Dă cînd să şchi’, omu’ o cotat în fel şi chip şi să căimăciască. Că dîn zîsa lu’ unu’: dî ce şi fii limpeghie, cînd poţ’ fi buntuzît dă cap? Nu dă altă, da’ numa’ oliacă dacă ieşchi turchit, altfel zîce că vez’ lucrurile: treci mai uşor păstă năîmpliniri; suporţ’ mai uşor dureria; accepţ’ mai linişchit năcazurile; chie bucuri dîn fiece ... Şi iac-aşe, dîn cele mai vechi vremuri, s-or conzumat fel şi fel dă buruieni şi măcinături dă scoarţe dă pomi şi planchie miraculoase, droguri, zîc şpeţialişchii cîtă iele, cari-or aburit creierii oaminilor, făcîndu-i şi să criadă mai puchiernici, mai sînătoşi, o’ mai fericiţ’. Da’, dac-am fi sinceri cu noi înşinie, da’ şi cu ciilalţ’, am recunoaşchie că tăt omu’ să droghiază, înt-on fel, o’ în altu’, numa’ că cinie recunoaşchie? Că numa’ dacă pominim dă cafă, duhan, ori alcohol, am cam zîs tăt ce-i dă zîs. Norocu-i că, dîn zîsa şpeţialişchilor, nu să-ncadriază în categoria drogurilor dă risc maxim, cu tăchie că-i musai şi recunoşchiem că dacă le conzumăm păstă năcăghiere, provoacă dependenţă şi gata-i baiu’, cît casa! Nu dă altă da’ ajunji rob aşe zîsîlor plăceri dă moment, care uşurel chie duc, făr dă vreme, cîtă uşia morminţîlor. Atenţîie! Nu le duci tu, chie duc iele pă chinie!
Alcoholu’
Dacă tăt vini voarba dă alcohol, şpeţialişchii zîc c-ar trăbui şi nie gînghim la ceva dărivat, dă care făcem rost pîn şchimbaria unui atom dîn moliecula uniei hidrocarburi, cu on oxidril. Dacă n-am înţăles pria mulchie dîn voarbile-ncîrlonţachie ale lor, vin alţîî, care zîc că alcoholu-i ceva lichid făr’ dă farbă, ce ie foc tare uşor, cu amniros şi gust şpeţial, pă care-l căpătăm pîn fermentaria zăharurilor dîn bucachie, frucchie, etţetera şi că poachie fi folosît la prepararia băuturilor spirtoase, ca dăzinfectant, combustibil ... Dînculu dă tăchie aşchia, noi oaminii dă rînd, şchim una şi bună – alcoholu-i o beutură ieficace pă care niam dă niamu’ nost o slobozît-o pă gîrchienie, păntru: clătăritu’ gurii ş-a măndulilor; dăzinfectatu’ organizmului, pă dîn lontru ori pă dînafară; poftă dă mîncare; reglaria tenziunii; încălzîria trupului şi vesăliria inimii; încorajaria la tăchie ievenimenchile importanchie dîn viaţă (bochiez, cununie, divorţ, ‘mormîntare, părăstasuri...). Şi iac-aşe, alcoholu-i în tăţ’ şi-n tăchie, tăt d-a roată dîpă noi, stînd la pîndă, doară doară a punie stăpînire pă noi. Numa’ oliacă dacă sînchiem cu atenţîie mărită, bistoş îl dăscuperim. Iel s-ascunghie în plevasuri, pîn părfumuri, în lăcruţîle dă ciocolată, în cîntări şi-n poezîi, pîn bomboanie mîndru-npachetachie, în lichighile dă spălat barbrizîle, pîn şerveţele părfumachie, în beuturi şi mîncăruri, înt-on cuvînt – păstă tăt. Aghică, în căşile noaşchie, a altora, în măgăzînie, căfanie, la munchie şi la mare, pîn submarinie, avioanie şi vapoare, deci - pă ape, pă uscat şi pîn aier. Ş-atunci, ce-i dă făcut? N-avem dîcît şi-l bem. Da’, mare atenţîie, nu cumva şi nie beie iel pă noi! Că dîn zîsa lu’ unu’: poţ’ şi bei şi la botu’ calului, dacă-ţ’ plac animalile, da’ ţîni-chie drept în şauă!
Vecinu’ Maţu
Dacă vorbirăm mai înenchie că alcoholu’ să scoachie dîn bucachie, frucchie şi “etţetera”, musai tria’ şi zîcem răspicat – Oamini buni! Feriţî-vă dă alcoolu’ scos dîn “etţetera”. Păntru că noi şchim una şi bună, beuturile sînătoase să fac dîn frucchie, ieventual dîn ceriale. Înenchie dă Marea Înşchimbare s-auza că unii fac răchie dîn marmelada cumpărată în cutii dă lemn, dî pîn alimentări. Asta ar mere cum ar mere. Eh, da’ mai ierau unii care făciau răchie dînt-on fel dă mniere artificială ori dîn ţucuri. Alţîî dîn găinaţ dă ghini, iar alţîî scochiau răchie dîn bufoici slobozîchie-n closechie, ori dîn ielectroz’ ţînuţ’ la soare. Aghivărată crimă şi chie joci cu sînătachia omului! Mulţ’ or păţît c-or beut tăt felu’ dă otrăviciuni ş-apoi i-or dorut debla dă mai că li-o vinit ş-o leje-n cercuri dă cadă, ca şi nu plesnască. Că dîn zîsa lu’ ciala: dacă dureria dă cap ni-ar apuca înenchie d-a bia tăchie feşchiturile, ni-am feri dă iele. Astîz’, găsîm otrăviciuni mîndru ambalachie în ieji, în tăchie măgăzînile, care mai dă care mai cu nume cît mai încîlcichie. Cît îs dă sînătoasă? Pă cinie mai importă? Banu’ şi iasă! Numa’ că iară zîc, noi cei ce sînchiem dădaţ’ cu mîncările şi beuturile sînătoasă, şchim că acăr să chiamă băutura răchie, acăr ţuică, acăr pălincă, acăr vinars, musai şi fie curată. Ş-ar mai fi ceiva – conzumaţîia cu sămuială, c-altfel, dîn zîsa lu’ ciala, ajunji dă fluieri în cadă şi suji cep. Aista iera subiectu-n dăzbachiere, înt-o sară dă vară, la uliţă – băutu’ păstă năcăghiere. Că s-apropia dă noi, dî cîtă tolchiş, on vecin dîpă ceilaltă uliţă, pă ciufală Maţu, bat binie, o’ bat rău, nici nu şchiu şi zîc. Vinia cîntînd, pîţîgăiet, cam aşe: bei – mori / nu bei – mori / dacă bei şi bei dăstul / dacă mori şi mori sătuuul. Gurile rele zîce c-ar fi zîsă că vecinu’ Maţu, iera cial mai mare şpeîialist dă scos răchia dîn dimijenie, cu maţu’. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, una gînghieşchie birtaşu’ ş-alta beţîvu’. Iacîtă-l, pă vecinu’ Maţu, n-are nici on gînd”. Apoi l-o-ntrebat pă ciala: -“Ci-a fi d-aci amu vecinie, cînd are şi chie vadă muieria că ieşchi ca o păpuşe?” Răspunsu’ o vinit pîntră sughiţuri: -“Apăi, bace Toghiere hîc şi drajii mniei cei dă buuuni, hîîc. Iooo nn-am triabăăă cu hîîîc, muieriiia miaaa. Noooi nu nieee hîc, sfăăăghim ca alţî veciiini, nu hîc, tolăimm, nu făcemmm hîîîc, scăndaluri şi găăălăjii hăc. Iooo cîîînd ajunggg trommfălit accasăă, mă-nţăleggg cu hîîc, muieriaa miaa, pîn semnie. Iacaa, hîîc ş-amuuu maii amm on sămn hîîîc, în caap hîîc, d-alaltăieri, cîîînd hîîîc iar-aaam fost baaat. Că nuuu m-ooo looovit hîc, în caaap c-ooo laaaboşe, numaaa-ntră hîîîc, ureeechi hîîîc. Tachiie buuunăăă hîîîc!” Şi dus o fost, tăt cîntînd: iac-aşe nie prăpăghim / cînd cu ţuică, cînd cu vin, măăăi, hîîîc”.
La căldare
Iac-aşe şighiam şi nie uitam tăţ, dîpă vecinu’ Maţu. La care, bace Toghiere ni-o povestit dîpă cum urmiază. –“Mă, oamini buni! Iaca ci-am păţît cu vecinu’ Maţu înt-on an! S-apropia toamna. Căzîle ierau plinie cu prunie. Programările păntru fert răchia ierau făcuchie. Aşchieptam şi nie vie rîndu’ la căldare. Înt-o diminiaţă, numa-am văzut c-apare vecinu’ Maţu, la mini-acasă. M-o anunţat că-s dă rînd la căldare, aşe, mai cîtă-n sară, dîpă iel. Dîpă minie urmau: Mitru, Ilie, Petre şi Ghiorghie, vecinii mniei. Aşe că ni-am aliet, tăţ’, ş-am dus căzîle cu prunie, cu cocia, la căldare. Cînd ni-am dus sara, ca şi nie ferbem prunile, la căldare iera mare chermeză. Vecinu’ Maţu’, că d-atuncia i-o rămăs ciufala aşe, adusăsă o coşară dă paie cu croampe ş-on pătrar dă clisă, păntru fript. Numa’ sfîrîiau clisîle în frigările cu ciapă-n vîrfuri. P-o masă ieşiau aburi dîn croampile fripchie-n jar şi dăsfăcachie dîn coji. Vecinu’ Maţu nu biruia şi scoată, c-on maţ dîn gumă, răchie dînt-o dimijană, pă cum să beia. Focu’ numa’ duduchia su’ căldare. Noroc că s-o aşezat Mitru la manivela dă-vîrchit în căldare, că ciia ce ierau cu vecinu’ Maţu la ajutat, uitasără. Mă, oamini buni! Nu-i lucru mai urît pă lumia asta dîcît şi şez’ lîngă oamini băuţ’ şi tu şi fii triaz. Aşe că ni-am apucat şi noi vecinii dî pă uliţa mia şi bem, cu ciia. Amu, răchie proaspătă aviam. Mîncare iera. Ce mai lipsia? Muzîca. Aşe că numa’ binie o adus Petre d-acasă clăniată. No, atunci şi veghieţ’ rînduială! Curau cîntările, una dîpă alta. Vecinu’ Maţu, umbla pîntră noi cu maţu-n gură. Răchia să scobora-n fugă pă gîrchienile noaşchie. Căldaria, numa’ pufăia. Tăţ’ nie bucuram că “dă vaca lapchie binie”, aghică dau prunile răndament şi la cantitachie, da’ şi la calitachie. Numa’ că nu s-or gătat tăchie cu binie. Iaca dî ce!
Iexplozîia
Ieram la ultima tură dă prunie, a lu’ vecinu’ Maţu. Gălăjia iera mare. Părerile ierau împărţîchie, că-i binie, o’ nu-i binie şi baji sîmburi dă căisînie zdrobiţ’ cu clopaciu’, în căldare, cînd ferbi răchia a doaua oară. Eh, în clipa aceia o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng! Cînd am ţîpat ochii cîtă căldare, ce şi vez? Vecinu’ Maţu băgasă lemnie pria mulchie-n foc. Dajaba am strîgat cîtă tăţ’ că-i baiu’ cît casa. Nu m-o auzît nimia! La on moment dat, s-o auzît o bulbucătură-n căldare. Eh, s-o făcut linişchie! Da’ tăt nu m-or crezut, că-i bai. C-o şi zîs, nuş’ care, că poachie o rîgîit careva mai cu puchiere şi nu că s-o auzît ceva dîn căldare. Apoi o-nceput ceva să zîrăie pă ţava ce ieşe dîn căpaciu’ căldării şi mere-n butoiu’ răcitor. Tăt n-o băgat nimia-n samă fienomenu’. Eh, da’ cînd o-nceput şi jamă căldaria dîn tăchie închieturile, tăţ’ or ‘ţepenit, ‘nafară dă minie şi Mitru. Dîn doauă mişcări, Mitru, o sărit dî la manivelă, o luat dă torţ’ doauă dimijenie cu răchie ş-o fujit pîn uşe afară. Vo tri, crezînd că Mitru fuje cu răchia, s-or luat dîpă iel. Aista li-o fost norocu’! Io, cînd am văzut că s-ămfoaie căldaria şi jeme, ca şi cînd ar vria şi nască, am ordonat: -Boambă nucleiară în centru’ plutonului, măăă! Părăsîţ’ perimetru!” Mă, oamini buni! Cînd s-o bălonat o dată căldaria şi s-o auzît o sfîrchicătură ca dînt-on foale umflat cu păsulă groasă, jumeră şi ciapă bătută cu sare, am ‘lemnit tăţ’. Num-am văzut că s-arăghică căpaciu’ dî la căldare, o ie cu viteză cîtă tăvan, trece pîn iel ca pîn hîrchie şi dus o fost, în întuniecimia nopţîî. Noi, ca norocu’ c-am zburat afară, care pă uşe, care pîn obloace. No, aşe da spărietură, pă ciia! Abghia i-am recuperat dî pîn ogrezîle vecinilor. Binie că nu ni-o opărit fertura dă prunie. Amu, celelalchie tăchie li-am rezolvat pîn’ la urmă. Pînă-n zîuă ni-am dus şi-am refăcut tăvanu’ şi acuperişu’ dî la căldare. Apoi am răpălit obloacile ş-am repus uşia-n ţîţîni. Păreţî i-am lăsat aşe, c-o şi zîs nuş’ care, că nu mai triabă pictoriţ’, c-aşe cu sîmburi dă prunie lipiţ’ pă ei, arîtă mai binie. Cei mai mare problemă am avut-o cu căpaciu’ dî la căldare. Tri zîle l-am cotat. Pîn’ la urmă l-am găsît în nişchie bălării, înt-o ogriadă. Şi-n iel – surpriză, surpriză! Ierau patru zăci şi şepchie dă oauă dă ghină. No, m-am gînghit io, în tăt rău-i ş-on binie. Li-am dus la mini-acasă ş-o făcut nanî-ta Floriţă, muieria mia, o rătutoacă cu jumeră, dă ni-am săturat tăţ’ ciia cu păţania dî la căldare. N-am uitat şi puniem dimijană dî la dimijană, ca şi-l ajutăm pă vecinu’ Maţu şi-ş’ scoată pchierghieria. La tăchie aşchia ci-ar mai fi dă zîs dîcît că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar:căldare –cazan; căimăciască – ameţească; farbă – culoare; plevasuri – creioane; ţucuri – sfeclă de zahăr; acăr – ori.
Gheorghe Hodrea
| < Anterior | Următor > |
|---|
