Cinieva zîce c-ar fi zîsă că invenţîile le fac oaminii lenieşi. Amu o fi sau n-o fi aşe, cestiunia-i că la orice cestie ieste o şmecherie. O afli – rezolvi triaba mult mai uşor şi mai iuchie. Iexemple: şchii formula – rezolvi problema dă matemaftică; şchii răpţătă – ieşe bună plăcinta; cunoşchi trăseu’ – ajunji mai iuchie; şchii combinaţîia – dăşchiz’ casa dă bani; şchii părola – treci; şchii inghie triabă uns – nu mai scîrţîie; …Eh, da’ tăchie soluţîile, cinieva li-o înventat. Aşe o apărut tehnica. Care-i rostu’ ei? Şi-i facă omului viaţa mai uşoară, ieconomisînd timp preţîos. Amu, dacă tăt am adus voroava dă formule, dîn zîsa lu’ unu’ zîce c-ar fi o formulă majică, pă care dac-ar folosî-o oaminii-ntră ei, viaţa li-ar fi mai uşoară şi tăchie s-ar rezolva mult mai iuchie. Care-i formula? Fiţ’ atenţ’ că asta-i!
Formulă: -“Chie rog frumos”.
Întrebare: - Cichitorule! ‘Mnieta o folosăşchi?
Văsălie drujbă noauă
În fiecare an, omu’ care şeghie la ţară îi musăit şi-ş’ cumpere lemnie dă foc, mai ales păntru iarnă. Dacă mai nou umblă pă uliţ’ măşini cu lemnie dă vînzare, pă vremuri oaminii meriau la pădure ca şi-ş’ taie lemnie dă foc. Ş-amu m-aduc aminchie cum ierau tăiechie lemnile: cele mai groase – cu lancia; cele mai subţîri – cu firezu’, pă capra dă tăiet lemnie. Nu ierau ţîrculare şi drujbe. Iaca, dăspră tăietu’ lemnilor voroviau bătrînii înt-o sară dă toamnă, pă lăviţ’, la uliţă. Noi, pruncii şighiam pă scăuniele şi-i ascultam. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, domnia şi prostia să plăchieşchie. C-aşe ş-o plăchit prostia ş-on săchian d-a nost, amu-s cîţva ani. Fiţ’ atenţ’ ci-o păţît!Înt-o toamnă, vinisăm c-o cocie dă lemnie dî la pădure, le dăscărcasăm şi împreună cu Mitru, care vinisă şi-m’ ajuchie, tăiem lemnile mai groase cu lancia. Cînd culu, iaca o trecut p-îngă noi, cu ceva măşinărie-n brîncă, vecinu’ Văsălie drujbă noauă. Că d-atuncia i-o rămăs ciufala aşe. Da’ staţ’ şi veghieţ’, ci-o urmat! Nu şi tacă, l-o pus nievoia pă Văsălie drujbă noauă şi s-acheţe dă noi. C-o-nceput şi nie zîcă: -“Bă, inculţîlor! Mă, da ‘năpoieţ’ mai sînchieţ’, mă! Tăt la lanci-aţ’ rămăs, mă? Iaca io m-am modernizat, mi-am luat drujbă, mă!” Dîpă care s-o cam mai dus, tăt rîzînd. Noi ce iera şi făcem? Am înghiţît în săc ş-am continuat şi trăjem dă lance, cu ochii dîpă ciala cu măşinăria. Cinie iera ca iel? Sînguru-n sat cu drujbă! Mă, oamini buni! Tăt am aşchieptat noi ş-auzîm dă drujba lu’ Văsălie drujbă noauă, numa’ că nimia nu zîcia nimic, băsamă n-o arîta la nimia. Asta ca asta, da’ nici nu-i auzam zumzăitu’, că băsamă tăia cu ia noapchia, dîpă ce nie culcam tăţ’. Eh, iac-aşe o trecut toamna, apoi iarna ş-o vinit primăvara.
Dăfecţîunia
Înt-o zî dă primăvară, aşe cam cîtă cînd o-nceput a să-ncălzî afară, numa’ l-am auzît pă Văsălie drujbă noauă, că trece pîn’ nenchia căşii mele scopind prelung şi dînd mînînţăl dîn buze, cam aşe: -“ ... tuţ’ măşinăria şi drujba drujbilor şi pă cinie m-o lămurit ş-o cumpăr, astîz’, mînie şi poimînie ...” No, cînd l-am auzît, dîn doauă mişcări am fost în uliţă. Cînd culu, uşor, uşor s-or adunat înechia căşi mele tăţ’ vecinii. No, d-acoalia ş-auz’ discuţîi! Văsălie drujbă noauă zîcia că-i strîcată drujba şi mere ş-o ţîpe-n cap la ciia dî la măgăzîna d-inghie o cumpărat-o şi că ce gărănţie-i asta, că zîce c-or zîs vînzătorii că-i gărăntată la cinci suchie şi una dă tăieri, ş-amu iera la a cinci suta tăiere şi nu mai puchia tăia cu ia. Ilie o zîs că poachie n-are suficentă benzînă. La care Văsălie drujbă noauă o făcut binoaclile mari ş-o zîs: -“Ce benzînă?” Ghiorghie o zîs că poachie n-are oloi. La care Văsălie drujbă noauă o zîs: -“Care oloi?” Şi iac-aşe, care cum zîcia ceva, Văsălie drujbă noauă numa’ să minuna. Eh, în momentu’ aciala o-nceput şi-m joace ochiu’ stîng! Sămn că-i ceva muced la mijloc! Ceia ci-o şi fost!
Rezolvaria
I-am lăsat io ce i-am lăsat pă vecinii care formasără o aghivărată comisîie şi să tăt sfătuiască asupra măşinăriei, da’ cam dîpă aproape on cias, am intărvănit în forţă zîcînd: -“Mă! Pă loc repaos!”, dîpă care am luat drujba-n brînci, m-am uitat scurt la ia, am clătănit-o scurt, dă tri ori şi cum s-auza ceva bliociorîndu-să în ia, m-am dat sama c-are cărburant. Apoi, am şpriţuit-o cam dă şepchie ori, apăsînd zvîcnit p-on ţîmburuş, dîpă care am apucat on mînieruş asîmănător cu dăsfăcătoru’ dă ieji dă vin ş-am tras scurt dă iel da’ hotărît, aşe cum văzusăm c-o făcut on niamţ, pă front. Mă, oamini buni! Înt-o clipită o-nceput drujba şi zăngăniască uşurel, ca o albină ce mere cu benzînă. Asta ca asta, da’ în momentu’ aciala numa’ l-am văzut pă Văsălie drujbă noauă c-o luat-o la picior, o trecut dîn doauă mişcări uliţa şi s-o băricădat în ocol la vecina dă păstă drum. D-aculu, c-on ochi să uita la noi, păstă căput. Să uita şi strîga una-ntruna: -“Măăă! Ci-aţ’ făcuuut, măăă? Ce-i cu zgomotu’ aciala, măăă? Dî ce scoachie fum drujba mia, măăă?” Eh, în clipita aceia ni-am dat noi sama dî ce nu s-o auzît cum taie lemnie cu drujba Văsălie drujbă noauă. Bghietu’ om tăiase lemnile cu drujba năpornită, pînă o tocit ghinţîî la tăt lanţu’. Eh, iac-aşe Văsălie drujbă noauă, dîn cauza prostiei, nici nu ş-o tăiet lemnile cu drujba ş-o prăpăghit şi lanţu’ dî la ia. Noroc că zîce c-ar fi zîsă, nuş’ cîtă cinie, c-o tăiet numa’ lemnile cele mai subţîrele, c-altfel praf făcia minunăţîia dă drujbă. Amu, la tăchie cele povestichie ce poci şi vă zîc dîcît că: Mare atenţîie! Cînd cumpăraţ’ chie mniri ce, tolcerile mari! Sau cichiţ’ cu d-amănuntu’ inştrucţîunile, că altfel daţ’ dă bai! Ş-ar mai fi ceva: aveţ’ grije că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: bliociorîndu-să – mişcîndu-se; ţîmburuş – butonel.
| < Anterior | Următor > |
|---|
