizlic mai vechi, dat cadou dă muieria lui unui om năcăjit. Eh, da’ să revenim la oile noaşchie. Surpriza fain’ o fost cînd am găsît în pachetu’ dă duhan bani năcunoscuţ’, mulţ’, dă drum, păntru biletu’ dă Şpania. No, aşe da! Trăiască niepotu’ Carlos!
Omu-nfoiet
Ieram la cîţva ani dî la Marea Înşchimbare. Păntru Şpania îţ’ trăbuia păşăport, apoi viză. Aşe că m-am ţîpat pîn’ la Arad. Avînd o niepoată ce lucra la fosta Miliţîie pă nume Poliţîie, triaba o mărs ca unsă, c-am uns-o cu ceva răchie şi o părechie dă cîrnaţ’. Pîn-am băut io tri beri, la o grăghină dă vară, niepoata mi-o achitat taxa de urjenţă şi taxa CEC, o arenjat dosaru’ cu nişchie doamnie ce clopăciau întruna, la ceva măşini dă scris ş-apoi num-am semnat. Am băgat apoi în dosar doauă chipuri, am depus dosaru’ la fosta Miliţîie şi m-am dus la prunci în Micălaca. A tria zî, m-am prezentat la fosta Miliţîie, am semnat, m-or dat păşaportu’ şi m-am cantonat iară la prunci. În diminiaţa următoare, am zburat în primu’ tren cîtă Bucale. C-aşia zîciau ciia dîn tren cîtă Bucureşchi. Eh, da’ nu poci şi nu vă povestăsc una bună, dîn tren. Şighiam pă coloar, numa’ io, gîndurile mele şi foarchie multă lume. Trecusăm dă mult dă Craiova. Mă gînghiam la Şpania, că cichisăm înt-o carchie aşe: ţară-nsorită, bici niegri şi mulţ’, livez’ cu noroance, pomi mulţ’ cu prunie d-acelia mari... Numa’ că n-am apucat şi mă gînghiesc mai dăparchie, că m-o tulburat tolăiala lu’ unu’, ce băchia-n uşia dî la closeta trenului şi strîga: -“Eliberaţ’, eliberaţ’ că-i de băcănie!” Stăchia ce stăchia, băchia-n uşe şi iară strîga. Dîn lontru, nu ieşia nimia.Văzînd io că omu-i înfoiet rău, l-am sfătuit şi să baje-n closetă în forţă. Omu’ o dăşchis hotărît uşia, da’ dînt-odată s-o răzgînghit, ş-o cerut iertare ş-o bătut în retrajere, închizînd uşia la loc. Iera unu-n lontru! O trecut cumva cale cam dă doauă stăţîi dă tren, numa’ că omu’ să chinzuia rău. Asta ca asta, da’ viniau dî cîtă iel cîtă noi, ciia dî pă coloar, ceva amnirosuri zdrobitoare, dă praz amestecat cu oauă clocichie şi zaibăr. Curioasă triabă, n-avia ţecăr în brînci. La on moment dat omu’ o-nceput şi joace mînînţăl, pă loc, cîntînd “hai, haaai cu sănioara...” O muiere, albă la faţă jghiera cîtă iel: -“Omule! Rupe uşia, că nie asficsîiez’ pă tăţ’, măăă!” Omu’ o mai încercat şi pătrundă-n vitezîie în closetă, da’ şchema s-o repetat: o dăşchis uşia, l-o văzut băsamă, iară, pă ciala ş-o cerut iertare ş-o-nchis uşia la loc. No, om reşpectos, m-am gînghit io. Reşpectos reşpectos da’ lumia dî pă coloar dăşchisăsă, întră timp, obloacile trenului. Atunci ş-auz zarvă! Una, cu o falcă umflată şi legată la cap cu ceva cîrpă, dă gînghieşchi că iera iepuroaică bătrînă, strîga sucită dă gură, dă gînghieşci c-avia în ia on măr: -“Nu daţ’ drumu’ la curent, măăă!” Nişchie prunci mici să pchierdusără pîntră cracii oaminilor dî pă coloar şi plînjiau p-inghieva. Mamile lor ţîvliau dîpă ei, ca dîn gură dă şerpe. O muiere bătrînă cu astupuşuri dă pămucă-n nări, vreia şi tragă semnalu’ dă alarmă. În ultima clipită, o reuşit on cioban ş-o aştingă păstă brînci cu bîta lui lungă. La on moment dat s-or închis obloacile, numa’ că amnirosu’ ucigător ni-o atăcat dîn nou. Tri muieri instantăneu or leşinat, noroc că li-am frecat io, pă vînile dî la grumaz, cu răchie dă prunie, ci-o aviam la minie şi ş-or revenit. Păstă tăt tămbălău’ aista behăia întruna on mniel dîn ghiesaga ciobanului, la care lătra on nimuric dă cînie, dînt-on compartiment, în care cei dîn lontru ţîniau cu tăchie puchierile dă uşe, ca şi nu nie băgăm păstă ei.
Boactăru’
Eh, da’ cînd o apărut boactăru’ trenului, s-o făcut linişchie. Vinia dînculu încoaci ca ‘notînd, pîntră călători. Pînă şi iel, învăţat cu tăt felu’ d-amnirosuri, o zîs: -“Măi! Care umbli cu ciori moarte-n tren, măi?” Abghia cînd s-o apropiet dă ciala dînenchia closetei o-nţăles care-i şopîrla. Aşe că, hotărît, cu cleşchile dă strunjit bilechile în brînci, o dăşchis năpraznîc uşia, o-nţepenit cît numeri pîn’ la patru, o-nchis-o la loc ş-o zîs cîtă ciala-nfoiet: -“Bre! ai şi tu răbdare, că-nlontru ie un cheferist, coleg d-al meu!” şi dus o fost, pîn alchie vagoanie. Văzînd situaţîia dîn teren, m-am hotărît: Atac pîn forţă! Musai şi salvez pasajerii dă boamba biolojică pă cale şi iexplodeză! Aşe c-am băgat umăru-n uşe. O ţedat uşia, da-nlontru nu iera nimia. Dîntru început am crezut c-o zburat ciala dîn closetă pă oblocuţ’. Numa’ că n-o fost aşe. Bghietu’ om să văzusă, dă fapt, în cocotoaria dîn closetă şi boactăru’ trenului la fel. Omu-nfoiet dă gază, n-o mai aşchieptat rezultatu’ atacului meu şi cum trenu’ iera ca oprit înt-o gară, o sărit jos şi mînă a mnio, drept cîtă closeta gării. Tăt io l-am lămurit pîn’ la urmă, pă şefu’ gării şi nu deie drumu’ la tren pînă nu ieşe ciala dî la closetă. Ei, da’ cînd s-o suit omu-n în tren iera mai vigan şi mai roş la faţă. Şchiţ’ cum îi, altfel chie sîmţ’. Amu, la Bucale am ajuns cu binie. La ambăsada Şpaniei o mărs triaba iuchie, m-or dat viza făr dă probleme, băsamă or văzut că mi-s om serios şi şchiau c-am pă cinieva mare, sus. Drumu’ dă-ntoarcere cîtă casă o fost uşor. Şi iac-aşia, cu păşăportu-n jeb, m-am băgat triumfător la minie-n sat. Ieram alt om. Occţidental, ce mai! Ei, da’ dăspră cum m-am petrecut io în Şpania am şi vă spun mînie! Pîn’ atunci vă adresăz on sălut: fiţ’ liberi! Şi nu uitaţ’ voarba lu’ unu’: libertachia-i dînculu dă gardurile făcuchie dă noi oaminii. Ş-ar mai fi ceva: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar:poc, tăşiboc – pungă; noroance - portocale; cărţ’ – scrisori; strujiac –saltea cu paie; ladă cu spinare – ladă cu capac ascuţit; procoviţă – covor ţesut; pămucă – vată; nimuric – mic.
| < Anterior | Următor > |
|---|
