Poveşchile lu’ bace Toghiere

Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Voarbile - ai zîce că-s o încîlcitură dă suniechie. Bîlbîichie, bolborosîchie, ori nălojichie unile păstă alchile, deranjiază ş-ajunji şi zîci – fapchie, nu voarbe! Da’ cînd îs folosîchie cu măiestrie, cu voarbile poţ’ înşchimba lumia: înfrunţ’ duşmanii; alini suferinţe; dai speranţe; uşurez’ boli; răghici pă cei sclabi; înmoi pă cei tari; şchierji lacrămi dă dor... Şi dacă vini voarba dă dor, astîz’, m-aş opri oliacă la voarba asta, plină dă înţălesuri care-l încearcă pă om tătă viaţa. Doru’ - voarbă mică, dîn zîsa unui înţălept, n-are iechivalent în nici o limbă dî pă faţa pămîntului. Alţîî zîc c-ar fi on sîmţămînt slobozît în om dîn lipsa unor persoanie draji, locuri iubichie, o’ fel şi fel dă lucruri, faţă dă care iexistă aplecare. Am puchia zîce că doru-i o grozăvie care chie poartă-n trecut, aducîndu-ţ’ în prezent aminchiria clipilor mîndre. Şi cum viaţa omului îi în fel şi chip şi doru-i la fel.

Doru’ nost’ şi doru’ lor

Încă dă mici, ni-o chinzuit, la grăghiniţă, doru’ dă linişchia ocolului. La şcoală, programu’ zîlnic o aprins în noi doru’ dă libertachia avută pîn-acoalia. Apoi ni-o apucat doru’ dă cei ce ni-or şcolit. În cătănie nie luptam cu doru’ dă părinţ’, dă prechini, dă drăguţă (care avia), dă casă, dă vecinii şi dă oaminii dîn sat, că dîn zîsa lu’ unu’ “ş-on cînie dî la noi dîn sat, d-ar fi trecut pîn ‘nenchia căzărmii, cred că tăt l-am fi ţucat”. Păstă ani, s-or năpustit păstă noi alchie doruri: - doru’ dă copilărie; - doru’ dă anii ce pria iuchi-or trecut; - doru’ dă zîlile dă 1 mai şi 23 august; - doru’ dă cei ci-or mărs pă lumia ceilaltă; - doru’ dă dreptachie; - doru’ dă libertachie; - doru’ dă aghivăr ş-atîchia alchie doruri pă care le purtăm în ascunzîşul tainic al sufletului. Mai îs şi alchie doruri! Doru’ dă ducă al tînărilor noştri, cărora societachia nu li-acoardă nici o şansă, musăindu-i şi-şi coachie dă lucru pîntră străini. Apoi doru’ dă ţară, care-i macină mereu. Şi dacă vini voarba dă cei duşi pîntră străini, ei au şi alchie doruri, zdrobitoare: doru’ dă limba română; doru’ dă biserica satului; doru’ dă sărbătorile şi tradiţîile strămoşeşchi; doru’ dă on zîmbet ş-o voarbă bună; doru’ dă visurile frumoase; doru’ dă amnirosurile mîncărilor şi a plăcinchilor d-acasă; doru’ dă răchia dă prunie; doru’ dă clisă cu ciapă; doru’ dă apa dă izvor ... Dacă cu doru’ nost, cei ce nie conduc să pot juca, cu doru’ celor plecaţ’ dîn ţară şi n-o facă! Păntru că doru’ lor doare!

Plecaria

Ieram tăţ’ în uliţă. Bace Toghiere, pă laviţă, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cial mai ‘nalt munchie îi pragu’ căşii, îl treci înenchie, da’ nu să şchi dacă-l treci şi ‘năpoi. Aşe m-am gînghit şi io cînd am mărs în Şpania. Ie auzîţ’ cum o fost! Zîlile pîn’ la data plecării, or trecut iuchie. Aşe c-am pregăchit doauă cufere. Primu’ cu iefecchie personale Al doilia l-am chiscuit cu: o şoancă dă porc; şasă cîrnaţ’; doauă dăraburi dă clisă; răchişe cu curechi ş-on bidon dă zece litre, cu răchie. Iac-aşe, înt-o diminiaţă, m-am luat rămas bun dî la muiere şi vecini. Cu acchile şi banii năcunoscuţ’ în bughielarăş, meriam cîtă tolchiş uitîndu-mă ‘năpoi, cîtă cii ci-or rămăs acasă. Le făciam semnie numa’ cu capu’, c-aviam în brînci cuferile. Am ajuns c-o Buciagă la Arad, m-am prezentat la ajenţîia dă bilechie dă avion ş-am luat on bilet, dus – întors: Arad – Valencia. Iera p-a doaua zî. Vînzătoaria mi-o zîs: -“Unchiule dragă, ai noroc că semeni cu bunu’, fie iertat, c-altfel n-aviai noroc dă bilet!”. M-am închinat şi dus am fost, cîtă Micălaca.

Păsăroiu’

Diminiaţa, m-am dus cîtă avion c-on taxîu. M-am băgat cu atenţîie în aieroport, m-am prezentat cu cuferile la on domn ce mi li-o băgat ca înt-o măşină dă vînturat tenchiu’ şi gata o fost baiu’, d-acoalia. O-nceput ciala şi zîcă: că iel veghie c-on apărat drept la minie-n cufere, ceva iexplozîbil înt-on bidon. N-am scăpat pînă nu i-am slobozît răchie în doauă ieji dă litră. Apoi, alţîî, m-or făcut şi-mi dau boconcii dîn picioare, c-or zîs că fluieră ceva-n ei cînd m-or băgat pînt-o uşe. Apoi m-or pus şi-m’ pun vizlicu’, clopu’ şi boconcii înt-o tipsie, ci-or băgat-o pîn altă vînturătoare. Eh, da’ curaua n-am vrut ş-o scot dîn păntăloni cu nici on chip. Ce, şi-m’ pice păntălonii? Mă oamini buni! N-am trecut binie pîn uşia dă control, c-o şi ieşit unu-n nenchia mia ş-o-nceput şi mă dîgîle pă susuori şi pîn alchie locuri (nu poci spunie p-inghie). Băsamă m-am încruntat rău, că unu’ o şi zîs: -“Control corporal, unchiule!” Eh, da’ dîpă minie s-o băgat o muiere, aşe mai înfoietă şi cu păru’ vîlvoi. N-o apucat binie o doamnă ş-o inşpecteză corporal, c-onceput ceia grasă on rîs dă să cutremura tătă. Băsamă iera dîgîloasă. La-nceput o rîs şi ceia ci-o inşpecta, apoi ciia dî la vînturătoare ş-apoi tăţ’ dîn sala dă aşchieptare. Io, m-am abţînut pînă la o vreme, cînd o-nceput grasa şi rîdă cu sughiţuri subţîri şi-ntră iele horoituri groasă. Atunci şi vez’ rîs prelung! Şi iac-aşe, rîzînd, ni-am înghireptat cîtă avion. M-am uitat cîtă pămînt, apoi cîtă cer şi m-am suit în avion. Motoarile meriau la relantiu. Înlontru, curat, scaonie ca-n rată, becuri aprinsă. Ce mai? – ieleganţîiaş! Dîn doauă mişcări m-am aşezat la obloc. Tătă lumia ni-am aşezat în scaonie şi ni-am legat cu ceva centuri. Ciia dîn căbină or început ş-acţelereză motoarile şi dîn tri mişcări ni-am dăsprins dă pămînt. Păsăroiu’ ş-o băgat ghierile-n foale şi - numa’ cîtă Şpania! Drumu o fost fain’! Dă vo tri ori ni-or buntuzît ceva zonie făr dă aier, da’ păsăroiu nu s-o dăjghinat. Io n-am avut bai, ieram obijnuit dî la mărsu’ cu cocia. Dî la o vreme o mogorocit unu ceva pîn tolceră ş-apoi o apărut domnişoara dă servici, cu beri în lăcruţe dă tablă, ape şi tăt felu’. Io am băut apă, c-o zîs că n-au bere la halbă ... Şi iac-aşe, uitîndu-mă pă oblocuţ’, pîntră nori, nici nu şchiu cum am aterizat la Valencia. Ni-am scoborît uşurel dîn păsăroi, ni-am băgat în aieroport ş-am aşchieptat cuferile. D-acoalia, cu iele-n brînci, m-am înghireptat cîtă ieşire inghie m-aşchiepta niepotu’ Carlos.

Niamurile şi şantieru’

Mari-o fost bucuria întîlnirii. Niepotu’ m-o luat cuferile, ni-am scoborît în ceva podrum plin cu măşini, ni-am suit în măşina niepotului şi duşi am fost - cîtă Mădrid. Pă drum, cu voarba ieram cîtă niepotu’, da’ cu ochii tăt d-a roata! Ş-aviam ce veghia! Livez’ cu măslini, drumuri ca pă masă, făr dă gropi, căşi mulchie şi noi ... Noi, cei ce meriam înculu, n-aviam triabă cu cei ce viniau cîtă noi. Lîngă Mădrid, la niepotu’ acasă, alchie frumusăţ’: muieria lui, cu pruncuţu’; camere mulchie; ciupă mare dîn ţiment, în ocol: mai doauă măşini, în uliţă: gard tăt d-a roata dîn verghiaţă ‘naltă. Ce mai? Ca-n stăţîunie! Li-am predat cufăru’ cu alimenchile şi răchia, m-am îmbăiet în camera-n care puşchica apa caldă dînt-on părechie şi m-am prezentat la masă. Lungă o fost prima sară! Am povestit mulchie şi mărunchie. Io dîp-acasă. Niepotu’ Carlos cu frachi-su Raul, dî pî la ei. Le meria binie, aviau firmă dă conştrucţîi ş-aviam şi fiu, d-a doaua zî, şef dă şantier. Amu, ca şef dă şantier mulchi-ar fi dă povestit. Da’ vă zîc doauă! Înt-o zî ieram c-o echipă dîn doi oamini la o magazîie dă cărnuri. Şpaniolu’ – proprietaru’ ni-o zîs: -“Calamante macos capos, ciala maga baga ... Partir” Amu iel nu asta zîcia, da’ noi asta am auzît. Ci-am înţăles? Că tria’ şi scochiem cărnurile dî pîn frijidere şi că iel mere d-acoalia. Aşe c-am acţîonat! Cînd o vinit, carnia iera-n măgăzîi, pă păleţ’. No, s-o luat şpaniolu’ dă cap. Carnia trăbuia mutată-n alchie frijideră şi nu dăconjelată. În altă zî, lîngă şantieru’ nost’ iera o postată mare dă iarbă, doi români ş-on şpaniol. Unu’ dăscîlcia voarbile şpăniolului şi le ţîpa cîtă cialalalt, care numa’ ce vinisă-n Şpania şi nu-nţălejia nimic! Trăbuia cosîtă iarba, aşe că nou’ vinit o pus brînca pă coasă şi dăi! Cînd l-o văzut şpaniolu’ cum lucră, o vinit înt-on suflet şi io zîs: -“Tranquilo!” Omu’, l-o-ntrebat pă compătriot: -“Ce zîce, mă?” Ciala i-o zîs: -“Zîce că traji chiulu’!” No, atuncia şi veghieţ’ cosît aghivărat! Şpaniolu-ngrozît c-are şi crepe cosaşu’, iar-o vinit înt-o fugă, strîgînd: -“Tranquilooo! Tranquilooo!” Cosaşu’ iară o-ntrebat: -“Ce zîce iară?” Ciala –“Că traji chiulu’!”. Şi tăt aşe, pînă m-am ‘nervat io ş-am strîgat cîtă cosaş: -“Mă, cosaşule! Tranquilo însamnă şi chie linişchieşchi, nu că traji chiulu’ măă!” Io şchiam cuvîntu’, c-aşe-ş’ linişchia nievasta niepotului pruncu’, cînd plînjia. No, atunci şi vez’ ce fugă o băgat cosaşu’ dîpă compătriotu’ lui! Noroc că nu l-o prins. Cred că-l belia dă viu.

Întoarceria

Amu, în Şpania nu num-am lucrat, ni-am şi petrecut, sară dă sară! Treciau mîncările şi beuturile năcunoscuchie, dă vai ş-amar! Şi iac-aşe, uşurel, s-o apropiet zîua-ntoarcerii acasă. Cu cuferile plinie dă ieji şi cu tăt felu’ dă cădouri, m-am luat la reveghiere dî la niamuri şi prechini ş-am pornit cu niepotu’, cu măşina, cîtă Valencia. La aieroport m-am îmbrăţişet niepotu’ şi m-am suit în acelaş’ păsăroi alb. Cum meriam pîntră norii mînioşi, cînd s-o ţîpat on fuljer drept în plevu’ păsăroiului, am crezut că tăt nie-ngînjeşchie. Avionu’ s-o zdruncinat rău. Lumia o-nceput şi ţîvliască, becurile s-or astîns, în tolceră s-auza on fluierat cu-ntreruperi, unii plînjiau ... Numa’ io mă abţîniam. Eh, da’ cînd s-o-nclinat păsăroiu’ ş-o prins vitezîie-n jos, m-am gînghit: -“No, amu-i baiu’ cît casa!”. Atunci o apărut, ca dîn cer, domnişoara dă servici strîgînd la minie: -“Nu ne lăsa unchiuleee!” No, cînd am auzît asta, dîn doauă mişcări am ajuns în căbina avionului. Am scoborît dîn scaunie piloţîî, leşînaţ’, m-am instălat cu domnişoara la botoanie, ni-am pus ceva tolceruţă pă urechi şi iac-aşe, am scoborît păsăroiu’ pă pămînt, la indicaţîile unuia ce-mi şopchia-n urechi şi a domnişoarei. La scoborîre, tătă lumia băchia dîn pălmi. Io m-am închinat în sămn dă mulţam! La scara avionului, m-aşchiepta muieria. Cînd am văzut-o am înlemnit! Iera mai tînără cu trizăci dă ani. No, m-am gînghit, gata-i baiu’! Ni-am întors în timp! Numa’ că dînt-odată s-o făcut întunieric ş-o voce plăcută m-o dîgîlat la urechi:  -“Unchiuleee! Aterizăm!” Mă, oamini buni, visasăm, cu clopu’ pă ochi. Binie că n-o fost aghivărat! Ce mă făciam c-o muiere aşe tînără? La-ncheiere adresăz compatrioţîlor mniei următoru’ mesaj: omule! Oringhi-ai fi, nu uita că ieşchi român! Ş-ar mai fi ceva: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!

Gheorghe Hodrea

Dicţionar: nălojichie – aglomerate; chiscuit – îndesat; răchişe cu curechi – plăcintă întinsă, cu varză; Buciagă – camion; rată – cursa; dăjghinat – desfăcut; mogorocit – bolborosit; tolceră – difuzoare; ciupă – piscină; postată – suprafaţă; plevu’ - tabla.

ShareTweet