Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Dă cînd îi lumia lume, oaminii or fost conduşi dîpă tăt felu’ dă leji. Numa’ aşe poachie fi ordinie şi disţiplină, în casa ta, satu’ to, în ţară, ori în lume. C-altfel, îi baiu’ cît casa, fiecare face ce vria. Amu, dînculu dă tăchie, ca treburile şi margă binie, musai şi fie, la orice rînduială, conducători cuminţ’. Bunăoară, cînd vrei şi muţ’ o chiatră mare, tătă iechipa dă muncitori acţîoniază la comanda unui sîngur om - conducătoriu’ lucrării.Dacă tăt vini voarba dă leji şi dă conducători, zîce c-ar fi zîs unu’ mai dăşchiept, c-ar fi o anume leje, lejia pragului, care zîce cam aşe: păntru a modifica ieficienţa unei iechipe, musai triabă dăzvoltat lideru’ dîn antrenor. Baiu-i că dacă chie uiţ’ tăt d-a roata, dăscuperi oamini dăşchiepţ’, dă succes, precepuţ’ la tăt felu’, da’ care nu pot trece pragu’, dătorită abilităţîlor limitachie dă a conduce. Ş-atunci nie-ntrebăm: oare cei ce nie conduc, pot trece pragu’?

Pragu’ căşii

Amu, dacă tăt vini voarba dă prag, sămnificaţîile lui îs mulchie, da’ m-aş opri la una, care niI la-ndămînă. Goşchii care ajung în casa omului dî la munchie, păntru prima-ş’ dată, bistoş să-ntriabă dî ce pragu’ dă jos, dî la uşia căşii, îi aşe dă ‘nalt? Dă obicei, cam tăţ’, uitîndu-să la pragu’ dă jos, flesnăsc cu capu’ pragu’ dă sus. Cei puţîni, s-apliacă uşurel ş-apoi să bagă-n casa omului. Aşe că vrei nu vrei, musai şi chi-apleci, în sămn dă reşpect, păntru gazdă şi păntru casa lui. Şi dacă tăt vini voarba dă conducători precepuţ’, dă ordinie şi dă disţiplină, m-aduc aminchie dă armată. Am dat, o’ n-am dat păstă conducători buni, ordinie şi disţiplină, în armată? Noi bărbaţîî, cari-am făcut armata, şchim. Da’ şi veghiem ce nie zîce bace Toghiere dăspră triaba asta! Dă mulchie ori m-aduc aminchie dă sările dă vară, cînd noi pruncii, ascultam cu drag, poveşchile bătrînilor, dă pîn cătănie. Şighiam, care pă scăuniele, care pă lăviţ’, care pă pregu’ uşii dî la uliţă. Poveşchile viniau una dîpă alta, care mai dă care mai faină. Dîn cînd în cînd, ierau întrerupchie dă cît-o cîntare, ce ieşia agale dîn clăniata lu’ vecinu’ Petre. Iac-aşe şighiam înt-una dîn sări. Bace Toghiere, la on moment dat, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, ordinu’ să iexecută, nu să discută! Aşe ni-or învăţat la cătănie. Amu, întră noi rămînă voarba, în mulchie cazuri ierau şi cadre militare care nu le pria aviau cu condusu’. Aşe ierau şi ordinile lor, ca ei. Dîrt asta vă zîc, dîn zîsa lu’ unu’ nu tria’ şi chie chiemi dă cei puchiernici, ori dă cei dăşchiepţ’, ci chiemi-chie dă cei proşchi. Da’, haidaţ’ ş-auzîm una alta, dă pîn cătănie!

Poveşchi aghivărachie

Bace Toghiere: - N-am ajuns binie în cătănie, c-aşe ni-or frecat cu inştrucţîia, dă vai ş-amar. Amu, asta n-ar fi fost mare bai, numa’ c-aviam tăt felu’ dă comandanţ’, dî la care aflam tăt felu’ dă noutăţ’, dă necrezut tolcerilor. Bunăoară, în cătănie am aflat că iexistă soare şi noapchia, c-o strîgat la noi on dom’ plotonier, înt-o zî, la inştrucţîie: -“Măi soooldat! Dacă nu baţ’ paşu’ dă defilare cum triabă, chie ţîn în soare pînă mînie diminiaţă!” În altă zî, comandantu’ dă companie strîga la noi: -“Măi soooldat! Tria’ şi ţîi duşmanu’ tăt timpu-n ochi!” Dîpă care, o continuat: -“Ce chie holbi aşe, la minie, soooldat?”

Mitru: -“Io m-aduc aminchie dă dom’ plotonier a mnio. Nie dăghia nişchie probleme dă matemaftică, dă niciodată nu le găsam rezolvaria. Înt-o zî, numa’ l-am auzît că nie dă următoru’ ordin: -“Ascultă comanda la minie, soooldat! Sînchieţ’ tri. Împărţîţ’ sectoru’ dă curăţănie în patru şi luaţ’ fiecare o bucată!” No, Mitrule, m-am gînghit, găseşchie rezolvaria!”

Ilie: - “Înt-o zî, on dom’ plotonier dă companie, ce ordin creghieţ’ că ni-o dat? Tăţ’ soldaţîî şi să radă pă picioare. Dajaba am comentat, aşe uşurel că nie păşchia arestu’, dom’ plotonier nu şi nu, c-aşei ordinu’, dî la dom’ comandant: - Şi nu mai prindă picior dă soldat năras pîn unitachie”.

Ghiorghie: -„Staţ’ aşe ş-auzîţ’ ci-am păţît io! Ieram la căzarmă, la răportu’ dă diminiaţă. Baiu’ iera mare. Diminiaţa s-o dăscuperit că o uşe dî la closetă îi hăbucită. On dom’ sărjent o anunţat săc: -“O mînă criminală o dat cu picioru’ ş-o spart o uşe, dî la closetă”. Io gînghindu-mă cam cum ar arîta o brîncă mare, ce are picioare, am rîs, aşe, uşurel. La care dom’ serjent, o tunat ş-o fuljerat, la minie: -“Măăăi raaahat! Nu mai mişca-n formaţîie, că chie mînc, măăă!”

Bace Toghiere: -“Nu ni-o fost uşor în armată. Mai ales în primile săptămîni, pînă ni-am dădat cu superiorii. Nu uit cît trăiesc, una bună. Fiţ’ atenţ’! On prechin, pă care mi l-am făcut în cătănie, iera repartizat la bucătăria căzărmii. Bghietu’ om, iera aşe mai molcom şi mai spărios. Cum şighia iel în bucătărie, cu gîndu’ la ai lui, la olachile şi animalile d-acasă, pă năsîmţîchie, on dom’ colonel, s-o băgat în bucătărie ş-o strîgat scurt: -“Ce iexecuţ’ aici, soooldat?” La care, omu’ luat dîn scurt, s-o spăriet şi dîn doauă suflări, o răportat: -“Să trăiţ’ dom’ porc. Bag la cătlan colonel cu curechi”. No atunci şi vez’ scăndal şi inştrucţîie dă front, cu tăt plotonu’. Dîpă inştrucţîie, l-o scos dom’ colonel pă bghietu’ soldat înenchia frontului, ca şi-l facă dă rîs. Că ni-o şi zîs, dom’ colonel: -“Soooldaţ’! Aveţ’ în faţa voastră, on porc ş-on măgar dă soldat...” O urmat apoi beşchieliala, dîpă care, dom’ colonel, o-ncheiet aşe: -“Treci la loc, în formaţîie, măgarule!”

Bace Toghiere: -“Înt-o zî, mă-ntorciam la căzarmă, dîn permisîie. Şi cum pă tren cinstisăm cu alţ’ soldaţ’ beutură cam păstă năcăghiere, ieram cam răchiet binie. Afară iera on soare dă mai că meriam cîtă căzarmă cu ochii închişi. Tătuş’, am văzut la on moment dat, că s-apropie cinieva dă minie. Cînd am ajuns mai aproape, m-am scuturat o dată dîn tăchie încheieturile ş-am sălutat mogorocind: -“Sssă trăiţţţ’, dom’lor jenerali!” La care, unu’ dîntră ei, m-o răspuns bîlbăit: -“B b b binie, măăă băiiieţ’.Tre e e ceţ’ în rîîînd d d, cîchie e e unu’, mă, mă m!” Mă, oamini, buni, drept în arest am ajuns. M-or confiscat şi pachetu’ d-acasă, cu şoanca şi plăcinta răchişe cu curechi. A doaua zî, m-am dat sama că-l sălutasăm pă dom’ colonel, comandantu’ unităţîi şi fusăsă şi sîngur sîngurel. Da’, păntru că l-am făcut jeneral, m-o liberat dîn arest şi m-o făcut ordonanţa lui. O dat şi ordin dă recuperare a păchetului d-acasă, da’ prăpăghiţîî dî la poartă, mîncasără tătă şoanca şi plăcinta. O mai rămăs ciontu’ dî la şoancă, pă care l-o ciubluncat prechinu’ mnio dî la bucătărie, în cătlanu’ cu păsulă. Şi păntru ca soldaţîî şi nu să mai întoarcă răchieţ’ în unitachie, pă clăghiria dî la poartă s-o scris mare: BĂUTURA OMOARĂ ÎNCET, DAR SIGUR. Înt-o noapchie, o brîncă năcunoscută, o adăugat: SOLDAŢÎÎ NU SĂ CHIEM DĂ MOARCHIE.

Da’, dăspră aşchia, cît şi dăspră mulchie alchile, ‘om vorbi data viitoare. Pîn-atunci, nu uitaţ’ nicicum, că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: flesnăsc – lovesc; hăbucită – sfărâmată; dădat – obijnuit; beşchielială – critica; mogorocind – bolborosind; răchişe cu curechi – plăcintă întinsă cu varză; ciubluncat – cufundat.

Gheorghe Hodrea

Draji cichitori!

Vă aşchieptăm, zîlnic, la Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’. Avem dă tăchie: cloape şi şepci, ştrimfi şi curele, sfetăre şi zoboanie, bughielarăşe şi părăzoare, jenţ’ şi jentuţă, şepci şi şepcuţă, maieuri şi bretele, ochieri dă soare şi şlipi dă baie. Tăchie-s în fel şi chip, mîndre şi lesnă.

ShareTweet