Poveşchile lu’ bace Toghiere

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Dac-ar fi omu’ sînătos tăt timpu’, ce viaţă linişchit-ar avia! Numa’ că bistoş s-ar pria îmbuiba cu dă tăchie şi n-ar fi binie. Poachie dîrt asta, dîn cînd în cînd, să năpustesc păstă om durerile şi bolile, ca şi-i aducă aminchie că-i frunză pă apă. Că dîn zîsa lu unu’ numa’ cînd ieşchi bechiag pui preţ pă sînătachie. Cîţ’ dîntră noi, oare, ţîn cont dă importanţa sînătăţîî? C-aşe-i omu’, cînd îi tînăr fuje cu sînătachia dîpă bani, iar mai tîrzîu fuje cu banii dîpă sînătachie. Numa’ că dă mulchie ori îi pria tîrzîu. Aşe că – Atenţîie mărită!

Dobaşu’

Cum tăt vini voarba dă dureri, tăţ’ cunoaşchiem o durere straşnică care-l chinuie pă om dă cînd să naşchie şi pînă să cam mai duce, la locu’ cu verghiaţă ... Îi voarba dă dureria dă ghinţ’. Ca şi scăpăm dă ia, musai şi merem, mai cu frică, mai fără, la ghinţarăş! Da’ oare, bace Toghiere o fi fost la ghinţarăş? Înt-o zî l-am întrebat! Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, dîn zîsa lu’ unu’, frica să naşchie fie dîn lipsa dă jughiecată, fie dîn lipsa corajului. Da’, haidaţ’ şi vă povestăsc cum-ui cu frica, la ghinţarăş! Înt-o sară, rîniam la marhă şi fluieram o cîntare dîn cătănie. Num-am auzît pîntră fluierături că bachie doba. Am întrerupt activitachia ş-am ieşit în uliţă. Vecinii ierau prezenţ’ şi iei. Tîng, dîgîdîng, dîgîdîng, dîgîdîng – zbîrnăia doba su’ ciocănelile dobaşului. Apoi, dobaşu’s-o oprit ş-o strîgat: -“S-aduce la cunoşchinţăăă! A-ntîiaaa – tătă lumia ş-aducă cînii mînie diminiaţă, dîn nou, la injecţîie! A doauaaa – poimînie, tătă lumia şi să prezînchie înenchia dispenzarului, că vinie d-inghieva cărăvana cu ghinţarăşu’! Să va face apelu’. Şi la cîni, da’ şi la oamini!” -“Binie–binie, da’ numa’ ce fusărăm cu cînii la injecţîie”, o strîgat Mitru. -“Nu comentez!”, o zîs dobaşu’ şi dus o fost! Da’ nu înenchie da-mi zîce mie, aşe uşurel, că veterinaru’ încurcasă ieguţîle cu vaccinuri şi dădusă cînilor injecţîi păntru ghini. Eh, nu şchiam io dî ce cînii dî pă uliţa noastă, începusără şi coroaie, cumva aşe ascuţît şi prelung. Oricum, n-am mai zîs lu’ nimia nimica. Voarba aceia, inghie-i mulţîme dă oamini nu tria’ şi creiez’ panică. Amu, iaca ni-am mai dus o dată cu cînii la injecţîie. Da’ ce iera dă făcut? Că trăbuia şi merem la caravana cu ghinţarăşu’, ca şi nie inşpecteză-n guri. Ci-a fi, a fi! Că doară nu ni-a beli dă vii, nu?

Visu’

Tătă uliţa iera spulberată dă vestia cu cărăvana. Mitru, nu şi steie linişchit, o mai băgat şi buha-ntră vecini. Cum că-ţ’ bagă ghinţarăşu’ ceva cleşchie-n gură, ca acelia dî la căuăcie. Şi că-ţ’ înfije-n ceru’ gurii ceva lămpaş ielectric, ca şi vadă care-i situaţîia cu strunjile dîn ghinţ’. Eh, da’ cînd o zîs că chie liagă pă scaon, nervii vecinilor or ţedat. Gata-gata şi hotărască blocaria tolchişului, la intraria în sat. Noroc că i-am linişchit io cînd li-am zîs că-i on control dă rutină. Tăţ’ s-or călmat, nu şchiau ce-i aceia rutină, io aflasăm pă front. Numa’ muieria lu’ Spărietu’, care să ivisă d-inghieva, dîn cialalalt capăt dă sat, o-nceput şi jghiere, cam aşe: -“Ce benzină măăă? Cum aghică, bagă benzină-n noi? Tulvaaai, că gata sînchiem, măăă!” şi dus-o fost. Eh, iac-aşe vini zîua cu inşpecţîia dîn cărăvană. Numa’ că noapchia dîn nainchie, o trecut cu mare greomînt. M-am visat una-ntruna, cu cărăvana. Să făcia că iera la rînd şi să baje-n ia, muieria Mitrului. Da’ nu s-o băgat dă bună voie, c-o trăbuit ş-o-mpinjem noi bărbaţîî, înlontru. Nu s-o băgat binie, c-o-nceput ceia o jghierătură dă nie zbîrnăiau tolcerile. Dî la o vreme, Mitru o-ncercat şi să baje-n cărăvană. Ce şi să poată, că iera blocată uşia. Noi ciilalţ’, am început şi băchiem în obloacie. Nici on rezultat! Dînlontru răzbiau la noi ţîvlituri dă muiere amestecachie cu fluierături dă ceva măşină, cumva aşe cam ca şi cum ai ascuţî cuţîchie, pă tocilă. Tăchie ca tăchie, da’ la on moment dat s-o arîtat la on obloc ghinţarăşu’, on om gras şi bărbos. Rîghia şi ni-arîta vo cinspece ghinţ’, p-o palmă. No, atunci şi vez’ nervi! Mitru o apărut ca dîn pămînt c-on tîrnăcop în brînci. Vreia şi spargă uşia cărăvanii, numa’ că n-apuca şi deie cu tîrnăcopu’, că i să-ndoia coada, băsamă iera dîn gumă. Pă cînd şi dăm cu chietre-n obloace, num-am văzut că o ie cărăvana dîn loc, cîtă Chişinieu. No, atunci şi vez’ fugă! Trăbuia şi sălvăm muieria Mitrului, dîn cărăvană. Baiu’ iera că nu şchiu cum fujiam, aşe cumva ca pîn apă. Greu m-am trezît dîn vis, tăt am fost ud lioarcă. Nu-i uşor şi fuji dîpă cărăvană, nu?

Bechiejii şi …

A doaua zî, sîmbăta, ni-am prezentat la carăvană. Vinisă pînă-n zîuă. Ce iera dă fapt? O măşină aşe, tip văgon, în care ierau instălachie sărsamuri păntru ghinţarăş. Dă iel, ce şi mai zîc? Om fain, cu mustăcioară. Fain’ iel, da’ faină şi doamna care iera cu iel, mîndră şi-mbrăcată în alb. Lumia aşchiepta linişchită la rînd. Nu iera năloagă mare. Uşurel, uşurel, nie vinia şi noauă rîndu’. Numa’ că fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat! Dînt-odată, num-am auzît că vini-o muiere, horjind întruna şi ţînîndu-să d-o falcă umflată, aşe cam cît o piparcă grasă. Ce şi făcem? o trăbuit ş-o lăsăm înenchia noastă. Dîpă ci-o tămădit-o pă ceia, or apărut nişchie oamini, aşe mai bărnaci, cu cloape mari, cu muieri mulchie şi prunci graşi. Aduciau p-on ficior d-a’ lor, legat c-on ştriang, băsamă să chiemia dă ghinţarăş. Avia buza dă sus umflată cît o pancovă, că-i răşpălisără doi fraţ’ mai mari ghinţîî dă sus, dîn ‘nenchie, c-o vrut şi fie şmecăr şi poată scopi pîntră ghinţ’. No, am zîs tăţ’, iaca, ci-o rezolvat? Ce, nu puchia scopi şi iel ca tătă lumia? N-o ieşit binie ciala cu ghinţîî răşpăliţ’, tăt ceunindu-să, c-o apărut muieria lu’ Spărietu’. Dabghia or băgat-o nişchie niamuri în cărăvană. Jghiera-ncontinuu, că ia nu bia benzînă. Nici nu s-ar fi putut apropia ghinţarăşu’ dă ia, dacă nu-i făcia injecţîie d-amorţît. Că să zvîrcolia întruna şi ţîvlia ascuţît. Baiu’ o fost că nu i-o reuşit ghinţarăşului dîn prima injecţîia. Că-n năloaga dîn cărăvană o scăpat siringa drept în brîncă la on vecin d-a Spărietului. No, gata o fost d-acoalia scăndalu’! Că ciala cînta la highieghie şi luasă capără, păntru jocu’ dă duminică ş-aşa-i amorţîsă brînca stîngă, dă nu să puchia scărpăna cu ia-n urechie. Cumva s-or linişchit oaminii pîn’ la urmă. Da’, tăt nu ni-am putut noi băga, c-or vinit ofiţialităţîle cu fămilii cu tăt şi s-or băgat înenchie. Apoi, miliţanu’ l-o băgat în cărăvană p-on văr d-a lui dîn alt sat, pă oblocu’ dîn spachie. Numa’ că n-o avut noroc ciala. Cînd s-o auzît o puşcătură pă stîlpu’ dă corent, d-inghie iera alimentată cărăvana, tăţ’ am înlemnit. Uşia cărăvanei s-o dăşchis dînt-odată şi num-am văzut că ieşe unu’ în fugă, cu păru’ pă cap ca la arici, ducînd cu iel on amniros aşe cumva a porc pîrjolit cu paie. Atunci şi vez’ fugă dă oamini spărieţ’. Noi, vecinii dî pă uliţa noastă, oamini cu corajie, am rămăs pă loc ş-am ajuns minchienaş la rînd. Numa’ binie o vinit unu’ dî la noi dîn sat, ce să ocupă cu corentu’, o răpălit instalaţîia şi ghinţarăşu’ ş-o continuat triaba. Mare lucrare la minie n-o avut că samăn p-a mniei, cu ghinţ’ tari. Aşe că numa’ mi i-o curăţît. Vecinii, or scăpat şi ei uşor. Numa’ cu Mitru s-or ivit probleme. Da’ mari, nu fieşchiece! Ie auzîţ’!

... Pişta baci

N-o ieşit binie Mitru dîn cărăvană, că m-am şi dat sama că-i ceva bai. C-o zîs cîtă ghinţarăş: -“Visonlataşro, Pişta baci!”, iel, care nu şchia vorbi ungureşchie. Pă drum cîtă casă, dăghia biniaţă oaminilor tăt ungureşchie. No, ni-o pus rău pă gînduri! Aşe că ni-am dus tăţ’ la iel acasă. În mijlocu’ ocolului, su’ nuci, l-am pus pă Mitru p-on scaon şi noi i-am adus tăt felu’, dă pî olachie, încercînd şi-l învăţăm şi vorbască ca înenchie. Arîtatu-i-am pita – o zîs chenir cîtă ia. Adusu-i-am on blid – l-o numit tanir. Făcut-am cu brîncile cîtă încălţări – zîcia, ţipeo cîtă iele. Ixsplicatu-i-am că s-aughie guiţat dă porc, dîn cochieţ’. O zîs: -“Nem porc! Disno!” Mă, oamini buni! Nu-nţălejiam ce să-ntîmplă. La on moment dat, s-o şi mîniat pă noi, o zburat în picioare ş-o-nceput ş-arîchie, cîtă tăt felu’ dă scule, dîn olachie. Arîta şi zîcia: -“ Mi oz?” Noi răspunghiam: -“Clopaci”. Iel zîcia: -“Nem, nem! Ez oz colopaci!” Iel: -“Mi oz?” Noi: -“Ce şi fie? Scaon”. Iel: -“Nem, nem! Ez oz seic!” Şi iac-aşe, Mitru uitasă şi mai vorbască ca noi. Baiu’ iera cît casa! Nu mai aviam şperanţîie că-ş’ revinie. Eh, da’ minunia s-o petrecut. Numa’ l-am văzut că s-apropie d-o greblă culcată pă spachie, cu ghinţî-n sus. S-o uitat la ia şi l-am auzît că zîce: -“Mi oz?” Da’ n-am mai apucat şi-i răspunghiem, c-o aspăsat cu boconcu’ pă ghinţîî greblii, cu puchiere. Mă! Cînd s-o sculat dînt-odată coada greblii în picioare şi l-o flesnît pă Mitru nu în frunchie, ci întră ochi, noi am înlemnit. Ni-aşchieptam la ceva suduituri ungureşchi. Numa’ c-o ieşit altceva pă gura lui. Cam aşe: -“…tuţ’ grebla, cu coadă cu tăt şi cinie chi-o pus aci, culcată, astîz, mînie şi poimînie şi cărăvana cu tăt cu Pişta baci cu sculile lui cu tăt...” Eh, da’ cînd o strîgat: -“Muiereee! Adă răchia aceia!”, ni-am linişchit tăţ’. D-acoalia n-or mai fost probleme, tăchi-or fost bunie! Binie–binie, da’ ce s-o-ntîmplat, tătuşi?, mi-ţ’ întreba. Iaca ce s-o-ntîmplat! Pişta baci, ghinţarăşu’, l-o scociorît pă Mitru-n ceva măsaua dă minchie. O tăt scobîrlit în ia cu ceva raşpile mici ş-apoi i-o înfundat strunga cu ceva ţement. Ci-o făcut, ce n-o făcut, Mitru vorbia numa’ ungureşchie. Eh, da’ cum l-o lovit grebla-n deblă, băsamă i-o picat ţementu’ dîn măsauă ş-o-nceput şi vorbască iară romînieşchie. În strungă i-am băgat noi ceva maltăr fin. Tătuşi ceva n-o uitat Mitru. Şi-n zîua dă astîz cîntă o cîntare tare fain’, “ez o seip...”. Da’ pînă a începe Mitru şi ni-o cînchie, n-am dîcît şi v-aduc aminchie că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: ieguţîle – sticluţele; tolchişului – drumului pietruit; sărsamuri – scule; horjind – strigând; ceunîndu-să – văietîndu-se; capără – avans; scociorît, scobîrlit – cotrobăit.

Gheorghe Hodrea

ShareTweet