Episodul LIV: Bace Toghiere şi oţătu’

Poveşchile lu’ bace Toghiere

Pă lîngă împlinirile pă care le are, omu-i măcinat zî dă zî dă o sumeghenie dă gînduri. Iar gîndurile nu vin sîngure, ci aduc cu iele cocii plinie cu griji. Ş-atunci îţ’ vinie şi zîci ca ciala: nu da Doamnie gîndurile mele nimărui, da’ nici mie gîndurile altora. Amu, dă obicei omu-ş’ face sîngur griji, dîn nimica tătă, că dîn zîsa lu’ unu’: dacă n-avem probleme, musai şi le creiăm, dî ce şi durmim linişchiţ’, nu? Da, numa’ că dă mulchie ori alţîî-i fac griji, dă tăt felu’, dîn invidie, răutachie, o’ numa’ chie mniri dîn ce cauză. Şi cînd chie gînghieşchi c-am puchia trăi fericiţ’, în pace, unii cu alţîî. Cinie nie opreşchie? Eh, asta-i întrebaria!

Zece purcei

Întră tăchie grijile omului, musai triabă aminchichie grijile pă care le are păntru animalile dă pîn olachie. Nu-i aşe că-i fain’ şi chie uiţ’ cîtă porcii mîndri şi graşi, cum numa’ mîncă şi dorm? Da’ cîtă vaca ce-ţ’ dă lapchie gras, ţîie, la ai tăi şi la tătă uliţa? Ori cîtă ghinile făr’ dă număr, ce cotcoreziază viganie, dîpă ce s-or uouat? Eh, da’ ca rînduielile şi margă pontoş, tria’ şi chie ocupi dă ce creşchi, cu atenţîie. Mîncare şi apă la timp şi păstă tăchie, voarba bună. Ş-atunci, tăt ci-ai pîn olachile să fac mîndre şi-ţ’ vinie şi le mînci dîn ochi. Că dîn zîsa lu’ ciala: ochiu’ stăpînului îngraşe animalu’. Amu, dacă tăt vini voarba dă porci, m-aduc aminchie că înt-o zî, cum stăchiam noi pruncii pă lăviţ’ în uliţă, alăturia dă cei bătrîni, num-am auzît o ţîvlitură ce vinia dî cîtă ocolu’ lu’ bace Cuţîtoi, vecinu’ nost. La-nceput, ni-am gînghit că s-o fi-mpieghicat muieria lu’ bace Cuţîtoi, numa’ chie mniri dă ce pîn ocol, ş-o fi zburată pă foale, că dă obicei umbla aşe cumva cu nasu’ pă sus. Că dacă tăt vini voarba, nuş’ dă cîchie ori o picat cu tăt cu lăturar, mărgînd cîtă cochieţ. Numa’ că dîn fericire nu s-o-ntîmplat nimica rău, ba dîmpotrivă, bucuria iera maxîmă. Fătasă scroafa lu’ bace Cuţîtoi zece purcei şi ţîvlitura iera dă bucurie. Nici n-am apucat şi aflăm vestia dî la muieria lu’ bace Cuţîtoi, ce strîga cîtă noi, dî la iei, dîn uşia ocolului, că s-o şi ivit bace Cuţîtoi ca dîn pămînt, cu o litră dă Monopol, dă aldămaş. Şi iac-aşe, stăchiau bărbaţîî pă lăviţ’ şi beiau dă bucurie. Ba mai băgasără-n iagă şi ceva piper, ca şi asprască Monopolu’. Ce băutură-i aceia, dacă nu chie strînje cît dă cît,dă gîrchian?

Doispece purcei

La on moment dat, num-am văzut că bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, bucuria, triabă făcută cît mai prelungă, iar tristeţia, micşorată la minimum. Amu, dacă tăt vini voarba dă bucurie, am şi vă povestăsc cum m-am bucurat io înt-on an, cînd o fătat o scroafă ci-o aviam. Fiţ’ atenţ’! Iera înt-o toamnă tîrzîie. Mă trezîsăm cu noapchia-n cap, că aşchieptam şi fechi-o scroafă. Ceia ce s-o şi-ntîmplat! Eh, bucuria iera mare! Fătasă doispece purcei! Ptiu pă ei, să nu să ghioată, că mîndri mai ierau. N-am scopit binie pă ei c-o şi apărut Mitru cu Ilie la minie-n ocol, corioşi şi vadă cîţ’ purcei am. Dînt-o voarbă-n alta, întră timp s-o făcut zîuă binie. Amu, tăchie ierau bunie. Tătuşi, sîmţam io că ceva nu-i în regulă, că-mi cam juca ochiu’ ghirept. C-am şi zîs cîtă vecini: -“Mă! Scopiţ’ şi voi pă purcei, că nu vreu şi mi-i ghiochieţ’!” Cum afară iera cam frig, că burasă noapchia, nie hotărîsăm şi nie băgăm în casă. Numa’ că n-am apucat, c-o-nceput şi s-audă on bucinat prelung, aşe cumva sclab dă tăt, apoi tăt mai tare. Sămn că s-apropia Vieru purcaru’, on om aşe mai bărnace. Scochia porcii pă nimaş. Dîn doauă mişcări am slobozît cei doi porci ce-i aviam în cochieţ, ş-am ieşit cu iei şi cu vecinii în uliţă. Tăţ’ vecinii ciilalţ’, cu muieri cu tăt, ierau prezenţ’. Ciurda dă porci vinia cîtă noi, mînată dă Vieru purcaru’ şi dă doi prunci d-a’ lui. Dîn cînd în cînd, unu’ dîntră prunci pomnia dînt-on zbici lung, cu coadă scurtă şi cu pliasnă-n vîrf. Ca p-on şerpe-l învîrchia, tăt roată, d-asupra capului. Vieru’ purcaru’, îl complieta bucinînd dînt-o dudurişcă lungă, dîn tablă, ca şi cum s-ar văita dîpă mort. Cînii băunau pîn ocoale. Muieria Mitrului băchia-n obloace la nişchie vecini, care nu s-arătasără dă fel. Băsamă să uitasără adurmiria. Dî la o vreme or apărut ciia în uliţă, cu ochii cîrpiţ’ dă somn. Gata-gata şi rămînă cu porcii acasă. Ce mai? Şpectacul în tătă regula. Şpectacul, şpectacul, da’ şi veghieţ’ ci-o urmat!

Vieru şi răchia

Cum stăchiam io cu Mitru şi cu Ilie înenchia căşii mele, Vieru’ purcaru’ ni-o dat biniaţă dî la distanţă ş-o zîs: -“No, cum îi dară bace Toghiere, nici o veste?” La care, io: -“Doispece dăraburi, Vierule!” La care iel: -“Doispece dăraburi, însamnă doispece păhară, bace Toghiere, nu?” La care, io: -“Dăchie aproape Vierule, că le ai cu matemaftica!” Întră timp, nanî-ta Floriţă muieria mia, dă urjenţă o apărut c-o iagă dă jumătat’ dă litră şi c-on păhar. Mitru şi Ilie să uitau şi-i treciau scopiţîî. Vieru’ purcaru’, cu dudurişca susuară, sufla-n pălmi, că-i iera cam frig, înghiţa-n săc şi-ş’ bulbuca ochii uitîndu-să cîtă iaga cu răchie. Băsamă călcula dacă-s în ia doispece păhară, dă răchie. No, d-aci o-nceput baiu’! Porcii, mînaţ’ dă pruncii purcarului, meriau pă uliţă cîtă marjinia satului. Noi, nie uitam la Vieru’ purcaru’ cum ie păharu’ cu răchie şi-l duce la gură. Dînt-o mişcare scurtă, o ţîpat răchia dîn păhar pă gîrchian. În momentu’ aciala, gînghieşchi că s-o oprit lumia-n loc. Numa’ l-am văzut pă Vieru’ că-nţepenieşchie cu păharu-n brîncă. Ochii-i stăchiau şi-i iasă dîn cap. Vîrfu’ nasului i s-o vînăţît dînt-odată. Fălcile i s-or încleştat. Foalile i s-or înfoiet. Picioarile i s-or crăcit, dă gînghieşchi că vreia ş-o ieie la fugă da’ nu poachie. Ce mai? Iera stană dă pchiatră. Noi, la fel, tăt stenie. Amu, cinie şchi cît-am fi şezut tăţ’ în poziţîia aceia, numa’ că ni-o trezît cial’ mic a lu’ Vieru, strîgînd: -“Taaatăăă! Aorde, mo!”, aghică, hai încoaci, mă! Mă, oamini buni! Cînd s-o scuturat Vieru o dată, dîn tăchie închieturile, ni-am spăriet tăţ’. Apoi, o-nceput şi mîrîie, aşe cumva răguşit şi-nfundat. Io, avînd prezenţă dă spirit, cum să zîce pî la oraş, dîn doauă mişcări i-am aplicat doauă pălmi dîpă cap, ca şi-l dăzniec. Bghietu’ om, o fornoit o dată pă nări, s-o roşit tăt la faţă, o făcut stînga-mprejur şi, numa’ cîtă nimaş. Dajab-am vrut şi-i mai dau on păhar cu răchie, nici n-o mai vrut ş-audă. Meria-n paş alergăreţ, făcia cu brînca ghireaptă sămn că nu-i mai triabă şi mogorocia cam aşe: -“Mîîooo, moooo, noou. Îîîî, îhîîoaai!” Băsamă nu vreia şi beie-n timpu’ sărvicului, m-am gînghit ş-am şi zîs io. Cinie şchi?

Noi şi răchia

Amu, dacă tăt s-o dus Vieru purcaru’ şi n-o băut cele doauăspece păhare dă răchie, i-am învitat pă Mitru şi pă Ilie în casă, ca şi bem aldămaşu’, c-o fătat scroafa-n pace. Aşe că ni-am băgat în casă şi ni-am aşezat la masă. Muieria mia, o scos păhare ş-o băgat răchie dîn iaga dă jumatachie. Am închinat ş-am zîs tăţ: -“Trăiască Dumniezo porcii” iar Mitru o adăugat: -“Şi pă noi, ca şi-i puchiem creşchie, mă!” Apoi, am slobozît cu mare vitezîie răchia pă gîtlejuri. Mă, oamini buni! A doaua oară gînghieşchi că s-o oprit lumia-n loc. Am înlemnit, tăţ’ tri. Muieria mia, luînd iexemplu’ dî la minie, o zburat la noi şi ni-o clopăcit pă dîpă cap, ca şi nu nie-niecăm. Ce şi nie-niecăm? Că n-aviam cu ce. Baiu’ iera că nu mai puchiam traje aier în pchiepturi. Dîn doauă mişcări, am zburat tăţ în picioare. Mitru o luat canta ş-o-nceput şi beie apă. Ilie s-o ţîpat la oala cu lapchie dî pă foc. Io, am slobozît pă gîrchian în jos, jumătat’ dă iagă dă zamă dă compot dă prunie, ce iera pă masă. Muieria mia şighia şi să uita la noi. Nu-nţălejia nimic. Eh, da’ cînd o dus iaga dă răchie la amuşinători şi o amnirosat-o, s-o-nverzît la faţă. Dîn doauă mişcări o ieşit în uliţă şi dusă o fost. Pînă sara n-am mai văzut-o. Băsamă s-o fi dus la sorî-sa. O şchiut ia dî ci-o luat-o la fugă. Altfel dăghia dă bai! Nu dă altă da’ mă, oamini buni! Înşchimbasă iaga cu răchie cu ceia cu oţăt. Şi i-am zîs dă atîchia ori: mare atenţîie. Amu, pînă la urmă tăchie s-or rînduit. Vieru purcaru’, s-o oprit pî la artizana dîn marjinia satului şi ş-o răcorit gîrchianu’. Noi, ni-am uns grumazurile c-o vişinată ci-o aviam în podrum. Muieria m-o făgădit, cînd o vinit sara acasă, c-are şi fie mai vijilentă, iar purceii s-or făcut mari şi mîndri. Voauă, drajii mniei cei dă buni, ce şi vă mai zîc, dîcît: atenţîie la năatenţîie! Şi nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: lăturar – vas din lemn în care se ţineau lăturile; bură – un fel de chiciură; bucinat – cîntec tînguit; nimaş – păşune; pliasnă – vîrful răsfirat al biciului; dudurişcă – un fel de trompetă; vînăţît – albăstrit; fornoit – mormăit; mogorocia – mormăia.