Episodul LXVI: Bace Toghiere la borbil

Întră podoabile cu care să naşchie omu’, îi şi podoaba căpilară, cum zîc şpeţialişchii, aghică păru’, cum zîcem noi, ciilalţ’. Iel, păru’, poachie fi lung, ori scurt, drept, ori creţ’, cu firile subţîri şi finie, ori aspre şi groase, niegru, galbîn, roşu… Dacă în pruncie purtam păru-n sus, o-n jos, p-o parchie, o’ pă alta sau cu duleu pă mijloc, cu timpu’ iel, păru’, o-nceput şi să-ncăpăţîneză, nu mai vreia şi steie cum vreiam noi. Aşe că-l moiam cu apă cu mniere ca şi-l musăiam şi steie cum vrem noi. Astîz îs tăt felu’ dă şpreiuri cu spume şi fixative. Nu mai vorbăsc dă scule şi sărsamuri păntru uscat păru’, închinzătoare şi-ncîrlonţîtoare modernie. Ce şi mai zîc dă sopoanie, şămpoanie, creme şi părfumuri, păntru păr? Îs fel şi fel! Eh, iac-aşe, omu-ş’ petrece viaţa întră grijile arenjării părului, în fel şi chip şi groaza dă a cheli. Cum? Dăspicînd firu-n patru. Şi cum dă ce chie chiemi nu schepi, vini-o vreme-n viaţa omului cînd păru’ pică d-aculu inghi-ar trăbui şi criască şi creşchie aculu inghie n-ar avia ce cota. Întrebare-ntrebătoare: ce şi-i faci? Răspuns încuietor: n-ai ce-i face!

Picatu’ părului

Dă cînd îi lumia omu’ o avut mare grije dă păr, spălîndu-l şi chieptănîndu-l în tăt felu’. În păr s-acunghia tătă puchieria şi frumuseţa lui. Păstă jeneraţîi, tăt mai mulţ’ oamini or început şi-ş’ pchiardă păru’. Aşe or apărut şpeţialişchii cari-or ştudiat şi ştudiază cauzîle picatului părului. Unii zîc c-ar fi bai cu alimentaţîia făr dă iechilibru, săracă-n proteinie, vitaminie şi bogată-n uscăciuni, prăjeli şi părgăleli. Alţîî, zîc cum c-ar fi dî la ştresu’ zîlnic, ori dî la infecţîi şi boli. Oricum oaminii-s năcăjiţ’ că-ş’ pchierd păru’. Numa’ gînghindu-nie că ni-ar puchia pica păru’, ni să şi face păru-n cap mocioacă. Dacă vrei şi şchii care-i staria părului tău şi ce ci-aşchiaptă pă viitor, ai la-ndămînă doauă metoghie: 1.Una americană; 2.Una d-a noastă, romîniască.

1.Zîce c-ar fi zîsă şpeţialişchii americani că staria părului s-amăsură pîn număraria firilor dă păr care pică-n vreme dă cît anumeri o dată la şaizăci, strofocîndu-ţ’ păru’.

2.Chie uiţ’ la tatî-to, bunu-to ori la tata lu’ bunu-to, dacă trăieşchie. Dacă tăţ’ îs păroşi şi au păru’ vîlvoi, n-ai a chie chieme. Dacă-s pleşuvi, nici atunci n-ai a chie chieme, c-aşe ţi’ faita. Ş-ar mai fi ceva! Mare atenţîie la cinie şi cum nie tunghie! Dac-am găsît borbilu’ pă plac, îndămînachic şi chistaş nu mai avem a nie chieme dă infecţîi şi boli dă păr. Şi voarba unui mare profesor d-a mnio: borbilu’ şi păntofaru’ îi şchimbi numa’ cînd dau în primire, aghică mor. Pîn-atunci – consecvenţă maxîmă!

Păru’ lung

Înt-o altă duminică dîp-amniaz, şighiam cu vecinii dîpă uliţa noastă, pă lăviţ’. Dîn cînd în cînd vîjîia pă punchie, pîntră lăviţ’, numa’ chie mniri care tînăr, călare pă biţoaglă, spăriind cloşchile cu puii şi ghinile ieşichie-n uliţă, la ciugulit iarbă. Unu’ mai şmecăr, cu plechile-n vînt, n-o avut dă lucru numa’ şi ţînă-n continuu brînca ghireaptă apăsată pă bumbu’ dî la corman, ce şighia-n vîrf la o tije lungă cu arc şi-n vîrf cu alt arc subţîre şi lung, ce băgat întră spiţă băchia întrerupt p-on căpac dă ţîngălăuaş, fixat dă furca biţoaglii. Ş-aşe ţîngălia ciala, dă nie ţîuieu urechile. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, la unii păru-i lung, da’ minchia-i scurtă. Baiu-i că-n zîua dă astîz’ nu mai poţ’ şchi care-i prunc şi care-i fată, aşe păr lung au. Dă pildă iaca, fata asta ce trecu cu biţoagla, ţîngălind întruna!” La care, o voce slobozîtă dîp-o biţoaglă dăşelată, ce vinia-n urma dîn aceieşi direcţîie, o zîs cîtă bace Toghiere: -“Nu-i fată, baciule! Îi băiatul meu!” Bace Toghiere o continuat reşpectuos: -“Nu fie cu supărare, n-am şchiut că ieşchi mama lui”. La care vocia o adăugat: -“Nu face nimic, baciule. Numai că eu sunt tatăl lui”. Şi duşi or fost şi pruncu’ şi tata. Mitru nu s-o răbdat şi nu strîje dîpă ei: -“Măăă! Borbilu-i cum vă suiţ’ pă tolchiş, pă ghireapta, măăă!” “-Eh, da’ dacă tăt vini voarba dă păr, o continuat bace Toghiere, am cichit inghieva că păru-i totălitachia firilor sbţîri care cresc dîn pchielia omului, da’ şi a animalilor. Amu, cînd vorbim dă păr, nie gînghim bistoş la păru’ dî pă capu’ omului. Da’ cînd vorbim în “doi peri”, vorbim cu mai mulchie-nţălesuri, năclar, îndoielnic. Oricum, cînd avem ceva dă zîs, dîcît şi fie “tras dă păr” mai binie şi fie “dîn fir în păr”, aghică în întrejime. Da’, dacă vrei ş-auz’ poveşchi “trasă dă păr” musai şi meri la borbil, la ţară. Aculu ai ş-auz’ vruchie şi năvruchie. Fiţ’ atenţ’ ci-am auzît şi ci-am văzut io la borbil, la noi în sat!

Laie borbilu’

Dă obicei în zîlile ploioase bărbaţîî să duciau la borbil. Pă vremuri, muierile nu să băgau la borbil, cel mult cînd aviau tarchie falcă umflată şi vreiau şi-ş’ scoată vo măsauă. În rest, la borbil iera zonă minată păntru iele. N-aviau acţes numa’ bărbaţîî şi pruncii. Atît! Iac-aşe, ieram înt-o zî ploioasă la borbil. Înlontru iera plin. Tăţ’ duhăniau. Dîn cînd în cînd o iagă dă juma’, cu răchie dă prunie, trecia dîn brîncă-n brîncă, dî la stînga la ghireapta, cum traji ciasu’, dă altfel. La rînd iera toaşu’ Mnielu, preşedinchile Ciapeului dî la noi dîn sat. Tătă lumia tăcia. Nu s-auzau dîcît foarficile borbilului, ţzîc– ţzîc, ţzîc – ţzîc … Dîn cînd în cînd borbilu-i punia preşedinchielui cîchi-o-ntrebare, iar ciala răspunghia. Discuţîia s-o dăsfăşurat cam aşe:

Laie borbilu’: -“Cum-ui cu tenchiu’, s-o făcut anu’ aista, tov’ preşedinchie?” Mnielu preşedinchile: –“S-o făcut binie, da-s pria mulchie ploi ş-or crescut rău buruienile şi-i bai”.

Laie borbilu’: –“Vinit-or ciia dî la Arad, în control?”

Mnielu preşedinchile: –“Îi voarba că vin săptămîna viitoare”.

Laie borbilu’: –“Cum-ui cu producţîia dă lapchie, tov’ preşedinchie?”

Mnielu preşedinchile: –“Îi bai, că n-am relizat-o” …

Şi iac aşe, pă cum îi punia Laie borbilu’ întrebări, tov’ Mnielu cînd să-nverza, cînd să-ngălbinia. Dî la o vreme l-o gătat ciala dă tuns şi s-o cam mai dus tov’ preşedinchie. Io nu m-am răbdat şi nu-i zîc borbilului: -“Nu trăbuia şi chinzuieşchi omu’ cu tăt felu’ dă-ntrebări ascuţîchie. Dî ci-ai făcut-o?” La care Laie borbilu’ ni-o zîs-o la tăţ’: -“Mă, păroşilor! Pă cum îl întrebam pă preşedinchie, i să răghica păru’ pă cap. Dîrt asta i-am pus întrebări ghiduşe, ca şi-l pot tunghie mai uşor, mă!” Amu, drept îi, avia păru’ cam drodos preşedinchile.

Trătăment complet

Întră timp, afară să oprisă ploaia şi ieşisă soarile. Cum şighiam noi la borbil şi vorbiam num-am văzut că să bagă unu’ c-on prunc în braţe. Noi dîn reşpect l-am lăsat înenchie la rînd. Omu’ s-o aşezat pă scaon ş-o comăndat: -“Apei domnule drago, trotament complet, aghico: tuns, ras, mesaj, perfumuri, arenjat la musteţă, percionii, per din nas şi urechi teiat la iel eiş feil deţ polinco, te rog”. No, m-am gînghit io, aşe da comandă, c-o-nceput şi umble dîpă iel Laie borbilu’ ca prisnălu. Pruncu’ şighia linişchit pă scaon. La-ncheieria trătămentului complet, omu’ o aşezat pruncu’ pă scîndura pusă-ntră timp dă borbil, pă minierile scaonului, apoi o zîs: -“Domnul borbil! Tunghie pe iel friumos! Pin-atunci io mere la birt şi beie una bere”. Şi dus o fost făgădind că nie cumpără şi noauă doauă pocuri dă ţîgări Naţîonale, păntru care i-am dat bani. Întră timp borbilu’ l-o tuns pă prunc, apoi pă următoru’ la rînd, dîpă care pă altu’. Ciala nu mai vinia dî la birt. C-o şi zîs nuş’ care dîntră noi: -“Chie-o uitat tatî-to aci, pruncule!” La care pruncu’ o zîs piţîgăiet: –“Nu-i tata mnio! Io mă jucam la uliţă cînd o apărut iel ş-o zîs cîtă minie – Draghe pruncuţule! Hai merem impreună la borbil că tunghie pe noi gratis.” Mă, oamini buni! Cum o auzît borbilu’ ce zîce micuţu’, o şi scăpat foarficile dîn brîncă drept pă picioru’ ghirept la on clent. Şi cum ciala avia tenişi în picioare s-o-mplîntat foarficile cu vîrfu’ înt-on teniş. No, atunci ş-auz’ ţîvlituri! Clentu’ dă durere, borbilu’ dă năcaz că l-o-nşelat ciala. Dajab-am ieşit tăţ’ în uliţă ş-am mărs, în fuga cei mai mare, la birt. Ciala nu iera nicărie. Mai mult, dispărusă şi cu banii noşchi păntru Năţîonale. Şi mai mult, luasă şi doauă ieji dă Monopol în numile borbilului.

Drodu’

Nu ni-am întors binie la borbil, c-or apărut tri tînări, cu păru’ vîlvoi. Unu’ dîntră ei s-o băgat înlontru şi ni-o rugat şi-l lăsăm înenchia noastă, că vria şi prindă rata cîtă Arad. Cum dară şi nu-l lăsăm, cînd am văzut cît-ui dă reşpectos, cu tăchie că mie o-nceput şi-m’ cam joace ochiu’ stîng. Ciupitu (că d-atunci i-o rămăs ciufala aşe la on clent) iera pă scaon, tuns dă jumătachie, da’ ca şi nu schepe tînăru’ rata, i-o ţedat celuia tînăr locu’. Cum şighiam tăţ’ şi vorbiam dă sămănături iar borbilu’ hălădia cu măşina dă tuns pă ciafa-mpăroşată a tînărului, la on moment dat, num-am auzît o cîrîietură. Borbilu-mplîntasă măşina dă tuns înt-on floştomoc dă păr, sculat în vîrfu’ capului la tînăr. Iera ceva bai! Măşina nu mai vreia şi taie! Cei doi tînări d-afară rîghiau dă să ţîniau dă foale. La a doaua-ncercare, s-o auzît o scîrţîietură ş-apoi on zgomot săc – tîc. Măşina o ţedat dîn încheieturi. Dîn doauă mişcări tînăru’ o fujit pă uşi-afară şi dîmpreună cu ciilalţ’ or ivit dîpă lemnu’ cînielui dă păstă drum tri biciclechie şi tăt rîzînd s-or cam mai dus, cîtă Chişinieu. Dajaba am ieşit dîpă ei în fugă, ce şi-i prinz’! Unu’ dîntră noi o mai şi picat pă foale înt-o băltoacă cu apă. N-am avut încătrău dîcît şi nie-ntoarcem la borbil. Bghietu’ om, şighia şi plînjia dîpă măşina dă tuns. Ce să-ntîmplasă dă fapt? Tînăru’ avia-mplechit în păru’ dîn vîrfu’ capului, păntru on pareu, fire dă drod subţîre. Dîrt asta-i şighia păru’ vîlvoi. Amu baiu’ mai mari-o rămăs cu Ciupitu, c-o trăbuit şi margă acasă pă jumătachie tuns. Noi ciilalţ’ am mărs cîtă casă, cum am vinit, cîtă borbil, aghică păroşi. Binie c-o reuşit on maistor dîn sat, cam păstă doauă luni şi răpăliască măşina borbilului, c-altfel nu şchiu ce nie făciam. Că nie crescusă păru’ ca la bichieri. Amu, la-ncheiere, vă spun că în lume-s atîchia probleme, că n-avem noi tăţ’ atîta păr pă cap. Deci, atenţîie mărită - viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”

Dicţionar: mniere – zahăr; părgălit – dres mâncarea; faită – soi; borbil – frizer, bărbier; chistaş – curat, pedant; corman – ghidon; hălădia – înainta; lemnu’ cînielui – gard viu ornamental; bichieri – vagabonzi.

Gheorghe Hodrea

Cichitorule!

Ieşchi bărbat?

Hai la noi şi-ţ’ fă cumpărăturile!

Ieşchi muiere?

Hai tăt la noi şi cumpără-i bărbatului, c-avem dă tăt felu’:

băşchi şi ochieri dă soare, sfetăre şi zoboanie, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ştrimfi şi curele, bughielarăşe şi bucse, părăzoare şi purtătoare dă chei, şepci şi şepcuţe, cloape şi bughi păntru băi dă soare.

Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’.