În mulchie feluri pot fi-mpărţîţ’ oaminii: tînări sau bătrîni; mici ori mari; graşi o sclabi; buni sau răi; vrenici ori puturoşi; curaţ’ ori murdari; săraci o’ bogaţ’; creghincioşi sau năcreghincioşi; cinstiţ’ sau hoţ’; sînătoşi ori bechieji; dăşchieăpţ’ o’ proşchi; mîndri sau urîţ’ ... Amu, dacă tăt vini voarba dă frumuseţă, musai tria’ şi recunoşchiem, o’ vrem o’ nu vrem, că nu ieste om dî pă faţa pămîntului care şi nu vreie ş-arîchie binie. Că voarba aceia: cînd ai d-a face cu cinieva, prima dată chie uiţ’ la iel cum coată pă dînafară. Asta ţînie, dîn voarba domnnilor, dă prima împresîie. Praftica vinie însă ca şi nie contrazîcă! Bunăoară, dă mulchie ori, dîn zîsa lu’ unu’, mulţ’ pomi pă dînafară să văd frumoşi, da’ pă dînlontru-s putrăz’, scorburoşi. Sau dîn zîsa lu’ ciala: dînafară măr frumos, pă dînlontru găunos. Aşe-i şi cu unii oamini! La urma urmii, dînculu dă frumuseţă, care-i trecătoare, rămîn celelalchie daruri, care luachie-mpreună formiază frumuseţa dînlontru a omului. Revărsată păstă cei dîn jur, aduce iubiria, pacia, bunaînţălejere ..., înt-on cuvînt fericiria. Cichitorule! Tu la capitolu’ aista cum şez’? Ieşchi fericit?
Telefonu’ fără fir
Întră jocurile copilăriei iera unu’ pă nume “telefonu’ fără fir”. Şi cum fiecare joc are farmecu’ lui şi “telefonu’ fără fir” avia. Zîc asta păntru că pă cît iera dă simplu, p-atîta iera dă dăşod. Cum funcţîona? Iaca aşe! Participanţîî şighiau unu’ lîngă altu’. Ciala ce ţîngălia, aghică transmichia mesaju’, îş’ scociora pîn minchie numa’ chie mniri ce cuvînt încîlcit ş-apoi, uşurel, îl şopchia la urechie celui d-îngă iel. Ciala d-îngă iel, cu tolceru-ncordat, ca ş-audă cît mai binie, prelua cuvîntu’ şi-l trănsmichia următorului, tăt aşe, uşurel la urechie. Şi iac-aşe cuvîntu’ meria dîn staţîie în staţîie, pîn’ la ultimu’ participant, care trăbuia şi-l facă cunoscut cu voce tare tuturor. Tăt şpilu’ jocului iera ca fiecare şi zîcă celuilalt la urechie cuvîntu’ cît mai mereuaş. Şi dacă număru’ participanţîlor iera cît mai mare, daţî-vă sama cît dă mult să-nşchimba cuvîntu’ dî la plecare pîn’ la sosire. Şi dacă să băgau în joc şi vecinii bătrîni, care şighiau mai rău cu tolcerile, distracţîia iera maximă. Iexemple: dactilografiat – dilografiet – dăligrafiet – dăgrolifoiet – dăslofoiet – dăsfoiet. Sau, miliampermetru – miliperimetru – miliperiţătru – miliţăper – miliţanur - miliţan. Ori constantinopolitan – costinopolitan - stanopolitan – anapolitana - napolitană. Eh, asttîz’ pruncii nu să mai joacă d-a “telefonu’ fără fir”, au la-ndămînă fel şi fel dă jocuri pă călculator. Asta însă nu-nsamnă că jocu’ o dipărut dă tăt. N-o dispărut şi n-are şi dispară atîta vreme cît pă faţa pămîntului or fi, dîn zîsa lu’ unu’, răspîndacii. Cinie-s răspîndacii? Cei care cum aud ceva, răspînghiesc altora informaţîia, da’ nu aşe cum o primăsc ci dăşelată, îngroşetă, umflată şi lăbărţată. Păntru ei jocu’ d-a “telefonu’ fără fir” continuă. Numa’ că nu mai poachie fi voarba dă diştracţîie, ci dă minciună, ură şi răutachie. Şi păntru că cinie samănă vînt adună furtună şi răspîndacii îş’ vor lua peghiapsa biniemeritată – vor fi dăconectaţ’ dîn Ţentrală. Şi cînd n-ai ton, nu chie mai aughie nimia! Aşe că mare atenţîie!
Ana lu’ Lălau
Amu, dacă tăt vini voarba dă “telefonu’ fără fir”, numa’ ni-am trezît înt-o sară c-o trecut o muiere p-îngă noi şi cum tătă lumia dî pă uliţa noastă şighiam pă lăviţ’, ni-o administrat o veste zdrobitoare. Cum c-ar fi auzîtă, nu mai şchi dî la cinie, că pă bace Toghiere l-ar fi călcată ceva măşină-n Arad. No, atunci şi veghieţ’ năcaz pă capu’ nost! Nană Floriţă, muieria lui, o-nceput şi să vaiechie, noi ciilalţ’ ni-am năcăjit. Noroc cu bace Mitru care ni-o-ncurajet, înghiemnîndu-nie şi nu nie luăm dîpă voarbe făr’ d-acuperire. Pîn’ la urmă ni-am linişchit că s-o apropiet dă noi Ana lu’ Lălau, c-o carchie-n brînci, dî la bace Toghiere. Ia ni-o lămurit că nu l-o călcat pă bace Toghiere nici o măşină, ci iel o răghicat o măşinuţă dă lux d-o roată, că şoferu’ iera-ncepător ş-o oprit în Autogară drept pă picior la o doamnă ş-apoi şoferu’, dîn spărietură, o luat-o la fugă. No, ni-am gînghit noi, inghie dai şi inghie criapă! Da’, ie ş-auzîm ce scria-n carchie!
Drajii mniei cei dă buni!
Încă dî la început vă avertizăz că n-am şi vă scriu mult, asta păntru că n-am mai trimăs carchia pîn poştă ci mă duc cu ia la cursa dă Şupreuş, doară oi da păstă careva dî la noi şi nu vreu şi-i fie greomînt lu’ ciala ci-are ş-o ducă. Ce poci şi vă scriu? Dîcît că am ajuns cu binie la prunci, la Arad. Sara m-am scăldat în lăvoru’ mare dă porţolan, am cinat, am mai boscoroghit cu pruncii dă una, dă alta ş-apoi ni-am culcat. A doaua zî pînă-n zîuă m-am dus la borbil. No, nu poţ’ mere fiecum la doftor, tria ş-arîţ’ cît mai binie! C-aviam dă gînd şi mărg şi văd care-i şopîrla cu dureria mia dă stomac, că tare mă chinzuie d-o vreme.
Frizăria
Mă, oamini buni! Aşe frizărie ca aceia în care m-am băgat n-am mai văzut. Locu-i mare, aierisît, cu amniros dă apă dă colonie, nu duhănieşchie nimia, nici nu să bia beuturi ameţîtoare. Nu tolăială, nu păr pă jos, ci curăţănie lună şi bec. Şasă borbili tung şi rad, una-ntruna, clent dîpă clent. Pă o masă îs uişaguri păntru clenţ’. On radiu cîntă uşor da’ n-acuperă vocile clenţîlor. Ce mai? Domnie nu glumă! Cum m-am băgat în frizărie, m-o şi pofchit on borbil şi ieu loc. M-am acăţat clopu’ păstă vizlic, înt-on cuier tip pom şi m-am aşezat. Cum şighiam aşe şi mă uitam pîn obloacile mari ale frizăriei, cîtă trecătorii care umblau bitang, dîncoaci înculu, num-am văzut că s-o băgat înlontru unu,’ hotărît şi l-o-ntrebat pă primu’ borbil: -“Maestre! Cît costă un tuns zero?” La care, borbilu’ i-o răspuns: -“Trei zeci de mii”. –“Şi un ras?” – l-o-ntrebat ciala. –“Zece mii” – i-o răspuns borbilu’. Mă, oamini buni! Ce creghieţ’ c-o zîs apoi clentu’? Iaca ce: -“Maestre! Aşa stînd lucrurile, mă aşez la rînd ca să mă razi pe cap!” No, m-am gînghit, aşe da comandă! Dă dişcuţîile dîn frizărie, ce şi vă zîc? Cît am stat aculu, numa’ dă păr s-o vorbit. Unu’ zîcia c-o cumpărat dî la Ocica on cias dă părechie numa’ c-are păru’ strîcat. Altu’ că n-are păr pă cap cîchie probleme are. Unu’ mai tînăr povestia că s-o luat dă păr cu nievasta. Altu’ mai bătrîn, că i-o tras niepotu’ o păruială, păntru că nu i-o dat penzîia. Borbilu’ număru’ doi iera năcăjit că socrii îi scochiau peri albi. Unu-ş’ lăuda pruncu’ că s-o lăsat dă băutură, la care alt frizer o adăugat că lupu-ş’ şchimbă păru’, da’ năravu’ ba. Borbilu’ număru’ tri să plînjia că atîţa clenţ’ are ş-atîa are şi steie iară la lucru, d-are şi-i iasă păru’ pîn căciulă. Borbilu’ număru patru iera tare tăcut, îş’ veghia dă lucru. Îl tunghia pă unu’ cam d-o iarbă cu minie. La on moment dat, dîpă ce l-o aştins cu acsuţîşu’ foarficii cam dă vo tri ori la tolceră, num-am auzît că l-o-ntrebat: -“Aţi mai fost pe la noi, domnule?” La care clentu’ o răspuns hotărît: -“Nu! Mîna mi-am pierdut-o în război!” No, borbilule, m-am gînghit, dacă n-ai putut barem tăcia. Borbilu’ număru’ cinci iera tare năcăjit. Că m-o zîs on vecin dă scaon, la urechie, că l-o prins unu’pă borbil la nievastă-sa şi l-o tuns zero. Baiu-i că-i voarba dă niavasta borbilului, nu d-a lu ciala ce l-o prins. Şi cred că iera şi cam afumat borbilu’ număru’ cinci, c-o zîs clentu’ pă care-l răghia, cîtă iel: -“Doară n-ai să mă tai?” La care borbilu’ i-o zîs: -“C c cum s să te t tai dommle? Că nici n nu t te văd pria b bine!”
Nea Nicu frizeru’ şi loptuţa dă gumă
Eh, da’ cel mai renumit şi preceput iera borbilu’ număru’ şasă - nea Nicu frizeru’. Să şi veghia c-are experenţă, c-am auzît cum îi zîcia, în vreme ce-l răghia pă unu’, unui inaş ce iera ochi şi urechi la iel: -“Şi nu uita tinere! Lucrul cu briciul e periculos! Clienţii fac mişcări bruşte cu capul, sînt nervoşi. Aşa că fii foarte atent, să nu te tai!” Mă, oamini buni! Dîn tăt ce să-ntîmpla în frizărie, io tătuşi una n-am înţăles-o. Dî ce avia clentu’ pă care-l răghia nea Nicu frizeru’, obrazu’ umflat înt-o parchie? Pîn’ la urmă tăt vecinu’ mnio dă scaon m-o lămurit – clentu’ ciala avia o loptuţă dă gumă-n gură. C-aşe zîce că-i răghia nea Nicu frizeru’ pă ce-i sclabi şi bătrîni, pîn şanţurile dî pă obraz. Ş-aşe binie-i răghia, ca pă ou. La on moment dat, cum şighiam şi mă uitam la ciala cu loptuţa dă gumă-n gură, o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng. No, m-am gînghit, gata-i baiu’ d-aci! Îi cît casa! Că numa’ l-am auzît pă clent c-o zîs: -“Mnia Mnicu! Mîai ţsîn bila astîa-n parnchia stîngă mult, sau o munt pă dîreapta?” La care, nea Nicu frizeru’ i-o răspuns; -“Nu vă grăbiţ’ domnu’, că faceţ’ copii bîlbîiţ’!” Amu, dă prunci nu mai puchia fi voarba, că iera bătrîn bghietu’ om, da băsamă-i amorţîsă falca. Io şi nu tac, cu reşpect, l-am întrebat pă nea Nicu frizeru’, dîpă cum urmiază: -“Domle, da’ nu s-o-ntîmplat niciodată şi-nghiţască careva loptuţa dă gumă?” La care borbilu’ o zîs: -“Cum să nu. Da’, nu-i nici o problemă! Merge omul acasă, o elimină şi a doua zi o aduce înapoi. Păi şi asta de la domnul din gură a adus-o azi diminiaţă un client pe care-l barbierisem ieri”. Mă, oamini buni! În clipa aceia, numa’ l-am văzut pă clentu’ cu loptuţa dă gumă-n gură c-o tresărit, i s-or crăscoit ochii, o dat şi scopască, da-n loc ş-o ieie loptuţa dîn gură cîtă afară, o luat-o cîtă lontru, aghică o-nghiţît-o. Numa’ că n-o-nghiţît-o dă tăt, că băsamă i s-o oprit în grumaz. Dînt-odată s-o-mfoiet ca tutcanu’ şi tăt s-o-nroşit, ca piparca. Noi, privitorii am ‘lemnit tăţ’! Nea Nicu frizeru’ văzînd care-i triaba, dă groază că moare ciala cu loptuţa, o leşinat. Ce iera dă făcut? Dîn doauă mişcări l-am apucat pă clent dă picioare, l-am lăsat cu capu-n jos, m-am suit pă scaunu’ lu nea Nicu frizeru’ ş-am sărit jos, cu tăt cu clent. Cîci ai zîce brici, o şi zburat loptuţa dîn bghietu’ om, durgălindu-să pă uşia frizăriei pîn’ la uliţă, inghie o şi luat-o-n gură on cînie hămesît dă foame. Întră timp ce clentu’ o făcut ochi, l-am apucat pă nea Nicu frizeru pă susuori, l-am aşezat pă scaon şi l-am frecat cu spirt sănitar dînt-o ieguţă, pă vînile dî la grumaz. Cum ş-o revenit, în loc şi-m’ mulţămască dîr ajutor, o pus ochii pă cînile cu loptuţa dă gumă-n gură ş-o-nceput şi jghiere: -“Recuperaţ’ bilaaa, măăă!”. Pîn la urmă tăţ’ clenţîî or fujit dîpă cînie ş-or recuperat loptuţa. Eh, da-n sămn dă mulţam, nea Nicu frizeru’ m-o tuns şi m-o ras pă d-a fichia şi fără loptuţă. Dî la frizer m-am dus la doftoru’ dă stomace dîn Policlinica d-îngă cofetăria Pepia, inghie bînd o halbă dă apă cu ceva var, l-am văzut pă ciala dî la alba–niagra ce să chinzuia şi beie ceva prafuri, păntru a ielimina gumile-nghiţîchie. Amu-i musai şi-nchei, că tria ş-ajung dă urjenţă la Autogară. Dacă cichiţ’ rîndurile pă care li-am scris, însamnă c-am prins cursa dă Şupreuş, dacă nu ...
Şi nu uitaţ:’ viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: dăşod – distractiv; scociora – cotrobăia; bitang – fără rost; Ocica – piaţă de vechituri; inaş – ucenic.
Gheorghe Hodrea
Cichitorule!
Vin sărbătorile!
Amu-i momentu’ şi faci cadouri.
Deci, hai la noi c-avem dă tăt felu’:
băşchi şi gaci, sfetăre şi zoboanie, jenţ’ şi jentuţă, maieuri şi bretele, ştrimfi şi curele, bughielarăşe şi bucse, părăzoare şi purtătoare dă chei, şepci şi şepcuţe, cloape, bughi păntru băi termale, ietîcî.
Ziridava, Etaju’ I, la Solemn – raionu’ dă galanterie bărbaţ’.
| < Anterior | Următor > |
|---|
