Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Una dîntră grozăviile lumii îi corentu’ ielectric. Dacă şpeţialişchii zîc c-ar fi o umblătură diriguită a sarcinilor (Atenţîie! Nu greutăţ’, ori misîuni ...) ielectrice care pot fi purtachie dă ielectroni, ioni (Atenţîie! Nu oamini cu numile aista) ori combinaţîi (Atenţîie! Nu afaceri) a acestora, noi, oaminii dă rînd, atîta şchim: corentu’ ielectric îi o puchiere năvăzută care cură, pă năsîmţîchie, pîn droaghie băgachie-n dughie pîn păreţ’. Tăt şpeţialişchii, zîc c-ar fi doauă feluri dă corent: alternativ şi continuu. Amu, înenchie dă Marea Înşchimbare, mai iera on fel dă corent, corentu’ întrerupt, care iera şi iel dă doauă feluri: întrerupt alternativ şi întrerupt continuu. Şi cum cel mai la-ndămînă iexemplu dă corent ielectric îi fuljeru’, mare atenţîie cînd umblăm la corentu’ ielectric, c-ar puchia şi nie fuljere. Dîn zîsa lu’ unu’, “fuljerat”, zîce că d-aci ar fi ieşit iexpresîia sere ca şi corentat.

Doauă goluri dînt-on şut

Înt-o sîmbătă dîpamniază ieram tăţ’, ciia dî pă uliţa noastă, pă lăviţ’. Şighiam gură cască, cu ochii-n sus, la bace Siguraţă, ielectricianu’ satului, care să suisă cu ceva ghiere dă fer în picioare în vîrfu’ stîlpului dă păstă drum, ca şi-nşchimbe becu’ dînt-o lampă. La on moment dat, numa’ l-am auzît pă bace Ilie că zîce, aşe mereuşel: -“Mare corajie tria’ şi aibe omu’ aista dă să joacă cu corentu’, mă!” Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cinie nu să bagă-n apă, nu mîncă peşchie. Aşe şi cu corentu’, cinie n-are corajie şi umble cu iel şi nu s-apuce dă meseria asta, că n-o-nvaţă! Cu tăchie, însă, că-i pericolos corentu’ ielectric, mult binie o adus iel omului. Numa’ şi nie aducem aminchie cît chinai o fost pă capu’ bghieţîlor prunci, care ierau musăiţ’ şi-nveţă la lumina lămpilor. Astîz’, corentu’ îi on aghivărat confort în casa omului. N-am şi uit cît trăiesc, ce s-o-ntîmplat la on săchian d-a nost, pînă n-aviam corentu’ băgat. Fiţ’ atenţ’! Înt-o noapchie dă vară, num-am auzît că-i zarvă mare, inghieva, pă marjinia satului. O muiere strîga ca dîn gură dă şerpe. Dă urjenţă am sărit tăţ’ dî pîn paturi şi aşe, în pendele, am luat-o cîtă locu’ cu baiu’. Cînd culu, ce creghieţ’ că iera? Năşchia nievasta unui vecin, pă nume Laie şi pă ciufală Lămpaşu’. Ca dîn pămînt o ieşit moaşia satului, c-on lămpaş în brîncă şi c-o jentuţă-n ceilaltă şi dîmpreună cu muierile noaşchie, s-o băgat la ciala-n casă. Noi bărbaţîî, am rămăs în uliţă pă laviţă, corioşi ci-are şi fie, prunc, o’ fată. Dabghia am aşchieptat şi iasă dîn casă vecinu’, cu vestia cia mare. Cum şighiam noi corioşi, la uliţă, nuş’ care, dînlontru, o dăşchis on obloc, băsamă şi intre-n lontru’ aier răcoros, aşe c-am auzît tăt ce să vorbia. N-am apucat şi duhănim jumătat’ dă ţîgare, fiecare, că num-am auzît on cîrloit subţîre ş-am văzut-o pă moaşia satului, la lumina lămpaşului, c-arăghică-n sus, on pruncuţ şi zîce: -“Şi-ţ’ trăiască ficioru’, Laie!” N-am apucat şi nie bucurăm, noi, ciia d-afară, c-m mai auzît on cîrloiat, al doilia. Şi păstă iel, vocia moaşii: -“Şi-ţ’ trăiască şi fata, Laie!” La care, vecinu’ Laie, o tunat cîtă bghiata moaşe: -“Doamnă moaşe! Stînje dă urjenţă lămpaşu’, că-i atraje pă prunci lumina!” Eh, d-atunci s-o dus voarba păstă sachie, că moaşia noastă are lămpaş fermecat şi atraje pruncii. Oricum în sara aceia, vecinu’ Laie Lămpaşu o făcut cinste dublă. Ce mai, om preceput, o dat doauă goluri dînt-on şut, dîn zîsa lu’ ciala.

Ştereo, trifazîc şi corauă dă ventilator

Tăt aşe, m-o povestit on vecin d-a’ pruncilor mniei, dîn Arad, c-o fost învitat la on niam d-a lui, la bochiez. Şi cum l-o mîncat limba, ce creghieţ’ că l-o-ntrebat pă gazdă, la intaria-n casă? Iaca ce: -“Mă, Flore! Am auzît c-ai scule muzîcale ştereo, mă! (că-i născusă muieria jemini) Omu’ o pus capu-n chiept şi n-o zîs nimica. N-o zîs atuncia, da’ s-o ivit momentu’ şi zîcă păstă cîţva ani. Aşe că Flore l-o ţîngălit pă fir pă vecinu’ pruncilor mniei dîn Arad şi i-o zîs: -“Vărule! Am auzît că ţ-ai băgat trifazîc, mă! (că-i născusă muieria, lu’ ciala, tripleţ’) Eh, da’ dacă tăt vini voarba dă corentu’ ielectric, haidaţ’ şi vă povestăsc cum o fost cînd l-or băgat la noi în sat. Deci, mare atenţîie! Mai întîi or vinit iechipile dă ielectricieni, ca şi baje stîlpi-n pămînt. Aşe c-or scoborît dî pă nişchie măşini, stîlpi dîn lemn lunji şi rotunz’, feşchiţ’ cu ţuruc încălzît ş-amestecat cu motorină. Or făcut apoi gropile, or arăghicat stîlpii-n picioare şi i-or ţîpat în gropi. Dîpă care, or astupat gropile cu pămînt, pă care l-or bătut binie cu maiurile. Dajaba am vrut ca şi-i ajutăm pă muncitori, că nu ni-or lăsat. Or zîs că n-avem făcut inştuctaju’. Ieventual am puchia şi-i îmbiem, d-amniaz’, cu ceva întăritor. Ceia ce s-o şi-ntîmplat. Numa’ că, băsamă, unu’ s-o-ntărit cam tare, şi năavînd ce face, s-o ţînut dă glume. Cum şighiam noi pă lăviţ’ şi nie uitam la ielectricieni cum înching firile, d-alungu’ uliţîî, num-am văzut c-apare dî cîtă marjinia satului on ielectrician, în fuga cei mai mare, jghierînd ca dîn gură dă şerpe. Noi tăţ’ am zburat în picioare. N-o apucat şi triacă vîjîind pîntră noi, că io, vijilent dîn fire, înţălegînd înt-o clipită care-i şopîrla, am luat-o la fugă dîpă iel. Dabghia l-am ajuns pă dîr tolchiş, inghie dîn doauă mişcări l-am pus jos şi l-am liberat dă primejghie. Dă fapt, ce s-o-ntîmplat? N-or reînceput binie lucru, dîpă paoza dă masă, că ciala mai afumat dîntră ei, o aflat întră nişchie bălării, în marjinia satului, o corauă dă ventilator ş-o dat cu ia drept pă grumaz la on coleg d-a lui. Omu’ crezînd că-i şerpe, o luat-o la fugă tăt jghierînd. Binie că l-am prins, c-altfel fujia ca şi cînii cu băghice legachie dă coz’, pînă pomnia inima-n iel.

Mătuşia, şmecăru’ şi pchietruţa

Şi iac-aşe, n-o fost zî şi nu să-ntîmple cîtă ceva. Bunăoară, înt-o zî, doi ielectricieni lucrau în vîrfu’ unui stîlp şi cîntau “Mă sui-i în ghialu’ Clujului, ti ra ra ram!” Şi cum cîntau iei făr’ dă gînduri şi legau firile pă ceva olcuţă dă porţolan, p-îngă ei o trecut o muiere bătrînă cu chenţîle-n brînci. Meria dîpă apă, la artiziană. Dodată, numa’ l-am auzît pă unu’, mai şmecăr, dîntră ielectricieni, că zîce cîtă bghiata muiere: -“Mătuşe! Ia capătu’ dî la drodu’ aciala, ce-i zbîtlonţat cîtă pămînt şi-l bagă în balţu dî la ştriangu’ pă care-l slobod io!” La care, bghiata muiere o băgat capătu’ drodului în balţu’ ştriangului ş-o zîs: -“Poţ’ şi-l traji pă stîlp, niepoachie!” şi dusă o fost. Abghia cînd o zîs ciala şmecăr cîtă cialalalt: -“No, vez’ mă, că aista-i nulu’!” m-am dat sama c-o scăpat bghiata muiere ca pîn urechile acului, dă corentare. Ei, da’ şi ielectricianu’ ciala şmecăr, dîn vîrfu’ stîlpului, o păţît-o. Ie fiţ’ atenţ’ cum! Înt-o zî, la încheieria programului dă muncă, vinia ielectricianu’ ciala şmecăr dî cîtă marjinia satului, c-o lopată pă umăr, cîtă măşina cu scule. Şi cum vinia aşe, linişchit, numa’ l-am văzut că s-apliacă cît-on stîlp, să pringhie dă iel cu brînca stîngă şi dînt-odată arăghică picioru’ ghirept şi-ncepe şi să scuture dîn tăchie închieturile. No, ni-am gînghit noi, gata-i baiu’ d-aci, l-o luat corentu’. Aşe că Mitru, mai iuchie ca noi tăţ’, dîn doauă mişcări, o pus brînca p-o lopată, nuş’ d-inghie, o fujit ‘năpoia celuia şi cînd i-o ars o lopată păstă brîncă, l-o şi dăzlipit dă stîlp. Tăţ’ privitorii ni-am bucurat că l-o sălvat pă ciala dî la corentare. Numa’ că n-o fost chiar’ aşe. Că ni-o zîs ielectricianu’ şmecăru’, pîntră suduituri, că n-avia cum îl corenta stîlpu’, că iera dîn lemn şi lemnu’ nu conduce corentu’. Dă fapt ce s-o-ntîmplat? Bghietului om i s-o băgat o pchietruţă în şclarfă ghireaptă, c-avia-n picioare ceva şclarfe tăiechie dî cizme dă gumă. Şi cum îl derenja chietruţa, s-o sprijinit cu brînca dă stîlpu’ dă corent ş-o-nceput şi-ş’ scuture picioru’, ca şi-i iasă chietruţa. Iac-aşe s-o ales cu brînca sclinchită şi Mitru cu suduituri, în loc dă felicitări. C-aşei cînd chie baji inghie nu-ţ’ ferbe oala, nu?

Strolimbatu, becu’ şi cuiocu’

Eh, da’ păstă tăchie aşchia, s-o-ntîmplat una bună rău. Vecinu’ Strolimbatu’, pă ciufală, că d-atuncia i-o rămăs ciufala aşe, ce creghieţ’ c-o făcut? Cînd or ajuns cu corentu’ la iel acasă, dîpă ce i-or strunjit tăţ’ păreţîî, i-or băgat firile pîn dughie şi i-or montat prizîle, întrerupătoarile şi becurile, o-nceput Strolimbatu şi susţînă sus şi tare că iel nu creghie-n corentu’ ielectric. Că tătă triaba-i ceva şmecărie, că n-are cum şi să iexischie aşe ceva, cum ş-aluniece corentu’, năvăzut, pîn droaghie şi şi nu poată fi pipăit cu jejichile? Şi păntru ca ş-arîchie iel că nu să chieme dă corent, ni-o chiemat pă tăţ’ vecinii dî pă uliţa noastă la iel acasă, păntru o demonştraţîie. Cum am ajuns la Strolimbatu, o şi-nceput demonştraţîia. O luat Strolimbatu’ on cuioc lung în brînca ghireaptă, şi-n nenchie d-aş’ băga on bec în gură, o zîs: -“No, dacă are corentu’ puchiere mai mare ca minie, om veghia dacă poachie apringhie becu’”. Noi, n-am apucat şi nie mnirăm, c-am înlemnit, tăţ’. Strolimbatu băgasă cuiocu’ înt-o strungă dî la priză. Mă, oamini buni! Num-am văzut că-ncepe Strolimbatu şi să-nfoaie. Ochii i s-or bulbucat, ca la broscoi, clopu’ i-o zburat dî pă cap ş-o trecut vîjîind păstă noi, oprindu-să drept înt-o laboşe cu tocană, ce ferbia pă şpohert. Apoi s-o strolimbat la noi în fel şi chip, scoţînd pă nas, că gura-i iera ocupată cu becu’, tăt felu’ dă cârloituri, care mai dă care mai ascuţîchie, dă ni-o apucat pă tăţ’ rîsu’. La on moment dat rîghiam dă nie ţîniam dă foale, tăţ’, ‘nafară dă minie, că io am sîmţît ceva amniros dă pîrlit. Baiu’ iera cît casa! Strolimbatu iera corentat! Zîc asta păntru că la on moment dat, o-nceput a i să răghica păru’ dî pă cap, ca la arici, apoi aşe s-o-nfoiat dă tare, dă i-or pomnit tăţ’ bumbii şi curaua dî la păntăloni şi i-or zburat şclarfile dîn picioare. No, acoalia o fost punctu’ culminant. Că numa’ l-am văzut pă Strolimbatu că să crăceşchie şi-ncep şi-i tremure picioarile, apoi o mişcat scurt dîn tolceră dă tri ori, dîpă care o-nceput si nie facă semnie, numa’ dă iel şchiuchie. Sînguru’ cari-am înţăles am fost io. Semnile ierau ca şi ievacuăm perimetru’. Numa’ că n-am apucat şi strîg dăcît atîta: -“Aplecaţî-vă, măăă!” că-ntră timp i s-o aprins lu’ Strolimbatu becu-n gură, dîn ce în ce mai tare. Noroc că ni-am ţîpat pă foale, c-aşe o pomnit becu’, dă ni s-or înfundat tolcerile. Asta ca asta, da’ odată cu pomnitura, numa’ l-am văzut pă Strolimbatu’ că să năpusteşchie, pîn aier, păstă noi drept cîtă obloacile dî cîtă uliţă. Noroc că l-am apucat în zbor, c-altfel le hăbucia. Amu, binie că s-o gătat demonstraţîia cu binie. Mai greu o fost pînă i-o dăscîlcit , lu’ Strolimbatu, muieri-sa, păru’ dî pă cap şi i-o curăţît clopu’ dă tocană. Binie că n-o fost clopu’ cial’ dă stat! Şi cum în tăt rău’ îi ş-on binie, ca pîn minunie, o scos corentu’ reuma dîn Strolimbatu. Iac-aşe, tăt roată-ş’ puchia mişca făr’ dă probleme capu’. Şi cînd chie gînghieşchi că pîn-acoalia să-ntorcia, dînt-o parchie-n alta, ca lupu’. Amu, la cele povestichie, ci-ar mai fi dă zîs? Dăcît că: nu v-apropieţ’ dă locu’ inghie veghieţ’ scris – Atenţîie! Pericul dă ielectrocutare!, asta păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: pendele – sumar îmbrăcaţi; ţuruc – bitum; maiurile – scule de tasat pământul; strolimbat – strîmbat; hăbucia – sfărâma.

Gheorghe Hodrea

ShareTweet