Dă mulchie ori sînchiem puşi în faţa unei situaţîi făr’ dă ieşire. Da’ chiară făr’ dă ieşire, în cial mai serios mod. Momenchie-n care vin păstă noi cele zece voarbe pă care fiecare li-am auzît cel puţîn o dată-n viaţă. Care-s acelia? Aşchia-s: îmi pare rău, da’ nu să mai poachie face nimic! În clipa-n care le auzîm, cîchiodată ni să ie o chiatră dî pă inimă. Altă dată timpu’ parcă să opreşchie-n loc, cele zece voarbe băgachie pîn tolceră aluniecă, fără vreria noastă, în străfundurile minţîî, să cuibăresc aculu hoghinindu-să cît ai clipi dă doauă ori şi d-aculu jghiară cît le ţîn puchierile: îmi pare răuuu, da’ nu să mai poachie face nimiiic!
Varianchie
Amu, una-i cînd merem la atelieru’ dă vulcanizare cu camera dînt-o roată dă biţoaglă, la răpălit, a nu şchiu a cîta oară, sau la frigotecnist, cu frijideru’, a patra sau cinie şchi a cîta oară, ori la ghinţarăş, cu tarchie măsauă, nuş’ dă cîchie ori ţimentată, sau la buleftrician, instalător, mecanic, zugrav, ciasornicar, păntofar ... , iar şpeţialişchii, meseriaşii, îţ’ zîc făr’ dă ocolişuri: îmi pare rău, da’ nu să mai poachie face nimic! Alta-i însă situaţîia cînd, la chie mniri ce doftor preceput, ţi să spunie ţîie, sau niamurilor tale: îmi pare rău, da’ nu să mai poachie face nimic! În prima situaţîie, poachie chie bucuri, înt-on fel, că mai înşchimbi lucrurile vechi cu alchile noi. În a doaua situaţîie, dachile problemei să-nşchimbă! La auzu’ celor zece cuvinchie, parcă pică ceru’ pă chinie, nimic nu mai merită nimic, tăchie-s făr’ dă valoare, pică tăchie planurile dă mînie, poimînie, răspoimînie ..., mîncaria şi beutura nu mai au gust, soarile nu mai încălzeşchie ca pînă ieri, noapchia nu mai aduce hoghina somnului binie şchiută, ... Tătu-i făr dă rost, iar viaţa-i chin şi supărare. Ieşchi “pă ultima sută” , tu, tarchie apropiet, sau înt-on cuvînt, tăţ’. Cît ţînie “ultima sută”, cinie poachie şchi? Oricum, vinie ultima staţîie a călătoriei, mai iuchie, sau mai tîrzîu ... Dînculu dă tăchie cele arîtachie mai sus, păstă tătă boala şi suferinţa, rar dă tăt şi făr’ dă iexplicaţîie, întîlnim cazuri în care mai presus dă minchia ominiască, să-ntîmplă lucruri năîntîmplachie - minuni care şchimbă tăchie regulile şi rînduielile binie cunoscuchie dă noi, d-atîta amar şi vreme, dă moşii şi dă strămoşii noşchi. Minuni pă care le veghiem şi le-nţălejem cu ochii minţîî, pîn creghinţa care biruie tăchie regulile firii. Dîrt asta sfatu’ potrivit la cele dă mai sus îi următoru’: niciodată şi nu zîci niciodată!
Măşinuţa dă lux
Şighiam tăţ’ la uliţă, doară – doară mai primim ceva veşchi dî la Arad, dî la bace Toghiere. Amu, nu că ni-am fi dăspărţîtă dă mult dă iel, că numa’ ce vinisăm dă doauă zîle dî la iel, dî la işpitar, da’ şchii cum-ui omu’, cînd are pă cinieva bechiag rău, aşchiaptă întruna noutăţ’. Afară iera călduţ, ultimile zîle dă toamnă tîrzîie nie făcia şi nie pară rău dîpă vara care să cam mai dusăsă. La on moment dat, dî cîtă Chişinieu, o apărut o măşină cu lămpaşurili-aprinse. Pă vremuri nu iera ca amu. Cînd veghiai că vinie o măşină cu lămpaşurile aprinse zîua-n amniaza mare, şchiai că bistoş cava să-ntîmplă; ori îi ceva ‘mormîntare, o’ îi ceva caz dă primejghie, ori o măşină o traje cu cablu pă alta, o’ s-o fi jucată tarchie prunc în căbină, la botoanie, înenchie d-a porni şoferu’ măşina-n cursă. Cînd am văzut că să bagă măşina, care iera dă fapt on măşinoi cam cît cochieţu’ veciniei dă păstă drum dă casa lu’ bace Toghiere, la noi pă uliţă şi vinie cîtă noi, am şchiut că-i gata baiu’. Ceia ci-o şi fost! C-o vinit măşinoiu’ uşurel, şi-n ‘nenchia căşii lu’ bace Toghiere s-o oprit. Dîn ia s-o scoborît unu’ pă nume Vasîle şoferu’, apoi dî pă scaonu’ dîn ghireapta, pruncu’ lu’ bace Toghiere şi dîn spachie nană Floriţă, muieria lu’ bace Toghiere. Cînd am văzut noi că să gată iefectivu’ dă scoborît, am ‘lemnit! No, ni-am gînghit, bace Toghiere o picat în luptă, aşe că ni-or dat lăcrămile. Numa’ că n-o fost aşe! Dîn doauă mişcări ni-am prezentat la măşinoi, inghi-am dat păstă bace Toghiere, închins pă laviţa dîn spachie. I-am dat biniaţă, iar el ni-o sălutat milităreşchie, nimic zîcînd. Oricum, noi am înţăles ce vreia zîcă. Vasîle şoferu’ nu iera altu’ dîcît vecinu’ pruncilor lu’ bace Toghiere, ciala dî la Arad, om bun dă altfel. C-am şi zîs noi cînd l-am văzut că s-aghivereşchie voarba lu’ ciala că priechinu’ la nievoie să cunoaşchie. Nu v-aduceţ’ aminchie cum s-o dus şi bace Toghiere cu Vasîle, ca şi-l ajuchie ş-o ducă pă mătuşia Varvara (ţapănă fiind) la Moldova? Eh, iaca amu s-o-ntors triaba! O avut ocazîia Vasîle (mai binie n-o avia) şi-i întoarcă lu’ bace Toghiere fapta bună.
Mitru şoferu’
Eh, iac-aşe bace Toghiere ajunsăsă acasă. Noi, tăţ’ vecinii, ieram bucuroşi că-l veghiem iară! Pînă şi cînile lui nu mai băuna, ci lătra vigan. D-acoalia, dîn măşinuţa dă lux (voarba lu’ Vasîle şoferu’) l-am trănsportat pă bace Toghiere în casă p-o dormeză, uşurel. Cum l-am băgat înlontru, s-o şi-nşchimbat la faţă. Parcă iera mai revenit. Cum şighiam noi tăţ’ în casă şi voroviam mereuaş, ca şi nu derenjăm bechiagu’, numa’ l-am auzît pă Vasîle şoferu’ că s-adresiază cu reşpect lu’ Mitru, vecinu’ nost: -“Baciuli! Rogu-ti frumos, dacă ti prişepi ăi, sa-ntorşi maşînuţa mia di lux ăi, că s-o facut tîrzîu şi trebui sî ma-ntorc la Arad, ăi! Numa’ bini pîn’ atunşi am sî-mi iau ramas bun di la baciu Toader, ăi”. Mă, oamini buni! (voarba lu bace Toghiere). Nu şi steie linişchit, numa’ l-am văzut pă vecinu’ Mitru că zboară-n picioare, ie chieile dîn brîncile lu’ Vasîle şoferu’ şi zîce: -”Stai linişchit dom’ şef, c-o-ntorc io, n-ai nici o năghiejghie!” Noi, pruncii, curioşi cum are şi-ntoarcă măşinoiu’, am rupt-o la fugă-n uliţă. Înenchie d-a ieşi dîn casă, m-o părut mie, aşe cumva înt-o doară, că-m’ face sămn bace Toghiere c-on ochi şi c-o brîncă, cum că-i ceva bai, da’ nu m-am dat cu sama ce vria şi zîcă. Mai tîrzîu am înţăles că vreia şi m-avertizeză păntru ceva ci-are şi să-ntîmple, da’ cum iera sclăbit şi nu puchia vorbi, nu pria am înţăles care-i şopîrla. Aşe c-am ieşit cu ciilalţ’ în uliţă. Întră timp, vecinu’ Mitru să suisă la volan. Apoi, numa’ l-am văzut cum să suflecă la mîniecile chimeşii, scopeşchie-n pălmi, îş’ lasă clopu’ uşor p-o parchie şi bagă cheia-n contact. Dîpă care o dat cam dă vo cinci şasă ori la pedala dă acţeleraţîie ş-o pornit motoru’ măşinoiului. Da’ doară nu creghieţ’ c-o reuşit şi-ntoarcă măşinoiu’ dîn prima. Că băsamă fiind scaonu’ şoferului mai înalt, iar vecinu’ Mitru mai scurt în cătărije, n-o aflat dînt-odată ambriaju’ inghie-i. Aşe că num-am văzut c-ambaliază motoru’ şi cînd o luat-o măşinoiu’ pă curnăpoi sau ţuric - cum zîcem noi pî la ţară, sau ricvers, ori mărşălier, cum să zîce pî la oraş - ca şerpile, păstă drum cît-o rudă dă telegraf, am crezut c-o face praf. Ruda, nu măşinoiu’, binienţăles. Cam la on metăr, cumva o-nvîrchit vecinu’ Mitru, agresîv, dă volan cîtă stînga maxîm ş-o ievitat cumva ciomniria. Da’ dă oprit, tăt n-o oprit măşinoiu’. Că d-acoalia o luat-o, tăt pă curnăpoi, pă drum. Noroc c-o-ncormănit în ultima clipită dreapta maxîm, ievitînd şi facă fleci su’ roţ’ on cocoş cu vo tri ghini. Binie că n-o răsucit volanu’ în penultima sau antipenultima clipită, că-i hăbucia veciniei dă păstă drum casa. No, d-acoalia s-o complicat rău triaba!
Trăseu’
Numa’ l-am văzut pă vecinu’ Mitru că să ţîpă-n cei mai mare vitezîie cu măşinoiu’ drept în căput la vecina dă păstă drum. O trecut pîn iel ca pîn hîrchie cîci ai zîce mănivelă şi dus o fost, tăt pă curnăpoi, cîtă ogriada lu’ ceia. Cum tătă triaba s-o-ntîmplat cîci ai bachie dîn pălmi, dabghi-am apucat şi veghiem cum o trecut cu măşinoiu’ păstă gardu’ dă drod dî cîtă ogriada muierii ş-o luat-o cîtă fundu’ ogrezîî, topşind ultimile părădăici năculesă şi făcînd una cu pămîntu’ tuleii dă tenchi nătăieţ’, păstă cari-o trecut cu vitezîie năprasnică. Cumva, aşe sclab dă tăt, pîntră duduiturile motorului, ni s-o părut c-auzîm on jghierăt prelung: -“Săriiiţ, măăă! Că moareee veteraaanuuu, măăă!” Şi dus o fost, pîntră tulei, cu măşinoi cu tăt. N-am apucat ş-o luăm la fugă dîpă măşinoi, că num-am auzît o jghierătură dă muiere, păstă ogrez’ ş-or apărut în viteză, pă căraria făcută dă măşinoi pîn tenchi, doi cai c-o platformă şi-n ia o muiere-nspăimîntată, strîgînd întruna tulvai. O ieşit la uliţă pîn ocol pî la vecina dă păstă drum şi s-o cam mai dus, în ghireapta, cîtă marjinia satului, cu muieria strîgînd ca dîn gură dă şerpe. Eh, da’ n-am apucat şi-nţălejem care-i triaba, c-o şi apărut măşinoiu’ cu vecinu’ Mitru la volan, dî pă ceilaltă uliţă. Vinia tăt pă curnăpoi. Cum o ajuns la colţ, o făcut maxîm stînga şi s-o-nghireptat cîtă noi. Văzînd care-i situaţîia, am trecut în vitezîie drumu’, ca şi nu nie calce măşinoiu’. Cînd culu, ce şi vez’? Minunie-n tătă regula! Num-am văzut că s-apropie vecinu’ Mitru cu măşinoiu’ şi cînd o ajuns cam la tri metări dă căputu’ lu’ bace Toghiere, uşurel o-ntors volanu’, cam doauă spiţe ghireapta ş-o băgat măşinoiu’ pă pod, fix înenchia căputului. Cum l-o oprit? Simplu! Aşe frînă o pus, că găsîsă pedalile-ntră timp, dă dînt-o dată s-o oprit motoru’ şi dîn hurducătură, numa’ l-am văzut c-o zburat păstă scaon şi cum spătaru’ dă la banchieta dîn spachie s-o răbătat înenchie, o ajuns bghietu’ Mitru, drept în porbăgaj, păstă roata dă rezervă, întră cănistre şi scule. Ce iera dă făut? Dîn doauă mişcări am dăşchis uşia dî la porbagaj şi l-am scos la lumină. Mare bai n-o păţît, atîta numa’ că s-o belit oliacă pă amuşinători. În rest o scăpat năvătămat. Atuncia m-am dat io sama dî ce m-o făcut bace Toghiere semnie, cînd am ieşit dîn casă, c-o recunoscut şi vecinu’ Mitru pă loc, că mai condusăsă o sîngură dată-n viaţă, în război. Ş-atunci, o motorcicletă cu care zburasă dîp-on pod drept înt-o apă mare. Cum d-o apărut cu măşinoiu’ dî pă ceilaltă uliţă? Simplu! Că ni-o şi povestit, că năfiind gard în fundu’ ogrezîî la vecina dă păstă drum, o-ncormănit măşinoiu’ stînga maxîm ş-o luat-o cîtă ocolu’ vecinilor dîn ceilaltă uliţă. Pî la ciia o trecut uşor pîn olachie, că tăchie ierau dăşchisă, păntru că vinisără dî la cules şi dăscărcau tenchiu’ dînt-o platformă, Aşe că numa’ s-o trezît cu măşinoiu-n ceilaltă uliţă. D-acoalia o-ncîrnit volanu’ dă doauă ori maxîm stînga ş-o apărut iară pă uliţa noastă. Numa’ că-ntră timp o căpătat iexperenţă ş-o şi aflat pedalile, aşe c-o-ntors cu binie măşinoiu’.
Încheieria
Pîn la urmă tăchie s-or gătat cu binie! Ni-am dus noi pruncii ş-am arăghicat gardu’ dă drod, dî cîtă ogriadă, a vecinei dă păstă drum şi i-am închis căputu’ care să dăşchisăsă dîn izbitura măşinoiului. Pă ceia dîn plătformă o ajuns-o dîn urmă bărbatu-so cu biţoagla la marjinia satului ş-o linişchit caii, apoi s-o-ntors acasă, mulţămiţ’ c-o trecut şi pî la ei pîn olachie o măşinuţă dă lux. Mai greu o fost şi repornim motoru’ măşinuţîi, că s-o ’niecat ş-am dat tăţ’ la mănivelă pînă ni s-or umflat brîncile. Pîn’ la urmă, tăt trasă d-on trăctor am pornit-o. Şi iac-aşe s-o cam mai dus Vasîle şoferu’, numa’ cîtă Arad! Cum dă l-or trimăs acasă ciia dă la işpitar pă bace Toghiere? Ni-o zîs nană Floriţă. Că zîce că la ultima vizită, iar fi zîsă doftoru’, numa’ ei, uşurel la urechie: îmi pare rău, da’ nu să mai poachie face nimic! Şi fi foastă păntru bace Toghiere, dî la işpitaru’ dîn Arad pînă acasă, ultimu’ drum? Cinie mai poachie şchi? Poachie da, poachie nu! Oricum, voi una şi bună şi şchiţ! - Viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: rudă dă telegraf – stâlp de telegraf; fleci – uba cu pământul; hăucia – fărâma; căput – poartă.
Cichitorule!
Vin sărbătorile!
Amu-i momentu’ şi faci cadouri.
Deci, hai la noi c-avem dă tăt felu’:
mănuşi cu blana pă dînlontru o’ pă dînafară; căciuli dîn pchiei agivărachie dă fel şi fel dă animale ; sfetăre cu o’ fără mînieci ; jenţ’ şi jentuţe ; maieuri şi bretele’; şepci şi şepcuţe ; jenţ’ şi curele ; hălachie dă baie ; bughielarăşe şi bucse ; părăzoare şi purtătoare dă chei ; cloape ; bughi păntru: tătă zîua, tătă noapchia sau păntru băi termale ; pijamele groase şi subţîiachie ; ochieri dă soare păntru împotrivă la niauă ; ştrimfi: scurţ’, groşi, lunji, subţîieţ’ ; zoboanie felurichie ; sfetăre păntru pă su’ şi păntru păstă chimeşi; ... , ie tî cî.
Ş-ar mai fi ceva, noutachie, păntru muieri, da’ nu poci zîce. Dacă sînchieţ’ corioase, îndreptaţî-vă cîtă
Ziridava, Etaju’ I, la Solemn –
raionu’ dă galanterie bărbaţ’.
| < Anterior | Următor > |
|---|
