Dîn cele mai vechi timpuri, oaminii s-or folosît dă zgomochie şi tolăituri, în fel şi chip. Dacă la-nceput spăriau animalile pericoloase, păntru aş’ apăra peşchierile-n care să adăpostiau, mai apoi oaminii or început şi să spărie-n luptă, unii pă alţîî, ba pîn felu-nfricoşetor în care să-mbrăcau, ba pîn ţîvliturile pă care le scochiau dîn gură ori dîn tăt felu’ dă dudurişchie meşchierichie cu tîlc. Mai tîrzîu, tehnica militară pîn bubuituri şi vîjîituri, o băgat groaza-n bghiata populaţîie ţivilă, păstă care războiu’ s-o năpustit cu atîchia ş-atîchia boambe. Şi iac-aşe, oaminii să spărie fie dă văzut, fie dă auzît, numa’ că dîn zîsa lu’ ciala: mai rău să spărie omu’ dă auzît dîcît dă văzut. Astîz, mai tăchie spărieturile îs dă dominiu’ trecutului. Oaminii nu mai ţîvlesc unii la alţîî, o vinit vremia aşe zîsului dialog paşnic. Chiară dacă faci gălăjie, nămulţămit dă traiu’ care-i tăt mai greu, nimia nu chie bagă-n samă. Da’ ca şi nu rămîniem cu impresîia că tăt d-a roata dîpă noi îi linişchie dă morminţ’, musai ş-aminchim că tătuşi iexistă doauă sectoare în care oaminii tolăiesc: în fotbol şi-n politică.
Clopu’ şi stelile
Şi cum zîciam mai ‘nenchie, oaminii nu să mai chiem dă bubuituri şi puşcături. Dacă pă vremuri, în noapchia dîntră ani, păfugam anu’ vechi cu bubuituri dîn băghice-n care băgam carbid, ori cu chei dă mobilă-n care băgam fosforu’ dî la bîchile dă măşini şi cuie ş-apoi dăghiam cu iele dă beton, în zîlile noaşchie, dă Revelion, îs la modă focurile dă artificii. Şi nu numa’ dă Revelion, ci şi la tăt felu’ dă sărbători şi festivaluri să trag focuri dă artificii cheltuindu-să o groază dă bani, păntru încîntaria privitorilor care, săracii, cu votu-n jeb, nu şchiu (voarba vinie) cui şi-l deie. Şi dacă tăt vorbirăm dă focurile dă artificii, n-am şi uit cît trăiesc, cum la o mare sărbătoare ieram în vîrfu’ peleg al unui munchie. Mii dă oamini mîncau, beiau şi-ş’ petreciau în cîntări şi-n jocuri popolare. La tăt paşu’ dăghiai păstă fel şi fel dă benz’. Cărnurile sfîrîiau pă grătare. Friptaniile aluniecau pă gîrchienie ş-apoi ierau îniecachie-n vinuri şi beri. Cătlanile numa’ duduchiau su’ căldările cu tocană. Şetrile ierau asăltachie dă lume. P-o bină mare cîntau solişchi, care mai dă care mai renumiţ’. Ce mai,veselia şi buna dispoziţîie ierau la maxim. Eh, da’ pontoş la mniez dă noapchie, dî la baza munchielui, o-nceput a să năpusti cîtă cer focuri dă artificii. Suchie dă stele colorachie luminau ceru’. Tătă lumia iera-nghireptată cu ochii-n sus. Da’ on om, ce creghieţ’ că făcia? Iaca ce! Iuchie ca piperu’, fujia ca prisnălu’, cu clopu-n brînci, ca şi prindă stelile colorachie. No, aşe ceva-ţ’ mai auzît? Da’ dă văzut? O fi făgădită, bghietu’ om, la vo muiere, că-i duci-o stia dî pă cer. Eh, ce nu face omu’ păntru cinie i’ drag, nu?
Ciala cu vaca
Înt-o dîp-amniază dă sîmbătă, la uliţă, num-am văzut că vinie unu’ cu vaca, spră noi. Vecinu’ Petre clănietistu’, mai corios dîn fire, l-o-ntrebat: -“No, dară, inghie meri cu vaca?” Ciala o răspuns: -“O duc, mă, la veterinar”. Vecinu’ Petre o continuat: -“ D-apu ci-o păţît, mă? Doară nu i s-o băgat tarchie pchietruţă-ntă unghii?” Ciala o răspuns săc: -“Nu!” –“O fi-nghiţîtă ceva cui?”, l-o-ntrebat Ilie. Ciala o zîs: -“Nu!” Vecinu’ Ghiorghie, s-o băgat şi iel: -“Ş-o fi muşcată ceva poţoc, mă?” Răspunsu’ o fost acelaş:”-Nu!” La care Mitru, scos dîn sărichie, l-o-ntrebat răspicat pă ciala: -“Atunci dî ci-o duci la veterinar, mă?” Răspunsu’ o picat păstă noi ca on trăsnăt: -“Apu, dacă-i vaca lui, cum şi nu i-o duc!” No, aşe da conversaţîie! Asta-i ca aceia cu mărsu’ la artizană. Pă vremuri, cînd meriai la artizană dîpă apă, cu chenţîle-n brînci, tăţ’ cei cu care chie-ntîlniai chie-ntrebau săc: -“Inghie meri? Dîpă apă?” Răspunsu’ iera-ntătdauna acialaş’: -“Da, dîpă apă”. Sînguru’ calm, dî pă laviţă, o rămăs bace Toghiere, care o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, la casa zgîrnăitului, nici şoaricii, nici poţocii nu să duc. Ş-amu, dacă tăt vini voarba dă şoarici, bătrînii zîciau că dacă nu-s şoarici la casa omului însamnă c-o fost anu’ sclab, nu s-or făcut bucachile. Eh, da’ dacă-s şoarici mulţ’ şi bucachile-s dîn belşug. Oricum, nimia nă să-ngrijora dîrt mulţîmia şoaricilor, că doară mîţîle ce dolgozau zîua şi noapchia. Cu timpu’, oaminii s-or şpeţializat. Or inventat tăt felu’ dă otrăviciuni, împotriva şoaricilor şi a poţocilor. Numa’ că popolaţîia o primit cu reţîniere metoda. Oaminii meriau pă varianchile vechi şi binie şchiuchie. Bunăoară, şoaricii ierau prinşi o’ dă mîţă, o’ su’ borcanie cu jumătăţ’ dă nuci, o’ în curse dîn lemn, dotachie cu arcuri şi aţe. Cu prinsu’ poţocilor iera mai complicată rînduiala. Da’ dacă tăt vini voarba dă poţoci, fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat înt-on an!
Începutu’ acţîunii
Cum vremia o umblat dîpă sămănături, deci anu’ o fost roghitor, înt-o toamnă, numa’ or jemut coşerile şi podurile su’ greomîntu’ bucachilor. Şi cum, voarba ceia: baltă şi fie, că vin broscoii, prinţipu’ s-o aplicat şi-n gospodăriile săchienilor, aghică ni-or năpăghit şoaricii şi poţocii. Amu, cu şoaricii ni-am dăscurcat cumva, da’ poţocii nie dăghiau dureri mari dă cap. Cei mai mare problemă o avia on vecin, dî pă marjinia satului, pă ciufală Cotrovu (că dîn anu’ aciala i-o rămăs ciufala aşe). La iel în olachie zîci că s-o adunat tătă-mpărăţîia poţocilor. Chiţîiau şi guiţau noapchia, dă oaminii dîn colţu’ aciala dă sat, nu mai puchiau durmi. Ceva trăbuia făcut! Amu, noi, vecinii dî pă uliţa noastă, ni-am dăscotorosît cumva dă poţoci, ba cu cursîle, ba cu cînii, da’ şi cei ci-or scăpat dî la noi, tăt la vecinu’ Cotrovu or fujit. Gurile rele zîce c-ar fi zîsă că vecinu’ Cotrovu ar fi gunoietă dîn plin locu’ inghi-o sămănat tenchi, cu gunoi dî la vaci, amestecat cu găinaţ dî la ghini, cu gunoi dî la iepuri şi cu gunoi dî la vermii ciia dă mătasă, crescuţ’ dă pruncii dî la şcoală, cu frunze dă frăgari. Şi iac-aşe, tătă amestecătura asta dă-ngrăşămînt, o dat o mană-n tenchi, dă numa’. C-o şi zîs vecinu’ Cotrovu, c-aşe tenchi dulce la boabe n-o avut dă cînd poartă ştrimfi. Dulciaţa boabilor, să pare că i-ar fi atrasă pă poţoci, în perimetru’ aciala. Într-aşe fel prezentîndu-să situaţîia, dă urjenţă am înjghiebat o comisîie. Pă minie, nuş’ care m-o propus şef. Am acţeptat făr’ dă crîcnire. Ce mai? Trăbuia sălvachie olachile omului. Ni-am prezentat apoi, tăţ’ vecinii dî pă uliţa noastă, la vecinu’ Cotrovu acasă, am anălizat situaţîia la faţa locului ş-apoi am supus la vot planu’ tactic dă luptă, pă puncchie. Tăţ’ ciia prezenţ’, cu muieri cu tăt or răghicat brîncile, păntru. N-o fost nimia păntru împotrivă, aşe c-am trecut la fapchie. Păntru început, am cotat gurile cotroavilor ş-am început şi tolăim şi şi băchiem cu clopacile pă tăt felu’ dă tăbli, lăvoară, ori lăboşi sparchie. Muierile tîvliau şi iele, aşe mai ascuţît şi-vîrchiau în brînci cîrîitoare dîn lemn, cu care să spărie cioarile. Dî la o vreme o fost musai şi nie oprim, că răguşisăm. Rezultatu’ – nula. Apoi, am adus nişchie cîni şoricari, dî la unu’ dîn sat. Or lătrat ş-or scrumat bghieţîî cîni, cam vo doauă ciasuri, da’ dîn străfundurile cotroavilor nu s-o arîtat nici on poţoc. Am încercat apoi şi ţîngălim dîn ţîngălaie mici, doară doară ia derenja suniechile subţîri pă poţoci la urechi ş-or ieşi dîn cotroave. Nici urmă dă poţoci, ni-am ales numa’ cu vîjîituri în urechi.
Marile şpeţialist
Cam cîtă cînd şi propun o ultimă soluţîie, num-am văzut că s-o băgat pă uşia ocolului unu’ c-on hălat alboiet, pă iel, pă cap c-o bască niagră cu ţuţur, cu cizme dă gumă-n picioare şi c-on jentoc în brînci. Nuş’ care o zîs că-i marile şpeţialist dă stîrpit poţocii ş-o vinit dî la Chişinieu, c-ar fi trimasă, întră timp, careva dîpă iel. Tăţ’ şighiam gurăcască la marile şpeţialist care cum o ajuns, o dăşchis jianta cu scule, o scos o părechie dă mănuşi dîn gumă, li-o tras pă brînci ş-o-ntrebat scurt: -“Inghie-s cotroavile?” Cîci ai zîce meserie, i-am arîtat inghie-s şi omu’ ş-o-nceput lucraria. Păntru-nceput, o scos dîn jentoc on băghic mare ş-o dudă dîn fer, cu ceva ghiere la on capăt. No, ni-am vorbit noi aşe mereoaş, băsamă cu scula aceia îi apucă pă poţoci şi-i traje dî pîn cotroave. Da d-inghie! Nici voarbă d-aşe cava. Că numa’ l-am văzut că scoachie dîn duda dă fer, altă dudă mai subţîre şi dîn aceia alta şi mai subţîre şi la urmă, una aşe mai subţîietă, cari-o rămăs cu ghierile-n vîrf. Dă ghiere o legat on drod subţîre şi lung, apoi o luat dîn băghicu’ dîn tablă, on bruş albicios la farbă, carbid zîce cîtă iel, l-o fixat în ghiere şi uşurel, l-o băgat înt-on cotrov, cît s-o putut dă afund. O slăbit apoi drodu’, ca şi pice bruşu’ albicios, apoi o scos duda afară. Iac-aşe o făcut şi la cotrvu’ ce avia strunga cîtă coşara dă tenchi, şi la ciala cu gura cîtă grămada dă lemnie tăiechie şi mai la încă vo zece, cinspece strunji. Cînd operaţîunia s-o-ncheiet, marile şpeţialist o ordonat: -“Băgaţ’ apă, dîn belşug!” Ş-am început şi băgăm apă cu vighirile. Mă, oamini buni! Cam cînd am ajuns la a trizăcia vighire cu apă, o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng. Pria multă apă să ceria. Pî la a şaizăcia vighire dă apă, ni-am oprit, c-o-nceput şi iasă dîn pămînt, pîn strunji, da’ şi p-inghie nu nie aşchieptam, on fumoc albicios şi derenjant la amuşinători. Marile şpeţialist avia comanda. Noi, tăţ’, şighiam pregăchiţ’ cu lopeţ’, furci, budace şi pari, în brînci. Aşchieptam şi iasă poţocii buiguiţ’ dă cap, d-atîta fum’niecăcios. Da’, doară nu creghieţ’ că s-o-ncheiet acţîunia cu binie?
Sfîrşitu’ acţîunii
Cum stăchiam noi pregăchiţ’ dă luptă, cu muierile şi cu cînii alăturia, pînă-i lumia nuş’ care, cînd o apărut dînt-on cotrov primu’ poţoc, o ţîpat o ţîgare aprinsă drept cîtă gura strunjii. Aşe că ţîgaria o aluniecat p-îngă poţoc cîtă străfunduri. Mă, oamini buni! Cînd o dat jaru’ dî la ţîgare, dă gazu’ dîn cotrov, num-am auzît o fîsîitură grozavă. Io, atît-am apucat şi strîg: -“La uliţăăă, fugaaa marşşş, măăă!” Bărbaţîî cu armată făcută, or înţăles care-i şopîrla ş-or iexecutat ordinu’. Muierile, abghia or apucat şi să ieie dîpă noi. La faţa locului, o rămăs marile şpeţialist şi vecinu’ Cotrovu, cu muieria. Dîpă fîsîitură, num-am văzut că să-mfoaie pămîntu’, pă ici coalia. Eh, da’ cînd zăci dă-nfoituri or luat-o, pă su’ pămînt, cîtă iştălău, gata o fost baiu’. Cîci ai zîce obuz, iştălău’ s-o-mfoiet şi iel, uşia o zburat dî ţîţîni, oblocuţu’ s-o făcut fleci, hăizaşu’ s-o-ncîrnit ca o spinare bechiagă şi tăt iştălău’ s-o arăghicat, dî la suflu, cam jumătat’ dă metăr dî la pămînt. S-o oprit apoi în aier, cam cît şi strîgăm noi tăţ’-”Oaaaiii!” ş-apoi s-o năpustit cîtă pămînt ca o vacă mare, dăşelată. Întră timp, suchie dă poţoci or zburat care-ncătrău, pîn ogrez’, cîtă olachile noaşchie. No, m-am gînghit, faină triabă o ieşit! Pîn’ la urmă s-or arenjat cumva lucrurile. Pă vecinu’ Cotrovu şi pă muieria lui, i-am recuperat dîn fundu’ ogrezî, că fujisără dîpă marile şpeţialist, ca şi-l prindă şi şi-l clopăciască. O scăpat bghietu’ ca pîn urechile acului, luînd-o la fugă, fără cizme-n picioare. Dă poţoci am scăpat în cîchieva zîle, c-am aplicat stratejia care n-am apucat şi i-o propun, lu’ vecinu’ Cotrovu - ceia cu aricii. Numa’ binie am vorbit cu Miculaia Lupului, păduraru’ şi ni-o prins cît-on arici păntru fiecare casă dî pă uliţa noastă. Amu, nu l-am lăsat făr’ d-ajutor pă vecinu’ Cotrovu. În doauă zîle, am pus tăţ’ brînca şi i-am refăcut iştălău. Noroc că la momentu’ iexplozîiei, marhîle ierau pă nimaş. La tăchie cele povestichie, ci-ar mai fi dă adăugat, dîcît că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar:poţocii – şoboşanii; tolăiesc – fac gălăgie; băghice – cutii din tablă; măşini – chibrituri; peleg – chel; prisnălu’ – titirezul; dolgozau – munceau; alboiet – albastru.
Gheorghe Hodrea
| < Anterior | Următor > |
|---|
