Societachia ominiască-i cam ca o baltă, mare dă tăt. Tăt d-a roata dîpă ia-s pomi frumos mnirosîtori. În ia îs tăt felu’ dă vietăţ’: mai mici, ori mai mari; albe, niegre ori fărbălichie-n fel şi chip; cu ştrafe, o’ fără; cu musteţă, o’ făr’ dă musteţă; linişchichie, ori aprije; hamişe sau tălîmbe; în turmă, o’ sîngure … La prima uitătură, balta pare tare linişchită. Numa’ că su’ apă-i vînzolială una-ntruna. Înt-o anume rînduială întră vietăţ’, unile să mîncă pă alchile, nimic nu să pchierghie, tătu’ să transformă. Şi cînd chie gînghieşchi că tătă lupta-i păntru o gură-n plus dă oxighen sau cîchieva grame-n plus în greutachie, mai că-ţ’ vinie şi nu-nţăleji dî ce atîta ajitaţie păntru peşchii care oricum ajung, în cele dîn urmă, în hălău’ pescarului. Numa’ că una-i ş-ajunji, peşchie mic şi slăbănog fiind, întră fălcile flămînghie, la tarchie mîţoc şi alta-i ş-ajunji, spre mulţumiria pescarului şi încîntaria musafirilor, peşchioc, întră bucachile gustoase, pă masă, la loc de cinste. Tăt aşe să-ntîmplă şi-n societachia ominiască. Aceliaşi prinţipii mişcă tătu-n juru’ nost’. Numa’ că-n mulchie rînduri raţiunia coboară-n animalitachie ş-apoi mai jos şi-ncalcă prinţipiile. Ş-atunci balta nu mai mniroasă, ci puchie!
Acvariu’
Dacă tăt vini voarba dă societachie, făr’ dă vrere nie ducem cu gîndu’ la cei ci-o conduc. Şi stînd aşe, împropchiţ’ cu bărbiile-n coachie, ca şi cum ni-am uita înt-on acvariu, bistoş veghiem fel şi fel. Bunăoară, întîia-ş’ dată, dăm cu ochii în parchia dă jos, dă ”peşchii mari”, care nu-noată la suprafaţă ci pă fundu’ apii. Apoi, nie-nghireptăm ochienile cîtă „peşchii iuţ’ în mişcări” ce ievită orşice pericul dîn apă şi ni-aducem aminchie dă unii oamini politici, care înoată pîntră leji ca peşchile-n apă. Dîn cînd în cînd “peşchii mari”, îi mîncă pă „peşchii mici” ş-apoi să retrag, dîn nou, pă fundu’ apii la hoghina biniemeritată. Eh, dîn clipa aceia tăţ’ „ciilalţ’ peşchi” profită dă libertachie şi să sfăghiesc întră ei, păntru mîncare, bulbuci dă oxijen ori chie mniri ce fire lucitoare dă hămoacă. Dăjaba apare cît-on „peşchie răpitor”, păntru răstabiliria disţiplinii, că vinie, înghiţeşchie la repezială doi, tri „pescuţ’ mai gălăgioşi” şi să cam mai duce, lăsînd problema nărezolvată, în coadă dă peşchie. Ş-ar mai fi on aşpect – tăt d-a roata acvariului, cii mai mulţ’ privitori, măcinaţ’ dă năajunsurile şi greutăţîle zîlnice, să uită ce să uită la şpectaculu’ dîn acvariu, fac haz dă năcaz, să-ntorc şi dînd mînînţăl dîn buze fac ci-or mai făcut şi pîn-acoalia – să zbat ca peşchile pă uscat, păstă care, dîn cînd în cînd, pescaru’ mai ţîpă cîchi-o vighire dă apă. Da’, oare di ce-mi vini mie-n minchie în clipita asta şchiria d-asară, dî la televizîie, cu măriria sălariului minim pă ieconomie? La urma urmii, ce importanţă mai are, baiu-i unu’ şi-i mare, cît casa, peşchile dî la cap să-mpuchie! Şi dîn zîsa lu’ ciala, nu mniroasă a binie!
Şchiuca şi unchioaia Becii
Cum şighiam înt-o dîp-amniază dă duminică pă lăviţ’ la uliţă, dî cîtă tolchiş, iacîtă-l că vinia cîtă noi on consăchian, pă ciufală Şchiuca, on om dî la noi dîn sat, cam tare dă tolcere, c-o bîtă dă unghiţă pă spachie şi c-o plasă dîn nailon, pîn care să veghia: on băghic, băsamă cu rîme; on uişag “Flacăra roşie” ş-o juma’ dă beutură “Doi ochi albaştri”. Dî cîtă stînga s-apropia unchioaia Becii, muiere bătrînă şi tare dă tolcere şi ia. Şi cum întătdauna doauă măşini ce vin una cîtă alta şi au pă traseu v-on pod îngust, bistoş să-ntîlniesc pă iel, şi Şchiuca s-o-ntîlnit cu unchioaia Becii chiară pă dîr noi. Dîpă ce ni-or dat amîndoi biniaţă, s-or vorbit întră ei cam aşe: Unchioaia Becii –“Inghie meri niepoachie? Şi prinz’ peşchie?”; Şchiuca –“Nu! Mă duc şi prind peşchie!”; Unchioaia Becii –“Îhîîî! Am crezut că meri şi prinz’ peşchie, niepoachie!” Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, peşchi îs, numa’ că-s acuperiţ’ dă ape. Dacă nu le şchii şpilu’, greu îi prinz în unghiţă. Amu, dacă tăt vini voarba dă peşchi, ce poci şi vă zîc? Dîcît că pă vremuri, nimia nu meria cu bîta dă unghiţă la prins peşchie. Cînd vreiam şi mîncăm peşchie, meriam la Chieuz, ori pă belţ’ sau cănale, ori cu coşerile, ori cu hălău’. Da’ staţ’ aşe şi vă zîc ci-am păţît înt-on an? Mare atenţîie!
Mîţocu’
La on moment dat, să mutasă-n colţu’ nost dă sat unu’. Om faină dă altfel, da’ aşe minţia cînd iera voarba dă peşchi, dă-nghieţau apile-n mijlocu’ verii. Cînd îl veghiam că vinie şi steie cu noi pă laviţă la uliţă, ni-apuca on rîs, dă nie ţîniam dă foale, nu altă. Să lăuda întruna ce peşchi mari pringhie iel. Nu poci uita că înt-o sară, ni-o povestit c-aşe peşchioc mari-o prins, d-o trăbuit şi vie dî la Chieuz pîn’ acasă dîp-on căruţ’, că altfel nu-l puchia aduce-n sat. Amu, hai că ast-am crezut-o cumva. Am crezut şi cînd o zîs că dabghia l-o putut lua dîn căruţ’ iel, muieria, cei doi prunci ai lui şi-ncă vo tri vecini şi că n-or apucat şi-l pună binie pă masă că s-o rupt masa-n doauă. Da, cum minciuna are picioare scurchie, s-o băgat şi muieri-sa în discuţîi, că iera dă faţă, la poveste şi num-am auzît-o că zîce: -“Cum o picat peşchile dî pă masă, dîn doauă mişcări l-o-nghiţît mîţocu’ nost”. No, d-acoalia ş-auz’ rîs şi discuţîi. Mîţocu i-am şi pus nume lu’ ciala. Da’, doară nu creghieţ’ că s-o oprit dîn minciunile cu peşchii. Nu-i ajunjiau brîncile şi picioarile ca şi ni-arîchie ce peşchi mari o prins. Pînă-ntr-o zî, cînd am pus tăţ’ vecinii brînca pă iel şi l-am legat dă brînci şi dă picioare. Apoi, i-am zîs şi ni-arîchie, aşe legat, cît o fost cial mai mare peşchie prins. Mă, oamini buni! Ce creghieţ’ c-o zîs Mîţocu? Fiţ’ atenţ’! Cum avia brîncile legachie dasupra coachilor şi su’ pălmile închisă, numa’ l-am auzît că zîce: -“Mă, începătorilor! Aşe peşchie mari-am prins, dă iaca atîta avia on ochi, cît amîndoi pumnii mniei, mă!” No, aşe ceva n-am mai auzît! Asta ca asta, da staţ’ şi veghieţ’ ce urmiază!
Apăratu’ dă scos rîme
Tăt cu discuţîile dăspră peşchi, pîn’ la urmă ni-o convins vecinu’ Mîţocu şi merem şi noi dîpă peşchi, dîmpreună cu iel. Amu, gluma-i glumă, da’ mărsu’ dîpă peşche-i triabă serioasă. Aşe c-am preluat comanda ş-am împărţît sarcini iexacchie, dîpă cum urmiază: Mitru – hălău: Ilie – duhan şi foiţă dă ziar; Ghiorghie – tri coşeri; Petre clănietistu’ – cocia cu caii; Io – clisă, pită şi ciapă şi vecinii Şoanca şi Pchieritu’ – bîchie. A doaua zî diminiaţa, tăţ’ s-or prezentat la mini-acasă, ‘nafară dă Mitru şi Ilie. N-am apucat şi pregăchim binie sculile c-o apărut şi vecinu’ Mîţocu, c-on căruţ cu ceva apărat. Nu s-o băgat binie-n ocol c-o şi zîs cîtă noi: -“Mă, începătorilor, am vinit şi vă scot rîme, mă!” Dajaba i-am zîs că noi momim la şchiucă, cu pescuţ’ băgaţ’ pă aţă cu cîrlig cu tri vîrfuri şi nu nie triabă rîme, că n-o ascultat. Dîn doauă mişcări o dăscolăcit on fir dî pă apărat, l-o închins cîtă priza ci-o am în tîrnaţu’ căşii, apoi o dăscolăcit alchie doauă fire lunji ci-aviau în capăt cîchi-on dărab dă ferbeton. O bătut apoi ferbetoanile-n pămînt, cam la zece metări unu’ dă altu’ ş-o zîs: -“Mă năşchiutorilor! Mai văzut-aţ’ voi apărat dă scos rîme, mă? Iacîtă-l, mă!” Apoi, l-o anclănşat pă 6 Volţ’ ş-o ordonat scurt: -“Bace Toghiere! Bagă şmecheru-n priză!” Io am iexecutat. Mă, oamini buni! O-nceput apăratu’ şi bîzoaie iar ferbetoanile şi scoată scînchei mici. Apoi num-am văzut că ies ceva rîmuţă subţîiechie, dîn pămînt. Noi, nu ni-am putut abţînie dîn rîs, cînd li-am văzut aşe sclăbănoaje. Eh, da’ Mîţocu s-o ‘nervat ş-o anclănşat apăratu’ pă 12 Volţ’. Rezultatu’ – v-o cinspece rîme aşe, mai sînătoasă. Apoi, o anclănşat Mîţocu apăratu’ drept pă 100 Volţ’. No, atunci şi vez’! Ieşiau rîmile ca trasă cu măgnetu’, dîn pămînt. Dajab-am strîgat tăţ’ şi oprască apăratu’, că Mîţocu n-auza, aşe bîzoia apăratu’. Dă scînchei ce şi mai zîc, ierau tăt dă jumătat dă metăr.
1000 Volţ’
Asta ca asta, da’ cînd l-am văzut pă Mîţocu că anclanşază apăratu’ pă 1000 Volţ’, m-am gînghit că gata-i baiu’, cît casa. Dîn priză o-nceput şi iasă fum ‘niecăcios, dîpă fire o-nceput şi cure guma izolantă, scînchieile or crescut mai odată cît noi, prisnălu’ dîn ciasu’ dă corent o-nceput şi să-nvîchiască şeşi, becurile aprinsă or pomnit şi ocolu’ s-o umplut dă rîme ce umblau dîncoaci înculu, spăriechie ca dă moarchie. Iera clar! Apăratu’ răscolisă străfundurile pămîntului provocînd nălinişchie mare. N-am fi crezută, numa’ că-n cîchieva clipe o apărut la minie-n ocol Mitru cu Ilie, albi ca varu’ la faţă, da’ bucuroşi c-or scăpat dă cutremur. Pă ei i-o prins iexperimentu’ în podrum, băgau ceva răchie dînt-o dimijană-n doauă ieji dă litră ş-aşe vîjîitură subţîre zîce c-or auzît, dă nu li-or rezistat tolcerile ş-or fost musăiţ’ şi iasă dîn podrum. Amu, binie c-o puşcat o siguranţă, numa’ că drept în frunchie la vecinu’ Şoanca, c-altfel nu şchiu cum opriam apăratu’. Ilie nu şi steie linişchit, o ţîpat o vighire dă apă pă apărat. No, d-acoalia gata o fost baiu’. S-o auzît o sfîrîitură prelungă ş-o ieşit on fumoc albicios dîn apărat şi gata o fost. Ca şi cum i-am fi cîntat “În veci pominiria lui”. C-aşe o şi fost, mulţ’ ani am pominit apăratu’ aciala. Dă rîme am scăpat cumva, c-am adus tăchie ghinile vecinilor la minie-n ocol, ca şi le mînce. Priza m-o înşchimbat-o ielectricianu’ satului, da’ apăratu’ dă scos rîme nu l-o mai putut tomni nimia şi s-o văietat dîpă iel vecinu’ Mîţocu, cam doauă săptămîni. Pînă la urmă, tăt cu hălău’ şi cu coşerile am mărs dîpă peşchi. Amu, ar mai fi dă zîs ceva. Dă reţinut: odată ce ai dăşchis o lăcruţă cu rîme, sînguru’ fel dă a le închighie la loc îi şi folosăşchi o lăcruţă mai mare. Asta în cazu-n care n-ai cîchieva ghini la-ndămînă, aş adăuga io. Şi ca şi nu-ncheiem săc povestia, musai şi v-aduc iară aminchie că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: fărbălichie – colorate; ştrafe – dungi; hamişe – şirete; hălău - plasă de pescuit; hămoacă – nisip.
Gheorghe Hodrea
Cichitorule!
Ieşchi bărbat?
Hai la noi şi-ţ’ fă cumpărăturile!
Ieşchi muiere?
Hai tăt la noi şi cumpără-i bărbatului, c-avem dă tăt felu’:
băşchi şi ochieri dă soare, sfetăre şi zoboanie, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ştrimfi şi curele, bughielarăşe şi bucse, părăzoare şi purtătoare dă chei, şepci şi şepcuţe, cloape şi bughi păntru băi dă soare.
Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’.
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
RSS pentru acest articol.