Nu-i lucru’ ca şighieria pînă-i lumia. Băsamă dîrt asta dabghia aşchieptau oaminii, pă vremuri, zîua dă duminică. ‘Mniezau, ieşiau în uliţă şi s-aşezau pă lăviţ’. Noi pruncii ni-apropiam ş-ascultam voarbile lor. Iac-aşe şighiam înt-o duminică! Bace Toghiere, pă laviţă, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, ceru’ limpeghie, trăsnăchie aduce. Şi cînd zîc asta m-aduc aminchie dă ceva. Înt-o sîmbătă, dîpamniaz’, şighiam pă lăviţ’. Vremia iera bună. Dî la on timp s-o ivit şi Ilie cu muieria lui. Am văzut-o noi că-i cam busumflată, da n-am cuchiezat şi-ntrebăm care-i şopîrla. Văzînd bghiata muiere că nimia nu o-ntriabă nimica, o-nceput: că muieria n-are cuvînt în casă; că n-o bagă nimia-n samă; că şi ia, o sîngură pretănţîie are, da’ cinie ş-o asculchie?; că una, că alta. Eh, da’ cînd o-nceput şi lăcrămeză, ni-am dat sama că-i ceva bai. Ni-o şi zîs Ilie cum stă triaba.
Tăblou’
Baiu’ iera că-i vinisă muieria acasă c-on chip înrămat, aghic-on tăblou, în care ierau închipăriţ’ părinţîî iei. Ilie nici nu vreia ş-audă şi-l prindă pă părechie. Ba că n-are cuie, ba că nu-i vreme d-aşe ceva... Amu, noi şchiam că Ilie nu-ş’ pria înghiţeşchie socrii păntru că n-ar fi vrută şi-i deie, c-o an înenchie, ceva purcei mînguliţ. Ca şi stînjem sfada, ni-am angăjat tăţ’ şi-l ajutăm pă Ilie şi fixeză tăblou’ pă părechie. Ci-o urmat? Fiţ’ atenţ’! Ni-am arăghicat tăţ’ dî pă lăviţ’ şi cu muierile dîpă noi, direcţîia – casa lu’ Ilie. Cum ni-am băgat în casă am şi dat cu ochii dă tăblou. Mă! N-arîta rău! Cam dă on metăr pă jumătat’, ramă dă lemn scluptată şi-n ia chipu’ acuperit cu iagă. În parchia dă sus avia on clenţuş ce s-acăţa dă cuiu’ ci-aviam şi-l băchiem în părechie. Mitru o şi zîs: -“Io rezolv tătă triaba! Comanda la minie!”. N-aviam dîcît şi iecxecutăm ordinile. Aşe că Mitru o zîs: -“Scară, scaon, cui, plevas, metăr, boloboc, clopaci, cleşchie ş-om mai veghia ce mai triabă!”. Ilie o preluat ordinu’ şi l-o ţîpat cîtă noi, în felu’ următor: -“Ghiorghie! – scara; Muiere! – scaon; Pruncule! – cui şi plevas; Petre! – metăr; Toghiere! – boloboc şi io clopaci şi cleşchie. Iecxecutaria!” Dîn doauă mişcări ni-am împrăşchiat, care p-inghie. În casă o rămăs Ilie cu muierile ca şi strîngă procoviţîle. În jumătat’ dă cias am revenit tăţ’ cu sărsamurile. No, avia şi-nciapă lucraria.
Prima-ncercare
Mitru iera suit pă scară, Ilie pă on scaon şi noi ciilalţ’ nie uitam în sus, cîtă iei. Comanda o vinit dă sus: -“Răghicaţ’ tăblou’!” Am prins tăţ’ dă tăblou cu năghiejghie şi l-am răghicat pînă-n ghireptu’ cloapilor noaşchie. D-acoalia l-o apucat Ilie ş-apoi tăţ’ l-am împins în sus, cîtă Mitru. Mitru l-o apucat şi l-o lipit dă părechie, aşe dă formă. În spachile nost’, muieria lu’ Ilie dăghia comenz’: -“Mai la ghireapta! Mai la stînga! Mai sus! Mai jos!” No, d-acoalia gata o fost baiu’! Că noi nu-nţălejiam cum zîce, mai la ghireapta noastă , o’ a iei? Aşe c-am şchimbat comenzîle, aghică: -“Mai cîtă uliţă! Mai cîtă ogriadă!” N-am apucat şi iecxecutăm tri comenz’, dîpă noaua formulă, că şezînd noi cu brîncile-n sus, aşe ni-or amorţît, dă mai că nu le sîmţam. Apoi or început şi nie tremure picioarile. Da’ doară nu creghieţ’ c-am apucat şi ştăbilim locu’? Num-am auzît o cîrîitură, apoi muierili-or ţîvlit ascuţît şi cînd s-o slobozît Mitru, cu tăblou cu tăt, păstă Ilie ş-amîndoi păstă noi, ciia dă jos, gata o fost baiu’ d-acoalia. Chipu’ o ieşit dîn ramă şi muieria lu’ Ilie o ieşit în fugă dîn casă şi nu s-o mai oprit pînă-n ogriadă, ascunzîndu-să dă frică pă dîpă jirezîle dă paie. Tătă triaba s-o strîcat dî la scaon, i-o ţedat on picior. Amu că s-o hăbucit scaonu’ n-o fost bai. Baiu’ o fost că vrînd şi salveză iaga dî la tăblou, Mitru s-o tăiet la on jejit, da’ nu rău. Nici Ilie n-o scăpat dîn accţident chiară întreg – ş-o sclinchit jejitu’ arîtător, dî la brînca stîngă. C-o şi zîs bghietu’: -“No, amu cum oi mai traje ciasu’, că-s stîngaci?”. Io, văzînd care-i triaba, dîn doauă mişcări am ievacuat personalu’ dîn perimetru. Apoi, am scos dîn credenţu’ lu’ Ilie o iagă dîn care-am slobozît răchie păstă jejitu’ tăiat a’ Mitrului şi l-am legat c-o cîrpă. Pă Ilie l-am măsat scurt pă jejitu’ arîtător, am tras dă iel cu puchiere, apoi i l-am legat şi lui c-o cîrpă, strîns. Amîndoi gînghieşchi că ţîniau cît-o păpuşe-n brînci. Întră timp o apărut şi muieria lu’ Ilie, o intrat uşurel în casă şi cînd o văzut că tătă lumia-i calmă, o luat o mătură ş-o strîns iaga spartă. Eh, da’ o dat păstă noi norocu’. Unu’, dînt-o o cocie, strîga-n uliţă: -“Scînduri şi sticlă aveeem!” No, aşe da! S-o băgat omu-n casă, o amăsurat rama tăbloului, o ieşit la cocie şi ci-o făcut, ce n-o făcut s-o-ntors cu iaga tăietă. Să potriviua pontoş. Ş-o luat omu’ plata, nişchie tenchi şi dus o fost.
A doaua-ncercare
Întră timp, în loc dă scaon am adus on cînăpei. Urma şi ficxăm locu’ cuiului. Aşe că, dă-i zbice! Noi, ciia dă jos, am apucat tăblou’, l-am răghicat pă umeri, d-acoalia l-o prins Mitru, cu brînca sînătoasă şi tăţ’ l-am împins cîtă Ilie în vîrfu’ scării, că şchimbasă locu’ cu Mitru. Cîci ai zîce clopaci, Ilie o şi scos plevasu’ dîpă urechie ş-o-nsămnat, pîn clenţuş, locu’ cuiului pă părechie. Apoi, am slobozît tăblou-n jos şi i-am dat cui lu’ Ilie şi-l bată. Cum l-o apucat cu jejitu’ sclînchit, năavînd siguranţie la pipăit, o scăpat cuiu’. No, atunci şi vez’ cotătură! L-am cotat cam on cias, că n-aviam alt cui aşe gros şi lung. Io li-am zîs că dîn zîsa lu’ unu’ cînd pchierz’ ceva pîn casă, tria’ şi coţ’ aculu inghie nici nu-ţ’ trece pîn cap c-ar puchia fi acel ceva. Şchiţ’ inghie l-am găsît? Să durgălisă su’ pat, pînă lîngă coşara cu cloşca şi ia – haţ, l-o luat în clonţ şi l-o băgat întră oauă. Oai! Că tăchie apile ni-or trecut pînă l-am găsît. Amu că l-am găsît o fost binie, numa’ că nu mai găsam locu-nsămnat cu plevasu’, pă părechie. Dăjaba ni-am suit cu rîndu’ pă scară, unu’ zîcia că-i înt-on loc, altu’ că-i în altu’. C-aşei cînd păreţî-s văruiţ’ albi şi au tăt felu’ dă semnie păntru tăblouri, dî la muşchie. Văzînd cum şed treburile, io am ordonat scurt: -“Făcem măsurători!” Aşe că am luat metăru’, am amăsurat tăblou’, m-am suit pă scară ş-am amăsurat, dă sus în jos, părechile. Apoi am făcut calculile, fiecare dîntră noi. Ce şi iasă rezultat la fel. Fiecare iera cu rezultatu’ lui. No, d-acoalia o-nceput o larmă dă vai ş-amar: uitam cifrile, măsuram dîn nou, apoi iară călculam şi tăt aşe. Dî la o vreme am reuşit. N-am fi reuşită dacă nu-mi dăghiam sama că-i şmecherie, că l-am văzut pîn obloc p-on vecin tîmplar, dî la care luasă Petre metru-mprumut. Şighia pă laviţă la uliţă, rîghia şi să ţînia dă foale. Şchiţ’ dî ce? Comeghiaşu’, tăiasă dîn metăr on ţenti şi măsurătoaria nu mai începia dî la zero ci dî la unu. Pîn’ la urmă am renunţat la metăr, c-o vinit muieria lu’ Petre cu ideia ş-amăsurăm c-o aţă dă duhan şi şi-mpărţîm băbeşchie ca şi veghiem dacă puşcă cu calculile mele.
Rezolvaria
Aproape c-or puşcat. Aşe că urma bătutu’ cuiului. Nuş’ care, în loc şi steie linişchit, o zîs c-ar fi cazu’ şi ţînă careva o lumină aprinsă ca şi vadă Ilie sămnu’ păntru cui, cît mai clar. Aşe că că s-o suit muieria lu’ Ghiorghie cu lumina aprinsă. Cîci ai clipi, o şi luat foc firiangu’ dî la obloc. Noroc c-o fujit careva la fîntînă dîp-o vighire cu apă ş-o stîns langa. O mai rămăs ceva măterial năars, aşe, d-on firiang mai mic. Iac-aşe, Ilie cu cuiu-n brînca stîngă, în vîrfu scării, iera pregăchit. Cînd culu, nu-i clopaci. Cinie l-o luat? Cam dîp-on jumătat dă cias ş-or adus aminchie că-l luasă ciala cu cocia, cu iaga. Răpălisă ceva la o loitră. Aşe că am trimăs pă pruncu’ lu’ Ilie cu biţoagla ca şi recupereză clopaciu’ dî la ciala. Pîn-o vinit pruncu’ ni-am dăzmorţît cu ceva răchie ş-am stăbilit cinie ţînie dă cui. Ilie avia on jejit sclînchit, Mitru iera tăiet iar io trăbuia şi dau verdictu’ dă jos. Petre trăbuia ş-aibă brîncile citove, doară i le trăbuia la clăniet, aşe că am suit-o pă cînăpei pă muieria lu’ Ilie, că doară dî la ia ni s-or tras tăchie-ncurcăturile. În cele dîn urmă, cuiu’ o fost bătut. Da’ nu făr’ dă sacrifici’. Cum ţînia muieria lu’ Ilie dă cui, cu ochii închişi, prima lovitură dă clopaci o fost drept în capu’ cuiului, da’ p-a doaua o iexecutat-o Ilie drept păstă jejitu’ mare al muierii. No, atunci ş-auz’ jghierătură! Ilie aşe s-o spăriet cînd ş-o văzut muieria zburînd jos cu jejitu-n gură, c-o scăpat clopaciu’ drept pă o şclarfă a muierii lu’ Petre. No, atunci şi vez’ doauă muieri fujind pîn ogriadă şi băunînd ca şi cînii-n legători. Oricum, lovitura decisîvă o aplicat-o vecinu’ tîmplaru’. C-o şi zîs cîtă noi: -“Mă năpricepuţîlor, v-arît io cum să clopăceşchie, mă!” Aşe că s-o suit pă scară ca şi baje cuiu-n părechie cît triabă dă afund. C-o brîncă ţînia dă cui şi cu ceilaltă dă clopaci. Cînd i-o aplicat cuiului o lovitură dibace, num-am văzut că-ncepe bghietu’ om şi tremure ca varga. La-nceput am crezut că-i glumă, da’ cînd am văzut că i să scoală păru’ pă cap ca la arici şi-ncepe şi amniroasă ceva a ars, am înţăles ce să-ntîmplă. Nimerisă cu cuiu-n duda dă corent. Dîn doauă mişcări am apărut c-o lopată şi i-am aplicat o lovitură păstă brîncă, dă jos în sus. Cum l-am dăsprins dă cui, o şi picat drept pă şifon şi praf l-o făcut. Da’ cum dîn zîsa lu’ unu’, ce-i rău nu pchiere, numa’ l-am văzut pă ciala că s-o ivit dîntră rămăşiţîle dă şifon, ş-o scuturat hanile, ş-o arenjat păru’ ş-apoi, mulţămit c-o scăpat dă reumă, s-o cam mai dus, tăt fluierînd. Şi iac-aşe ni-am ales cu corentu’ luat, c-o zburat siguranţîia la tătă uliţa. Tăblou’ şi-n zîua dă az’ şeghie mîndru, pă credenţ, împropchit dă părechie. Nu mai binie-l puniam aculu dî la-nceput? Aşe-i cînd chie iei dîpă muiere! Amu, i-o una vă zîc: lacrămile muierii şi le iei în samă numa’ dîpă ce să uscă! Şi nu uitaţ’ viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: mînguliţ’ – soi de porci; plevas – creion; procoviţîle – covoare ţesute; cînăpei – un fel de laviţă; langa – flacăra; răpălisă – reparase; loitră – oblon; citove – sănătoase.
| < Anterior | Următor > |
|---|
