Hidrofor
Iacîtă-ne-ai iară pă tăţ’ la bace Toghiere, în casă, c-afară ploia cu bulbuci. Bace Toghiere, în capu’ mesîî, o-nchis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, nu chie pringhie niciodată dă ce nu-i a’ tău! Zîc asta păntru că să liagă dă ci-am văzut cu Mitru, în trenu’ dă-ntoarcere dî la Arad cîtă casă. Fiţ’ atenţ’! Aşe cum v-am povestit data trecută, dî la o vreme am ajuns în gară la Arad dîmpreună cu cheferistu’ corajos ci-o flesnît lopta dîn beton, dă ş-o sclinchit on picior, d-or trăbuit şi-l ducă la işpitar. Noi am rămăs ş-aşchieptăm trenu’ dî cîtă Temeşvaroş, că d-aculu o zîs unu’ cu musteţe aşe tip pă oală, c-are şi vie. La on moment dat, am auzît on gîzăit ş-o fluierătură prelungă-n tolcerile amplăsachie pă păreţîî dîn holu’ gării. Apoi o urmat on sîsăit cu-ntreruperi ghiese ş-apoi on glas gros cari-o zîs: -“Poţi începe Hidrofor dragă!” Mă, oamini buni! Num-am auzît o voce tremurată-n tolcere că zîce cam aşe: -“A, a, a, te, te, ten, ţiunie! A, a, a, te, te, ten, ţiune! Tre, tre, trenu, nu nu’ pe, pe, pe, per, per, so, s,o nal ci, ci, cicici, cinci, mi, mi, mii ci, ci, cinci, su, su, suchi, chi, chie ci, ci, cinci, ză, ză, zăci şi, şi, şi, ş, ş, ş, şap, şap, chi, chi, chie, ...” Tăţ’ dîn gară şighiam cu tolcerile ciulichie şi-nghireptachie-n sus, doară-doară s-a-nţăleje ce zîcia ciala ce anunţa trenu’. Ciala o continuat aşe: -“s, s, s, s, so, so, so, seş, seş, seşchie, î, î, î, î, în g, g, g, ga, ga, ga, gară l, l, l, l, la l, l, l, li, li, linia...” Mă, oamini buni! Ce şi mai aibă ciala vreme ş-anunţe linia, c-atîta o lunjit-o că numa’ l-am auzît că zîce: -“f, f, f, fu, fu, fu, fu, fujiiiţ’! F, f, f, fu, fu, fu, fujiiiţ, măăă!’” Dă fapt iaca ce s-o-ntîmplat! În vreme ce noi ascultam atenţ’ ce zîce ciala, trenu’ intrasă-n gară, oprisă la peron, să scoborîsără unii şi trenu’ să pregăchia dă plecare. No, cînd l-am auzît pă ciala că zîce şi fujim, am rupt-o tăţ’ dîn gară la fugă cîtă tren. Atunci şi veghieţ’ îmbulzală! Aproape doauă suchie dă oamini am forţat uşia gării, am ieşit pă linia una peron ş-apoi alţîî s-or scoborît în fugă înt-on tunel, alţîî în frunchie cu minie şi cu Mitru am zburat păstă gardurile dîntră linii ş-am trecut pîn văgoanie dînt-on tren înt-altu’. Noroc că io fiind vijilent am zărit dîn fugă că p-on văgon dî la linia tri scrie Oraghia, c-altfel cinie şchi’ în ce tren nie nimeriam. Că doară nu creghieţ’ că tăţ’ ciia ce s-or suit alăturia dă noi aviau drum în direcţîia noastă? Da d-inghie! C-abghia dîpă ci-am ieşit dîn gară s-or dăcumentat care-i ruta trenului. Năavînd încătrău, or zburat dîn tren cu băgaje şi cu muieri cu tăt. No, d-acoalia ş-auzîţ’ suduituri şi voarbe dă dulce! C-o şi zîs on cheferist cu ceva coşeri dă nuiele-n spachie şi crepat la păntăloni întră picioare, dî la fugă: -“Bată-i şi facă-i dă şefi! N-or avut pă cinie şi puie şi anunţe trenu’, numa’ pă bîlbîitu’ dă Hidrofor care nu şchi cîchie prunie are-n straiţă? Ce dacă Cornelia o răguşit dî la apă cu bulbuci, rece? Trăbuiau şi pună pă unu’ mai conşchient şi nă-ncîlcit la voarbe!” Eh, da’ binie că prinsăsăm tătuşi trenu’! Văzîndu-nie mai în vrîstă, nişchie pruncuchiei ni-or făcut loc p-o laviţă şi mie şi Mitrului. Am mulţămit, ni-am aşezat şi ni-am uitat unu’ la altu’ ca-n tren, că doară ci-aviam dă făcut? Cum şighiam aşe cumva făr’ dă gînduri şi ţîdule, mişcîndu-nie dîn bălansu’ trenului dînt-o parchie-n alta, în cîntări dă clăniată răguşită, că să ivisă unu’ c-o clăniată cam încîrnită, dîn doauă mişcări am aţîpit. Asta ca asta, d-am început şi mă visăz!
Visu’
Să făcia că ieşisăm cu Mitru pă peron în gara Aradului, cu brîncile-n jeb. Pă peron – nimia. Pă linii – nici on tren. La tolcerile dî pă stîlpi Hidrofor nu anunţa trenurile ci punia muzică popoplară la cerere. Mitru duhănia şi strîga tare şi-l audă Hidrofor: -“Măăă! Punie cîntaria cu trenule măşină mică, măăă!” Eh, da’ nuş’ cum cînta-n tolcere că noi auzam cam aşe – trenule trăbuc cu filtru, inghie ai şi-l duci pă Mitru, Mărioara lu unchiuţu’, măi, măi! Baiu’ iera că Mitru nu duhănia trăbuce cu filtru şi n-aviam cunoşchinţă cinie-i Mărioara lu’ unchiuţu’. Oricum, nu iera ceva-n regulă cu cîntaria! Cu cîntaria o fost cum o fost, da’ n-am apucat şi trecem păstă gard la linia doi, că numa’ l-am văzut pă unu’ pă linia una, că şeghie cu brînca ghireaptă streşină la ochi, uitîndusă-n zare. În brînca stîngă ţînia on tub stors dă pastă dă ghinţ’ “Cristal”. Zîcia c-aşchiaptă trenu’ ş-are s-aşeze tubu’ stors pă linie, doară-doară a mai ieşi dîn iel ceva. Ce iera dă făcut? Am zîs că-l ajutăm pă bghietu’ om, păntru că iel zîcia c-are şi ţîie tubu-ntră jejichie pă linie, cînd are şi vie trenu’. Iex clus, am zîs noi! Aşe c-am cerut o bîtă cu cui în vîrf, dî la unu’ ci-o ieşit ca dîn pămînt lîngă noi ş-aduna cu bîta dibace chiştoace dă ţîgări. Mă, oamini buni! Cîci ai zîce ghinţ’, o şi apărut trenu’. Da’ cînd s-o băgat în gară num-am văzut că sere dî pă linie şi vinie cîtă noi, pă peron. No, atunci şi veghieţ’ spaimă! În ultima clipită am luat-o la fugă! Numa’ baiu’ iera că fujam ca pîn apă. Cînd gata-gata şi să suie locomotiva pă minie şi pă Mitru, că ciala cu tubu’ pchierisă ca-n niegură, s-o făcut auzîtă o şuierătură dă vai ş-amar. Apoi lumia o-nceput o gălăjie straşnică. Amu, mi-ţ’ întreba, care lume? Apăi lumia dîn tren, că mă trezîsăm dîn vis şi-n văgon iera o tolăială grozavă.
Niamţu’
Unu’ aşe mai bărnace vinia pîntră lăviţîle dîn tren, în fuga mare. Dîpă iel fuja unu’ în ceva păntăloni verz’ cu bretele şi cu clop pă cap, tăt verghie. Fuja ciala-n verghie şi strîga: -“Achtung! Atenţie! Pringheţ’ la iel!” Dînt-o mişcare i-am pus o pieghică ghiduşe bărnaciului cari-o picat pă loc, scăpînd dîn brînci on ghiem dă aţă verghie. Ciala-n hanie verz’ o luat ghiemu’ şi m-o zîs uşurel, înclinîndu-să: -“Danche”! Amu, şchiind ceva niemţeşchie am înţăles că-m’ mulţămeşchie, dîpă cari-am aflat ce să-ntîmplasă în timp ce io cu Mitru am aţîpit. Bghietu’ om, născut la Niamţîia vinisă la niamuri, la noi. Prevăzător, s-o aşezat călare pă cufăru’ ce-l avia. Bughielarăşu-l băgasă-n sîn, legat cu aţă pă dîpă grumaz, dă frica hoţîlor. Numa’ că dă ce să chieme omu’ nu scapă. Zîc asta păntru că la on moment dat niamţu’o aţîpit şi bărnacile, care şighia pă laviţa dî lîngă iel, o văzut o scamă ieşită pîn şliţu’ dî la pănălonii verz’ a lu’ ciala. Curios dîn fire o-nceput şi tragă dă scamă şi văzînd că scama-i lungă, uşurel o tăt tras dă ie pîn-o făcut on ghiem. Trezîndu-să niamţu’, zîce că s-ar fi dusă la closetă şi cînd culu s-o trezît făr dă chiloţ’. No, d-acoalia o-nceput tămbălău’. Pînă la urmă o nană dîn vagon cu noi, ce ştriculia ca şi mai triacă vremia, i-o făcut la loc bghietului niamţ’ chiloţîî. Iaca aşe s-o ales şi ia c-on poc dă cafă iar bărnacile cu jenunţîî beliţ’. Niamţu’ bghietu’ n-o pria înţăles iel ce s-o-ntîmplat, c-o şi zîs: -“Hoţ, hoţ! Da asta nu mai auzit să furat chiloţ’ la om şi iel imbracat!” Eh, ajungînd la Chişinieu m-am scoborît cu Mitru dîn tren, am făcut dă jos niamţului cu brîncile ş-am luat-o cîtă barieră. D-acoalia ni-o luat în cocie unu’ ce ducia fîn unor niamuri dî la noi. Ni-o luat, da’ c-o condiţîie – ş-astîngă Mitru trăbucu’ pă care-l aprinsăsă întră timp. Am accţeptat pă loc, ni-am amărăcat pă fîn şi ni-am cam mai dus cîtă casă, tăt vorovind dă una, dă alta. Da’ dăspră mulchie alchile, data viitoare. Pîn’ atunci, nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Dicţionar: işpitar – spital; ştriculia – croşeta; amărăcat – căţărat.
Draji cichitori!
Vă aşchieptăm zîlnic, la măgăzînu’ Ziridava, ietaju’ I,
la Solemn – răionu’ dă gălanterie bărbaţ’.
Avem fel şi fel. Tăchie-s mîndre şi lesnă:
Cloape, băşchi cu ţuţur sau fără, ştrimfi şi curele, sfetăre şi zoboanie, bughielarăşe şi părăzoare, jenţ’ şi jentuţă, şepci şi şepcuţă, pijamele, hălachie dă baie, chiloţ’ păntru băi, maieuri şi bretele, sfetăre păntru pă su’ şi păntru păstă chimeşi.
| < Anterior | Următor > |
|---|
