Înt-o duminică dîp-amniază vecinii noşchi, bărbaţîî şi muierile, şighiau ca dă obicei pă lăviţ’ la uliţă. Barbaţîî jucau cărţ’ (dă obicei felcău), muierile boscoroghiau d-ale lor, dăspră fel şi fel dă răpţăchie dă mîncăruri şi plăcinturi. La on moment dat, una o mărs ca ş-aducă scaunie păntru cei ce numa’ ci-or vinit. Nu iera rău pă lăviţ’ la umbră. Vîntu’ adia uşor. Alţ’ vecini încă dormiau d-amniază. Noi pruncii cred că nici n-am durmit, şighiam p-aproape, mai trajiam şi noi cu urechia la ce povestiau cii bătrîni. Dă altfel nici nu nie lăsau a noşchi şi nie jucăm în mijlocu’ uliţîî, că iera praf mare şi ieram mîndru îmbracaţ’. No dară, doară iera duminică şi-am fost la biserică cu hanile cel’ noi. Unu’ dîntră noi pruncii, mai îndrăzneţ, l-o bîzîit pă bace Toghiere cu tăt felu’ dă-ntrebări întrebătoare. La on moment dat, l-o-ntrebat dacă o auzît iel dă Hitler şi dă războiu’ purtat dă soldaţîî romîni cu soldaţîî niemţ’. Bace Toghiere, o închis ochii v-o doauă tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o suspinat afund ş-o zîs: -“Apăi drajii mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă. N-o fost uşor pă front. Mari nănorociri o adus războiu’. Mulchie am păţît şi io. Da iaca, dacă tăt m-aţ’ întrebat dă Hicler, am şi vă zîc o poveste cu tîlc, dîn război. Fiţ’ atenţ’! Ieram inghieva în spachile frontului, cantonaţ’ înt-o unitachie militară. Înt-o zî, dînt-odată şi pă năpregăchichie o trîmbiţat trompetistu’ adunaria pă platou’ unităţîî. Am iexecutat dă urjenţă ordinu’, dîn zîsa lu’ unu’ întocmai şi la timp: ni-am aliniet ş-am luat poziţîia dă ghirepţ’. O vinit comandantu’ în vitezîie maximă şi ni-o zîs: ”-Soldaţ’!Veghieţ’ că trece Hicler p-aci şi să bagă şi pî la noi, aşe că atenţîie mărită!” Vă daţ’ voi sama drajii mniei c-aviam şi dau faţă cu Hicler, marile commandant dă oşchi? -„Chi-ai întălnit ‘mnieta cu Hitler al Germaniei ?”, am întrebat noi pruncii aşchieptînd răspunsu’, cu gurile căscachie şi ochii crăscoieţ’. -„Apăi da, drajii mniei. Fiţ’ atenţ’ cum s-o-ntîmplat! Cum şighiam noi cătanile în poziţîie dă dat onoru’, num-am văzut că dîn stînga s-o băgat Hicler pă căputu’ unităţîi, cu vo tri jenerali. Mă! D-aşe viniau, că numa’ fluturau mantăile pă ei. Li-am dat onoru’, da, cînd o trecut p-îngă minie, ce creghieţ’ c-am făcut? Avînd corajie năbănuită numa’ dă minie, am bătut tri paşi dă defilare înenchia frontului ş-am zîs: -“Mă Hicler! Tu ai şi pchierz’ războiu’ aista!” La care Hicler s-o oprit, s-o uitat lung la minie, cam cît numeri pînă la cinci o dată, apoi m-o măsurat dî la cucu’ dî pă căpelă pînă in vîrfu’ boconcilor şi m-o zîs: „-Nu chie chieme bace Toghiere!”, dîpă care m-o sălutat scurt, io l-am sălutat la fel dă scurt da şi zvîcnit, apoi o făcut scurt la ghireapta şi s-o cam mai dus, pă căputu’ unitătîî, cu tăt cu jeneralii lui, dă numa’ or fluturat mantăile pă ei”. -„Oaaaa”. Atîta am mai putut noi pruncii zîce dă mnirare. -„Apăi, dragii mniei cei dă buni, iac-aşe, mulchie i să pot intîmpla omului, da io una şi bună vă zîc amu la-ncheieria poveşchii – mare atenţîie! viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: lăviţ’ – bănci; felcău – joc de cărţi; boscoroghiau – pălăvrăgeau; răpţăchie – reţete; jejichie – degete; crăscoieţ’ – căscaţi; cătanile – soldaţii; căputu’ – poarta; corajie – curaj; capelă - bonetă.
| Următor > |
|---|
