Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

Întră drepturile pă care omu’ dă astîz’ le are, găsîm şi dreptul dă a fi liber. Şi fiind omu’ liber, are libertachie dă opinie, cuvînt, vot,... Numa’ aşe poachie acţîona dîpă voinţa ori dorinţa proprie. Amu, cînd vorbim dă libertachie, bistoş avem în veghiere şi staria dă slobozănie, păntru că dacă ieşchi slobod, însamnă că ieşchi liber şi fiind liber, chie poţ’ mişca, aghică ai libertachie dă mişcare, drept d-a călători. Şi iac-aşe, puchiem zîce că libertachia îi mare grozăvie. Inghi-o puchiem afla? Dîn zîsa lu’ unu’, libertachia-i dînculu dă gardurile pă care le fac oaminii. Aşe că, mare atenţîie inghie amplăsaţ’ gardurile!

În morminţ’

Dî ce oare sărbătorile-s mai fainie în satu-n care chi-ai născut? Poachie păntru că aculu-i mai multă linişchie şi mai mult reşpect faţă dă cele sfinchie şi faţă dă tradiţîile şi obiceiurile strămoşeşchi. Dacă să-ntorc orăşenii la ţară ca şi să-ntîlniască cu cei vii, o dată pă an fiecare familie-ş’ aduce aminchie şi dă cei plecaţ’ pă drumu’ cel făr’ dă întoarcere, la ”locu’ cu verghiaţă”. Iar asta să-ntîmplă la “Paşchile morţîlor”, în prima duminică dîpă Paşchi. Dîpă ce să ieşe dî la biserică, la oara ştabilită, tătă suflaria satului mere la morminţ’ cu coşerile dă brîncă umpluchie cu oauă roşichie, răchie sau (şi) vin şi cu plăcintă, dă pomană, păntru cei răposaţ’. Înt-on an, dă „Paşchile morţîlor”, numa’ ce vinisăm dî la morminţ’ şi şighiam tăţ’ pă lăviţ’, la uliţă. Anii trecusără, parcă-n zbor. Nu mai ieram pruncii dă altădată. Făr’ dă veste crescusăm şi ieram pî la oraş, care p-inghie. Discuţîia iera-n toi. Tătă lumia iera nămulţumită dă ce s-o-ntîmplat în morminţ’. Cum că nişchie oamini bărnaci şi beţ’, cu muieri şi cu prunci mulţ’ şi graşi, or năpăghit păstă coşerile aşezachie lîngă gropile dîn morminţ’ şi gata-gata şi le buntuzască. Bărnacii noşchi, aghică dî la noi dîn sat, mai cu ominie, şighiau cuminţ’. Ciilalţ’, viniţ’ cinie şchi d-inghie, or încins, întră ei, o bătaie cu oauă, dă vai ş-amar. Noroc cu Ioania Bumbului, care dîn doauă mişcări i-o apăfugat cîtă iştălauăle Ciapeului. Bace Toghiere, ascultînd discuţîile noaşchie, numa’ l-am văzut că o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cînd oamini-s liberi, ori să-ngînă, ori să copiază unii pă alţîî, ori umblă dă ici-coalia. Iac-aşe-i şi cu oaminii bărnaci, îs liberi şi umblă dîncoaci în culu, ca şi noi. Tăţ’ avem dreptu’ d-a călători, care p-inghie. Amu, dacă tăt vini voarba dă călătorit, musai şi vă povestăsc ceva. Aşe că, voarba franţuzului, avelto grijenţîia!

Drumu’

Anu’ trecut, înt-o vinieri sara, şighiam pă laviţă-n uliţă, cu Mitru. Dînt-odată, numa’ l-am auzît pă Mitru că zîce: -“Mă, Toghiere! Iaca, îi al treilia an dî la Marea Înşchimbare, mă! Tăt satu’ mere la Ungarie, mă! Hai şi merem şi noi mînie pîn’ la Jula, c-am auzît c-au bere bună şi nie lasă şi trecem cu buletinu’, mă! Eh, ce zîci?”, m-o-ntrebat. Io ce şi mai zîc, dîcît c-am acţeptat pă loc. Sîmbătă, pînă-n zîuă, am scos cu Mitru biţoaglile-n uliţă, am ţîpat pă iele cîtă doauă vighiri dă apă, dîn fîntînă, ş-apoi li-am şchiers cu cîrpe uscachie. Şi iac-aşe, cu penzîile-n buletinile chiscuichie-n jebu’ dînlontru vizlicului, am pus dinamurile pă roţîle dîn ‘nenchie a biţoaglilor, am îcălecat pă iele şi, la drum, cîtă Ungarie! Da’, nu înenchie d-a nie pringhie păntălonii, d-asupra şclarfilor, cu ace dă siguranţîie. Nu dă altă, da’ numa’ ce unsăsăm lanţurile dî la biţoagle cu său dă oaie. Dîn doauă mişcări ni-am băgat în Chişinieu. Nu iera zîuă nicărie. Apoi am trecut podu’ păstă Criş şi duşi am fost. Direcţîia -Vărşand. Mă, oamini buni! Doară nu creghieţ’ c-am mărs linişchiţ’? Treciau p-îngă noi măşini dîpă măşini, cu porbagajurile dăşchisă. Care cu credenţuri, care cu arăgazuri, care cu stive dă vighiri, alchile cu zăci dă meseliauă. Cam la cinci chilometări dă vamă, doi băgau ieji cu ceva băutură-n uşile şi scaunile uniei măşini. La intraria-n Vărşand, pă stînga, o muiere o ieşit în calia noastă, cu rugăminchia şi trăjem pă noi vo cinspece părechi dă chiloţ’, “dă căciulă”, păntru că ia avia pă ia cam vo şaizăci dă maieuri şi vo patruzăci şi cinci dă chiloţ’ şi că numa’ aşe a puchia trece tătă marfa. N-am scăpat binie dă ia, c-o dat păstă noi vo cinci persoanie, cu ceva pachechie, cu rugăminchia şi le ţîniem la noi acasă, crezînd că sînchiem dîn Vărşand, pînă să-ntorc dî la Ungarie, c-au pria multă marfă. Eh, da cel mai bini-o ducia unu’, d-a locului. C-on binoclu dîpă grumaz, stăchia şi şpicula p-inghie îş’ ascund ceia întorşi dîn vamă surplusu’ dă marfă. No, la aista găsai tăt ce vreai: dî la cuie pîn’ la conzerve dă carnie; ciasuri dă bucătărie; cloape; şoroafle; crăstăveţ’ verz’ dî la sere; ţîgîri dă tăt felu’; caiechie; coniace; creioanie; foarfeci; ghieme dă aţă... Ce mai? Magazînă-n tătă regula.

Vama

Înenchie dă vamă, pă stînga, am înşchimbat leii noşchi în forinţ’, la ceva feciori tare îndrăzneţ’. În vamă iera o năloagă ş-o tolăială, dă tătă frumuseţa: unu’ cu vo patruzăci dă mături dîn tătarcă, leşinasă dă frică şi nu-i confişchie marfa; altu’ vreia şi iasă dîn ţară cu vo cincizăci dă coşeri şi coşeruţă dîn nuiele împlechichie; muieri mulchie cu plăşi dă rafie-n brînci să-mbulzau la rînd; şoferu’ dî la o rată înşchimba o roată dăzfoietă, în mijlocu’ vămii. Păstă tătă larma asta, cînd am ajuns la rînd, vameşu’ s-o uitat lung la minie şi la Mitru, o văzut că n-avem băgaje ş-o zîs scurt, cît-on coleg d-a lui: -“Fă-le control corporal”. No, mai asta nie mai lipsa. Aşe c-am zîs şi io scurt, cum văzusăm înt-on film: -“Colega! Sînchiem veterani dă război, su’ acuperire. Dăşchighie băriera!”. Ciala s-o conformat. Amu, noi am avut corajie, da’ unu’, dîn spachile nost, o făcut feţă feţă. Cînd o auzît că-i voarba dă control corporal, gata-gata şi leşinie. Noroc că l-am luat noi, pă dîpă cap şi l-am trecut pînă la Ungarie. N-am apucat şi trecem binie vama unguriască, că ciala, pă care l-am ajutat, ş-o lasat în jos zibzaru’ dî la păntăloni ş-o strîgat, ca dîn gură dă şerpe: -“Pchieri ghighigonieee!” În momentu’ aciala, num-am văzut că zboară dî la iel dîn păntăloni on ghiemotoc sprinchien ş-o ie la fugă, pă nimaş. No, aşe ceva n-am mai văzut dă cînd purtam cloape. La cincizăci dă metări dă noi, on om s-o luat dă cap lîng-o măşină ş-o strîgat cîtă ciala: -“Amu, di ce dat drumu’ la veveriţo, că fost trecut la iel vama?” Istalalt, tăt năduşit, o zîs: -“Chind aşezat iel pe crache, nu zis nimica. Apoi chind vrut să sparge la nuce, tăt nimica nu zis. Da’ chind vrut se bage pe alunie la scorbure, atunci nu mai rezistat şi dat la iel drumu’” Mă, oamini buni! Ce înţălejere or fi avut ceia, întră ei, cinie şchi? Oricum noi, ni-am văzut dă drumu’ nost, aghică am încălecat pă biţoagle şi ni-am cam mai dus – numa’ cîtă Jula.

Grăghina dă vară

Iac-aşe pedălam io cu Mitru, uşurel, uitîndu-nie cînd în stînga, cînd în ghireapta. Aviam şi ce veghia: drumu’- ca pă masă; căşile – arenjachie; verghiaţă – păstă tăt; căfanile – una şi una. Ceva tătuşi n-am înţăles: - cum dă distanţîia dîntră fuşchieii dî la gardu’ dă cîtă uliţă, a căşilor, îi aşe mare, că mai că meri-on purcel pîntră ei? Asta ca asta, da’ inghie-s animalile şi paserile dîn uliţ’? Eh, pîn’ la urm-am ajuns şi-n Jula. Fain’ oraş cu fain’ piaţ’. Cum am ajuns, am legat c-on lanţ cu lăcată biţoaglile d-on rastel ş-am dat o raită pîn piaţ’. Mai tăţ’ cei ce vinghiau ierau d-a noşchi. D-acoalia, am bătut în retrajere cît-o grăghină dă vară, inghi-am mîncat cît-on dorob dă colbas, dă căciulă ş-apoi am dat-o pă bere. No, aşe da viaţă! Beiam bere ş-ascultam cum cîntă ceva highighişi. Eh, da’ cum stăchiam şi beiam, cam dîp-on cias, numa’ l-am auzît pă on vecin dă masă, aşe cam dă liatu’ mnio, că-m’ zîce: -“Neimet voghi?” (aghică, ieşchi niamţ?) Io: -“Îî îî”. Dîpă vo doauă beri, iel iară: -“Oros voghi?” (aghică, ieşchi rus?) Io: -“Îî îî”. Şi iac-aşa cred c-onşirat tăchie naţîile lumii. Abghia cam dîpă şepchie, opt beri, o zîs omu’: -“Romanoc?” Io: -“Îhî”. No, atunci şi-l auz’ pă ciala: -“Ooo, ...tă-vă boxu’, da’ dî ce n-aţ’ zîs dî la-nceput aşe. Pă minie Todor mă chiamă şi şed aci, în Jula, mă!” No, atunci şi vez’ distracţîie, dîpă ci-am aflat că nie chiamă p-amîndoi la fel. Nu ni-am lăsat pînă ce n-or jucat tăţ’ dî pă terasă “Periniţa”, cu noi, aşe ca dă dăspărţanie.

Întoarceria

Aşe, cîtă-n sară, ni-am întors cîtă casă. N-am apucat şi nie băgăm în vama noastă că ni-o şi-ntrebat on vameş: -“Cafea, băuturi, ţigări?” La care o zîs Mitru: -“Apăi, domnule dragă, chiară c-ar meri-o cafă”. Dîpă noi, iera unu’ cu doi saci. Vameşu’: -“Ce aveţi în saci?” Ciala: -“Mîncare păntru ghini”. Vameşu’: -“Deschideţi sacii!” Cînd culu, ciala avia cîtă zece chile dă cafă-n fiecare sac. La care, vameşu’: -“Păi, ce, găinilor le place cafeaua?” La care, ciala: -“Le place, nu le place, io altceva nu li-oi da!” Mie şi lu’ Mitru, gata-gata şi ni facă control corporal, noroc c-am folosît, iară, formula dă-ntîiaş’ dată. Dac-am scăpat dîn vamă, dîn doi paşi am fost acasă, că întătdauna drumu’ cîtă casă-i mai scurt. Amu, io ce şi vă zîc, fain-o fost călătoria la Ungarie, da’ tare-m’ pare mie c-om ajunje vremuri cînd şi la noi or fi dă tăchie, numa’ n-or fi bani. Zîc binie oare? Pîn-om ajunje acele vremuri, nu uitaţ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: buntuzască – răstoarne; apăfugat – fugărit; vighiri – găleţi; chiscuichie – îngrămădite; meseliauă – perii cu cozi lungi; şpicula – urmărea; zibzaru’ – fermuarul; fuşcheii – zăbrelele; colbas – cârnaţ; highighişi – muzicanţi.

Gheorghe Hodrea

Draji cichitori!

Vă aşchieptăm, zîlnic, la Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’. Avem dă tăchie: cloape şi şepci, ştrimfi şi curele, sfetăre şi zoboanie, bughielarăşe şi părăzoare, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ochielari dă soare şi şlipi dă baie Tăchie-s în fel şi chip, mîndre şi lesnă.

ShareTweet