Fel şi fel dă voarbe ni-i dat ş-auzîm tolcerilor, zî dă zî. Dî la voarbe dă duh, voarbe cu tîlc, voarbe dulci, voarbe moi, voarbe blînghie, voarbe dă-ncorajare, voarbe mari, …, pînă la voarbe aspre, voarbe tăioase, voarbe dure, voarbe dă dăscorajare, voarbe “dă dulce”, … Eh, da’ întră tăchie voarbile aşchia, mai îs şi unile cu doauă, tri sau cinie mai şchi cîchie-nţălesuri. Dă iexemplu: una-i cîd îl pui pă chie mniri cinie şi spele puchina şi alta-i cînd îl hîşîi dîn doauă voarbe zîcîndu-i: -“Mă! Spală puchina!” Ş-ar mai fi şi alchie iexpresîi prăcum: preumblă ursu’; fă paşi; bagă pedale; bagă pă foc; dă zbice cailor; ... Mai îs unile voarbe pă care unii le zîc, da-n gînd au altceva. Dîrt asta cînd numa’ chie mniri cinie îţ’ uriază ceva, mai că-ţ’ vinie şi-i zîci: fie cum zîci, nu cum gînghieşchi, mă!
Cuibariu’ dă vespi
Întră iexpresîile care au mai mulchie înţălesuri, să-nghiesuie şi următoaria: cuibariu’ dă vespi. Cînd dăm dă iexpresîia asta, nie trec scopiţîî şi nie gînghim minchienaş la on fel dă plăcintă şpeţială cu numile aista. Sau nie ferim dă chie mniri ce persoanie pericoloase, adunachie laolaltă. Muierile fug cu gîndu’ la on fel dă încîlcitură controlată a părului, made in America. Iubitorii dă filme zîc c-or văzut on film cu numile aista. Da’, cei mai mulţ’ dîntră noi nie gînghim cu agivărat la vespii ce bongoaie roată dîpă cuibaru’ înjghiebat chie mniri p-inghie, la scuchială. Eh, iaca dăspră vespi vorbiam înt-o dîpamniază dă duminică, la uliţă. N-am fi vorbită numa’ că o apărut vecinu’ Maţu, cam bat. Da’ nu vinia mereuaş ci-n vitezîia cei mai mare, fujind crăcănat, cînd înt-o parchie cînd în alta şi jghierînd cumva aşe gros, pă amuşinători. Noi, am crezut că vria şi demonstreze că nu-i bat şi că şchi ceva cîntare noauă. Numa’ că n-o fost aşe! C-o şi zîs vecinu’ Ilie că ceva gonji firechice gînghieşchi că să veghiau roată dîpă capu’ lu’ Maţu. Ceia ci-o şi fost! Bghietu’ om iera urmărit dă vo cinci şasă vespi. Asta ca asta, da’ să-nghirepta cîtă noi, ameninţător dă iuchie. În clipa aceia, numa’ l-am auzît pă bace Toghiere ordonînd: -“Prunci! În ocol fuga maaarş!” Noi, pruncii am iexecutat ordinu’. Vecinu’ Ghiorghie o-nceput şi strîje la Maţu: -“Măăă! N-adu roiu’ cîtă noi, măă!”, bistătind apoi muierile ş-o rupă la fugă care-ncătrău. La care, vecinu’ Mitru, o linişchit asistenţa zîcînd: -“Mă, oamini buni! Staţ’ pă pace, că nu s-apropie vespii dă noi, c-aprinsăi dă urjenţă o ţîgare d-a mia! Întraghivăr, aşe s-o-ntîmplat! Vecinu’ Maţu o trecut în vitezîie p-îngă noi, da’ vespii cînd or ajuns pă dîr noi, or făcut o buclă ocolindu-nie, dîpă care s-or întors în capu’ lu’ Maţu. Amu, pîn’ la urmă o scăpat bghietu’ om, c-o apărut ca dîn pămînt nievastî-sa c-o mătură dă tătarcă ş-atîta l-o clopăcit cu ie-n cap, pînă l-o lăsat ca lat. Amu, noi ni-am dat sama că omu’ să face lat, d-am şi preceput că vespii dă mult să dusăsără, da’ muieria încă-l afuma binie cu mătura. Eh, asta-i! O prins muieria momentu’, nu? Bace Toghiere, la tăchie cele petrecuchie, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, vespii nu muşcă ci împung! Ş-amu, dacă tăt vini voarba dă vespi, iaca ci-am păţît înt-on an!
Şchimbatu’ ciripilor
Înt-o zî dă vară, iaca s-o băgat Mitru la minie-n ocol. Vinisă ca şi mă roaje şi-l ajut la-nşchimbaria ciripilor dî pă iştălău. Avia d-acelia “solz’ dă peşchie”, şi cum ierau la modă cele tip “LEU”, vreia şi facă-nşchimbaria. A doaua zî m-am prezentat cu nanî-ta Floriţă, muieria mia, la Mitru acasă. Aculu ierau tăţ’ vecinii, cu muieri cu tăt. Afară iera cald binie, iechipa iera pregăchită, numa’ că nu ni-am apucat dă triabă pînă n-am luat fiecare cîchi-on clonţ dă răchie, păntru dăzinfectaria gîrchienilor. Apoi, am aşezat doauă scări pă hăizaşu’ iştălăului, ni-am suit pă iele ş-am început lucraria. Io cu Mitru ieram în vîrfu’ iechipilor. Dîpă noi, ierau aşezaţ’ în jos pă scări ciilalţ’ şi dîpă iei, muierile. Iac-aşe, dîn brîncă-n brăncă curau ciripile la vale, numa’ cîtă pămînt, inghie ierau aşezachie una lîngă alta, aşe-n dungă. Meria triaba ca unsă. Su’ nuc, la umbră, cînta dîn clăniată vecinu’ Petre. N-avia altă triabă dîcît şi cînchie şi dîn cînd în cînd şi nie-mbie cu apă rece dîn canta aşezată-n vighiria slobozîtă pînă cam la on metăr dă apa dîn fîntînă. Eh, da’ afară să făcusă dîn ce în ce mai cald. Numa’ curau apile pă noi. Aşe că ni-am dus tăţ’ bărbaţîî fiecare la casa lui ş-am revenit în gaci albe subţîri. Eh, aşe da! Cu cloape pă cap, chimeşi suflecachie la brînci şi dăzbumbachie la grumaz’ şi-n gaci subţîri, altfel lucram, mai cu spor.
Atacu’ năprăvăzut
Mă, oamini buni! Tăchi-or fost bunie pînă la on moment dat, cînd Mitru o luat dîpă liaţuri o ciripă cu ghiniol. Num-am văzut co ieşit dîn podu’ iştălăului on vespe ştudiind perimetru’. Dîndu-m’sama că-i vespe ţerţetaş, am ordonat scurt: -“Bachieţ’ tăţ’ în retrajere, măăă! Aviaţîie inamică!” Eh, da’ n-am apucat şi ievacuăm zona, că nici nu nie puchiam scoborî, asta păntru că scările ierau cu iefective umanie. Oricum, cîci ai zîce acon, s-o făcut niegru roată dîpă noi, dă vespi. Care ni-or atăcat pă su’ cloape, care nie cotau amuşinătorile. Alchie vespi ni-or apucat dă grumazuri şi brînci. Cîchieva ni s-or băgat în chimeşi. Tăchie ca tăchie, da’ cînd am sîmţît că să suie dă jos în sus pă cracii noşchi, în gaci, baiu’ o fost cît casa! Dîn doauă mişcări, am zburat tăţ’ bărbaţîî jos. Muierile or luat-o la sînătoasa drept în casa cei dă vară. Noi, bărbaţîî n-am mai apucat. Ieram cuptuşiţ’ dă inămici. Ce iera dă făcut? Musai iera şi dăm jos gacile dîpă noi! Noroc că rămăsăsăm numa’ noi în ocol. Pă Mitru, numa’ l-am văzut că s-o ţîpat în vălău’ dî la fîntînă. Noroc c-avia apă-n iel, aşe că ş-o tras aier şi s-o lăsat pă spachie-n vălău. Ghiorghie şi Ilie, cu gacile şi chimeşile-n brînci apărîndu-se dă vespi, or luat-o la sînătoasa cîtă ogriadă, inghie avia Mitru o postată cu tenchi. Numa’ că ş-aculu i-or găsît vespii. Aşe că or luat-o făr’ d-on scop preţis, cîtă fundu’ ogrezîî. Noroc c-avia Mitru aculu on măr în care mîncau mere ceva paseri hămisîchie dă foame. Noroc cu paserile, care cum or văzut turma dă vespi, or atăcat în picaj. Eh, aşe or scăpat dă vespi. Eh, da’ mi-ţ’ întreba ce stratejie am adoptat io, nu? Iaca ci-am făcut! Am zburat dîn podu’ iştălăului, am aterizat stratejic p-o grămadă dă hămoacă, am inşpectat dîn priviri ocolu’ Mitrului şi dîn doauă mişcări m-am suit p-o cadă plină cu apă, pusă la-mfoiet. Aşe că m-am ţîpat în cadă cu aier mult tras în pchiept, că-nvăţasăm în cătănie şi tîlcu’ aista. Mă, oamini buni! Atîta aier am tras în pchiept, dă groaza vespilor, că-ntră timp zîce c-o ieşit Mitru dîn vălău’ cu apă, s-or ivit şi Ilie cu Ghierghie dîn fundu’ ogrezîî, or gătat şi muierile dă-mproşcat ulimile vespi, cu mături dîn tătarcă şi io tăt n-am ieşit dîn cadă. Asta păntru c-auzam în urechi continuu bîzăit dă vespi. Da’ pîn’ la urm-or dat dă minie, că-mi rămăsăsă clopu’ d-asupra apii, în cadă. Oricum cînd o băgat nuş’ care o greblă-n cadă, că iera apa tulbure, am înţăles c-o trecut baiu’ ş-am ieşit la aier. Cinie mai şchi cîtă vreme trecusă? Oricum, greu am scăpat dă vespi. C-aviau cuibare mulchie-n pod. Or vinit fel şi fel dă şpeţialişchi. Unii or zîs c-ar trăbui şi dăm foc cuibarilor. Li-am zîs: -“Iexclus. Că ie foc iştălău’”. Alţîî c-ar trăbui spărieţ’ cu clopăceli pă tipsii dîn tablă. Ilie o zîs c-ar trăbui adusă paserile dîn fundu’ ogrezîî. Pîn’ la urmă, tăt io am rezolvat triaba. Am pus nailonie mulchie pă pod ş-apoi am chiemat on văr dî la pomperii ţivili, cari-o adus o măşinărie cu cari-am şpriţuit pîn furtunie apă pă cuibarile dă vespi. Rzultat – misîunie îndeplinită. Oricum, binie că nu s-o năpustit tarchie vespe pîn clăniata lu’ Petre şi şi i să baje-n gură, că dacă-l împunjia în limbă, gata ieram tăţ’. Noroc c-o luat-o omu’ la fugă-n uliţă. La cele povestichie, ce şi ma i adaug?, dîcît că mare atenţîie cînd vă suiţ’ pîn poduri, păntru că viaţa-i frumoasă da-i scurtă aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: ciripilor – ţiglelor; acon – ac mare.
| < Anterior | Următor > |
|---|
