Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Cînd ai d-a chie-nţăleje cu cinieva, ori vorbeşchi, ori scrii, ori îi faci fel şi fel dă semnie ghiduşe, asta-n dacă ieşchi cu persoana-n cauză faţă cîtă faţă. Dacă-i inghieva p-aproape, horjeşchi în direcţîia-n care să află şi-n funcţîie dă hangu’ pă care-l ai, dacă să află-n perimetru’ tău aughie cele zîsă, dacă nu atunci ba. Baiu-i cînd ai d-a chie-nţăleje cu chie mniri cinie la mare distanţîie. În cazu’ aista ori meri pînă la persoana-n cauză ori folosăşchi mijloacile dă comunicare, care pot fi: pă pămînt, pă ape, ori pîn aier. În vechime, dîn zîsa lu’ unu’, zîce că oaminii ş-or aşchiernut voarbile-n scris iar cărţîle ierau copiachie cu brînca. Mai apoi s-o dăscuperit corentu’ ielectric ş-apoi tiparu’, iar sărvicile poştale or înlesnit ţîrculaţîa informaţîiei. Apărînd apoi telefonu’şi telegrafu’ cu fir şi făr’ dă fir, radiu’ şi televizoru’ nu mai ai a mere nicărie ci trimeţ’ sau primeşchi informaţîia la sau dî la mare distanţîie. Dîn zîsa lu’ unu’, zîce că cinie are informaţîia, are puchieria! Da-ntreb io: dacă s-ar lua “corentu’”, cum ar mai ţîrcula informaţîia?

Lăiţă prunc năcăjit şi vecinu’ Şmecăru

Înt-o sară dă vară şighiam tăţ’ vecinii pă lăviţ’ la uliţă cînd iaca, s-o ivit Lăiţă prunc năcăjit, c-on ţecăr cu strunji la iel. S-o oprit, o dat biniaţă şi ni-o-ntrebat pă tăţ’ cum că nu nie triabă golumbi poştaşi, c-are în ţecăr o părechie, dă vînzare. Cînd or auzît bătrînii, or început tăţ’ şi rîdă, numa’ vecinu’ Mitru rîghia aşe cumva subţîiet. Am văzut noi că rîghie, da’ nu-i rîsu’ lui. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, orice tren să-ntoarce pîn’ la urmă-n gară”. Apoi o continuat: - „Lăiţă dragu’ mnio, lasî-nie cu golumbii tăi cu tăt, nu nie mai aduce aminchie ci-am păţît înt-on an c-on golumboi poştaş. Ie fiţ’ atenţ’ voi işchialalţ’, ci-am păţît! Înt-on an, aşe cam pî la capăt dă august, dolgozam înt-o sară pîn ocol. Num-am văzut la on moment dat c-o apărut vecinu’ Şmecăru. S-o băgat la minie-n ocol şi m-o-ntrebat dacă nu cumpăr o părechie dă golumbi poştaşi: on golumboi ş-o golumboaie. Cum n-aviam inghie-i amplăsa, l-am refuzat dîn prima. Văzînd că nu-i chip şi mi-i vîndă, s-o cam mai dus, ca cînile, cu coada-ntră picioare. Da’ nu s-o lăsat, s-o dus pî la tăţ’ vecinii. Tăţ’ l-or refuzat, ‘nafară dă Mitru, pă care l-o făcut şi-i cumpere golumbii poştaşi. Mai apoi, am aflat dî la Mitru cum zîce că ş-o lăudat vecinu’ Şmecăru marfa: că-s golumbi dă faită bună; că să-nmulţăsc iuchie ca şoaricii; că ieşie zama dă pui dă golumbi tare bună; că au on cîntat linişchitor; că dacă a veghia că-i creşchie cu drag are şi-i vîndă şi dă altă faită, d-aceia dă carnie, urieşi; că una; că alta. A doaua zî ni-o chiemat Mitru şi-i veghiem golumbii poştaşi. Îi ţînia înt-o ladă dă lemn, tip Peu, păstă care o pus o ramă dă lemn cu plasă dă gard, tip Rabiţ. Drept îi că ierau mîndri golumbii, c-am scopit tăţ’ pă ei şi nu-i ghiochiem, da’ nu iera locu’ lor în ladă. Aşe c-o trăbuit şi-ntervin în rezolvaria problemei şchiţînd c-on plevas p-o hîrchie o găliscă. Da’ nu orice găliscă, ci una ca o căsulie, cu ‘cuperiş dîn ciripi şi cu compărtimenchie pă tăchie lăturile.

Gălisca Mitrului

Iac-aşe, cu şchiţa-n brînci, s-o dus Mitru la on văr d-a lui tîmplar. Da’, dajaba i-o prezentat şchiţa, că ciala o zîs că iel îi stăpîn pă meserie şi c-o face dîn cap, aşe că n-o reşpectat dimensîunile. Mă, oamini buni! S-o dus Mitru cam dîp-o săptămînă c-on căruţ la văru-so, tîmplaru’, dîpă găliscă, da’ num-am văzut c-apare ‘spăimîntat şi nie zîce: -“Îi oliac’ dă bai. Tria’ şi merem cu cocia dîpă găliscă”. Am mărs c-o cocie dîpă găliscă şi cînd am dat cu ochii dă ia, la tîmplar în atelier, iera şi nie pestrecem, care dă rîs, aghică noi vecinii, care dă plîns, aghică Mitru. Dî ce zîc asta? Păntru că-i făcusă ciala o găliscă urieşă aşe cam dă tri metări pă doi. Dajaba ni-am luat în gură cu meşchieru’, c-o zîs că iel o-nţăles c-are şi fie cătreţ’ dă hoară şi că oricum, lucraria-i gata şi tria plăchită. Pîn’ la urmă o scos Mitru banii dîn bughielarăş ş-o plăchit, am amărăcat cumva găliscoiu’ în cocie şi p-aci ţi’ drumu’, cîtă casa Mitrului. Da’ doară nu creghieţ’ c-am izbînghit cu binie cu găliscoiu’, că dajaba i-am zîs Mitrului că nu-i binie şi arăghicăm găliscoiu’ pă stîlp dă lemn, nici n-o vrut ş-audă. C-o zîs că ce găliscă-i aceia aşezată pă pămînt. Aşe c-am fixat-o înt-on vîrf dă stîlp dă lemn, cam dă vo patru metări. Întră timp Ilie cu Ghiorghie or făcut o groapă. Apoi am arăghicat cu poivanie şi cu rughie cu crăci în vîrf, stîlpu’ cu găliscoiu’. Mă oamini buni! Io i-am zîs lu’ Mitru ş-acuperim găliscoiu’ cu tablă, c-a fi mai uşurică conştrucţîia. Dajaba! Iel o ţînut-o p-a lui! Că tria’ ş-arîchie ca-n şchiţă, cu ‘cuperiş dîn ciripe. Aşe că dîpă ci-am fixat stîlpu’ cu găliscoiu-n groapă, am băgat pămînt şi l-am bătucit tăt d-a roata dîpă stîlp cu maiurile, ni-am apucat d-acuperit gălicscoiu’. Şchiţ’ cum meria triaba? Ca unsă! Mitru şighia-n vîrf la o scară sprijinită pă stîlp şi punia pă găliscoi ciripile pă care le dăghiam noi vecinii dîn brîncă-n brîncă.

Aterizaria

Tăchie or mărs binie pînă la ultima ciripă. Cînd o aşezat-o Mitru pă găliscoi, num-am auzît o cîrîitură, la-nceput dă năbăgat în samă. Apoi, cîrîitura s-o-nşchimbat în gălăjie dă lipighieu sfîrchiecat şi num-am văzut că să clătănieşchie gălisca cu Mitru cîtă ghireapta. Atîta am reuşit şi ordon: - “La uliţăăă, fuga maaarş!” Dîn doauă mişcări am fost tăţ’ în uliţă. Tăţ’ zîc ‘nafară dă Mitru care dîmpreună cu găliscoiu’ s-o aplecat cîtă ghireapta, scara i-o zburat dă su’ picioare, s-apoi cît numeri la cinci o stat aşe zbîrlonţat dă găliscoi, dîpă care cînd s-o năpustit cu tătă conştrucţîia cîtă pămînt, am zîs că tăt să dăjghină. Noroc că-n aterizare o picat pă closetă, pă cari-o hăbucit-o cît ai zîce “golumb”. Şi iac-aşe o ajuns Mitru la voarbile mele ş-am amplăsat găliscoiu’ pă nişchie butucaşi. Numa’ că tăt nu s-o lăsat. N-o băgat golumbii poştaşi în găliscoi, ci în podu’ dî la iştălău. În găliscoi, dîpă ce l-am răpălit cum am făcut dă altfel şi cu closeta, o băgat ghinile. În pod, ş-o ţînut pă golumbii poştaşi prizonieri cam o lună, că i-am zîs că-i musai şi-i înveţă cu perimetru’ lor. Dîp-o lună, o tăiet o strungă-n uşia podului şi li-o dat drumu-n libertachie. Primu’ zbor o fost on aghivărat şpectacul. Cum or ieşit pă strungă, s-or uitat golumbii poştaşi încoaci şi-nculu ş-apoi ş-or închins aripile ş-or început şi bată dîn iele luînd înălţîme. Or dat apoi doauă ocoale pîn cer iştălăului şi s-or cam mai dus. Noi, am rămăs cu ocii-n soare, uitîndu-nie dîpă ei cu părere dă rău. C-o şi zîs nuş’ care: -“No, nu-i păcat d-atîta tenchi prădat cu ei?” Am stat noi ci-am stat, uitîndu-nie-n zare, am băut o juma’ dă răchie, apoi ni-am dus cîtă căşi. Numa’ că n-am apucat şi ieşim binie dîn ocol, dînd mînînţăl dîn buze, cu gîndu’ la vecinu’ Şmecăru cu golumbii lui poştaşi cu tăt, c-am şi auzît o jghierătură prelungă a Mitrului: -“Măăă! Iaca s-or întors golumbiii, măăă!” Vinisără bghieţîî golumbi acasă. No, aişchia-s aghivăraţ’ golumbi poştaşi, îş’ cunosc perimetru’, am zîs tăţ’ ş-am mai băut doauă jumătăţ’ dă răchie.

Golumboiu’ poştaş în misîunie

Dîpă cam o săptămînă, pă lăviţ’ la uliţă, vecinu’ Şmecăru nie tăt iexplica cum că n-are nimia golumbi ca a’ lui. Bunăoară zîcia c-are ceva soi, dă carnie, care cresc cît on tutcan. Cînd am auzît, am început tăţ’ şi rîghiem dă nie ţîniam dă foale. Eh, da’ cînd o zîs c-o fost musăit şi-nşchimbe coarnile dî la hăizaşu’ căşii, cu druji dă fer, că cele dă lemn ierau gata gata şi cedeză su’ greutachia golumbilor, ni-o cam pus pă gînduri vecinu’ Şmecăru. Asta ca asta, da’ cînd ni-o mai buiguit dă cap cu golumbii lui poştaşi, cum că dacă-i duci la distanţîie şchiu vini sînguri acasă, ni-o făcut praf. No, d-acoalia or început pareurile. Nu şi şadă linişchit, Mitru s-o băgat şi iel în discuţîi, zîcînd că dacă golumboiu’ lui îi cu aghivărat poştaş, punie la bătaie o dimijană dă 5o litre dă vin. Iac-aşe o început iexperimentu’! Dă urjenţă Mitru s-o dus dîpă golumboi ş-o vinit cu iel înt-o lăcruţă dîn hîrchie mai groasă, în care cumpărasă on reşeu. Am luat lăcruţa, i-am făcut strunji păntru aierisîre, cu brişca ş-apoi Mitru o trimăs dîpă on niepot, pă nume Văsălică, şofer dă tir. Omu’ o vinit şi dîn doauă voarbe o acţeptat şi ducă golumboiu’ cu iel, c-avia şi margă a doaua zî pînă-n Jermania. Eh, da’ nu i-am înmînat lăcruţa pînă n-am făcut on răvaş dîn hîrchie şi-nfoşolit în nailon, pă care l-am legat apoi d-on picior al golumboiului poştaş. Şi-n răvaş am scris: HAI NOROC ŞI PITĂ UNSĂ. Da’, numa’ io cu Mitru şchiam masaju’, că nu l-am arîtat la ciilalţ’, nici barem lu’ Şmecăru. Tătă sara am tăt călculat cam cînd avia ş-apară golumboiu’ ‘năpoi. Dacă-n culu-i trăbuia cam doauă zîle, ‘năpoi, cu tăt cu stăţionări, tăt ajunjia cam în doauă săptămîni. Aşe că nie trăbuia răbdare şi duhan.

Strîgoaia

No, cam cîtă cînd o iexpirat termenu’ dă aşchieptare, am început tăţ’, cu muieri cu tăt şi nie uităm cîtă cer. Mă, oamini buni! Ni-am uitat noi ce ni-am uitat, cam vo tri zîle, da’ la on moment dat ni-o luat cu durei dîpă cefe. Dîn cînd în cînd, mai apăria cît-on golumb ce sămîna cu-a Mitrului şi numa’ chie mniri care dîntră noi strîga: -“Iacîtă-l, măăă!” Numa’ că nu iera. Şi iac-aşe trecură zîlile şi săptămînile. La on moment dat ni-am luat gîndu’ dî la golumboiu’ Mitrului. Unii zîciau că băsamă l-a fi-mpuşcată careva. Alţîî că poachie ş-o fi găsîtă părechie şi s-o fi-nsurată pă trăseu, iar muieria Mitrului zîcia că ori l-o fi mîncată huliu’, ori l-o fi friptă niepotu’ Vasilică, şoferu’ dă tir, pîn mai chie mniri ce părcare dîn Jermania, că iera cam mîncău. Şi iac-aşe trecu toamna şi vini iarna cu frigu’ şi niaua. Înt-o noapchie, ce creghieţ’ că s-o-ntîmplat? C-o povestit Mitru, cum că aşe, cam pî la doauăspece ş-on sfîrtai, numa’ o auzît ceva ciocănituri sclăbuţe înt-on obloc dî cîtă uliţă şi s-o dus şi vadă care-i şopîrla. O tras în lături firiangu’ şi cînd s-o uitat, ce şi vez’? Iera golumboiu’ lui poştaş, sclab, cu ţurţuri dă ghiaţă la plisc şi tremura tăt. No, atunci ş-auzîţ’ strîgături dî la muieria Mitrului. Dabghia l-o lăsat pă Mitru şi nie trezască pă noi vecinii, c-o zîs şi nu iasă dîn casă că-l mîncă strîgoaia golumboiului. Eh, da’ cînd am văzut noi golumboiu’, l-am prins, l-am băgat în casă la căldură la dăjghieţat ş-am zîs: -“No, aista da golumboi poştaş”.Numa’ că nu-nţălejiam noi dî ce o-ntărzîiet la-ntoarcere. Asta pînă cînd Mitru, pipăindu-i aripile, o slobozît ceva dă dulce pîntră ghinţ’ zîcînd: -“Mă! Prăpăghitu’ dă Văsălică nu i-o dăzlegat aripile, ş-o vinit golumboiu’ pă jos, măăă!”. Eh, da’ la tătă rînduiala tătuşi o mai rămăs on mare sămn dă-ntrebare! Cinie iera acial’ cinieva, care iaca ce scrisăsă în răvaşu’ legat d-on picior a’ golumboiului: AUFVIDERZEIN, MĂĂĂ! Abghia cam păst-on an ni-o zîs vecinu’ Şmecăru că văzînd că nu să-ntoarce golumboiu’ poştaş şi ca şi nu-i ciară Mitru banii ‘năpoi, iel o legat răvaş la on golumboi ce sămîna cu a Mitrului şi l-o pus înt-o noapchie pă obloc. Da’ cum triaba iera trecută dămult şi golumbii să-nmulţîsără ca şoaricii, nu s-o mai mîniat nimia pă nimia. Amu, la tătă triaba dă pîn’ aci, ce şi vă mai zîc, dîcît că nu tăt ce zboară să mîncă asta păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!

Dicţionar:horjeşchi – strigi; hangu’ – vocea; ţecăr – un fel de plasă; golumbi – porumbei; dolgozam – lucram; găliscă – volieră pe stâlp.

Gheorghe Hodrea

ShareTweet