Dă cînd îi lumia şi pămîntu’ omu’ o piscălit în stînga şi-n ghireapta, scociorînd tăt ce i-o ieşit în cale. Asta păntru că l-o măcinat şi-l macină curiozîtachia una-ntruna. Aşe zîce că iera unu’ care-ş’ cumpărasă măşinuţă dă lux şi tătă zîua iera-n ocolu’ blocului şi meşchieria ceva la ia. Cînd l-o-ntrebat on vecin care-i buba, zîce c-ar fi zîsă că atunci cînd are ceva bai, o dăsface ca şi vadă dî ce nu mere, iar cînd mere, o dărăbureşchie ca şi vadă cum dă mere. Tăt dîn cauza curiozîtăţîî, omu’ cînd are la-ndămînă ceva dînt-on dărab, face ce face, îl ie p-acel ceva şi-l dărăbureşchie. Dac-are d-a face cu mai mulchie dăraburi, bistoş are şi le lipască. Eh, iac-aşe or apărut tăt felu’ dă lipiciuri şi metoghie dă lipire sau sudare. Asta păntru că dîn zîsa lu’ nea Mărin, on prechin bun d-a mnio, “în viaţă şi în natură, nu-i nimic fără sudură”. Mare atenţîie însă, dă cinie şi dă ce nie lipim!
On fel dă istorie a lipiciului
Cînd s-adună înt-on loc, oaminii vorbăsc vruchie şi năvruchie. Cu minimă atenţîie, dîn tăchie cele auzîchie, martore fiind la discuţîi, poţ’ lua mulchie lecţîi dă viaţă, aflînd fel şi fel dă noutăţ’. Bunăoară, înt-o sară dă toamnă, cum ieram tăţ’ vecinii pă lăviţ’ la uliţă, vorbiau bătrînii dăspră lipitu’ căşilor (tencuitul căşilor cu o pastă formată din: pămînt galbîn, pleavă şi apă) şi-l tare lăudau pă Cercel bătrînu’, on săchian d-a nost’, cît dă şpeţialist îi. Ş-amu, păstă ani, îs mulţ’ la noi în sat care-ş aduc aminchie cît dă binie lipia Cercel bătrînu’ căşile şi pă dînlontru şi pă dînafară, dîrt asta să cuvinie şi zîcem on Dumniezo şi-l ierchie, că s-o dus bghietu’. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cinie şchie cunoaşchie! Dacă tăt adusărăţ’ voarba dă lipit, poci zîce că dă cînd îi lumia lume, omu’ o folosît fel şi fel dă lipiciuri. Pruncii lipiau hîrchiuţe cu “lipici dă moimă” (scopiţ’). Cei mari folosau: clei dă oase; lipici făcut dîn fănină amestecată cu apă; lipici dă coloare albicioasă, în lăcruţă dă forma unui lăturar mic sau cadă, cu căpăcel roş’ şi on fel dă linguriţă; arăcet, dî la fabrica dă mobilă; ţuruc amestecat cu motorină, păntru lipitu’ părchetului; lipici în fel şi fel dă maţe dîn plastic sau plev, cu şoroflu; prenadez … Prăcum iexistă fel şi fel dă lipiciuri şi metoghiele dă lipit îs în fel şi chip. Unile piese îs lipichie pîn atracţîie (măgneţ’ şi ielectromăgneţ’), alchile pîn încălzîre cum ar fi: ramile dî la ochieri; tăt felu dă piese şi dughie dîn plastic; coz’ la oale şi olcuţe; păpuci şi şclarfe. Cii ce n-au la-ndămînă lipiciuri, folosăsc: pioneze, ace, şoroafle, cleme, cuie, coliere şi fel şi fel dă piese dă legătură. Tătă lumia lipeşchie ceva, cu chie mniri ce. Unii lipăsc păr, alţîî unghii falşe. Ciia lipăsc cu ţin, ciilalţ’ cu fel şi fel dă benz’ dă lipit. Işchia lipăsc afişe ielectorale, ciia au “lipici la furat”. Noi “nie lipiam dă pămînt”, în război, cei ce nie conduc să lipăsc dă pămînturi şi avuţîi. Ştrimfii năspălaţ’ să lipăsc dă picioare, ochii să lipăsc dă ce nu-i cu puchinţă şi ai. Muşchile să lipăsc dă banda cu lipici, slobozîtă dîn grindă. Pînă şi porcii să lipăsc unii dă alţîî iarna cînd dorm, ca şi să-ncălzască, dîrt asta cînd cumperi purcei triabă şi iei minimum tri, păntru că îş’ şchimbă, cînd dorm, locurile-ntră ei, păntru a să-ncălzî. Oaminii dă stat ai vremurilor trecuchie or lipit teritorii unile dă alchile. Păstă noi să năpustesc tăt felu’ dă muieri “lipicioase” asemeni partighilor politice în cămpaniile ielectorale. Pînă şi ielectrozîî dă sudură, cînd nu chie precepi, să lipăsc dă piese ca şi cum ar avia lipici în vîrf. La tăchie cele zîse pîn’ aci, musai ş-aminchiesc şi pă cei ce-s lipiţ’ cu gîndu’ dă locu’ inghie s-or născut, dă anii copilăriei, dă trădiţîile şi obiceiurile cu cari-or crescut. Cinste lor!
Cocoşu’ şi jejitu’
Dîpă cum tehnica aduce sărvicii omului, tăt ia aduce şi năajunsuri, mai ales dacă nu respecţ’ inştrucţîunile. C-aşe o păţît Mitru c-on vecin dîpă ceilaltă uliţă, pă ciufală Păţîtu, c-o făcut o mare gafă. Fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat! Şighiam înt-o sîmbătă dîp-amniaza la uliţă. Nanî-ta Floriţă muieria mia, iera tare năcăjită că să rupsăsă creasta la on bibilou su’ formă dă cocoş strofocat. Dîn doauă mişcări Mitru s-o ţîpat pîn’ acasă ş-o apărut c-on tub micuchiel, cu ceva lipici şpeţial în iel. O luat uşurel creasta, o picurat scurt dîn tub o boabă dă lipici ş-apoi o aşezat creasta-n vîrfu capului la cocoş. N-o ţînut creasta apăsată nici cîci ai zîce prelung cucuriiiguuu, c-aşe s-o lipit dă nici nu zîci c-ar fi foastă ruptă. No, am zîs noi asîstenţa, aşe da lipici! C-o şi zîs Mitru că i l-o adus dîn Jermania niepotu’ Văsălică, şoferu’ dă tir. Numa’ c-aşe dă binie o lipit criasta d-o lipit şi jejitu’ Mitrului dă ia. O stat Mitru ci-o stat cu cocoşu’ lipit dă jejit, numa’ că nu ceda lipiciu’ oricît încerca iel. C-o şi zîs nuş’ care, că poachie anume ş-o lipit jejitu’ că doară-doară s-a aleje cu cocoşu’. Mă oamini buni! Doară nu creghieţ’ c-o reuşit şi-ş’ dăzlipască Mitru cocoşu’ dă jejit. C-am şi rîs tăţ’ dă iel, dă numa’ o tunat uliţa. Că pîn’ la urmă dă frica muierii mele, cari-o zîs că dacă forţază dăzlipiria şi ciocobeşchie cocoşu’, îl flezneşchie cu mătura dă nuiele-n cap, s-o culcat bghietu’ Mitru cu cocoşu-n noapchia aceia. A doaua zî am dăzlipit io jejitu’ Mitrului dî pă cocoş, cu briciu’. Amu drept îi c-o rămăs on dărăbuţ dă pchiele pă cocoş, da’ numa’ bini-o fost, c-aşe arîta mai hamiş.
Proteza năastîmpărată
Cum şighiam noi şi voroviam dă lipiciu’ năstruşnic, o apărut vecinu’ Păţîtu şi s-o băgat cu noi în voarbă. Da’ cum nu-l pria înţălejiam ce zîce, c-avia în gură o proteză năastîmpărată, aghică-i juca dîncoaci înculu, numa’ l-am auzît pă Mitru că i-o zîs: -“Păţîtule! Hai şi-ţ’ lipăsc proteza-n gură, mă! Că am on lipici măiestru!” No, în momentu’ aciala o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng, sămn că s-apropie ceva năpastă. C-am şi zîs: -“Staţ’ cuminţ’ oamini buni. Nu vă jucaţ’ cu tehnica!” Numa’ că cinie m-o ascultat? Nimia! Dîn doauă mişcări Păţîtu ş-o scos proteza dîn gură, Mitru o scos lipiciu’ dîn jeb, o slobozît păstă proteză cam cinci picături, Ilie l-o apucat pă Păţîtu dă falca dă sus, Ghiorghie dă falca dă jos, i-or crăscoiat gura şi Mitru, uşurel, i-o înfipt proteza-n gură. Mă, oamini buni! Num-am văzut că o-nceput Păţîtu şi vorbască făr’ dă nici on dăfect. Proteza nu-i mai juca-n gură. Numa’ că n-am apucat a nie mnira cam cît numeri pînă la zece, că numa’ l-am văzut pă Păţîtu că să jimbă dă gură ca şi cum ar paraliza, apoi s-o bulbucat la ochi ş-o-nceput a lăcrima. Nuş’ care o zîs că poachie o făcut infract, dă bucurie că poachie vorovi corect. Numa’ că n-o fost aşe! C-o-nceput a jghiera: -“Arrrşşş, măăă!” ş-apoi o luat-o la fugă, s-o băgat la minie-n ocol, o tras dă urjenţă o vighire dă apă dîn fîntînă şi s-o afundat cu gura-n ia. No, m-am gînghit, îi baiu’ cît casa! Dîn doauă mişcări am adus dîn casă o lingură dîn plev, am dat ordin scurt ceilorlalţ’ şi-i dăşchidă gura lu’ Păţîtu ş-am început şi-i dăzlipăsc proteza dă ceriu’ gurii. N-am reuşit cu lingura că tătă s-o-ndoiet, aşe c-am adus trusa dă scule dî la on vecin trăctorist. Pîn la urmă, cu chiu cu vai, i-am scos lu’ Păţîtu’ proteza dîn gură. Da’, n-am scos-o binie c-o şi luat-o dîpă laviţă on cînie-n gură, ce să holba la noi. No, atunci şi veghieţ’ fugă, dîpă cînie. Greu l-am prins. Mitru, bghietu’, s-o-mpeghiecat şi ş-o sclinchit on picior. Pîn’ la urmă s-or gătat tăchie cu binie: lu’ Păţîtu i-am recomandat şi şadă cu lapchie acru-n gură cam v-o tri săptămîni, pînă-i trece arsura dîn ceriu gurii; pă Mitru l-am dus la o vecină şi-i ungă picioru’; iar proteza am înghireptat-o cu răşpălău’, că să îgînjisă dî la lipici. Amu ce şi vă mai zîc dîcît că-ntătdauna triabă şi reşpectaţ’ înştrucţîunile, cînd folosîţ’ numa’ chie mniri ce, asta păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Dicţionar: piscălit – bîzîit; scociorînd – cotrobăind; lăturar – vas din lemn pentru lături; ţuruc – bitum; ţin – cositor; ciocobeşchie - ciobeşte; flezneşchie – loveşte; hamiş – şmecher; crăscoiat – căscat; jimbă – strîmbă; răşpălău – un fel de pilă; îngînjisă – îndoise.
| < Anterior | Următor > |
|---|
