Dîn zîsa lu’ unu’ zîce că tătă viaţa-i o şmecărie. O fi aşe? N-o fi aşe? Cinie mai poachie şchi? Ce-i ghirept însă îi ghirept – face ce face omu’ şi cam tăt timpu’ trăieşchie cu şmecărie. Şi cum îs atîţa amători dă şmecării şi şmecării îs tăt mai mulţ’. Că voarba aceia: lac şi fie, că broaşchile vin iele. Amu, dacă tăt vini voarba dă şmecării, nu poci şi nu-m’ aduc aminchie cum pă vremuri, înenchie dă Marea Şchimbare, cumpărau bghieţîî oamini, dî la nişchie oamini bărnaci, şpreiuri ieftinie cu soluţîie dă potrocit muşchie. Drept îi că le scuturau înenchie d-a le băga-n străiţ’, poşetoace, ori ţecăre. Abghia cînd ajunjiau acasă constătau că tuburile dă şprei aviau în iele apă goală. Eh, iac-aşe ierau şmecăriţ’ oaminii tăt timpu’, cu; şpreiuri; păchechie dă Vejeta umpluchie cu sare zgronţuroasă; foi dă ziare între bani străini; pachechie dă ţîgări finie, făr’ dă ţîgări ... Mai nou s-or şchimbat şmecăriile, să şmecăresc: păduri; pămînturi; ape; funcţîi; fonduri; carduri; băncomachie, ... Dînculu dă cele pomenichie pîn’ aci, ar mai fi ceva! Să pare că nie paşchie o mare şmecărire! Şmecăriria suflechilor! Baiu-i că să aghivăresc voarbile unuia şi anume: păntru ca rău’ şi biruie îi suficent ca oaminii buni şi nu facă nimic! Deci, oamini buni, ce-i dă făcut?
Cocoşocu’
Drajii mniei cei dă buni! Iaca, dăspră şmecării vorbiau vecinii dî pă uliţa noastă, înt-o sară dă vară. Noi pruncii şighiam şi trăjiam cu urechile, nu zîciam nimic. Bace Toghiere, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, cinie scopeşchie-n vînt, în obrazu’ lui scopeşchie. Şi cînd zîc asta, mă gînghiesc la voarba aceia; minciuna are picioare scurchie. Dî ce zîc asta? Iaca dî ce! Fiţ’ atenţ’, ci-am păţît înt-on an! Şighiam pă lăviţ’ la uliţă, înt-o sară dă păstă săptămînă. Cum şighiam noi aşe, vorovind cinie mai şchi dăspră ce, iaca l-o adus ciala c-on ştrimf p-on picior pă vecinu’ Şmecăru, cu doauă scînduri pă umăr, dînd mînînţăl dîn buze. Cînd o ajuns pă dîr noi, o-nceput şi să ciaunie: că iel îi năcăjit, că iară tria’ şi răpăliască gardurile, ce viaţă-i asta şi răpăleşchi tăt a doaua zî?, că una, că alta. Dă fapt care iera şopîrla? Omu’ iera năcăjit că tăt a doaua zî zbura cococşocu’ ce-l avia, pă garduri şi tăchie le hăbucia. Amu, dîn doauă una bistoş iera: ori gardurile ierau coapchie, ori cocoşu’ lu’ Şmecăru iera pogan rău. Sau să fi foastă a tria văriantă – Şmecăru minţa? Ca şi aflăm aghivăru’ ni-am luat tăţ’ unu’ dîpă altu’ ş-am făcut o inşpecţîie scurtă în perimetru’ lu’ Şmecăru. Mă, oamini buni! Într-aghivăr, gardu’ iera rupt în doauă locuri şi-n ocolu’ hoarîlor să preumbla dîncoaci înculu on cocoşoc gălbănoc, zdravăn binie. No, aşe ceva nu mai pominirăm nici unu’ dîntră noi, cocoş care rupe garduri! Dajaba zîce c-o-ncercat Şmecăru şi-nveţă cocoşocu’ şi cînchie pă pămînt, dajaba l-o străjuit zîle şi nopţ’ în şir apărînd c-on măturoi dă nuiele gardurile, cocoşocu’ cum pringhia momentu’ zbura pă gard şi-ncepia şi cînchie prelung, ascuţît şi tare, dă trezia noapchia tăt colţu’ nost dă sat. Şi cum să-ncorda tare ca şi cînchie, su’ greutachia lui să hăbucia gardu’ cîci ai zîce ou. Ce iera dă făcut? Omu’ trăbuia ajutat! Pînă la urmă tăt io am rezolvat cestiunia, c-am avut o ideie grozavă. Am dat ordin scurt: -“Unjeţ’ vîrfu’ gardurilor cu vazelină!” Ceia ce s-o şi-ntîmplat, c-o fujit Mitru pînă la Semeteu ş-o adus d-aculu on băghic mare cu vazelină. No, atunci şi veghieţ’ mînie pă cocoş. Cum ajunjia-n vîrfu’ gardului, începia şi patineze şi-n cîchieva momenchie ateriza pă pămînt. Amu, problema iera rezolvată, da’ tăt nie-ntrebam noi ce faită dă cocoş îi asta, că nu mai întălnisăm aşe ceva. Pîn’ la urmă ni-o lămurit Şmecăru: -“Îi ceva faită dă carnie, mă, năpricepuţîlor!” Asta ca asta, da’ cînd s-o dus la cătreţ’ ş-o-nceput şi scociorască c-o bîtă ghinile ascunsă aculu la umbră, am ‘lemnit tăţ’! Una dîpă alta or început şi iasă dîn cătreţ nişchie ghini gălbănoace şi grase, dă mai mare ni-o fost mniraria! Tăţ’ scopiam spră iele lăudînd iefectivu’. La urmă, drept mulţîmire păntru ajutor, ni-o dat Şmecăru cîtă zece uoauă dă familie, ca şi puniem su’ cloşcă. Mie m-o dat cinspece, c-am avut ideia cu vazelina.
Coparativa
Amu, doară nu creghieţ’ că s-o gătat binie tătă triaba? Că nuş’ care dîntră muierile noaşchie s-o lăudat în sat cu uoauîle primichie dî La Şmecăru, povestind ce ghinoace şi cocoşoi are. No, atunci şi veghieţ’ vizitători la casa Şmecărului. Da’ şi Şmecăru, cutră mare, nu dăghia drumu’ afară ghinilor dîn cătrăţ numa’ dă doauă ori pă zî şi nu tăt la aceliaş’ oare. Şi iac-aşe, aşchieptau oamini şi muieri ciasuri întreji ca şi vadă ghinile gălbănoace ale Şmecărului. Tăchie ar fi foastă bunie dacă nu-ncepia Şmecăru şi vîndă oauă vizitătorilor. Zîc asta păntru că aşe îmbulzală s-o făcut la uşia ocolului dă vai ş-amar. Noi vecinii dî pă uliţa noastă numa’ nie uitam dî la distanţîie. N-aviam ce cota-n perimetru’ Şmecărului, că no dară, noi pusăsăm uoauîle primichie su’ cloşchie. Vinghia Şmecăru la uoauă dă numa’! Dă preţ, ce şi mai zîc, îl umflasă dă gînghieşchi că iera îmfoiet cu pompa, că-ţ’ puchiai lua cinspece uoauă normale p-on ou d-a’ Şmecărului. Nimia n-o comentat în formaţîie pînă la urmă, cînd s-or gătat uoauîle şi cum nu s-or ajuns la tăţ’ doritorii o început aşe o mîndră dă sfadă şi cu-mpinsături în uşia ocolului lu’ Şmecăru, dă d-abghia o reuşit omu’ şi încuie uşia la ocol şi şi dăzleje cînile şi dus o fost apoi în casă. A doaua zî, nu s-o arîtat la faţă Şmecăru da’ nici ghinile lui. A triia zî la fel, cu tăchie că s-adunasîră la uşia lui zăci dă cumpărători dă uoauă. Abghia a patra zî o-nceput şi vîndă Şmecăru uoauă pînt-on obloc, dî la casă. Cred c-o vîndut cam doauă suchie dă uoauă, cam numărat noi dî la distanţîie. În următoaria săptămînă or început ş-apară cumpărători dîn sachile vecinie, că să dusăsă vestia ce ghini poganie are Şmecăru. Treciau uoauîle ca-n foc! Muieria lu’ Şmecăru încasa banii dî la cumpărătorii dîn uliţă pînt-on obloc, Şmecăru servia uoauă pîn cialalalt obloc. Ce mai? Ca la coparativă! Îş’ mai pusăsără vînzătorii pă iei şi ceva hălachie albe, dîn zîsa lu’ unu’ mai răutăcios, împrumutachie dî la dispenzar, că zîce că asistenta iera niepoată d-a Şmecărului. Iac-aşe vîndusă Şmecăru uoauă păntru pus su’ cloşchie la tăt satu’ şi încă la mai cîchieva d-a roata. Noi, vecinii dîpă uliţa noastă numa’ nie uitam şi nie minunam.
Puii şi şiretlicu’
Eh, da’ uşurel – uşurel mie o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng, sămn că s-apropia ceva bai. Ceia ce s-o şi-ntîmplat! Primu’ sămn ci-o prevestit baiu’ o fost ieşiria primului pui dîn uou. Asta s-o-ntîmplat la cloşca lu’ Mitru. Ni-am dus tăţ’ şi veghiem iexemplaru’. Mitru, năcăjit şighia, duhănia şi să uita la pui. Cîn culu, puiu’ iera niegru. Nu ni-am pchierdut răbdaria. Am aşchieptat tătă noapchia şi iasă ciilalţ’ pui. Numa’ că puii n-or ieşit gălbănoci. Care iera niegru, care pristiţ, unii mici dă tăt, alţîî crăciţ’. Cînd o ieşit ultimu’ ş-am văzut că-i roşu şi golaş, ni-am dat sama că-i ceva şiretlic la mijloc. În următoaria zî or început şi iasă puii dîn uoauîle dă su’ cloşca mia. Rezultat zdrobitor – cinspece pui în doauăzăci dă feluri. Tăt aşe o păţît şi Ilie şi Ghiorghie. Pînă şi Petre clănietistu’ o păţît la fel, cu tăchie că iel cam are noroc la cloşchie. Pîn’ la urmă ni-am lămurit cum şeghie triaba – Şmecăru nie şmecărise pă tăţ’. Cumpăra tăchie uoauîle dîn piaţ’ şi dîn sachile mai dăpărtachie, le aducia acasă şi le vinghia la preţ pipărat, ca şi cum ar fi dă faită bună. Eh, atuncia ni-am dat noi sama că omu’ cu căciuloi dăşod pă cap şi cu hanie pristiţe pă iel, ce vinia-n fiecare sară la Şmecăru acasă cu băgaje, iera însuşi Şmecăru măscat, vinia dî la cumpărat uoauă dî pă sachie. Păstă ani s-o scăpat Şmecăru şi nie zîcă d-inghie avia ghini gălbănoace. Ierau dă fapt ghinile lui, cele în tăchie colorile, pă care li-o băgat în soluţîie dă stropit croampile împotriva gonjilor şi iac-aşe or ajuns gălbănoace! Amu, dă noi o scăpat uşor, că nu dădusăm banii pă uoauă, da’ ca şi schepe dă cumpărători, o fost musăit şi părăsască o vreme perimetru’. Noauă ni-o zîs că are bilechie la băi. Mai şchii? Poachie ş-o fi luată, că bani o făcut. Numa’ că la-ntoarcere nu mai avia iagă-n obloacile dî la uliţă. Ce şi-i faci? Cînd umbli cu şmecării, p-o parchie cîşchiji, p-alta pchierz. Baiu-i cînd îţ’ pchierz’ ominia. Nu dă altă da greu o mai regăsăşchi! La tăchie cele prezentachie, ci-ar mai fi dă adăugat dîcît că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: potrocit – omorât; zgronţuroasă – brută.
Gheorghe Hodrea
| < Anterior | Următor > |
|---|
