Duminică ploioasă. Numa’ ce cura apa dă ploaie pă cicernie. În tîrnaţ la bace Toghiere iera plin dă oamini şi muieri: care pă laviţ’, care pă scaunie, tăţ’ cu cizme dă gumă-n picioare. Noi pruncii şighiam înt-on capăt al tîrnaţului: doi pă pragu’ uşii ce da-n cămară, ciilalţ’ pă scăuniele. Numa’ vojoaia vântu’ în nucu’ dîn ocol. Cînd şi cînd să mai auza coroitu’ ghinilor. Să băgasără şi iele la scuchială, în cătreţ. -“Până nu ploaie nu să fac ciupercile”, o zîs bace Petre, vecinu’ nost’. -“Binie zîci tu mă Petre. Da, n-ar fi rele amu nişchie ciuperci fripchie pă plita dî la şpohert, că chie saturi dî la o vreme dă carnie”, o zîs bace Mitru. -„Apu’ da, aşei, omului dă orice binie îi vinie îmbuibături, dă dulceţuri greaţa-i vinie şi pofteşchie acrituri, ... oăi, că iară îmi ieşi în versuri, o zîs bace Toghiere”. Apoi o continuat: “La orşice, treabă şi fii cu sămuială dacă vrei şi trăieşchi mult şi şi ai sînătachie. Mâncatu’, îi o artă drajii mniei”. Noi pruncii, curioşi, dăloc l-am întrebat: – „Cum aghică îi o artă ? Că doară nu cînţ’, o desenez’. Bace Toghiere! Fă-nie şi pă noi şi-nţălejem!”. Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o tras aier în pchiept ş-o zîs: -„Apăi drajii mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tătdauna şi ascultaţ’ dă cei bătrîni. Aşe am ascultat şi io sfaturile lu’ tata ş-a lu’ bunu’. Nu uit cît trăiesc cum zîcia bunu’ cîtă minie: -”Niepoachie! Mîncaria dă diminiaţa îi ca-nsurătoaria dă tînăr”. Dîrt aceia la noi în casă-i litără dă leje: la oara noauă - la masă. Da nu poci face şi nu vă povestăsc ci-am păţît înt-on an. Fiţ’ atenţ’! Înt-o diminiaţă obijnuită dă iarnă, am gătat cu rînitu’ la animale, li-am băgat şi mînce ş-apoi li-am dat apă. Muieria o muls vaca, o fiert lapchile ş-o pregăchit masa. Înt-una dîn camerile dî cîtă uliţă - cald, măturat şi aierisît. În chindă - lăvoru’ pă spălător, cu apa călduţă. M-am dat dî pă minie vizlicu, l-am achăţat pă cuier şi m-am spălat (cu sopon cheie) pă brînci şi pă obraz. N-am uitat şi-m’ zîc rugăciunia în timp ce mă şchierjiam cu dosu’ dă cîniepă. Când am dăşchis uşia dî la cameră, m-o izbit în nas mnirosu’ dă cîrnaţ fript şi clisă friptă. Nu m-am aşezat la masă pînă nu m-am pchieptănat în cocotoare. Muierea, pregăchită şi ia, o pus mîncaria pă masă. N-am apucat şi beu on ţoi dă răchie, că s-o şi dăşchis uşia şi s-o băgat în casă vecina dă păstă drum. “-Bună zâua”, o zîs ie. Noi, -“bună zîua, hai cu noi la masă!” Nu s-o-mbiat! Nici una nici doauă , hop la masă! Nici o problemă. I-am băgat şi ei o ştamplă dă răchie. Apoi şi vighieţ’ poftă dă mâncare. Aviam dă tăchie: jumere, cîrnaţ, oauă fierchie, morături, pită prăjită şi la urmă cafă cu lapchie (facută cu coaje niagra dă pită). La radiu, muzică populară - postu’ dîn Timişoara. -“Faină-i viaţa la ţară, ’tachie bună”, o zîs vecina, o rîgăit lung ş-o ieşit în viteză p-inghie s-o băgat. Nici tu mulţam faină, nici nimic altceva. A doaua zî, la fel. N-am apucat şi nie aşezăm binie la masă, că iaca s-o băgat în casă vecina. Noi: -“Hai la masă!” Ia: - „Hai”. A treia zî, tăt aşe. În a patra zî, am zîs cîtă muiere: –“Nu-i nimic, şchimbăm oara, mîncăm la zece!” Ce şi vez’? Nu ni-am aşezat binie la masă, că iacît-o! În a cincia diminiaţă ni-am aşezat la masă la oara opt. –“ Bună diminiaţa, o zîs vecina” şi s-o aşeazat la masă. Ia: –„ Poftă bună”. Noi: – „Poftă bună”. Ce şi faci? Triabă şi fii primitor dă goşchi. Da oare cum afla ia cînd mîncăm noi? -“Io cred că-i strîgoaie!”, o zîs muieria. – „Are văz dă lup şi auz dă vulpe!”, am sărit io. Dîpă aproape doauă săptămîni am prins şpilu’. Ce creghieţ’ că făcia vecina? Stăchia la pîndă dă pî la şapchie ciasuri la ie pă obloc şi cînd mă veghia că mă pchiaptăn în cocotoaria acăţată în foraibăru’ dî la oblocu’ dî cîtă uliţă, hop şi ia la noi. Eh, da atîta io fost, c-am mutat cocotoaria pă oblocu’ dî cîtă ocol. A doaua zî o vinit şi vecina înt-o vreme, da noi dă mult ieram sătui. La tăchie cele-ntîmplachie, cît p-aci iera şi rămîniem fără cîrnaţ’ în cămară şi cu dimijana dă răchie goală, în podrum. Ce mă făciam? Numa’ că dă mulchie ori, locomia strîcă ominia. Eh, drajii mniei, iaca s-o oprit ploaia ş-o ieşit soarile. Haidaţ’ şi ieşim în uliţă că triabă şi vie vacile!” -„Aşe-i, aşe-i”, am zâs noi tăţ’ ieşind în uliţă. -„Drajii mnei cei dă buni, o zîs bace Toghiere ieşind pă uşia ocolului, fiţ’ cumpătaţ’! Şi nu uitaţ’ ce v-am zîs data trecută: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”(Va urma)
Gheorghe Hodrea
Dicţionar: cicernie – burlane; tîrnaţ – pridvor; gumă – plastic; vojoia –sufla; scuchială – loc ferit; cătreţ – coteţ; şpohert – sobă de gătit; sămuială – calculat; rînitu’ – curăţenia; chindă – un fel de antreu sau cameră din mijlocul casei ţărăneşti; lăvoru’ – lighianul; viziclu’ - vestonul; dosu’ – ştergarul; clisă – slănină; cocotoare – oglindă; ţoi – sticluţă; ştamplă – măsură pentru băuturile tari; pită – pâine; faină – frumos; goşchi – musafiri; şpilu’ – şmecheria; foraibăru’ – închizătoarea; - podrum - pivniţă.
| < Anterior | Următor > |
|---|
