Dîn zîsa lu’ unu’ ca şi reuşeşchi în viaţă tria’ şi ai corajie. Numa’ că şi corajia-i dă mai mulchie feluri: corajia d-a lua viaţa-n pchiept; corajia d-a zîce tare ce altora li-i groază şi şi gînghiască; corajia d-a zîce aghivăru’; corajia d-a recunoaşchie cînd greşeşchi; corajia d-a recunoaşchie că nu poţ’ face ce fac alţîî; corajia d-a recunoaşchie că îmbătrînieşchi; corajia d-a avia corajie; corajie (dă) ghină (vie) că chie tai; corajie dă ghină moartă; … Dînculu dă tăchie aşchia zîce c-o zîs unu’ că tria’ şi ai mare “corajie” şi chie pchierz’, cînd vrei şi pchierz’ pă altu’! Nu dă altă, da’ dai dă bai, mai iuchie sau mai tîrzîu.
Cînocu’
Cum şighiam noi pruncii şi bătrînii înt-o sară pă lăviţ’ la uliţă, num-am auzît o jghierătură prelungă şi ascuţîtă, ce vinia dă dîpă colţu’ uliţîî, sămn că s-apropia ceva muiere-n fugă. Cîci ai număra pînă la tri, o apărut o muiere-n fugă cîtă noi, jghierînd ca dîn gură dă şerpe. Da’ nu orice fel dă şerpe, ci d-aciala otrăvicios rău. Noroc că nu iera pogană ci cumva aşe mai subţîietă şi iuchie dă picior, c-altfel dăghia dă bai păntru că să luasă dîpă ia on cînoc vînjos, mare şi niegru cu păru’ răghicat ca pă arici. Bghiata muiere fusăsă la o muiere care să precepia la cosît hanie. Şi cum nu s-o asigurat cînd o dăşchis uşia lu’ ceia, dî la ocol, dă su’ o cocie s-o ivit cînocu’ firechic cari-o mîrăit scurt o sîngură dată şi s-o ţîpat la ia, gata-gata ş-o sfîrchice. Aşe vitezîie or prins şi muiere şi cînie că dabghia am reuşit şi-ntorcem capurile dîpă ei cînd or trecut p-îngă noi, dă Mitru ş-o sclînchit o vînă dî la grumaz, dă tri zîle nu ş-o putut întoarce debla ca oaminii, numa’ să-ntorcia cu tătu’, ca lupu’. Pîn’ la urmă i-o trecut că l-or frecat vecinii pă grumaz cu răchie şi pă dînafară da’ şi pă dînlontru şi muierile l-or uns cu unsoare dă porc, da’ numa’ pă dînafară. Ce să-ntîmplasă, dă fapt? Iaca ce! Bghietu’ cînie îş’ prinsăsă noapchia capu’ înt-o zancă dîn gard ş-atîta s-o zbătut dă cît p-aci şi turbeză. Noroc că s-o făcut zîuă şi o dat păstă iel stăpînu’ lui dă l-o liberat dîn strînsoare. Pîn’ la urmă o scăpat muieria, că dî la următoru’ colţ dă uliţă cînocu’ ş-o şchimbat trăseu’ spră stînga, luîndu-să dîp-on mîţoc mare şi niegru. Bace Toghiere, la tăchie cele-ntîmplachie, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, fuga-i ruşinosă, da’ îi sînătoasă. Cînd vă zîc asta, m-aduc aminchie ci-am păţît înt-on an. Fiţ’ atenţ’!
Ciurda
Înt-o zî dă vară, am zîs că mă ţîp cu Mitru pîn’ la Arad la prunci. Io la a’ mniei, iel la a’ lui. Zîs şi făcut! La prima oară dîn zî, muierile ni-or pregăchit ţecările şi cam pî la unspece, cu băgajile-n brînci, am luat-o la picior pă tolchiş cîtă Chişinieu. N-aviam ce nie grăbi, aviam dă prins trenu’ dă unu’, aşe că iera timp berechiet. Iac-aşe, meriam uşurel cu rotocoale mari dă fum dîpă noi, dîn trăbucu’ lu’ Mitru. Vremia iera bună, paserile ceriului cîntau pîn plopii dî pă marjinia tolchişului iar noi voroviam mărgînd, sau meriam vorovind, că nici nu şchiu cum şi zîc. N-am ajuns binie la dăspărţît, aghică la graniţa dîntră satu’ nost şi Chişinieu, c-o-nceput şi-m’ joace ochiu’ stîng. Ce iera dă făcut? N-aviam dîcît şi-l avertizăz pă Mitru că s-apropie ceva inamic. Ceia ce am şi făcut! Dajaba ni-am răsucit binoaclile tăt d-a roata, rezultat – nula. N-am văzut ceva inamic! Apoi ni-am arăghicat ochienile cîtă în sus, trecînd în revistă plopii dî pă marjinia drumului. ‘Nafară dă cîchieva ciori care croncăniau gros n-am văzut altceva suspect. Eh, da’ cam dîpă vo doauă suchie dă metări dă mărs, cînd la prima cochitură a tolchişului cîtă ghireapta am zărit în dăpărtare o ciurdă dă vaci, am zîs scurt: -“Mitrule! Periculu’ vinie dî cîtă ciurdă, mă!” Ceia ce s-o şi-ntîmplat! Că num-am văzut la on moment dat că-ncepe ciurda şi să mişchie ca la comandă, la-nceput uşurel apoi tăt mai iuchie, cîtă noi. Cam doauă suchie dă vaci şi viţele viniau cîtă noi în fugă, mujind straşnic. Nori mari dă praf să răghicau în aier. Doi cîni fujau înenchia vacilor, dă mîncau pămîntu’. Alăturia dă vaci fuja on om, băsamă boitaru’. La on moment dat, am crezut că le conduce iel. Da d-inghie! În cîchieva clipe ni-am dat sama că atît ciurda cît şi boitaru’ fujau spărieţ’ dă cinieva, sau dă ceva. Ce şi fie? Noi şighiam şi nie holbam. Dajaba jghiera boitaru’ cîtă noi mogorocind ceva dîn gură, că nu-l înţălejiam ce zîce aşe tropochiau dă tare vacile. Nădîndu-mi sama ce-i dă făcut am ordonat scurt Mitrului: -“Adăpostiria dîpă plopi! Iexecutaria!” Ni-am conformat amîndoi ordinului dat dă minie ş-am aşchieptat.
Bica mînios
Primii cari-or trecut tolchişu-n fuga mare or fost cînii, zgăunînd grozav. Apoi o apărut boitaru’ care depăşisă-n fugă ciurda îngrozîtă. În cele dîn urmă o trecut ciurda mujind prelung. Dîpă ci-o trecut puhoiu’ am ieşit dî la scuchială numa că n-am apucat binie şi lăsăm ţecările dîn brînci şi şi nie scuturăm dă praf hanile şi cloapile, că s-or lăsat norii dă praf şi num-am văzut că trece p-îngă noi o umbră mare şi niagră. Am ‘lemnit! Mitru în loc şi tacă mîlc o strîgat cît l-o ţînut gura: -“Iaca strîgoiu’, măăă!“ Mă, oamini buni! Bistoş strîgoiu’ l-o auzît umbra mare şi niagră, că num-am văzut că punie frînă cu picioarile dîn nenchie, d-o făcut răvaşe-n pămînt cam dă jumătat dă metăr. Apoi s-o întors cîtă noi, o pus capu-n pămînt, o scos flacări pă amuşinătari dîpă care o mujit dă s-o-ncreţît pchielia pă noi, apoi ni-o fixat cu binoaclile şi s-o pregăchit dă atac! No, m-am gînghit, îi baiu’ cît casa! –“Rupeţ’ rîndurile!”, atît-am mai putut zîce cîtă Mitru ş-am apucat iuchie ţecările şi p-aci ţi’ drumu’, cîtă Chişinieu! Ce iera dă fapt strîgoiu’? On mătăhală dă bică mare şi niegru’. Baiu’ iera că să luasă dîpă noi. Şi dăi şi fuji şi noi da’ şi bica. Mitru dă groază rămăsăsă cu trăbucu-n gură. Fuja şi scochia on fumoc dîpă iel dă vai ş-amar. –“Ţîpă ţîgaria, Mitrule!” am strîgat cîtă iel, că-mi dădusăm sama că-nturvina şi mai tare bica, cu fumu’ dîn ţîgare. Aşia am avut noroc dă ni-am mai tras sufletu’, că s-o oprit bica ş-amuşinie trăbucu’ Mitrului. Da’ n-o stat mult pă loc, că numa’ l-am văzut că s-o tăt scuturat, o mujit ceva dă nădăscris, o dat dîn cap cîtă noi, ca şi cum ar fi zîsă: -“No, staţ’ că v-arît io voauă!”, dîpă care mai mînios s-o luat dîpă noi. Băsamă să arsăsă-n trăbucu’ Mitrului.
Rezolvaria
No, atunci şi veghieţ’ fugă! Păntru început în linie ghireaptă, pă tolchiş. Ieşec total! Gata-gata şi nie ajungă bica, aşe c-am strîgat cîtă Mitru: -“Fujim ca iepurii, măăă!” Cumva-cumva l-am mai buiguit dă cap pă bică că nu mai şchia dîpă care şi fugă. La on moment dat bica l-o fixat pă Mitru şi s-o luat numa’ dîpă iel. Dajaba am horjit doară-doară s-a lua şi dîpă minie. Iel nu şi nu! Prinsăsă ură pă Mitru, băsamă dî la trăbuc. Mă, oamini buni! Am fujit tăt d-alăturia cu combătanţîî pînă m-or amorţît picioarile. Dî la o vreme am strîgat cîtă Mitru: -“Măăă! Fuji şerpuit pîntră plopi!” Da’ tăt dajaba, că şchia şi bica fuji şerpuit. Pîn’ la urmă tăt io am găsît soluţîia finală. Cum fujiam cu ţecările-n brînci, dîn cauza vînzolelii, o ieşit dînt-on ţecăr on capăt dă dos roş’ la farbă în care învălisă muieria o pită. Dîn doauă mişcări am scos dosu’ dîn ţecăr şi l-am învîrchit ca pă zbici d-asupra capului, mujind ca o vacă răguşită, că obosîsăm dî la fugă. Minunia s-o petrecut! Bica s-o oprit, s-o-ntors cîtă minie şi s-o ţîpat cîtă dos. D-abghia am reuşit şi-l ţîp cît culu că l-o şi luat în coarnie. Iac-aşe ni-o abăndonat bica! D-acoalia, uşurel, ni-am înghireptat cîtă gară, năcăjiţ’ că pchierdusăm trenu’. Numa’ că n-o fost aşe. Băsamă aşe-n vitezîie am fujit, dă ni-o rămăs aproape on cias pînă la tren. Numa’ binie ni-am hoghinit pă lăviţîle dîn nenchia gării. La o vreme dî la păţania noastă, am auzît că zîce că unii s-ar fi dusără înt-o diminiaţă pî la oarile şepchie cîtă gară, ca şi prindă trenu’ dă opt şi întălnindu-să cu bica mînios aşe fugă or băgat d-or ajuns trenu’ dă şasă. Amu, nu poci încheia pînă nu vă zîc d-inghie o apărut bica mînios. Dîn zîsa lu’ unu’, zîce că nuş’ care, dă nu şchiu inghie, o scăpat bica d-acasă şi iel, bica, s-ar fi ascunsă pîn pădure şi-n timp s-o sălbăchicit. Pînă la urmă unu’ dî la noi, cu mare corajie, l-o rezolvat definitiv, dă tăt satu’ o mîncat tocană dă bică mînios, făcută-n cătlanie. Da’, zîce c-o zîs nuş’ care cîtă ciala ci-o omorît bica: -“Nu chi-ai chiemut dă bică, mă? Că pă minie cred că tăt mă trecia-n păntăloni!” La care ciala, corajosu’, zîce c-ar fi zîsă, aşe cumva-n săcret: -“Apăi, pă ce crez’ c-o aluniecat bica, dă ş-o rupt picioarile dîn nenchie?” No, asta da corajie, nu?! Nu poci însă incheia povestia fără a vă aminchi iară că dîn zîsa lu’ bace Toghiere viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!
Dicţionar: firechic – nervos; înturvina – enerva; dos – ştergar.
Gheorghe Hodrea
Draji cichitori!
Vă aşchieptăm zîlnic, la măgăzînu’ Ziridava, ietaju’ I,
la Solemn – răionu’ dă gălanterie bărbaţ’.
| < Anterior | Următor > |
|---|
