Tătă viaţa nie strofocăm în fel şi chip. Lucrăm una-ntruna, adunăm mai mult dîcît nie triabă, ca şi cum am mînca cu doauă linguri şi n-am muri niciodată. Rar dă tăt ni-aducem aminchie că goi am vinit pă lumia asta şi goi avem ş-o părăsîm, nu ducem nimic cu noi. Dă hoghină, nici nu poachie fi voarba, că doară sînchiem în contrătimp, nu? Şi dăi şi dăi, lucră şi iar lucră omu’, zî lumină. Dîn cînd în cînd mai faci-o pauză. Cînd? Apăi, duminica şi-n sărbători. Da’ nici atunci, că-ţ’ faci în minchie planuri păntru zîlile ce urmiază. Eh, da’ vini-o zî-n care-i musai şi faci paoză. Îi voarba dă zîua-n care chie ţerţetiază tarchie boală. Zîua asta n-aduce cu ia numa’ boala, ci şi vestia zdrobitoare că ieşchi trecător, şubred, sclab, năînsămnat, on fir dă hămoacă, frunză-n vînt, iar viaţa nu-i altceva dîcît o liniuţă întră anu’ naşchierii şi anu’ morţîî, săpată p-o cruce uitată dă tăţ, în morminţ’. Ş-atunci ce-i dă făcut? Cum ce-i? ‘Om lucra, da’ ni-om şi hoghini, că doară n-om băga noi lumia asta-n ceilaltă, nu? On cunoscut, o zîs cîtă minie că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că hai ş-o făcem lată! Numa’ că iextremile nu-s bunie niciodată! Soluţîia – driapta măsură a lucrurilor! (dîn zîsa unui înţălept). Tăt şpilu-i ş-o găsăşchi! Cichitorule! Tu ai găsît-o?
La reanimare
Trecusără două zîle dî la ultima carchie primită dî la bace Toghiere. Tăţ’ dî pă uliţa noastă ieram corioşi ce i-o fi spusă doftorii dăspră dureria dă stomac pă cari-o avia. Amu, şchiam noi că-i pă brînci bunie la Arad, la prunci şi că are şi-l ducă la cii mai buni doftori, da’ tătuşi aşchieptam cu nerăbdare veşchi. Iar veşchile nu s-or lăsat pria mult aşchieptchie, că aşe cîtă-n sară, o apărut on niepot d-a lu’ bace Toghiere cu noutăţ’, înt-on plic. Ascultaţ’ noutăţîle!
Drajii mniei cei dă buni,
Încă dî la începutu’ acestei cărţ’ vă zîc că nimic nu-i ca sînătachia, dîrt asta vă doresc la tăţ’ multă sînătachie că-i mai bună dîcît tăchie. Dăspră minie ce şi vă zîc? Tăchi-ar fi bunie dacă nu m-ar chinzui dureria dă stomac. Şi cum păntru ia am vinit la Arad, am fost astîz’ la vizită, la policlinica d-îngă cofetăria Pepia, o’ cum îi zîce. Da, numa’ că la doftor tria’ şi meri hoghinit, aşe că asară m-am culcat mai dăvreme. Stînd io aşe, în pat, m-am adus aminichie, că dîn zîsa lu’ ciala, cel mai binie pă lumia asta dorm pruncii, morţîî şi paznicii dă noapchie. Şi cum vremia prunciei mi-o trecut hă, hă, hăăă, d-atîţa ani, mort nu-s, iar pază dă noapchie am fost pă vremuri, drept şi vă zîc nu m-am pria hoghinit, tătă noapchia. Apu m-o mai chinzuit ş-on vis năprasnic, că iaca ci-am visat Să făcia că ieram internat la işpitar. Cum, năcum, ajunsăsăm la reanimare şi şighiam înt-on pat, alăturia dă alţîî dîn alchie paturi. Tăţ’ bechiejii ieram legaţ’ cu tăt felu dă dughie şi măţăraie, la nişchie lăcruţe care scochiau ceva fluierături scurchie, una dîpă alta, ca şi cum ai bachie pă taljeru’ dî la dobă. Tăţ’, ‘nafară dă minie, aviau ceva mască dă gaze pă feţe şi băgau ceva apărachie-n ei aier cu forţa. Mă, oamini buni! Unu’ sîngur iera legat la ceva apărat, da’ care nu fluiera ca a noaşchie, ci cînta muzîcă popolară. Amu, nu iera nici on bai, numa’ că dî la o vreme ieşiau dîn apăratu’ aciala numa’ cîntări dă-ngropăciunie. Asta ca asta, da’ nici unu’ dîntră noi n-avia puchiere şi zboare dîn pat ca şi oprască cumva apăratu’. Şi iac-aşe nie chinzuiau cîntările acele dă vai ş-amar.
Doftoru’ serios
Şi dac-ar fi foastă numa’ asta! Numa’ că n-o fost, că la on moment dat, ca dîn pămînt, o apărut în sălon on doftor serios, care iaca ce ni-o zîs! –“Întristată asistenţă! V-am adus două veşti: una bună şi una ria! Cu care să încep?” Noi, tăţ’ am strîgat: -“Cu ceia ria, dom’ doftor!” La care doftoru’ o zîs: -“Vestea rea este că sunteţi, toţi, pe moarte!” –“Şi ceia bună?” – am strîgat io. La care dom’ doftor, ce veste bună creghieţ’ că ni-o adus? Fiţ’ atenţ’! –“Vestea cea bună, dragii mei, este că fiul meu a intrat la facultate”. Şi dus o fost dom’ doftor, pîntră strîgături şi iexpresîi d-a noaşchie pă care nu le rabdă hîrchia Da’ dooară nu creghieţ’ c-am isprăvit aşe cu visu’. N-am scăpat aşe uşor dă iel, că pă cînd iercăzîrăm cu doftoru’ şi cu veşchile lui, num-am văzut c-o apărut pă uşia sălonului o deblă dă om, cu bască niagră pă cap cu ţuţur. S-o uitat înlontru cîtă noi, s-o băgat şi arîtîndu-nie on pătent şi ceva droaghie dă corent, o slobozît cîtă noi on mesaj zdrobitor: -“Băieţi! Luaţi o gură de aier pînă schimb eu o siguranţă!” Mă, oamini buni! N-o ieşit binie buleftricianu’ c-or şi amuţît apărachile. Li-o tăiet ciala mau’. No, atunci şi-i vez’ pă colejii mniei dă sălon cu măşchile pă figuri, nu mai aviau aier. Dîn doauă mişcări, da’ aşe ca pîn apă, m-am răghicat dîn pat ş-am dăşchis obloacile, ca şi fac aier. Dîn păcachie n-o pria ţînut, c-or început bechiejii şi să umfle, dî la aieru’ rece ce vinia pîn obloace. Gata – gata şi-i scăp, c-or început şi s-arăghice dîn paturi şi şi pluchiască pîn aier cîtă obloacile dăşchisă. Noroc c-o apărut, ca dîn pămînt, o muiere îmbrăcată tătă-n alb şi cu păru’ vîlvoi. Şi cînd o-nceput şi ţîvliască, m-am trezît dîn vis. Tăt ierem apă, c-asudasăm dîn zoala cu ciia bechieji.
Arîtaria-nfricoşetoare
Tătuşi ceva nu iera-n regulă. Nu dă altă, da’ ţîvlitura nu-ncetasă, încă să mai auza. Nici n-o trăbuit şi-m’ încord binie tolcerile, că m-am şi dat sama d-inghie vinie tolăiala. Aşe c-am dăşchis obloacile şi m-am uitat dîn bloc în jos, ca şi văd care-i baiu’ Iera cam oarile tri diminiaţa. Înenchia blocului să-ntîmpla ceva nămaivăzut dă minie. Mă, oamini buni! On vecin dîn blocu’ dă păstă drum, băsamă vinisă dî la coada dîn ‘nenchia alimentării, c-avia o iagă dă lapchie-n brînca ghireaptă, fujia dîpă ceva arîtare-nfricoşetoare, ca şi-i deie cu iaga-n cap. Arîtaria fujia şi ţîvlia cît o ţîniau foii, ca dîn gură dă şerpe. Cum să prezenta arîtaria? Ca o gîscă urieşă, tătă strofocată la penie. La-nceput am crezut că-i ceva nălucă, da’ m-am gînghit io că doară nu fuje vecinu’ aciala dîpă tarchie abure, că-l şchiam om vechi dă zîle şi tare serios. Dă fapt ce să-ntîmplasă? C-am aflat a doaua zî! În blocu’ dă păstă drum, aşe cumva şreig dă oblocu’ dî la care inşpectam zona, şighia on om ce lucra tri schimburi, la Fabrica dă văgoanie. Omu’ iera la şchimbu’ tri. Năavînd ce dolgozî la lucru, că băsamă-l slobozîsă ciia mai iuchi-acasă, omu’ s-o-ntors mai iuchie-n căzarmă.
Gîsca urieşă
Eh, da’ cînd culu, on inămic iera îmfiltrat în perimetru’ lui. Cînd s-o băgat în casă, inămicu-i înşpecta muieria, băsamă-i făcusă percheziţîie corporală, că iera făr’ dă iefechie personale pă ia. Omu’ ce iera şi facă? Cum n-avia dă gînd şi-l ieie pă ciala prizonier, o dat brînca cu iel, l-o felicitat păntru victoria repurtată şi i-o dat drumu’. Eh, da’ muierii i-o aplicat o peghiapsă zdrobitoare, nămaiîntălnită. Şi anume: i-o ordonat şi ieie poziţîia dă drepţ’, o năclăit-o tătă cu mniere dă albinie, dînt-o vighire dă zece litre (c-avia, că zîce că-i albinar) ş-apoi o-mpănat-o cu penile dă gîscă dîn doauă pernie. Aşe împănată, i-o dat drumu’ pă casa scărilor. Numa’ că povestia nu s-o gătat aşe. Că ceia, cu penile pă ia, o ţîngălit la o vecină prechină, dî la on ietaj mai jos, cu gîndu’ că ceia are ş-o sălveză dîn năcaz. Numa’ că n-o apucat ceia şi dăşchidă binie uşia şi cînd o dat cu ochii dă gîsca urieşă, o jghierat o dată cît o putut ş-apoi o leşinat. Bărbatu’ lu’ ceia pestrecută, aghică leşinată, o apărut şi iel pă casa scărilor în pendele şi cînd o văzut care-i năpasta, dîn doauă mişcări, o fujit în bucătărie, o apărut c-o sucitoare ş-o-nceput şi-i administreză gîşchii urieşe lovituri prelunji. Numa’ zburau penile dî pă gîsca urieşă, c-aşe or povestit vecinii a doaua zî, c-or văzut ei pîn ochienile dî la uşi, da’ n-or cuchiezat şi iasă la veghiere nici unu’. Şi iac-aşe, bghiata gîscă urieşă, păfugată dă ciala cu sucitoaria, o ieşit în uliţă. Numa’ că n-o apucat şi-ş’ stăbiliască on trăseu dă fugă, c-o apărut vecinu’ aciala cu iaga dă lapchie, dă care vă spusăsăm la-nceput. Şi cum iera ‘nervat că n-o apucat la coadă numa’ la o iagă dă lapchie, cînd o mai şi dat cu ochii dă gîsca urieşă, dîn spărietură o fujit dîpă ie şi-i deie cu iaga nu în cap, numa-ntră urechi, strîgînd cît îl ţînia gura: -“Stai numa’, că chie ciupelesc io!”
Mare atenţîie!
Noroc că bghiata gîscă, întră ţîvlituri, o reuşit şi strîje: -“Salvaţi o biată gîscă de la pieire!”, că mai că nu-m’ dăghiam nici io sama că-i muiere, arîtaria. Ciala cu iaga dă lapchie, cînd o auzît că vorbeşchie arîtaria, o picat în cur, o stat, s-o uitat dîpă ceia cum fuje pîntră blocuri ş-o-nceput şi beie lapchile, că băsamă i să făcusă ceva nod în grumaz. Io atît-am apucat şi fac, am ţîpat dă sus pă bghiata gîscă o pătură. La care gîsca o luat-o, s-o-nfăşurat în ie şi făcîndu-mi sămn dă mulţămire, cu aripa ghireaptă, s-o cam mai dus pîntră blocuri cu penile fluturîndu-i pă cap. Zîce că s-ar fi dus la ceva soră ce şighia păstă liniile dă tren, la tarchie bloc. Pă trăseu zîce c-ar fi băgat în spărieţ’ cîchieva persoanie, întră care: on iechipaj dă gunoieri, care cînd or văzut-o or luat-o la fugă, abandonînd măşina; on tăximetrist care-ş’ înşchimba o roată la măşină, care dîn spărietură o dat cu roata dîpă ie şi cum ceia s-o ferit s-o dus roata drept înt-on obloc mare, dî la o măgăzînă; doi ce meriau la pescuit, care aşe s-or spăriet cînd or văzut-o, d-or fujit cu biţoaglile mîncînd pămîntu’ şi s-or băgat drept înt-unu’ ce meria la piaţ, c-o roabă plină cu gogoşeri şi părădăici ... Oricum, pă bghiata gîscă urieşă, nici în zîua dă astîz’ n-am mai văzut-o pîn zonă. Dîpă pătură nu-m’ pare rău, binie c-am putut sălva ci-o mai rămăs dă sălvat! Eh, iac-aşe m-am hoghinit io în noapchia dîn ‘nenchia vizichiei la doftor. Amu, dă doftoru’ ce m-o inşpectat, ce şi vă zîc. O fi iel şpeţialist da’ io m-am hotărît şi mărg la işpitar, ca şi-m’ fac tăchie anălizîle. Nămaiavînd ce vă scrie, mă retrag cîtă final zîcîndu-vă; mare atenţîie! Nu mereţ’ niciodată la doftoru’ a cărui penie dîn căbinet or murit! Şi mai adaug ceva: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: işpitar – spital; iercăzîrăm – încheiaserăm; vechi dă zîle – bătrân; şreig – în diagonală; în pendele – sumar îmbrăcat.
Gheorghe Hodrea
| < Anterior | Următor > |
|---|
Comentarii
RSS pentru acest articol.