Jghierătura şi rîsu’
Ostăniţ’ dă drum şi d-atîchia ievenimenchie, am ajuns cu Mitru în găliscărie la pruncii mniei, în Arad. Bucurie mare că ni-am revăzut! Li-am predat ţecările, ni-am îmbăiet în ciupa mare dă porţolan, am cinat şi am trecut la programu’ dă somn. A doaua zî – program dă voie, Mitru – vizită la pruncii lui în carteru’ Stachile Unichie ale Vlaicului. Io, năavînd ocupaţîie, ciasuri întreji m-am preumblat cu brîncile la spachie alăturia dă o grămadă dă bătrîni cu tăt felu’ dă ţecăre goale-n brînci. Amu triaba nădorită iera că dîn cînd în cînd trăbuiau ş-o ieie bghieţîî bătrîni la fugă numa’ chie mniri cîtă ce măgăzînă. C-o şi zîs unu’ cîtă minie: -“Om fi noi, penzionarii, viitoru’ pămîntului romîniesc, da-n prezent sînchiem procurori. Apăi nu noi procurăm tăt felu’ dă alimenchie, mai puţînie păntru noi şi mai mulchie păntru cunoscuţ’?”, dîpă care o luat-o şi iel la fugă cît-on Aprozar, că zîce c-ar fi ajunsă măşina cu crăstăveţ’, dî la Sere. Pî la oarile patru dîp-amniaza o apărut şi Mitru-n perimetru’ şi-mpreună cu iel, uşurel, ni-am înghireptat cîtă blocu’ pruncilor mniei. Mă, oamini buni! Nu ni-am băgat binie-n apărtăment, c-o-nceput şi-m’ joace uşurel ochiu’ stîng. În momentu’ aciala s-o auzît o jghierătură scurtă, în tăt blocu’. Ceva avia şi să-ntîmple! Zîc asta păntru că-n scurt timp s-o şi făcut auzîtă dudurişca ascuţîtă dî la ceva măşinoi. Cîci ai zîce işpitar, am şi ieşit cu Mitru pă bălcon, ca şi veghiem care-i şopîrla. Iera on măşinoi cu cruce roşe pă ia şi culmia culmilor, s-o oprit drept în faţa blocului nost’. Dîn măşinoi s-or scoborît doi hăzmăntoci c-o brîncardă, şoferu’ ş-o doamnă grasă cu căpelă albă. Apoi, tătă iechipa s-o băgat în scara blocului. Cum nu şeghie binie şi chie baji inghie nu-ţ’ ferbe oala, n-am ieşit dîn apărtăment ca şi nie lămurim care-i triaba, numa’ ni-am holbat pîn ochienuţu’ dîn mijlocu’ uşii dî la intrare. Eh, da’ ochiu-m’ băchia dîn ce în ce mai tare, sămn că, dîn zîsa lu’ ciala, îi ceva muced la mijloc. Cînd mai că iera şi uităm dă ciia care trecusără-n sus, p-îngă apărtămentu’ nost, cîtă ultimu’ ietaj, num-am auzît pă casa scărilor oamini rîzînd. Coriozitachia noastă ni-o împins pă casa scărilor. Şi iac-aşe mă uitam cu Mitru la ciia care să chinuieu şi scoboare brîncarda c-on om pă ie. Asta ca asta, da’ rîghiau dă vai ş-amar. La-nceput or rîs numa’ brîncărdierii, apoi o apărut şi doamna grasă cu căpelă albă pă cap, sughiţînd dă rîs. Dîpă ia s-or arîtat doi vecini ce să ţîniau dă fălci, rîzînd pîntră gîfîituri dă abţîniere. În urmă dă tăt, iera o vecină dî la ietaju’ patru. No, ia nu rîghia ci plînja cu suspinuri afunghie. Cum scoborîria să făcia foarchie greu, tăţ’ vecinii dî la ietaju’ patru s-or strîns la faţa locului. Care cum apăria, să documenta scurt ş-apoi să punia pă rîs. La on moment dat tuna casa cu scările, dă rîsu’ vecinilor. Numa’ io cu Mitru nu rîghiam. La urma urmii, mă, oamini buni, cum şi rîz’ că ciala dî pă targă, ameţît dă cap, jemia şi să uita-n cruci. Dîn cînd în cînd strîga acsuţît: -“Nu sub centurăăă!” No, atunci ş-auzîţ’ rîs! Unii să ţîniau dă foale. Alţîî băchiau dîn pălmi, dă rîs. O vecină gata-gata şi să-niece dă rîs, că mînca măr şi rîghia. Numa’ vecina aceia cu plînsu’ să ţînia dă cap şi strîga prelung: -“Mă omoară bărbatuuu’!”
Sălvaria
Cînd or ajuns cu brîncarda pă dîr noi, m-am făcut şi io cu Mitru că rîd, că doară, no, tătă lumia rîghia. Eh, da’ în loc şi şadă linişchit, Mitru o-ntrebat convoiu’ că ci-o păţît bghietu’ om, are tenziunie mare? No, atunci ş-auzîţ’ hohochie dă rîs. Muieria grasă cu căpelă albă rîghia dă zîci că tătă să dăjghina. Asta ca asta, da’ cînd şi cochiască brîncarda-n ghireapta, ciia cu trănsportu’ aşe or rîs dă numa’ tremurau foalile la ei şi la on moment dat nuş’ cum or cîrnit brîncarda dă numa’ l-am văzut pă pacent că să-mboardă p-o parchie şi dă şi zboare păstă grilaju’ dă fer, cîtă părter. No, baiu’ iera cît casa! Dîn doauă mişcări m-am ţîpat dîpă bghietu’ om şi aplecat păstă grilaj am reuşit şi-l prind dă brînci. Mitru, vijilent dîn fire, m-o apucat dă picioare ca şi n-o ieu la vale cu pacentu’. Eh, în clipa aceia tătă suflaria s-o oprit dîn rîs. Ci-o urmat? Iaca ce! L-am bălăngănit pă bghietu’ pacent în stînga şi-n ghireapta pîn-am reuşit şi-l trec păstă grilaju’ dî la ietaju’ dă su’ noi, dîpă care Mitru s-o scoborît iuchie, l-o luat în spachie şi s-o cam mai dus cu pacentu’ la parter. Pă cînd am ajuns noi tăţ’ jos, Mitru aşezasă pacentu-n patu’ măşinoiului îl acuperisă cu o pătură şi-i băgasă o ţîgare tip trăbuc, d-a lui, aprinsă-n gură. Apoi, m-o răportat scurt, în poziţîie dă drepţ’: -“Misîunie îndeplinită!” No, aşe da! Tătă lumia o răsuflat uşurată că s-o gătat tătu’ cu binie. Drept mulţămită, muieria aceia grasă cu căpelă albă m-o dat mie şi lu’ Mitru tăt felu’ dă: piramidoanie, antinevraljice, alvocalminie, ceva benz’ izolir roşcachie la farbă şi alchie cele. Eh, da’ cel mai mult ni-am bucurat dă ceva boabe-n lăcruţe rotunghie, că ierau acrişoare la gust şi aviau pă iele scris dîn turnare litera Cî. Amu, nu poci încheia povestia pînă nu vă zîc d-inghie o pornit tătă triaba cu pacentu’. Ciuliţ’ tolcerile!
Frijideru’
Dîn zîsa vecinilor, zîce că on vecin dî la ietaju’ patru iera cam năcăjit d-on dărab dă vereme că i să strîcasă frijideru’. Mărs-o bghietu’ om la ciia ce răpăliau frijidere. Rezultat – n-au pese! Prăbălit-o apoi cu vecinii şi-l răpăliască. Or piscălit ei ci-or piscălit, da’ mai rău l-or strîcat! Eh, da-n zîua-n care am ajuns noi la Arad, zîce că s-ar fi-ntălnită cam pî la oarile cinci şi jumătachie c-on fost coleg d-a lui, dă şcoală. Şi cum ciala zîce că i-ar mai fi promisă că mere şi-i inşpeceteze frijideru’, că iera meşchier d-aşe ceva, da’ nu s-o ţînut dă cuvînt, vecinu’ o pus brînca pă corman la biţoagla cu care iera aciala ş-o zîs că nu-i mai dă drumu’ pînă nu-i rezolvă năcazu’ care-l macină. Amu ciala ş-o legat biţoagla lîngă bloc, dă ţava dă gaz ş-o luat janta cu sărsamuri dî pă porbăgaju’ biţoaglii şi numa’ cîtă ietaju’ patru. Obiectiv dă luptă – repăratu’ frijiderului. Ajunşi sus, înenchie dă a să apuca dă meşchierială repărătoru’ zîce că i-ar fi cerută gazdei o haină mai ponosîtă ca ş-o ieie păstă hanile dă oraş ce le avia pă iel. Gazda dîn doauă mişcări i-o adus on hălat d-a lui, dă casă. Aşe că ş-o luat repărătoru’ hălatu’ păstă hanie, s-o legat la brău cu frimbia şi s-o apucat şi-ş’ scoată sărsamurile şi serchezeturile dîn jantă. Gazda constătînd că n-avia provizîi dă beutură-n perimetru, zîce că i-ar fi zîsă repărătorului că mere pîn’ la Limentară şi cumpere ceva şpeţial. Şi iac-aşe, repărătoru’ o rămăs sîngur la vecinu-n casă. Amu, chiară sîngur n-o fost că zîce că i-ar fi pornită magu’, aghică o măgăoaie pă nume măgnetofon, care cîntă mizică popolară şi nu numa’. Da’, cum nu tătdauna cînd vreiai şi cumperi ceva găsai dîn prima, băsamă vecinu’ s-o fi preumblată cinie şchi pî la cîchie Limentări, c-o-ntîzîiet dăstul dă mult. Atîta cît şi nu fie martore la ci-o urmat.
Guguliugu
Întră timp o ajuns acasă dî la sărvici muieria vecinului, care s-o băgat uşurel ş-o aşezat iefecchile personale pă cuier, aghică poşeta şi ceva sfetăr şi cînd şi să baje-n bucătărie, l-o văzut pă ciala-n frijider. Repărătoru’, înfăşurat în halatu’ gazdei, iera băgat dî la jumătachie-n sus în frijider, băsamă aculu avia frijideru’ buba. Cum şighia iel cumva aşe, crăcit, muieria gazdei crezînd dîpă hălat că-i bărbatu-so, s-o apropiet tiptil, s-o aplecat făr dă zgomot şi pă ritm dă ceva cîntare popolară dă jele, zîce c-ar fi înfiptă pă su’ hălat o brîncă la ciala-ntră picioare şi l-ar fi strînsă uşurel dă ceva ce nu poci zîce, da-i dă-nţăles, zîcînd: -“Gugu liuguuu!” Mă, oamini buni! Zîce că n-ar fi foastă voarba dă durere la bghietu’ repărător, da’ aşe spărietură o tras, dă cînd o dat cu capu-n în conjelatoruţu’ dîn frijider, o picat dîn picioare ca secerat. Leşinasă! No, atunci şi veghieţ’ spărietură pă bghiata muiere! Baiu’ iera că nici nu-l cunoşchia pă repărător. Ce iera dă făcut? Dă urjenţă zîce că l-ar fi pălmălită. Rzultat – nula! Apoi l-o-mbrîncit! Tăt nu s-o trezît ciala! L-o stropit cu apă! Nimic! Pîn’ la urmă o ţîngălit la Sălvare! Eh, da’ ciia or întrebat cîţ’ ani are acţidentatu’, cum îl chiamă, ci-o păţît. Spăretă rău, muieria o zîs că nu-l cunoaşchie da’ li-o zîs tăt ce s-o-ntîmplat, povestindu-le pînă şi cum o zîs – gugu liuguuu. No, iaca dî ce rîghiau brîncărderii şi tătă suflaria dî pă casa scărilor. Aflînd tătă triaba, am rîs şi io cu Mitru, da’ nu mult, că ni-am adus aminchie dă voarba aceia – fă binie şi aşchiaptă rău. Bghietu’ repărător s-o ales şi cu lovitura la deblă şi uitai şi vă zîc că ş-o sclinchit ş-o brîncă în momentu-n care l-or scăpat brîncarderii dî pă brîncardă. Pîn’ la urmă o apărut şi vecinu’ c-o iagă dă coniac Călypso şi pînă n-am topit-o, dă bucurie că s-o-ncheiet cu binie întîmplaria, nu ni-am lăsat. Concluzîia? – Atenţîie la năatenţîie! Eh, da’ dăspră ci-am mai păţît io cu Mitru pîn Arad, data viitoare. Pîn’ atunci nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar:işpitar – spital; hăzmăntoci – zdraveni; căpelă – bonetă.
Oamini buni !!!
Numa’ la noi la Ziridava, la ietaju’ I,
mai preţis la Solemn – răionu’ dă lenjerie bărbaţ’, aflaţ’ fel şi fel dă articule.
Tăchie-s mîndre şi lesnă:
cloape, băşchi cu ţuţur sau fără, ştrimfi şi curele, sfetăre şi zoboanie, bughielarăşe şi părăzoare, jenţ’ şi jentuţă, şepci şi şepcuţă, pijamele (Sofiaman şi d-alchile), hălachie dă baie, chiloţ’ dă tăt felu’ (Jolidon, Mistăr Big, Cătălin Bochiezatu, Uniconf, ...), maieuri şi bretele, sfetăre păntru pă su’ şi păntru păstă chimeşi, ietîcî.
Aşe că haidaţ’, nu mai şighieţ’ pă gînduri!
| < Anterior | Următor > |
|---|
