Aşe dîpă cum vremii bunie îi urmiază vremia ria, sînătăţîi îi urmiază boala. Da’, în tăt rău-i ş-on binie, dîn zîsa lu’ ciala, păntru că nu tăchie bolile-s la fel dă grave, iar c-oliacă dă voinţă şi cu ajutoru’ doftorilor, bolile uşoare pot fi tămădichie. Bolile grele, dîn păcachie, trec mult mai greu, dă mulchie ori au numa’ doauă liacuri: sopatir şi lopatir. Oricum, fie bolile trupeşchi uşoare ori grele, tăt îţ’ mai dau o şansă dă tămăduire. Da’, ce nie făcem cu bolile suflechieşchi?
Avizu’ telefonic
Cînd ai ceva năcaz, nu ţi’ haznă dă nimic. Parcă şi vremia trece făr’ dă rost şi nimic nu mai merită nimic. Iac-aşe şighiam înt-o zî dă toamnă, năcăjiţ’, pă lăviţ’ la uliţă. Tăţ’ ieram prezenţ’, ‘nafară dă bace Toghiere. Să dusăsă la Arad la doftor, da’ nu sîngur ci-nsoţît d-o durere la stomac. La on moment dat, num-am văzut că s-apropie dă noi poştaşu’, călare pă biţoaglă. –“Bună zîua”, o zîs iel. – „Bună zîua”, i-am răspuns noi. – „Iaca a-ţ’ primit on aviz telefonic!”, o zîs iel, dîndu-nie o hîrchiuţă dîn janta dă pchiele. Apoi o zîs tachie bună şi dus o fost! Avizu’ nie-nşchiinţa c-aviam şi vorbim a doaua sară la Poştă, pîn telefon, cu bace Toghiere. Iac-aşe în formaţîie completă, a doaua sară, ni-am prezentat tăţ’ la Poştă. Parcă şi astîz’, dîp-atîţa ani, văd Poşta satului, cu uşia pîn care ni-am băgat înt-o cameră-n care mnirosa a motorină, dî la poghielile unsă.
Căbina telefonică
În Poştă iera o căbină dîn lemn, tip closetă, da’ cu uşe cu iagă şi-nlontru c-on telefon niegru, fixat p-on părechie. Nu ni-am băgat binie că s-o şi dăşchis on oblocuţ ce făcia legătura cu cameră dă lîngă, ş-on cap dă muiere (ţentralista) o slobozît cîtă noi următoru’ mesaj: -“Luaţi loc şi fără vorbărie, c-aici se vorbeşte!” Ni-am aşezat ş-am aşchieptat. Dîpă mulchie zîrîituri şi voarbe, precum: -“Dispensarul?...Aveţi legătura!” sau –“Consiliul?...Vă caută Aradul!”, ori –“Casa lu’ ciala?...Vă caută Timişoara ...”, o vinit şi rîndu’ nost’. Că num-am auzît pîn oblocuţu’ dăşchis: -“Vă caută Aradul, treceţi careva la cabină!” Amu io fiind mai tînăr ş-auzînd cel mai binie, c-aşe or zîs bătrînii, m-or împins în căbină ş-am început vorbiria la telefon. La-nceput s-o auzît on zăngănit prelung, dă zîci că dăghia careva cu ceva dughie dîn fer, dă olaltă. Apoi nişchie fluierături ascuţîchie dă m-or vîjăit tolcerile. În cele dîn urmă s-o auzît vocia lu’ bace Toghiere, care m-o sălutat iar io am făcut la fel ş-apoi m-am prezentat. Da’ doară nu creghieţ’ că ni-am putut înţăleje? Da d-inghie! C-o început iară careva şi tolăiască pîn fire şi să mai şi băga ceva muiere, tăt dîn vreme-n vreme şi nie întreba: -“Vorbiţi?” Noroc cu bace Toghiere, cari-o găsît soluţîia şi m-o zîs: -“Mereţ’ mînie sară pî la oarile şapchie, la directoru’ şcolii, c-are telefon şi şchi iel ci-are dă făcut!”, dîpă care s-o auzît on clic scurt şi gata o fost convorbiria.
Convorbiria
În drum cîtă casă, ni-am băgat pî la dom’ director dă şcoală şi i-am zîs c-avia şi nie coachie bace Toghiere, la telefonu’ lui şi că-l rugăm şi nie primiască pă tăţ’. Cum omu’ o acţeptat făr’ dă crîcnire, a doaua sară ni-am prezentat tăţ’ la iel acasă. Înt-o cameră ierau scaunie ca şi stăm, iar pă masă iera telefonu’: mare, niegru şi cu manivelă. N-am apucat şi vorbim cu dom’ director, dă una dă alta, că s-o şi făcut oarile şapchie şi num-am auzît că zuruie telefonu’. Surpriza cia mare o fost că n-o răghicat dom’ director binie receptoru’, c-am şi auzît-o pă ţentralistă vorbind cumva dîn pod şi cu voce tare. Şchema iera că dom’ director, legasă tătă rînduiala la on difuzor, tip tolcer, ca ş-auzîm tăţ’. Parcă-l şi veghiam pă bace Toghiere cum o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă şi cu telefonu’ la urechie, în tarchie căbină dî la Poşta mare dîn Arad, ş-o zîs: -“Bună zîua şi binie vă aud! Apăi, drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tăt tîlcu’ vieţîî, îi că nimica nu-i veşnic, chiară nici dureria. Că dîrt asta-s doftorii pă lume, ca şi tămădiască tăt ce să poachie tămădi, iar ce nu să poachie, rezoalvă muieria ceia niagră, cu coasa. Da’ ca şi n-o mai lunjesc, am şi vă povestăsc cum am ajuns la Arad”.
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim!”
În gară
“Pînă la gară-n Chişinieu m-o dus on niepot cu şareta. Numa’ că-ş’ cumpărasă niepotu’ alt cal şi nu vreia ş-o ieie dîn loc sub nici o formă. Pîn’ la urmă tăt o pornit, că numa’ l-am văzut pă niepot c-apare c-o zdranţă făcută floştomoc, legată c-on drod lung şi c-on băghic dîn tablă. Ni-am suit apoi în şaretă şi niepotu’ o-nmoiat zdranţa-n motorina dîn băghic, o aprins-o ş-onghireptat drodu’ cu zdramţa aprinsă pînă su’ foalile calului. No, atuncia şi veghieţ’ fugă dă cal! Binie c-o reuşit niepotu’ şi stîngă zdramţa, c-altfel puchiam lua foc cu şaretă cu tăt, că s-mburdasă băghicu’ cu motorina. La gară-n Chişinieu m-am dăspărţît dă niepotu’, da’ nu înenchie d-ai face rost dă ceva motorină dî la on prechin dî la Competrol, ca şi poată porni calu’, nu? Apoi m-am prezentat la oblocuţu’ inghie să vinghiau ţîdulile. Înenchia mia, on om cu doauă ghiesaje-n spachie o cerut o ţîdulă la “Vişeu”. Ceia cu bilechile i-o cerut nuş’ cîţ’ lei. Cînd o auzît bghietu’ om, pîntră gîfîituri şi jemechie, atîta o mai putut zîce: -“Pria scump doamnă, pria scump!” ş-o luat-o la fugă pă uşi-afară împlîntîndu-să, în cei mai mare viteză, în bălăriile ‘nalchie dîpă ceilaltă parchie a liniilor dă tren.
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim!”
“Întră timp, o apărut acceleratu’ ce meria cîtă Oraghia Mare. Nu s-o oprit binie trenu’, că s-or şi năpustit călătorii cîtă scări. Atunci şi vez’ zarvă, strîgături, băgaje ţîpachie-n tren pîn obloacile dăşchisă. Vo tri, mai şmecări, trătau cu boactării trenului ca şi să poată sui făr’ dă ţîdulă. Înt-on final împegatu’ dă mişcare o dat drumu’ la tren. N-o apucat şi ieie trenu’ viteză că s-or ivit doi pă peron. Unu’ strîga cîtă cialalalt: -“Hai, mă şi fujim, că mere trenu’ fără noi!” La care cialalalt, om cu calm, i-o zîs, aşe uşurel: -“Lasă-l mă şi margă, că-s la noi ţîdulile!” Noi, ciiia dă faţă, n-am apucat şi rîghiem dă ei, c-or apărut tri pă peron în viteza cei mai mare. Doi cu băgaje mari şi unu’ fără. Şi dăi şi fuji dîpă tren! Ş-or fujit, dă mîncau pămîntu’. Noi cei dă faţă i-am ajutat strîgînd: care cîtă împegat ca şi oprască trenu’, care cîtă ei ca şi-i încorajăm la fugă, care cîtă mecanicu’ trenului ca şi mai ieie dîn viteză, care făr’ dă nici on rost, numa’ aşe şi fim cît mai mulţ’ ciia ce strîgăm. La on moment dat s-o gătat peronu’, da’ ciia tri tăt fujau sărmanii. Cumva-cumva, ciia doi or reuşit şi ţîpe bagajile-n tren, pîn ultima uşe a ultimului văgon ş-apoi s-or ascăţat cumva dă ceva dudă dă fer şi s-or suit în tren. Eh, da’ cial făr’ dă băgaje n-o reuşit”.
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim!”
“Dînt-odată tătă lumia o-ncetat gălăjia. La tăţ’ ni-o fost mnilă dă iel. Numa’ că ciala ş-o pus brîncile-n şolduri şi uitîndu-să dîpă tren, o-nceput şi rîdă dă numa’ tremura foalile la iel. Împegatu’, înervat păstă măsură dă rîsu’ lui, s-o apropiet dă iel şi i-o zîs: -“Băi tîmpitule! De ce rîzi, măi? Ar trebui să plîngi, c-ai scăpat trenul. Lasă-i să rîdă pe cei din tren!” La care ciala i-o zîs: -“Dom’ împegat! Tumna asta-i triaba. Io trăbuia şi fiu în tren nu ciia. Că ei numa’ m-or condus la gară”. Mă, oamini buni! Cînd ni-am dat sama ce să-ntîmplasă, am început tăţ’ on rîs, dă iera şi n-auzîm personalu’ dă Arad, care să băgasă-ntră timp în gară.
În tren
În tren, altă păţanie! Cum şighiam în bouvagon linişchit, numa’ o apărut, ca dîn pămînt, unu’ c-o dimijană dă vin. Că îi zîua lui dă naşchiere şi că-i musai şi beie cu iel tăţ’ călătorii. Şi iac-aşe tăţ’ am luat cîchi-o gură. Io, avînd durere la stomac, numa’ m-am făcut că beu, numa’ că vinu’ avia ceva smîntă, c-apucasăm şi-l amuşin. Întră timp o apărut şi boactăru’ şi s-o băgat şi iel în “danţ”. Mă, oamini buni! N-o apucat şi mai margă binie dimijana o dată roată pîn bouvăgon, că num-am văzut că o ieu călătorii la fugă care-ncătrău, cîtă closechie. Boactăru’ la on moment dat s-o făcut alb ca varu’ la faţă ş-o luat-o la picior cîtă locomotivă inghie, zîce c-ar fi zîsă cîtă şefu’ dă tren că-i musai şi fugă la closetă. Eh, tătă triaba asta s-o-ntîmplat pă trăseu’: Chişinieu Criş Crişana – Nădab”.
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim!”
“La Nădab, o oprit trenu-n gară, cini-o avut dă scoborît s-o scoborît, alţîî s-or suit ş-apoi şefu’ dă tren o dat drumu’ trenului, în locu’ boactărului. Eh, da’ ni-apropiam dă Şimand şi boactăru’ pchierisă făr’ dă urmă. Şefu’ dă tren intrasă-n panică. Dajaba o luat cu iel cîţva voluntari şi l-or cotat pă boactăr pîn tăt trenu’. N-or dat dă iel. Înşpectat-or şi tăchie closechile – rezultat nula, ierau ocupachie dă ciia ci-or beut vin. La plecaria dîn gara Şimand şefu’ dă tren iară o trăbuit şi deie iel drumu’ trenului, că boactăru’ nu apărusă. No, baiu’ iera cît casa! Retrogradaria iera ca vinită pă bghietu’ om. Ce şef îi aciala care-ş’ pchierghie subordonatu’ pă drum, nu? Eh, da’ cînd ni-am apropiet dă Sîntana, lucrurile s-or lămurit. Cum şighiam cu capurile pă obloace, ca şi mai luaăm aier, iar şefu’ trenului şighia-n uşia dăşchisă a bouvăgonului, cînd ni-am uitat cîtă peronu’ dîn Sîntana am ‘lemnit tăţ’! Cinie creghieţ’ că iera pă peron şi duhănia, dînd mînînţăl dîn buze? Răspuns – boactăru’ pchierdut. No, aşe ceva n-am mai întălnit. C-o şi zîs nuş’ care: -“Şefule! Nu opri trenu’ c-aista-i strîgoaie şi nie mîncă pă tăţ’!”
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim!”
“Ce să-ntîmplasă dă fapt? Iaca ce! Bghietu‘ boactăr nămaiavînd loc în closechile dîn tren, s-o scoborît în Nădab şi s-o năpustit în fuga mare-n closeta gării. Eh, da’ cînd o ieşit, nu-i mai tren! Ce iera dă făcut? Dîn doauă mişcări o ieşit în tolchiş şi cu steguţu’ fluturînd, o oprit prima măşinuţă dă lux ce i-o ieşit în cale şi direcţîia - Sîntana. Pînă la urmă tăchie s-or gătat cu binie. Cheferişchii s-or împăcat şi-ntră ei, da’ şi cu noi, că scosăsă ciala cu zîua lui dă naşchiere o dimijenuţă cu răchie şi tăţ’ s-or tomnit la foale. Nu-i aşe că tăchie-s bunie cînd să-ncheie tătu’ cu binie? Amu-i musai şi-nchid tălefonu’! Staţ’ voi linişchiţ’ că mă dăscurc io la Arad cu dureria mia dă stomac. Ci-o mai fost şi ci-a mai fi am şi vă scriu carchie. Pîn-atunci nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Ţentralista: -“Vorbiţi?” Noi tăţ’: -“Vorbim, vorbim…!”
Dicţionar: sopatir şi lopatir – sapa şi lopata; haznă – tihnă; dughie – ţevi; ţîdulă – bilet.
Gheorghe Hodrea
Cichitorule!
Ieşchi bărbat?
Hai la noi şi-ţ’ fă cumpărăturile!
Ieşchi muiere?
Hai tăt la noi şi cumpără-i bărbatului, c-avem dă tăt felu’:
băşchi şi ochieri dă soare, sfetăre şi zoboanie, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ştrimfi şi curele, bughielarăşe şi bucse, părăzoare şi purtătoare dă chei, şepci şi şepcuţe, cloape şi bughi păntru băi dă soare.
Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’.
| < Anterior | Următor > |
|---|
