Episodul LV: Bace Toghiere şi filmu’

Poveşchile lu’ bace Toghiere

Zîce c-ar fi zîs, nuş’ care, cum că viaţa omului nu-i altceva dîcît o călătorie cu trenu’. Chie sui în iel şi chie tăt duci, trecînd pîn fel şi fel dă gări, îmbulzîndu-chie pîntră călători ca şi treci dînt-on văgon în altu’. Cît ţînie călătoria? Pînă-n ce gară-i mere? Biletu’ vorbeşchie! Baiu-i că biletu’ nu-i la noi! Alţîî zîc că viaţa omului ar fi ca anotimpurile anului, pă cum chie apropii dă iarnă vin şi năpuchinţîle şi-n cele dîn urmă înghieţu’ cial’ mare, care-ţ’ taie şi ultima suflare. Eh, da' mai îs unii care zîc că viaţa omului îi on aghivărat film. Dacă nie gînghim binie, chiară că-i aşe. Fiecare dîntră noi are dă fapt filmu’ vieţîî lui, cu bunie şi cu rele, cu actori precepuţ’, ori mai tolomoaci. Dacă însă nu-i cu puchinţă şi vadă tătă lumia filmile a lu’ tătă lumia, zîce că dîn zîsa lu’ unu’, fiecare-ş’ veghie filumu’ vieţîî în ultima clipită, înenchie d-aş’ da ultimă suflare. Cîtu-i dă reuşit filmu’, vez’ pă faţa celui pregăchit şi să ducă la ”locu’ cu verghiaţă”, dîpă cum să-nstrîmbă.

Concluzîia – Mare atenţîie! Să filmiază una-ntruna!

Căminu’ cultural

Înşchimbaţ’ ca dă duminica, noi, pruncii dî pă uliţa noastă, ieram pregăchiţ’ şi merem înt-o sîmbătă sara la film. Iera voarba dă ceva film tare, pă nume “O floare şi doi grăghinari”. Tăt satu’ iera curios, că ci-a fi oare-n film? Parcă ş-amu îi văd pă bătrînii dî pă uliţa noastă cum aşezaţ’ pă lăviţ’, să uitau dîpă noi, cum nie-nghireptam cîtă căminu’ cultural. Filmu’ o fost fain, numa’ că tăţ’ actorii ni s-or părut cam bărnaci. Ei ca ei, da’ şi-n sală primile şapchie rînduri ierau ocupachie tăt dă oamini şi muieri cu prunci mici şi graşi, tăt bărnaci. A doaua zî, duminica, aşe mai cîtă-n sară, ni-am adunat tăţ’ pruncii pă lăviţ’ la uliţă. Unu’ dîntră noi, povestitor bun, o prezentat pă scurt acţîunia filmului pă care l-am văzut c-o sară-n ‘nenchie: “ ... cum unu’ s-o-ndrăgostit dă una, apoi s-o suit pă ceva munţ’. Cum o vinit păstă iel o grămadă mare dă niauă ş-o fost dat dispărut. Ceia o născut, întră timp, pruncu’ dispărutului ş-apoi s-o măritat cu unu’ bogat. Cum o apărut ciala dispărutu’, că nu iera mort, ş-apoi s-o-ntălnit cu pruncu’ lui, apoi cu mama pruncului ş-or cîntat cîntări tînguitoare...” No, atunci şi vez’ cum or început şi plîngă muierile. Bătrînii numa’ să uitau şi să-ncruntau. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, în oala acuperită, nimia nu şchi ce ferbe. Cinie mere la film, tria’ şi fie tare dă inimă, că cinie şchi ce-i arîtă aciia aculu? Zîc asta păntru că şi io am păţît una bună, la film. Fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat!

Cărăvana

În tînăreţîle mele, înt-o bună zî, o bătut doba-n sat că are şi vie-n satu’ vecin, cum ar fi mînie, cărăvana cu filmu’. Mă, oamini buni! O-nceput şi fiarbă tăt satu’. Că oare ce-i aciala film? Că oare cum să văd oaminii? Că dacă-i ceva vrăjitorie, o’ jonglărie? Că una, că alta. Oricum, noi, tăţ’ dî pă uliţa noastă, a doaua zî, ni-am suit în cocii şi numa’ cîtă film, cu tătă viteza! Io cu Mitru şighiam înenchie în cocie, pă iliş. ‘Năpoia noastă iera Ilie c-o dimijană dă răchie-ntră picioare şi lîngă iel Petre, aşezaţ’ p-o laviţă. Cîtă şireglă şighiau muierile noaşchie, pă scăuăniele. În altă cocie, ierau: Ghiorghie, Ioania, muierile lor şi doauă verşenie. Şi iac-aşe, cu caii la trap, am ajuns în satu’ vecin. Cum aculu aviam on prechin bun, pă nume Antonia Niamţului, numa’ binie am lăsat caii cu cociile la iel în ocol. Da’ n-am ieşit dî la iel dîn olachie pînă n-am topit cam o litră şi jumătachie dă răchie. Nu dă altă, da’ aşe, păntru corajie. D-acoalia, ni-am înghireptat tăţ’, care cu lăviţ’, care cu scaonie-n brînci, cîtă parcu’ primăriei, inghie iera amplăsată cărăvana cu filmu’. Aculu, ce şi vez’? S-adunasără suchie dă oamini şi muieri. La intrare unii plăchiau cu bani, alţîî cu oauă. Tăţ’ cei dîn parc şighiau cu ochii cîtă ceva lipighieu mare şi alb cam dă doispece metări pă şasă, închins binie şi legat cu ceva ştrianguri întră doi plopi. Mulţîmia să-nchinghia pînă su’ plopi, dă unii şigiau cu capurile dachie pă spachie, ca şi poată vighia lipighieu’. Mereoaş, mereoaş, să făcia sară. Lumia vorbia şi apringhia lămpaşurile. Cîţva prunci, cu zăbele la gură, să chinuieu şi să baje pă su’ gardu’ parcului. Bărbaţîî duhăniau şi beiau răchie, care dă frică, care dîn obijnuinţă. Io, alesăsăm păntru minie şi păntru vecinii mniei, on loc aşe, mai ferit, cumva d-o parchie, şi aşe mai în spachie. Nu dă altă da, cînd meri inghieva inghie-i multă lume, tîlcu-i şi chie aşez’ inghieva d-inghie tu şi-i vez’ pă tăţ’, da’ ei şi nu chie vadă tăţ’, pă chinie. Iac-aşe, aşchieptam şi să facă noapchie ca şi-nciapă filmu’. În spachile nost, nişchie oamini, în cărăvană, aghică înt-on fel dă văgon cu ceva oblocuţă, îş’ pregăchiau serchezeturile. La on moment dat, unu’, cred că primaru’, o strîgat înt-on tolcer: -“Oamini buni! Stînjeţ’ lămpaşurile şi nu mai toiţ’! Începe filmu’, măăă!”

Filmu’

Mulţîmia şighia cu sufletu’ la gură. Clipile treciau greu. Ioania Bumbului, dî la noi, strîga d-inghieva dîn mulţîme: -“şi-nciapă chişcomeghia odată, măăă!” O muiere d-îngă iel, aşe mai lată-n cliciuri, aşe s-o spăriet dă stîgătura lui, d-o-nceput şi sughită-ntruna. Primaru’, cu tăt cileghiu’ lui, să uita cîtă lipighieu dîn primărie, p-on obloc dăşchis. A lu’ Cîrpenciu, dî la noi, s-afumasă binie şi strîga cumva aşe, subţîiet: -“Iac-aşe nie prăpăghim, cu răchie şi cu vin, măăă!” Eh, în clipa aceia o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng! No, m-am gînghit, aci nu-i coşeră triaba. Dă altfel nici n-o fost, că fiţ’ atenţ’ ci-o urmat! Dînt-odată lipighieu’ s-o făcut alb, apoi niegru ş-apoi iară alb. În cărăvană serchezeturile or început şi clănţănie mînînţăl şi pă lipighieu o apărut tăt cîchi-o cifră, dî la zece-n jos. Zăbăvia cam cît zîci “baiu-i cît casa” ş-apoi apăria alta. Mulţîmia, cum apăria cîchi-o cifră, o strîga înt-on glas. Şi iac-aşe o bubuit tăt satu’: zeceee! noooauă! ... triii! doooi! uuunuuu! Cînd o apărut cifra zero, unii or strîgat zerooo! alţîî ouuu! iar cîţva struuungăăă! Eh, da’ cînd o apărut o pădure, tătă suflaria s-o mnirat. Dîpă pădure o ieşit, ca dîn pămînt, on nimaş mare şi cumva aşe, dă dăparchie, o apărut ceva mic şi niegru. Dîn doauă priviri m-am data sama că d-acoalia-i gata baiu’. Că dîn zîsa lu’ unu’ dacă ceva rău să poachie-ntîmpla, bistoş are şi să-ntîmple. Mă, oamini buni! Numa’ l-am auzît pă Mitru că zîce: -“Ghică, gata nis!”. Ioania lu’ Mnielu, dî la noi, o zburat în picioare ş-o strîgat: -“Aşe ceva nu să iexistă, măăă!” Ce iera dă fapt? Vinia pă lipighieu, cîtă mulţîmia adunată, o arîtare niagră, ce scochia fum p-o nare şi să făcia tăt mai mare. Cînd o ajuns cît o casă, lumia o-nlemnit ş-o amuţît. Gînghieşchi că s-o oprit timpu-n loc. Baiu’ o fost că măgăoaia vinia cîtă noi, tăt mai tare. Eh, da’ cînd o fluierat o dată, dă ni-o vîjăit urechile, tătă lumia s-o trezît dîn amorţîre. Noroc că io am şchiut că-i locomotivă şi că n-are cum şi fie aievia. Aşe că în ultima clipită am reuşit şi-i hăţăsc p-a mniei d-o parchie, da’ nu dîn calia locomotivei, ci dîn ‘nenchia puhoiului dă oamini care-o luat-o la fugă. No, atunci şi vez’ ţîvlituri! Oamini şi muieri fujiau tăt d-a bîchibou, unii păstă alţîî, împieghiecîndu-să-n lăviţ’ şi scaunie. Pîntră ei, ierau şi dî la noi care iaca ci-or păţît! Dobaşu’ picasă pă foale c-o doamnă pogană pă iel; a lu’ Pipirig reuşisă ş-ajungă-n tolchiş ş-aculu’ îl bistătia pă Miculaia Lupului şi tragă cu arma-n lipighieu; Şmecăru zburasă păstă primar, pă obloc, în primărie ... Oricum, cîci ai clipi, mulţîmia o liberat perimetru’ şi nu s-o oprit dîn fugă pînă în ocol la Miliţie. În urmă, or rămăs lămpaşuri topşichie, lăviţ’ dăjghinachie, lipighieu’ sîngur sîngurel şi io cu vecinii dî pă uliţa mia. Oamini corajoşi, nu? Binie c-or avut vijilenţă oaminii dîn cărăvana ş-or oprit serchezeturile, c-altfel iera şi mai mare baiu’. Nămaiavînd ce face-n zonă, ni-am dus dă ni-am luat caii cu cociile dî la Antonia Niamţului şi ni-am cam mai dus, cîtă casă. Binie c-am scăpat vii şi năvătămaţ’ dî la film. Amu, la tăchie cele povestichie, ar mai fi dă adăugat ceva - fiţ’ vijilenţ’!, păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: iliş – şezut; şireglă – partea din spate a căruţei; verşenie – verişoare; lipighieu – cearceaf; zăbele – bube la gură; nu toiţ’ – nu faceţi gălăgie; cileghi – familie; coşeră – clară; hăţăsc – trag; bistătia – îndemna.