“Boala” omului – şi să laughie. Cînd chie lauz’ cu ci-ai făcut bun, nu-i chiară mare baiu’, cu tăchie că mai binie-i cînd chie laudă altu’, da’ baiu-i cînd lauda-i făr’ dă acuperire-n fapchie. Şi iac-aşe or ieşit tăt felu’ dă voarbe dăspră laudă şi lăudători. Unii zîc dăspră lauda dă sînie, că n-amniroasă a binie. Alţîî zîc: laudă-chie gură! Unora, zîce că li-or murit lăudătorii. Oricum ar fi, cei mai gravă lăudătură-i cînd ieşchi lăudat în mijlocu’ ocolului. Întră ciia mulţ’ care să laudă, îs unii cari-au boala şi susţînă că în orice ei or fost primii, înenchie la tăţ’. Şi d-acoalia încep contrazîcerile cu tătă lumia. Cînd îi vez’ şi-i auz’, bistoş ţ-aduci aminchie dă ghină şi dă uou. Da’, dacă tăt ajunsă voarba aci, oare chiară ci-o fost dîntîiaş’ dată, ghina sau uou’? Unu’, mai comeghiaş zîce c-ar fi foastă cocoşu’. Cinie mai poachie şchi cu preţizîie?
Ou’
Amu, dacă tăt adusărăm voarba dă uou, zîce că zîc şpeţialişchii că-i on aliment foarchie hrănitor, sursă iexcepţîonală dă vitaminie. Pă dă altă parchie, tăt şpeţialişchii zîce că zîc: uou-i jenerator dă mare bai, dacă-i conzumat strîcat. Dîrt asta-i musai şi-l amuşinăm cu mare atenţîie înenchie d-a fi folosît, că dacă-i cu hibă, îi tare pericolos. Eh, da’ cînd îi proaspît, poachie fi conzumat în fel şi chip: băut crud are iefect bun la gîrchian şi foale; fript ochi sau ratută; fert; gălbănuş frecat cu mniere; învălit păstă fel şi fel dă cărnuri; umpluchie cu pastă dă mai; gălbănuşuri frecachie cu oloi; băgachie-n plăcinturi; ... Eh, da’ cum şi nu fie uou’ bun dacă-l mîncă şi mîţîle şi cînii. Iaca, dăspră asta să discuta înt-o sară, pă lăviţ’ la uliţă. Baiu’ iera mare că dispăriau uoauăle dîn cuibare, cam dă vo tri zîle. No, d-acoalia or ieşit tăt felu’ dă dişcuţîi. Vecinu’ Mitru zîcia că preţis ceva cînie s-o-nvăţat cu mîncatu’ oauălor. Vecinu’ Ilie zîcia că poachie-i ceva mîţoc dădat la cuibare. Vecinu’ Ghiorghie zîcia că poachie or înţărcat ghinile. Şi iac-aşe, fel şi fel dă iexplicaţîi. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, învăţu-i uşor, dăzvăţu-i mai greu. Da’, dacă tăt vini voroava dă uoauă, apu drept îi că-s bunie preparachie-n fel şi chip. Da’ reşpectu’ cial mai mare îl dăm oului păntru că dîn iel ieşe noaua jeneraţîie dă ghini şi cocoşi. D-aceia alejem cu mare atenţîie uoauăle pă care le puniem su’ cloşcă. Numa’ că dă mulchie ori să-nvaţă şi cînii cu mîncatu’ dă uoauă şi baiu-i că nu-i mai poţ’ dăzvăţa uşor. Ţîn minchie că înt-on an, am avut o problemă dă asta, cu cînile lu’ Mitru. Fiţ’ atenţ’ cum s-o-ntîmplat!
Bogari
D-on timp, muieria Mitrului n-apuca şi ieie uoauăle dîn cuibare, cinieva sau ceva le făcia năvăzuchie. Amu, hai că s-o-ntîmplat o zî, doauă, tri, da’ nici chiar-aşe – doauă săptămîni bătuchie pă muchie. Ceva trăbuia făcut! Aşe c-am făcut cu vecinii o şedinţă fuljer ş-am hotărît – pîndă continuă! La-nceput am fost atenţ’ la tăt ce mişcă-n perimetru ş-are doauă picioare. Că ni-am gînghit că-i careva dîn vecinii Mitrului. Rezultat – nula, nu s-arîtasă nimia-n zonă! Apoi ni-am gînghit că poachie a fi ceva strîgoaie. Iexclus – strîgoaile nu umblă zîua. Mă, oamini buni! N-am părăsît punctu’ dă pîndă dîcît aşe pî l-amniază, cît ni-am dus şi bem fiecare cîchi-on feghieu dă apă rece. Pă cînd ni-am întors, uoauăle proaspăt ouachie s-or făcut năvăzuchie dîn cuibaru’ ce-l ţînusăm su’ observaţîie. Aşe stînd triaba, m-am ţîpat pîn’ la mini-acasă şi dîn doauă mişcări m-am întors cu patru uoauă. Apoi li-am pus în cuibar şi ni-am ascuns tăţ’ în afumătoare, că d-aculu pînghiam. Cam dîpă doauă ciasuri dă aşchieptare-n pîndă, dă curau apile pă noi, cum nie uitam cu rîndu’ pîntră scîndurile uşii, Ilie s-o albit la faţă. Abghia o reuşit şi ducă on jejit la gură, o făcut cam aşe: -“Şşşşiiit!” O dăşchis uşor uşia ş-o zîs: -“Hoţu-i Bogari, mă!” Cînd ni-am uitat aşe iera. Bogari, cînile Mitrului, fujia-n ogriadă c-on uou în gură. Cînd l-o văzut Mitru, iera gata şi deie-n primire. La aşe ceva nu s-o aşchieptat. Cum şi mînce uoauă cînile lui, la care ţînia aşe tare? Sentinţa dă jughiecată iera ca dată. Tătă lumia şchia la sat – cînile care învăţa şi mînce uoauă, trăbuia ieliminat. Amu, ieliminaria să făcia-n doauă feluri: ori abăndonai cînile în ceva pădure, cît mai dăparchie dă sat, ori unii legau cînielui dă coadă tăt felu’ dă băghice şi fujia bghietu’ cu gălăjia băghicilor dîpă iel, pînă crepa. Amu, ieram şi noi corioşi ci-a hotărî Mitru.
Soluţîia
Mitru, cu lacrămi în ochi să uita dîpă cînie. Cum şi să dăspartă iel dă Bogari, prechinu’ lui? Că doară iel îl păza, zî şi noapchie. Cu iel meria dîpă iepuri, iarna. Gria deţizîie, nu? Eh, da’ tăt io am găsît soluţîia dîpă ce ni-am aşezat la masă-n casă, am băut cu vecinii dîn comisîie o litră dă răchie ş-apoi li-am zîs: -“Mitrule dragă şi prechinie bun! Bogari îi ca sălvat, mă! Iaca l-om dăzvăţa, c-am văzut io în cătănie cum să dăzvaţă cînii dă mîncatu’ uoauălor. Aşe că, comanda la minie!” Io ordonam, ciilalţ’ iexecutau. Păntru început, am dat ordin muierii Mitrului şi fiarbă tri uoauă. Făr’ dă comentari, muieria Mitrului o dăşchis dă urjenţă uşia dă jos, dî la credenţ’ ş-o luat tri uoauă dînt-o coşară dă pită şi li-o pregăchit păntru fert. Întră timp, am ordonat vecinior şi prindă cînile, că băsamă şchiindu-să cu musca pă căciulă, nu mai vreia Bogari şi s-apropie dă Mitru. No, atunci şi veghieţ’ distracţîie! Fujiau vecinii dîpă Bogari, dă numa’. La on moment dat, l-or înţercuit. Cînd gata – gata şi-l prindă num-am văzut că să uită Bogari atent la-nţercuire, ştudiază luptătorii pă rînd şi-l aleje-n luptă pă Mitru. Apoi s-o-nghireptat în fugă cîtă iel ş-o făcut scurt stînga. Mitru o păşit şi iel în stînga. Bogari o făcut apoi scurt ghireapta. Mitru, la fel. Ci-o urmat? Uşor dă prevăzut. Num-am văzut că să bagă Bogari pîntră picioarile Mitrului ş-o ie la fugă cîtă grămada dă lemnie, inghie dă altfel s-o tupilat. No, aşe ceva n-am mai văzut. Vecinii ierau pic dă apă şi tăt nu prinsăsără cînile. Pîn’ la urmă tăt io am rezolvat şi cu prinsu’, c-am ţîpat doauă mîţe d-a Mitrului su’ lemnie şi Bogari s-o luat dîpă iele. Numa’ binie cînd o ieşit la lumină, vecinii or ţîpat o poniavă mare pă cînie şi gata o fost, prins. No, d-aci vinia greu’!
Dăzvăţu’
Iac-aşe, cînile iera-n brîncile vecinilor, ţînut binie ca-n cleşchie ş-amu tătă asistenţa aşchiepta şi vadă ci-are şi urmeze. Am ordonat scurt muierii Mitrului: -“Bagă uoauăle la fert!” M-am scos ciasu’ dîn jebuţ ş-am aşchieptat cît anumeri dă tri ori la şaizăci. Apoi am ordonat iară scurt muierii Mitrului: -“Adă uoauăle!” iar vecinilor li-am zîs: -“Mă, crăscoieţ’ gura lu’ Bogari!” Zîs şi făcut! Dîpă care, uşurel, am luat c-o lingură on uou dîn oală şi l-am sclobozît în gură la Bogari. Apoi am ordonat răspicat: -“Închighieţî-i fălcile, mă!” Mă, oamini buni! Cînd o ajuns uou’ cial fert în gura lu’ Bogari, num-am văzut că-i dă lacrămile şi-ncepe a băuna pă nări. Asta ca asta da’ cînd s-o topşit uou-ntră fălci ş-o ieşit dîn coaje albuşu’ cu gălbănuşu’ fert moale, tăt l-o oprit în ceru’ guri. No, atunci şi veghieţ’ smucituri, dă tăţ’ ierau ghieraţ’ vecinii pă brînci. Eh, iac-aşe am proţedat şi cu al doilia uou. Să păria că triaba mere binie. Numa’ că n-o fost aşe. Că-n momentu-n care am băgat al tiilia uou fert în gura cînielui, s-o-ntîmplat năîntîmplata. Nu şi şadă linişchită, muieria Mitrului să aplecasă spră Bogari c-o joardă-n brînca ghireaptă şi vreia şi-i deie cînilui în cap cu ia. Eh, da’ n-o apucat. Dî ce? Păntru că în loc şi-ş’ vadă dă triabă, o-nceput şi strîje la cînie, cam aşe: -“Aşe-ţ’ triabă blăstămatule, dacă mînci uoa...” Numa’ că n-o apucat şi zîcă mai dăparchie, că-n momentu’ aciala, Bogari cu uou-n gură, s-o-nfoiet scurt, o-nchis ochii, s-o sprijinit puchiernic în picioarile dînăpoi, s-o umflat la foale şi dînt-odată o scopit dîn gură, cu puchiere uou’ dîndu-i o aşe mare viteză, d-o ţîşnit drept în gură la muieria Mitrului. Ceia, aşe s-o spăriet dă o-nchis gura cu puchiere. Binieînţăles că uou’ s-o crepat la ie-n gură. No, atunci şi veghieţ’ şi ş-auzîţ’ jghierături. Ca dîn gură dă şerpe. Aşe ni-am spăriet tăţ’, dă vecinii or dat drumu’ cînielui, care alăturia dă muieria Mitrului, s-o dus drept la vălău’ dî la fîntînă ş-amîndoi or început şi beie apă ca şi-ş’ răcoriască friptoaria dîn guri, gîrchienie şi benghiauă. Eh, iac-aşe am scăpat dî la prăpăd cînile Mitrului. Nici în zîua dă astîz nu mai mîncă uoauă. Nici iel, da’ nici muieria Mitrului. Bghiata, n-o păstrat distanţîia. Ci-ar mai fi dă adăugat la cele zîse? Că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: hibă – defect; crăscoieţ’ – deschideţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|
