Episodul LX: Bace Toghiere şi poveşchi tăt dîn cătănie

Dă cînd îi lumia, oaminii or fost, îs şi vor fi împărţîţ’ în doauă cechie: una a celor ce conduc şi alta a celor ce-s conduşi. Aghică, unii comandă şi alţîî iexecută. Amu, dacă nie uităm la conducători, bistoş dăm păstă mulţ’ care nie conduc, da’ nu-n direcţîia ceia bună. Alţîî ies dî pă drum pria pă stînga, ori pria pă ghireapta. Mai îs şi unii care nie duc înăpoi, în loc şi nie ducă-n nenchie. Ş-ar mai fi on aşpect, transmichieria foncţîilor dă conducere, dî la niam la niam. C-am ajuns, dîn zîsa lu’ ciala, dă pruncii şefilor noşchi, îs şefii pruncilor noşchi. Faină triabă, nu?

Dom’ plotonier Ursu, boconcii şi săntinela

Nu-i hoghină mai bună pă faţa pămîntului, ca ceia pă laviţă, sara, la uliţă. Şi dacă păstă tăchie zgomochile-nsărării să lasă, aşe uşurel, o cîntare slobozîtă lin dînt-o clăniată, farmecu-i nămaintîlnit. Iac-aşe nie petreciam noi cu vecinii, sară dă sară. Numa’ că dă vo tri sări, vecinu’ Mitru clănietistu’, cînta numa’ cîntări dîn cătănie. Aşe şi-n sara dăspră cari-am şi vă povestăsc în continuarie. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, zîce c-ar fi zîsă unu’ că una dîntră-nţălepciunile cele mai dă samă în arta cătăniei, îi şi nu-ţ’ împinji subordonaţîî la dăznăghiejghie. Eh he heeei, drajii mniei cei dă buni, aviam în cătănie on dom’ plotonier, pă nume Ursu, care nu auzîsă dă prinţipu’ aista. Dînt-orice nie peghiepsa. Ca dă iexemplu! Înt-o diminiaţă, la inşpecţîia dă front, nici n-o apărut binie dom’ plotonier Ursu, dîpă clăghiria statului măjor, c-o şi comăndat dî la distanţă: -“Plutooon, v-alinieţ’! Plutooon draiiţ! Păntru verificaria boconcilor, răghicaţ’ picioru’ drept. Iexecutaaaria!” Amu, nimia nu avia a să chieme, că tăţ’ ieram cu boconcii boxăliţ’, dă-ţ’ puchiai arenja musteţîle-n ei, ca-n cocotoare. Baiu’ o fost altu’. Nuş’ care, dîn năatenţîie, o arăghicat picioru’ stîng. No, d-acoalia gata o fost baiu’. C-o şi zîs dom’ plotonier Ursu: -“Băi soldaaat! Cari-ai arăghicat amîndoauă picioarile?” Ca dîn cer o picat, apoi, ordinu’ dă inştrucţîie. Ni-o frecat pă plătou’ căzărmii, d-or zburat penile dî pă noi. Înt-o noapchie, dom’ plotonier Ursu, iera AOSU, aghică ajutori dă ofiţer sărvici, pă unitachie. Nuş’ cum l-o-mpins năcazu’ şi verifice săntinelile, dacă nu cumva cucăie ori duhăniesc, în posturi. Mă, oamini buni! O dat păstă unu’ dî la noi dîn ploton, dîn fămilie dă pădurari. Ciala, cum o văzut umbra lu’ dom’ plotonier că s-apropie, o strîgat: -“Stai! Cinie-i?” La care dom’ plotonier, o răspuns reglementar: -“Plotonieru’ Ursu”. Săntinela o continuat, reglamentar şi un pria: -“Apropiechie! Luminaţ-aş faţa!” Asta ca asta, c-o aprins dom’ plotonier nişchie măşini, ca şi-i vadă ciala faţa. Da’ cînd o tunat săntinela, cam aşe: -“Plotonieru’ la minie! Ursu’ pă loc!”, gata o fost baiu’! Cît casa! Dajaba o-ncercat săntinela şi-l lămuriască pă dom’ plotonier că-i prunc dă pădurar ş-are numa’ animale sălbachice-n cap, dom’ plotonier, nu şi nu, c-o vrut şi-ş’ bată joc dă iel. Aşe c-o chiemat garda, l-o şchimbat dîn post, ni-o trezît şi pă noi, tăt plotonu’ şi bagă frachie inştrucţîie. Că voarba aceia tăţ’ păntru unu’, unu’ păntru tăţ’.

Dom’ jeneral, ordonanţa şi apelu’

Dîn cînd în cînd, mai ierau şi întîmplări dăşoaghie. Cum ar fi asta! Înt-o zî, pînă-n amniaz’, o zîs dom’ plotonier Ursu cîtă ordonanţa lui, on ficior dă păcurar: -“Soldaaat! Mare atenţîie c-are şi vină dom’ jeneral. Cînd vinie, anunţă-mă!” Cam dîp-on cias, o ieşit dom’ plotonier, dîn birou ş-o-ntrebat ordonanţa, scurt: -“O vinit?” Ciala o răspuns: -“Raportez! Nu!” Păstă alt cias: -“O vinit?” Ciala o răspuns: -“Raportez! Nu!” Dî la o vreme, o apărut şi dom’ jeneral. La care, ordonanţa l-o-ntrebat: -“’Mnieta ieşchi jeneralu’?” Dom’ jeneral o zîs: -“Da!” Ordonanţa s-o uitat lung la dom’ jeneral ş-o zîs răspicat: -“No, ai băgat-o pă mîniecă! Dă doauă ciasuri chi-aşchiaptă dom’ plotonier, p-inghie umbli?” Apoi şi veghieţ’ inştrucţîie dă front, dîpă plecaria jeneralului. În altă diminiaţă, o făcut dom’ plotonier Ursu, apelu’. Cam aşe: Plototonieru’ -“Abărbieriţei!” Soldatu’ –“Prezent!”; Plototonieru’ –“Aciocîrlănoaiei!” Soldatu’ –Prezent!”; Plototonieru’ -“Ciocănel!” Soldatu’ –“Prezent!”; Plototonieru’ –“Felceru!” Soldatu’–“Prezent!”; Plototonieru’ –“Vrabie!” Soldatu’–“Prezent!; Plototonieru’ –“Zero unu!” Nici on răspuns. Plototonieru’ (dîn nou) –“Zero unu”. La care, o ieşit dîn front, on coleg d-a nost, aşe mai zipichicit ş-o zîs; -“Dom’ plotonier, io mis, da’ nu mă chiamă zero unu, ci mă chiamă Oi”. No, atuncia şi veghieţ’ nervi, la dom’ plotonier, cum că ce, iel nu şchie ce-s acelia oi şi ce-s acelia cifre?

Poliogonu’, duhănitu’ şi tănchistu’

Înt-altă zî ieram p-on poligon dă trajere. Tăţ’ şighiam pă foale cu armile-ncărcachie. La care, dom’ plotonier Ursu, o comăndat: -“Soldaaaţ’! Foooc dă voie asupra ţînchilor. Iexecutaaaria!” Ţăvile puşchilor scopiau foc. Poligonu’ răsuna dă puşcăturile noaşchie. Ţînchile sfîrchicachie şighiau înt-o parchie. Dă la o vreme s-o făcut linişchie. La care, dom’ serjent Sfîrăilă s-o prezentat la răport la dom’ plotonier Ursu. Discuţîia o fost scurtă: Dom’ plotonier Ursu –“ Ce să-ntîmplă sărjent? Ce-i cu linişchia asta?” Dom’ sărjent Sfîrăilă –“Dom’ plotonier răportez, nu mai avem gloanţe. Ce ordonaţ’?” La care, dom’ plotonier, nervos că fusăsă trezît dîn somn, la umbra unui frăgar, întru “înţelepciuni-ai” biniecunoscută, o ordonat săc: -“Încetaţ’ focu’, ce naiba!” Şi iac-aşe treciau zîlile noaşchie dă cătănie. Numa’ că cei mai zenzibili, nu rezistau ş-audă tăt felu’ dă ordinie zăbunichie, dî la oamini zăbuniţ’. Ş-atunci, ci-aviau dă făcut? S-apucau dă duhănit. Ş-ajunjiau, dî la o vremie, că nu li-ajunjia solda păntru ţîgări. Foarchie puţîni reuşiau şi să lesă dă obiceiu’ aista spurcat. M-aduc aminchie că înt-o zî, l-am întrebat p-on coleg d-a mnio, dă cătănie, că dî ce să preumblă zî dă zî, dă vo tri săptămîni, tăt d-a roata dîpă măgăzîia dă muniţîi. Răspunsu’ o vinit scurt şi săc: -“Musai şi mă lăs dă duhănit!” Eh, da’ tăt în cătănie, am mai păţît una bună. Asta am ş-o povestăsc şpeţial păntru voi pruncii. La on moment dat, d-alungu’ cătăniei, am fost căntonaţ’ înt-o unitachie dă tănchişchi. Înt-o sîmbătă, aşe mai dîp-amniaz’, unu’ dîntră tănchişchi, cu care mă prechienisăm binie, ce creghieţ’ că l-o rugat pă ofiţeru’ dă sărvici? Fiţ’ atenţ’! Că iel îi dă loc dă păstă ghial dă unitachie şi că s-ar ţîpa pîn’ acasă şi că oare cum ar fi dac-ar mere cu tancu’, ca şi-l vadă părinţîî, vecinii şi niamurile ? Ofiţeru’ nici nu vreia ş-audă. Eh, da’ tănchistu’ nu s-o lăsat, îi dăghia înenchie, cum că tatî-so musai şi-nciapă on butoi cu vin vechi şi c-ar trăbui mutachie şoancile, că-s pria aproape dă obloc, în cămară şi că să cam uscă. Apoi o-nceput ş-anumere, cu voce tare, dimijenile cu răchie. Ofiţeru’ dă sărvici, tăt n-o ţedat. Eh, da’ cînd o pominit dă ceva răchie dă meră gutîi, pă dom’ ofiţer dă sărvici o-nceput şi-l treacă scopiţî ş-o cedat, da’ c-o condiţîie, ca musai şi-l însoţăsc io pă tănchist. Şi iac-aşe, ieşirăm cu tancu’ pă căputu’ căzărmii şi direcţîia, pîn pădure, păstă ghial, cîtă satu’ tănchistului. Vremia iera bună, motoru’ tancului zăngănia nervos, scopind fum ‘niecăcios, pă ţăvile dă ieşapament. Unitachia rămăsăsă binie-n urma noastă. Cînd gata, gata şi trecem păstă cocoaşia ghialului, ce creghieţ’ că s-o ivit în mijlocu’ drumului?

Ursocu’ şi cădou’

On ursoc pogan binie şighia-n doauă picioare, cu faţa cîtă noi. Ce şi să deie d-o parchie dîn calia noastă. Nici gînd. Dă trecut p-îngă iel n-aviam cum, că iera strîmt drumu’, aşe c-am oprit. Dajaba am fornăit cu puchiere motoru’ tancului, ursocu’ nu s-o mişcat. Mişcat-am apoi duda dî la tanc, dînt-o parchie-n alta, fără rezultat, ursocu’ nu iera spărios. Eh, da’ cînd am dăşchis căpacu’ dîn tăvanu’ tancului, ca şi ies la aier, am înţăles care-i şopîrla. Ursocu’ şighia-n doauă picioare, cele dîn năpoi, zgăuna a durere şi-m’ făcia sămn cu picioru’ dîn nenchie ghireapta, cîtă picioru’ dîn nenchie stînga, sămn că păţîsă bai. Ce iera dă făcut? Dîn doauă mişcări am zburat dîn tanc, m-am apropiet uşurel dă ursoc ş-am constătat c-avia în picioru’ dîn nenchie stînga, o ţandură. M-am întors apoi la colegu’ care tremura ca varga-n tanc, i-am cerut on cleşchie şi şcătula sănitară şi ‘năpoi, la ursocu’ suferind. Cîci ai zîce ursoaică, am smuls cu cleşchile ţandura dîn picioru’ ursocului, dîpă care i-am băndăjat rana şi i-am înfoşolit-o strîns c-on tifon. M-am suit apoi în tanc şi pîn oblocuţă ni-am uitat şi veghiem ce face ursocu’. Ce creghieţ’ c-o făcut? S-o lăsat în tri picioare, ni-o făcut cu capu’ dă doauă ori, în sămn dă mulţam şi dus o fost, cîtă umbra şi răcoaria pădurii. Noi, bucuroşi c-am făcut o faptă bună ni-am văzut dă drum. Acasă la tănchist, cum am ajuns, bucuria o fost cît casa. Tăchie niamurile or năpăghit pă noi, d-o fost musai şi-i încăruţăm cu tancu’, pă tăţ’. Răchiile şi vinurile ierau făr’ dă număr. Tătă lumia închina şi beia-n cinstia noastă. Tata tănchistului beia şi plînjia dă bucurie că i-o vinit acasă pruncu’, cu tancu’. Greu am scăpat d-aculu. Oricum nu ni-am întors cu brînca goală. Or umplut ciia tancu’ cu tăt felu’: bidoanie cu vin, dimijenie cu răchie, patru şonci, mulchie dărăburi dă clisă, vo şasă pichie, părădăici, pipărci grasă şi usturoaie, tri braţă dă ciapă verghie ... Tăchie ca tăchie, da’ păstă ce creghieţ’ c-am dat iară-n pădure? În mijlocu’ drumului, pă locu’ inghie ni-am oprit la mărs, la-ntoarcere nie aşchiepta ursocu’ c-o coşară mare, plină cu mană proaspăt culiasă, în sămn dă mulţămită că i-am scos ţandura dîn picior. Voarba ‘ceia: binie faci, binie primeşchi. Şi iac-aşe, ni-am întors în căzarmă cu tăt felu’ dă bunătăţ’. Tăchie cătanile or mîncat ş-or beut doauă zîle şi doauă nopţ’. Mana am dat-o cădou domnului ofiţer dă sărvici, ca ş-o ducă acasă, c-avia cinci prunci. Că dîn zîsa lu’ ciala: dar dîn dar să face rai. Amu, la capătu’ poveşchilor ce poci şi vă mai zîc, dăcît că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar:măşini – chibrituri; dăşoaghie – comice; zipicichit – slăbănog, pipernicit; zgăuna – plângia; ţandură – aşchie; mană – zmeură; gurgoi – orificiul sticlei; albie – covată.